cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:





Gîndul de miercuri, 2 ianuarie 2019

Caragiale nu credea în puterea Presei!

Înainte de 1989, gazetarul Caragiale a fost aproape trecut sub tăcere atît de presa oficială, deosebit de generoasă la aniversările marelui prozator din ianuarie 1952, cît şi de critica şi istoria literară, axate exclusiv pe artistul Caragiale. Explicabil. A vorbi de gazetarul Caragiale înseamnă a aduce în discuţie realitatea politică de sub Carol I. Puteau fi semnalate comentariile scriitorului la faptele mici şi mari ale perioadei – de la căsătoria lui Ferdinand cu Maria, pînă la alegerile parlamentare – fără referiri primejdioase ideologic la monarhie, la votul liber, la partidele politice, la lucrările Parlamentului? A vorbi de gazetarul Caragiale înseamnă a aduce în discuţie avatarurile omului Caragiale, de la un partid la altul, după cum i se părea că ar fi avantaje nu numai financiare, dar şi politice, toate sub semnul unui adevăr incomod pentru publicistica proletcultistă: Marele scriitor a rîvnit şi el, ca tot intelectualul român, la un post în administraţie sau chiar în Parlament. Asemenea tuturor marilor figuri ale trecutului, Caragiale era şi el văzut de propaganda oficială doar sub aspectele unei statui în viaţă. Micile şi marile slăbiciuni ale omului nu puteau fi trecute în revistă fără riscul de a contrazice flagrant cultul eroilor intelectuali. În fine, critica şi istoria literară se supuneau prejudecăţii potrivit căreia Caragiale a făcut gazetărie ca să aibă şi el acolo cu ce să-şi întreţină existenţa, şi nu la modul serios, cum s-a întîmplat cu literatura. Şi, totuşi, Caragiale a fost un mare gazetar, unul dintre cei mai mari ai noştri. Redactor şi redactor-şef, proprietar de gazete, colaborator pur şi simplu, făcător de publicaţii şi, lucru deosebit de important, unul dintre cei mai profunzi analişti ai măreţiei şi decăderii presei noastre.

Citește mai mult

Gîndul de marți, 1 ianuarie 2019

Ce-ar trebui să-nvețe politicienii noștri de la Isus

Potrivit Evangheliilor, Cina cea de Taină (ce nu trebuie confundată cu tradiţionala cină de Paşti a Evreilor) are loc joi seara, într-o casă din interiorul zidurilor Ierusalimului. E locaţia – ca să-i zicem aşa – pusă la dispoziţia Mîntuitorului de un evreu pricopsit. Cum intrarea în Ierusalim se face discret, Isus trimite doi ucenici să pregătească masa. Îi conduce la casa cu pricina, amintind de o casă conspirativă, un bărbat cu un urcior cu apă, care-i aştepta sub acoperire la intrarea în oraş. De aici pornind, numeroşi comentatori au atras atenţia asupra unor adepţi pe care îi are Mîntuitorul pe traseul deplasării sale. Aceştia îi pun la dispoziţie casă şi masă, dar mai ales îl fac familiar membrilor comunităţii. Cîteva dintre aceste personaje sînt menţionate în Evanghelii: Zaheu, mai marele vameşilor (Ierihon), Lazăr şi surorile sale, Marta şi Maria (Betania), proprietarul grădinii de pe Muntele Măslinilor. Se poate vorbi astfel de o reţea de activişti în Galileea şi Iudeea, locuitori ai satelor şi oraşelor în care poposeşte Isus pe întinderea campaniei sale. E ceea ce am putea numi azi structurile din teritoriu.  Deşi textele nu ne-o spun, se înţelege că aceşti activişti, adepţi ai Programului lui Christos, fac prozelitism înainte de sosirea şi după plecarea Mîntuitorului. Graţie acestei reţele extraordinare de activişti locali, Isus poposeşte peste noapte în cîte o casă din localităţile incluse în traseu. Pe tot parcursul popasului, el trăieşte viaţa comunităţii asemenea unui membru de bază al acesteia. Prestaţia de esenţă e cea a unui oaspete venit pentru o zi, două, la un neam sau un amic de‑al lui, din localitatea respectivă.

