1 452 453 454 455 456 490
Gîndurile lui Cristoiu

De ce au eșuat negocierile pentru formarea unei alianțe care s-o sprijine pe Gabriela Firea la localele din 27 septembrie 2020

Duminică, 9 august 2020, am intervenit la emisiunea Mariei Coman de la Antena 3, pentru a semnala că principalul eveniment al acestor zile, ba chiar al acestor luni, e dat de eșecul negocierilor dintre PSD pe de o parte și ALDE pe de altă parte, ca și de eșecul PSD pe de o parte și Pro România, pe de alta. Deși nu s-a vorbit despre asta, negocieri s-au dus și între PSD și Partidul lui Dan Voiculescu. Și ele eșuate. E principalul eveniment nu atît prin efectele pe termen scurt, posibila înfrîngere a Gabrielei Firea... Citiți tot articolul

Jurnalul meu video | 9 august 2020

O nouă premieră postdecembristă: în fața Guvernului s-a protestat împotriva opoziției


cristoiuTv | Adriana Vitan Balint

Pacienți Covid trimiși la privat, unde se încasează zilnic jumătate de milion de euro numai pe teste


📹 Videoblitz 📹

Loading

Scurt pe doi

Neculai Onțanu a ieșit din calcule. PSD a anunțat candidații la sectoare: Sectorul 1 – Daniel Tudorache, Sectorul 2 – Cristian Popescu, Sectorul 3 – Aurelian Badulescu, Sectorul 4 – Daniel Baluta, Sectorul 5 – Daniel Florea, Sectorul 6 – Gabriel Mutu.
Managerul Institutului „Victor Babeș” din București, Emilian Imbri: „A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini. Să dispară comentariile că de ce nu putem bea pe terase până dimineață, că să ne strângem în brațe și să tragem o horă”. Declarațiile au fost făcute la Digi24.
Guvernul a atacat la CCR legea care înăsprește pedepsele pentru viol și pedofilie și care prevede că faptele nu se vor prescrie. Executivul își motivează gestul pe considerentul că persoanele care abuzează sexual alte persoane ar putea fi discriminate de legea adoptată de Parlament, în comparație cu infractori care comit acte similare. „Soluția legislativă aleasă pare arbitrară și discriminatorie față de persoanele care săvârșesc infracțiunile de viol sau act sexual cu un minor, infracțiuni pentru care va opera imprescriptibilitatea răspunderii penale, în timp ce alte fapte de gravitate cel puțin egală și de natură similară vor fi în continuare supuse curgerii termenelor de prescripție”, se arată în documentul trimis la CCR.
Președintele Klaus Iohannis a fost reclamat, din nou, la CNCD. „Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat, în declaraţia sa, că UDMR şi astfel pe toţi ungurii din România că au provocat criza sanitară. Potrivit declaraţiei şefului statului, PSD şi alte partide, inclusiv UDMR, sunt responsabile pentru pandemia din România, pe care nu o poate gestiona deloc guvernul liberal”, spun reprezentanții Asociaţiei Mikó Imre, care a făcut plângerea.
Luni dimineața a avut loc un protest al elevilor în fața Palatului Victoria. Ei îl avertizează pe Ludovic Orban că peste puțin timp începe școala și nimeni nu știe despre cum se vor desfășura cursurile. „Asta induce o panică în rândul elevilor şi părinţilor, pentru că toţi vrem să ştim dacă elevii vor merge la şcoală, dacă trebuie să ne pregătim cu resurse educaţionale”, spune Alex Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Elevilor Bucureşti şi Ilfov. Reprezentanții elevilor i-au adus și un ceas premierului, să îi arate că timpul trece.
Candidații Alianței PNL-USR-PLUS la București: Primăria Capitalei – Nicuşor Dan (independent); Sectorul 1 – Clotilde Armand (USR); Sectorul 2 – Radu Mihaiu (USR); Sectorul 3 – Adrian Moraru (PNL); Sectorul 4 – Simona Spătaru (PLUS); Sectorul 5 – Cristian Băcanu (PNL); Sectorul 6 – Ciprian Ciucu (PNL). Președintele USR București, Claudiu Năsui, a anunțat că negocierile, care au avut loc la sediul Guvernului până la ora 2, s-au lăsat cu fum: „A ieșit fum alb. Avem candidaturi comune la București. Bucureștiul va avea un viitor fără PSD. Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”. Traian Băsescu și Victor Ponta ar putea să le dea planurile peste cap.
