cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:





Gîndul de la ora 12

Torcînd dulce, pisoiașul Victor Ponta i-a mai gîdilat o dată lui Traian Băsescu orgoliul nemăsurat

Mai mult decît interesanta rubrică Prima pagină, iscălită de Adrian Halpert pe site-ul Reporter virtual, ia la purecat comentariile dedicate halucinatei răzgîndiri prezidențiale de miercuri. După ce, timp de cîteva zile, Traian Băsescu a ieșit pe toate televiziunile agitînd parul noduros cu care admitea să-i ardă cîteva lui Ponta pe spinare, pe neașteptate, după o întîlnire dintre cei doi, Traian Băsescu a anunțat investirea Guvernului Ponta 3. Date fiind trompetele de luptă sunate de o parte și de alta, fanii și fănițele celor doi din presă se pregătiseră deja de păruială, în perspectiva căreia se și scuipaseră nițel pe televiziunile financiar împărțite între palate. Și deodată, peste firea viscolită - vorba poetului al cărui nume nu mi-l amintesc - s-a așternut surîsul Primăverii. Citește tot articolul

L-am avut ca idol pe Camil Petrescu, dar, după o anumită vîrstă, nu l-am mai suportat

Ştiu că piesele de teatru şi filmele trebuiau să treacă de o comisie de vizionare de la Consiliul Culturii, comisie din care făceaţi parte şi dumneavoastră. Eram chemat la toate aceste comisii, pentru că eram singurul om capabil, ca, printr-un discurs în care-l invocam pe Ceauşescu, să salvez o piesă de teatru sau un film. De exemplu, eu am fost unul dintre cei care au salvat „Pas în doi“ al lui Piţa. Luam cuvîntul şi începeam: „Cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu...“. Pentru că în Ceauşescu găseai întotdeauna un citat care să-ţi folosească. Dacă iei stenograma discuţiei, o să crezi că eram tîmpit, dădeam citate, dar o făceam pentru ca aceia care erau complici cu mine să aibă argumente în cazul în care s-ar fi iscat scandal. Citește tot articolul

Dumnezeul Imperiului Bizantin: Administraţia

Înaintea cărticicăi lui Gilles Martin-Chauffier, „Le roman de Constantinople“, am citit destul de mult despre Imperiul Bizantin şi despre Imperiul Otoman pentru a nu mai fi surprins de două observaţii care conferă rezistenţă lucrării: 1) Forţa Imperiului Bizantin a fost dată de administraţie. În timp ce Europa se zbate în haosul tipic cnezatelor şi voievodatelor, un teritoriu imens se supunea unei maşinării de fier. Scrie Gilles Martin-Chauffier, şi nu fără înzestrare de eseist: „Trebuie să spun că, într-o lume livrată haosului, Bizanţul era supus unui Dumnezeu în întregime nou: Administraţia. Imperiul era împărţit în provincii, divizate în prefecturi, animate de o dioceză. În fiecare oraş, funcţionarii imperiali, administratorii regionali şi clerul îşi reîmpărţeau sarcinile. Citește tot articolul

Sloganul electoral Mărul lui Adam

A început campania electorală pentru alegerile locale. Calistrat Cociorbă, un fost fotbalist de categoria B, îmbogăţit dintr-o afacere cu mărţişoare deocheate, vîndute pe sub mînă la iarmaroace, tîrguri săptămînale şi serbări dedicate Eroilor Neamului, s-a decis să candideze ca independent. E sigur că va cîştiga. Programul său electoral prevede, printre altele, plantarea de pomi fructiferi în fiecare staţie de transport în comun. Sloganul de campanie a fost adaptat la această iniţiativă măreaţă, căreia el i-a dat numele: Mărul lui Adam Citește tot articolul

Jungla pusă la treabă

Dumnezeu i-a dat Thailandei, alături de frontiere, haşiş, masaj erotic, şerpi veninoşi, ucigînd instantaneu ca şi cum ţi-ar crăpa unul capul cu toporul, şi jungla din partea de nord-vest, din zona Kanchanaburi. O junglă e, de regulă, o pacoste pe capul omului. Thailandezii, gata să scoată bani din orice, au pus jungla la treabă. Numai că în timp ce alte ţări posesoare de asemenea sălbăticii s-au apucat de civilizarea junglei, tăind prin ea autostrăzi, ridicînd în locul lianelor hoteluri de zeci de etaje alungînd tigrii şi populînd-o cu cetăţeni cu cravată, thailandezii au lăsat-o în pace. Mai iscusiţi decît alţii într-ale abisalului din sufletele turiştilor, ei n-au făcut altceva decît să le ofere străinilor, occidentalilor îndeosebi, sălbăticie, cît mai multă sălbăticie. Şi, poate, în chip surprinzător pentru unii, thailandezii au dat lovitura. Citește tot articolul