Citește mai mult

Gîndul de luni, 31 decembrie 2018

Le lipsea coloana vertebrală

Prin dictatura instaurată într-o noapte (10 spre 11 februarie 1938), Carol al II-lea va beneficia de cei mai buni oameni din întregul spectru politic al momentului: Armand Călinescu, Gheorghe Tătărăscu, Victor Iamandi, Constantin Argetoianu, Nicolae Iorga, culeşi din partidele pe care Suveranul le subminase fără încetare, an de an, din iunie 1930, alcătuiau o castă de profesionişti ai politicii. Mai jos, în structurile Justiţiei şi în cele ale Administraţiei se găseau veritabile eminenţe ale meseriei. Şi totuşi, cu aceşti oameni la vîrf, România Mare devine România Mică şi, mai grav, se vede obligată să se înjuge la carul Germaniei lui Hitler. Ce le lipsea oamenilor lui Carol al II-lea de li se poate pune în responsabilitate mărimea unor furtuni cu atît de grave efecte pentru soarta ţării? Indiscutabil, ceva despre care specialiştii spun că n-are ce căuta în politică: Simţul moral. Asociat, deseori, cu idealismul naiv în plan financiar, cînd nu e identificat cu prostia pur şi simplu, simţul moral dă unei personalităţi ceea ce acesteia îi trebuie mai ales în vremuri tulburi: Catargul.

Citește mai mult

Gîndul de duminică, 30 decembrie 2018

Așa cum am mai scris, nu de mult mi-au apărut la Editura Mediafax două culegeri de eseuri: Statul versus Corneliu Zelea Codreanu. Eseuri, note, documente și De la Fondul Antonescu la conturile lui Ceaușescu, Eseuri, note, documente. Cărțile pot fi cumpărate de la librăriile Cărturești. Deoarece ar fi jenant ca în aceste zile să rețin atenția citirilor mei cu faptele și evenimentele vremelnice ale politicii prezente, voi reproduce pe cristoiublog.ro eseuri din cele două cărți plecînd de la teza – scumpă scrisului meu – că Istoria e Marea Noastră Doamnă Învățătoare, cea care dă cu rigla peste dește Atotputernicilor zilei cînd aceștia se cred nemuritori.

Figuraţia Revoluţiei bolşevice în decembrie 1989

Cînd, la începutul lui 1990, Silviu Brucan, pe atunci gînditorul  declarat al F.S.N., îi împărţea pe români în proşti şi deştepţi, întreaga presă s-a năpustit asupra lui, indignată. Ulterior, formula „proştii lui Brucan“ a făcut carieră. Nimeni n-a observat însă că ea reprezenta nu atît o judecată de apreciere, cît mai ales un program de guvernare. Echipa perestroikistă, venită la putere în decembrie 1989, susţinea că regimul Ceauşescu se prăbuşise nu pentru că împinsese pînă la ultimele consecinţe slăbiciunile comunismului, ci pentru că, aşa cum denunţase Ion Iliescu pe micul ecran în după-amiaza lui 22 decembrie 1989, „întinase nobilele idealuri ale socialismului“. În numele acestor „nobile idealuri ale socialismului“, Stalin trimisese la moarte milioane de oameni.

Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 29 decembrie 2018

Ce se întâmplă cu interceptările SRI declarate ilegale de Curtea Constituțională?

Text&foto: Traian Horia
O interpelare a publicației cristoiublog.ro referitoare la o inițiativă de distrugere a acelor interceptări efectuate de SRI care au fost puse în afara cadrului legal prin Decizie de Curte Constituțională (CCR), a fost trimisă la Parlament de Comisia pentru Controlul SRI, în vederea „determinării oportunității modificării legislației”. Există și un precedent în Uniunea Europeană: în 2017, Parlamentul din Luxemburg a dispus distrugerea a zeci de mii de interceptări efectuate ilegal și stocate de serviciul secret local SREL, pe vremea când responsabil pentru legalitatea operațiunilor respectivei agenturi era Jean Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene și omul cu „sciatica bahică”. Ce se întâmplă așadar, în România, cu interceptările devenite ilegale prin Decizie CCR și încă stocate de SRI?
Cum a început „nebunia”
În februarie 2016, Curtea Constituțională a României (CCR) decidea că SRI nu poate face interceptări în dosare penale, deoarece nu este organ de urmărire penală, Decizia nr. 51/2016 fiind aplicabilă pentru dosarele care sunt în curs de soluționare sau se vor naște. Altfel spus, SRI trebuia să își reia atribuțiile conferite de lege, fiindcă implicarea Serviciului pe dosare penale (de corupție sau de altă natură) nu aveau nici o legătură cu asigurarea securității naționale. În logica prezenței ofițerilor de informații ca „anchetatori anti-corupție”, la câtă corupție exportă multinaționalele din Franța ale lui Emmanuel Macron, probabil Republica Franceză ar fi trebuit demult să se mute pe un alt continent, sau să rămână condusă cu directori ai serviciului secret Direction Générale de la Sécurité Extérieure (DGSE).