Premierul Ludovic Orban, după întâlnirea cu sindicatele din Sănătate: „Am convenit să creștem salariile din DSP pentru cei care se ocupă de inspecții. În ceea ce priveşte sporul de risc, aici nu există altă entitate decât management unei instituții sanitare care să decidă care au fost angajații care au intrat, au interacționat cu pacienți Covid sau suspecți care ulterior au fost confirmați. De asemenea, am discutat de limitarea timpului de lucru efectiv pentru persoanele care se află în echipament, la trei ore”.
CFR Cluj a anunțat că intenționează să dea în judecată clinica „Regina Maria”, după ce 16 jucători au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Avocații echipei cer despăgubiri de sute de mii de euro. Potrivit acestora, „testele făcute au fost fals-pozitive, iar clubul a avut numai de suferit de pe urma erorii medicale, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional”.
Guvernul american urmează să plătească suma de $1,95 de miliarde pentru a obţine 100 de milioane de doze ale unui eventual vaccin împotriva SARS-CoV-2 dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech/Pfizer. (WSJ)
Mesajul lui Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, către succesoarea sa: „Cu evlavie, Ana Birchall face mătănii la zidul democrației europene fără să ne spună de ce nu a promovat ea OUG pentru transpunerea Directivei privind spălarea banilor.”
La Camera Deputaților, for decizional, a fost votată OUG prin care Guvernul alocă 200 de milioane de lei pentru presă. Este vorba despre o campanie care îndeamnă populația să poarte mască. Deputaţii au adoptat un amendament care prevede că Guvernul României va realiza şi va transmite spre difuzare cel puţin trei campanii de informare publică lunar până la 31 decembrie 2020. Un text nou introdus de deputaţi prevede că pentru fiecare jurnalist angajat nou sau reangajat, înregistrat în Revisal, se acordă un bonus suplimentar de 1% din valoarea punctului de audienţă, în audio-vizual, iar pentru online, pentru fiecare jurnalist angajat nou sau reangajat, înregistrat în Revisal, se acordă un bonus de 1 leu/1.000 de afişări pentru perioada următoare angajării sau reangajării, cu condiţia păstrării acestor contracte de muncă până la 31 decembrie 2020.
„Este evident că litoralul românesc nu e cel mai ieftin, însă, atâta timp cât există cerere, şi preţurile vor fi pe măsură”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-un interviu acordat Agerpres. El consideră că, în această perioadă, turismul românesc va avea un avânt, pentru că nu mai este aşa de uşor să te duci în concediu într-o altă ţară.
Afacerea familiei ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a înflorit în perioada pandemiei. Potrivit ultimei declarații de avere, depusă de ministrul Tătaru în luna aprilie, ce a fost verificată de Bugetul.ro, farmacia Rodicăi Tătaru – CRATAEGUS PHARMA SRL – i-a adus familiei ministrului Sănătății, în anul 2019, peste 70.000 de euro. Soția lui Nelu Tătaru, Rodica, a câștigat de pe urma farmaciei sale, unde este administrator și asociat unic, 348.767 de lei – 72.659 de euro.
În perioada stării de urgență, românii au înțeles să sară în ajutorul sistemului medical și au făcut campanii de strângere de fonduri să cumpere de toate: de la mănuși, la ventilatoare, aparate de testat. Statul a făcut speculă prin firmele unor interpuși. Băieții deștepți, de la putere și din opoziție, au făcut sute de milioane de euro. Acum, românii trebuie să plătească, la spitalele publice, 300 de lei pentru un test Covi-19. Statul a făcut speculă prin firmele unor interpuși. Băieții deștepți, de la putere și din opoziție, au făcut sute de milioane de euro. Acum, românii trebuie să plătească, la spitalele publice, 300 de lei pentru un test Covi-19.

Campanie cristoiublog.ro

Au trecut 00 zile și cele 115 milioane de măști nu au ajuns la persoanele defavorizate

Pe data de 24 iunie s-a anunțat că firma Naguma Medical Supply a câștigat contractul pentru cele 115 milioane de măști destinate persoanelor defavorizate. Potrivit contractului, firma se obligă să pună, în termen de 7 zile, măștile la dispoziția Guvernului. Ca de obicei, presa a uitat de această obligație. cristoiublog.ro își propune să reamintească de el în fiecare zi, până când măștile vor ajunge la persoanele defavorizate.

📷 Fotoblitz 📷

⚐ Circulă pe net ⚑

Vocea de pe Facebook: Medic român! Registru cu cei care nu cred in covid, apoi sufocați

(Sursa: Pagina Paul Hitter)

Vocea de pe Facebook. Cristi Puiu vorbește despre întrebările pe care nu ni le punem, despre frică, absurd, minciună, propagandă

Sîmbăta trecută un avion de linie a decolat de pe aeroportul din Madrid cu destinația Bruxelles. Avionul avea 180 de pasageri la bord, așezați cîte trei pe-un rînd, deși pe toată durata șederii în aeroport megafoanele nu încetaseră să le ceară acestora să păstreze distanța socială. Pentru că avionul decolase la ora prînzului, Brussels Airlines le-a oferit pasagerilor cîte o vafă și-o sticlă de apă. Oricum, mai toți aveau la ei cîte ceva de mîncare, așa că lumea și-a dat masca jos și s-a pus pe înfulecat. Citiți tot articolul

Vocea de pe Facebook: Prostie sau plan diabolic îndreptat împotriva PSD?

Marcel Ciolacu, înainte să mai candideze vreodată pentru vreo funcție publică, TREBUIE să-și dea DEMISIA din toate funcțiile deținute azi: “președinte” interimar al #PSD (această funcție este numai în imaginația sa!), președinte al Camerei Deputaților și președinte al organizației PSD Buzău! Nu îi este lui adresat acest mesaj, pentru că nu ar putea înțelege încă o #lege pe care a încălcat-o cu sau fără știință (nici nu ar mai conta!), ci tuturor celor care știu să citească o prevedere legală, cetățenilor români, colegilor mei parlamentari, colegilor mei din PSD... Citiți tot articolul

Vocea de pe Facebook: Am deschis Spitalul Modular Covid din Pipera, cu 400 de locuri care poate fi extins la 700 de locuri

Am reușit și fără conducere militară! Să nu mai spună vreun agitator că nu avem locuri în spitale! Trebuie să ne protejăm individual dar autoritățile au obligația să se organizeze! Mai dau azi un exemplu de bune practici: am deschis Spitalul Modular Covid din Pipera, cu 400 de locuri care poate fi extins la 700 de locuri. Să nu aveți nevoie de spital dar, dacă se întâmplă ceva, suntem aici! Pregatiti sa venim în ajutor! Unitatea medicală este destinată pacienților Covid-19 cu forme ușoare și va funcționa ca secție externă... Citiți tot articolul

Agent al Moscovei: radiografia unei manipulări

Iată un exemplu de manipulare pentru a întări credința martorilor lui Covid că toți scepticii Covid sunt rusofili sau agenți ai Moscovei (nu exclud că unii n-ar fi): Știre Libertatea Iei o emisiune de știri amuzante, în limba rusă, din Canada. Prezentatoarea vorbește despre poliţie, care a descins la o plantaţie ilegală de marijuana, dar a găsit-o păzită de un grup de urşi. Și râde. În locul informației reale, în subtitrarea traducerii spui că pe la Ambasada Rusiei din București au trecut protestatarii români antiCovid acum vreo lună, care l-au aplaudat pe Putin. Citiți tot articolul