Citește mai mult

Gîndul de vineri, 28 decembrie 2018

Anul politic 2018: Opoziția s-a definit prin isterie. Isteria neputinței

„Tăntica incultă, analfabetă, din ce în ce mai tupeistă” Aceste înjurături la adresa unei femei nu sînt ale unei leliţe din hala de peşte în controversă cu o altă leliţă, de peste aleea plină de băltoace. Nu sînt nici bolboroselile unui ins beat lovindu-se cu nasul de uşa închisă a unei alte crîşme. Sînt cuvinte publicate sub semnătură pe contul său de socializare de un bărbat presupus a fi avut părinți responsabili cît de cît de ai săi șapte ani de acasă: Ludovic Orban, preşedintele PNL, pretendent la postul de premier al României. Cea astfel insultată, într-o manieră care coboară politica la nivelul haznalei, e Viorica Dăncilă, premierul României. Crin Antonescu, un politician de etajele superioare, în timp ce Ludovic Orban este şi va rămîne un politician de subsol, a pus punctul pe i din punct de vedere politic remarcînd: „Nu văd de ce foarte mulţi oameni insistă să jignească această femeie pentru că în fond poţi să critici un prim-ministru fără să-l insulţi în modul acesta”. Din punct de vedere cultural eu însă aş remarca pustiul intelectual ce se întrevede dincolo de textul lui Ludovic Orban. În confruntarea publică, fie între condeieri, fie între politicieni, fie chiar între dive, pamfletul, sarcasmul, ironia nu trebuie excluse. Pentru a apela la aceste formule ale duelului intelectual se cere talent. Talentul de a zice. Altfel, totul se reduce la insulta huliganică, la înjurătura de mamă.

Citește mai mult

Gîndul de joi, 27 decembrie 2018

Eliberarea Elenei Udrea: A fost vorba de o Operațiune de stat?

Potrivit lui Suetoniu, preluat apoi de toți istoricii, în drum spre Teatrul lui Pompei, care găzduia Senatul, Iulius Caesar avut o discuție ciudată cu un profet. Acesta îi zisese cu puțin timp în urmă că i se va întîmpla ceva rău pînă la Idele lui Marte, 15 martie, anul 44 I.Hr. În ziua de 15 martie, Iulius Caesar l-a întîlnit în drum spre locul în care avea avea să fie măcelărit de 60 de conspiratori, și i-a zis, glumind, că au sosit deja Idele lui Marte, sugerînd că, iată, lui nu i s-a întîmplat nimic. Profetul i-a răspuns: Da, Cezare, dar nu s-au încheiat încă. Tot istoricii consemnează că soția lui Iulius Caesar, Calpunia, l-a avertizat dimineața să nu meargă la Senat, invocînd un vis. La insistențele soției, Iulius Caesar a acceptat să vină preoții și să verifice măruntaiele unui pui, procedură prin care romanilor li se prezicea viitorul. Ficatul puiului sacrificat pe altar era gălbui și ațos. Semn clar: Augurii nu-i erau favorabili. Iulius Caesar ia cunoștință, așadar, de trei fapte care se abat de la normal. Dacă ar fi fost ziarist, Iulius Caesar, după ce-ar fi strigat Iată o știre! Mi s-au întîmplat trei lucruri bizare, și-ar fi pus de îndată întrebarea: Ce dracu se ascunde dincolo de aceste fapte ieșite din comun, de abatere de la logica normalului?

Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 26 decembrie 2018

Decembrie 1989: Cum prinde Poporul un terorist de dragul echipei de la BBC

Știindu-mă preocupat de Evenimentele din decembrie 1989, un cineva dintre cei amestecați în bolboroseala comic-sîngeroasă din acele zile, m-a invitat într-una din zile la el acasă, ca să vedem împreună niște casete despre așa zisa Revoluție. Una dintre ele mi se pare senzațională. Dacă aș fi la o televiziune de știri aș difuza-o nu înainte de a pune Breaking news de zeci de ori. Din cîte-mi dau seama, o echipă de la BBC a venit imediat după Căderea lui Ceaușescu, stîrnită de atmosfera de Beirut a Bucureștilor pentru a transmite în direct vînarea de teroriști. Nu știu dacă înregistrarea a fost sau nu difuzată pe post. Bag de seamă că doar o parte din ea e subtitrată în engleză. Nu știu nici măcar cum a fost alcătuit reportajul din punct de vedere oficial. Sigur e că autorul se dă peste cap să filmeze senzaționalul din România comediei revoluționare, văzute de el, marele ziarist al lui Pește, ca al României revoluționare. Un tip cu aspect de actor care joacă în provincie și e prin asta idolul fetelor de liceu ajunse la hormoni clocotinzi, a luat cu el (fiind revoluționar, are în zilele respective puteri staliniste) un sergent de Armată, tip mălai mare, de care-și bat joc șmecherii din pluton fără ca el să pună asta la inimă. Dacă ar fi să credem presei de senzație, e vorba de tunelul subteran descoperit de revoluționari pe 25 decembrie 1989. Filmarea e după 25 decembrie 1989? Greu de răspuns. Reportajul din prima parte difuzează imagini cu Ceaușeștii morți. În același timp, reportajul surprinde imagini din timpul bătăliei cu teroriștii. S-a încheiat aceasta imediat după moartea lui Ceaușescu? Aș fi crezut că reporterul a plasat în reportaj secvențe luate din piață, dacă la un moment dat Ciceronele din tunel nu l-ar fi dus pe operator pe acoperișul unei clădiri de pe care soldații și revoluționarii trăgeau în draci împotriva teroriștilor nevăzuți. E limpede însă că echipa de la BBC e dusă prin tunel de junele călăuzitor pentru a-i fi arătat obiectivul misterios. Junele are în mînă un pistol pe care-l agită încolo și încoace în mod primejdios. Sergentul major, deși posesor de pușcă mitralieră, pare a fi totalmente supus revoluționarului.