Exclusiv cristoiuTv. De ce vrea Călin Popescu Tăriceanu să fie primarul Capitalei

Intrarea lui Călin Popescu Tăriceanu în cursa pentru Primăria București a fost tratată mai degrabă ca un moft sau ca o încercare de a încurca alți candidați. Fostul premier a explicat, în detaliu, ce anume l-a determinat să facă acest gest, chiar dacă este creditat cu șanse mici. „Puțină lume știe că eu sunt la bază inginer constructor, am lucrat ca inginer constructor (...) dacă ați ști câte lucrări am avut în București, la care am participat de la început, veți fi mirat”, a spus Călin Popescu Tăriceanu Citiți tot articolul

Vocea de pe Facebook: Cred că întârzierea nu a fost întâmplătoare

La data de 1 mai Comisia Europeană a aprobat relocarea sumei de 1 miliard euro de la alte programe pentru ca, din aceşti bani, Guvernul României să sprijine IMM-urile din România. Ieri la data de 6 august 2020, adică la peste 3 luni (mai precis 98 de zile) de la data în care Comisia Europeană a aprobat ca Guvernul României să sprijine IMM-urile s-a publicat OUG 130/2020 privind folosirea sumei de 1 miliard euro pentru a acorda GRANTURI IMM-urilor. Eu cred că întârzierea nu a fost întâmplătoare. Citiți tot articolul
Am citit. Am citat

MedikaTv: O româncă, în echipa care dezvoltă unul dintre cele mai avansate vaccinuri anti-covid. Ce spune cercetătoarea despre vaccinul la care lucrează

Crina Petec Călin, cercetătoare în Germania, face parte din echipa care dezvoltă vaccinul anti-COVID la care lucrează echipe din Germania și SUA, de la marile companii BioNTech și Pfizer. Românca a acordat un interviu publicației Actual de Cluj, în care a vorbit și despre vaccinul propus și fazele sale de cercetare. Heinrich (dr. Heinrich Haas, vicepreședintele BioNTech – N.R.) a împachetat într-un nou vector nanometric 3 ARN-uri de la trei virusuri COVID mutaționali, care exprimă o anumită proteină dominantă a acestora. Citiți tot articolul
Am citit. Am citat

InPolitics: Cum a ieșit din schemă ultimul mohican „coldist” din SRI

Informația trecerii în rezervă a directorului adunct al SRI, generalul George Voinescu, a fost difuzată sec și în două rănduri, săptămîna trecută, de toată presa, dar nimeni nu a ridicat vreun pic din sprîncene, cum ar fi fost firesc. Pentru că atunci cînd pleacă netam-nesam din SRI un personaj de asemenea gabarit, niște motive trebuie să existe. Unele serioase, am spune. Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe 31 iulie pe generalul cu trei stele George Voinescu, înlocuindu-l cu generalul Gheorghe Stancu Răducu. Citiți tot articolul
Am citit. Am citat

Mediafax: Cristi Puiu a refuzat să poarte masca pe scena TIFF: „Suntem trataţi ca vitele”. Discurs manifest al regizorului: „O să mergeţi în mâini dacă vi se cere”

Cristi Puiu a refuzat să poate masca atunci când a fost invitat pe scena Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Cristi Puiu a afirmat că este inuman că cineva să stea cu mască pe faţă 200 de minute, atât cât dura proiecţia filmului Malkrog. Cristi Puiu a refuzat să poarte masca atunci când a fost invitat pe scena Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Organizatorii i-au cerut în mod special să îşi pună masca înainte să apară în faţa oamenilor, dar regizorul a refuzat. Citiți tot articolul

Proteste violente anti-guvernamentale la Beirut

În timpul unui protest împotriva guvernului, au avut loc ciocniri violente între protestatari și forțele de securitate libaneze. Protestele au izbucnit în urma exploziei devastatoare ce a lovit Beirutul marți, 4 august 2020.