Citește mai mult

Gîndul de marți, 25 decembrie 2018

29 de ani de la Parodia de Proces de la Tîrgoviște Lichidarea lui Nicolae Ceaușescu n-a fost o întîmplare survenită pe parcursul unor evenimente scăpate de sub control, ci efectul unei decizii luate înainte de declanșarea loviturii de stat

Pe 18 decembrie 2018, în toiul manifestărilor devenite clișee stînjenitoare dedicate de oficialități Revoluției din decembrie 1989, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis un Comunicat din care cităm: „Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru şi preşedinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviaţiei Militare) şi Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor contra umanităţii prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p.” Mai departe Documentul dezvăluie că aceste infracțiuni au fost comise prin inițierea și coordonarea a ceea ce s-a numit Psihoza teroristă: „Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).” Vine imediat un pasaj de importanță istorică, peste care presa noastră liberă sau încazarmată, n-are importanță, a trecut sărind într-un picior, veselă că vine Crăciunul și ziarele nu mai apar. E vorba de recunoașterea într-un document oficial întîia dată după decembrie 1989 că unul dintre scopurile Psihozei teroriste a fost crearea condițiilor pentru farsa de proces de la Tîrgoviște:

Citește mai mult

Gîndul de luni, 24 decembrie 2018

Un document: Cum a trăit Klaus Iohannis Diversiunea de la Sibiu, cea prin care Ion Iliescu a vrut să scape de concurența lui Nicu Ceaușescu

N-am crezut în Teroriști chiar din zilele în care TVR, transformată într-un instrument de dezinformare criminală, paralizase întreaga țară, mai precis o ținuse în case, așa cum era, de spaima împușcăturilor, pentru ca lovitura de stat să devină revoluție anticomunistă prin ieșirea oamenilor pe străzi. Am umblat în zilele acelea prin București, altfel spus am făcut drumul de acasă pînă la redacția revistei Teatrul din Sărindar, unde lucram fără a fi deranjat de nimeni, deși auzeam și eu răpăitul a ceea ce Ion Iliescu acțiuni ale teroriștilor care trăgeau din orice poziție, în realitate zgomotul făcut de simulatoare. N-am crezut în teroriști, pentru că ei erau prezentați de Ion Iliescu ca ieșiți din canale pentru a-l readuce pe Nicolae Ceaușescu la putere. Ori eu știam că Nicolae Ceaușescu nu se va mai întoarce la putere. Complotul era prea mare pentru ca Nicolae Ceaușescu să mai poată face ceva. Apoi, Sistemul – Securitatea, Armata, nomenklatura – își dorise să scape de el, și acum, o dată ce în locul Fostului venise tot unul de-al Sistemului – Ion Iliescu – dar un Nicolae Ceaușescu mult mai de treabă, Sistemul nu putea decît să jubileze. Din februarie 1990, cînd am pus la îndoială așa-zisa Revoluție, definind-o drept Lovitură de stat perestroikistă, m-am preocupat de Fenomenul terorist. Nu există carte de eseuri publicată de mine în ultimii 28 de ani care să nu conțină texte dedicate Teroriștilor din decembrie 1989. În cîteva dintre ele am trecut în revistă multele interese pe care le-a rezolvat Diversiunea cu teroriștii. În volumul recent apărut la editura Mediafax Statul versus Corneliu Zelea Codreanu, prin eseul Figurația revoluției bolșevice în decembrie 1989 demonstrez rolul Teroriștilor în idealizarea TVR pentru ca aceasta să devină credibilă și mai ales eroină a Revoluției: Citește mai mult