Exclusiv CristoiuTv. Călin Popescu Tăriceanu explică de ce au eșuat negocierile cu PSD și cine a condus ostilitățile

Negocierile Stângii ar fi trebuit să aibă drept scop crearea unei USL 2024, a spus liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, vineri seara, la cristoiuTv. „Părerea mea este că de 6 luni, cel puțin, ar fi trebuit să înceapă niște discuții serioase, adică ce se întâmplă cu alegerile din anul acest, avem două tururi, și chiar și cele despre un orizont mai îndepărtat, 2024. Eu cred că soluția ar fi fost să recreem un USL 2024, care să cuprindă cele trei formațiuni: PSD, Pro România și ALDE. Citiți tot articolul

Renate Weber atacă la CCR legea carantinării

Avocatul Poporului a depus la CCR o sesizare privind excepția de neconstituționalitate întrucât sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” încalcă în mod flagrant prevederile constituționale. Detalii în document (apăsați pe imagine pentru deschidere):

Liberalul din Iași care se bucură de moartea unei gravide face afaceri cu măști

Liderul consilierilor locali PNL din Iași, avocatul Eduard P. Boz, a distribuit un articol despre gravida care a murit și despre care s-a spus că posta conspirații despre virus și a scris: „Se pare ca Dumnezeu mai da și cu parul”. A adăugat că „vremea mesajelor soft a trecut”. A fost taxat la propria postare de internauți. „Cred ca esențialul care ar trebui reținut din acest caz este ca a murit totuși o femeie tânăra, și gravida. Din ce motive exact, de covid sau nu, de degringolada din sistem produsă de covid sau alți factori, mai conteaza acum? Citiți tot articolul

Vocea de pe Facebook: Europol sesizează. Polițiști și jandarmi, pericol public

Dragi colegi !!! Nu vreau să vă plictisesc, dar v-aș povesti pe scurt serviciul meu de ieri dimineață (06.00-14.00). Intrăm în serviciu 3 polițiști cu 3 jandarmi și se fac 3 patrule mixte... După ce plecăm de la bază, luăm o ☕, eu fumez o țigară, colegul vorbește cu prietena lui, tot jandarm, care era în patrulă cu Romeo. După discuții, cei doi ne anunță că nu au gust și nici miros (semne de Covid-19). Ne dezinfectăm, punem măștile și ne retragem la bază cu autospecialele. Le recomandăm să anunțe la ei la IJJ situația. Li se spune că vor primi răspuns în 10 minute. Citiți tot articolul

Capitala nu are un candidat liberal pentru Primăria Generală. Călin Popescu Tăriceanu a intrat în cursă

„Am luat decizia să îmi depun candidatura pentru Primăria București. În primul rând, am constatat că în București nu există niciun candidat liberal. Nicușor Dan nu are un profil liberal, iar faptul că e susținut de PNL e cu totul altceva. Celălalt candidat important, Gabriela Firea, e social-democrat. Eu cred că electoratul liberal are nevoie de un candidat liberal (...) Voi fi candidatul liberal de București”, a spus, joi, Călin Popescu Tăriceanu când și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei. Liderul ALDE crede că nu mai e timp de experimente. Citiți tot articolul

Vocea de pe Facebook. Mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem

Polițistă, tânără, infiltrată într-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotărâtă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină - o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj:... Citiți tot articolul

România normală. Rezumat

*Miercuri seara, la două emisiuni care au avut loc cam în același timp: Raed Arafat spune ca asimptomaticii sunt mai contagioși decât simptomaticii. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune ca asimptomaticii au o contagiozitate redusă si că, din contră, simptomaticii transmit. *Oficialii di Ministerul Sănătății recunosc că testează masiv în focare. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății: Trebuie să aplicăm niște principii de epidemiologie astfel încât să selectam pacienții care au șansa cea mai mare să fie pozitivi. (notă: asta cu „șansa să fie pozitivi” sună ca naiba, dar să nu ne încurcăm în chestiuni de gramatică) Citiți tot articolul
Gîndurile lui Cristoiu
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog