Păi, ce fel de sovietici erau?

Continui să citesc cu pasiune cartea britanicului Michael K. Jones, Stalingrad. Cum a triumfat Armata Roşie.

Multe lucruri mă surprind.
Ca, de exemplu simpatia pro-rusă, ba chiar pro-Stalin, a autorului, care a scris cartea din perspectiva sufletului slav.

Mai tare şi mai tare mă surprinde accentul pus pe Revoluţia produsă de Vasili Ciuikov, comandantul Armatei a 62-a, cea care a rezistat legendar la Stalingrad:
Apropierea comandantului de soldatul de rînd.

Bazat pe documente de arhivă şi mărturii, Michael K. Jones dezvăluie drept note ale acestei Revoluţii:

1. Amplasarea Comandamentului în apropiere de linia Frontului.
2. Indicaţia dată comandanţilor de unităţi de a-şi împărţi raţiile cu soldaţii din tranşee.
3. Luarea în considerare a iniţiativei individuale într-un asemenea caz.

Noua politică a dublat Ordinul Nici un pas înapoi pentru a naşte Miracolul de la Stalingrad.
Nu încape în discuţie că Stalingradul a fost Victoria Omului asupra Maşinăriei.

Nemţii au comis enorma greşeală de a paria pe atuurile Armatei Germane:
Organizare, forţă materială.

Stalin a impus Armatei a 62-a Rezistenţa cu orice preţ, sub semnul învăţăturii:
Timpul înseamnă sînge!

Cu orice preţ, nemţii trebuiau ţinuţi în loc la Stalingrad – pentru ca Armata Roşie să atace pîntecele de crocodil al Invaziei: Armata română!

Apărarea Stalingradului muta accentul de pe Maşinărie pe Om.
N-avea importanţă dacă Rusul murea.
Avea importanţă ca el să ţină-n loc pe nemţi cît mai mult timp.

Revoluţia de la Stalingrad e firească prin raportare la obiectivul asumat de Stalin.
Ciudăţenia apare însă dacă o raportăm la imaginea Armatei Roşii din Propaganda bolşevică de ani întregi.

Cum adică, Revoluţia a constat în apropierea comandanţilor de soldaţii de rînd?
Să presupunem că, pînă atunci, deşi tovarăşi, ofiţerul şi soldatul sovietic de rînd erau depărtaţi prin condiţie mai ceva decît ofiţerul conte de soldatul mujic din Armata ţaristă?

Mai mult ca sigur că da, o dată ce descinderea comandanţilor din cerurile nomenklaturii în tranşeele soldaţilor e cîntată drept marea Revoluţie produsă în strategia militară sovietică o dată cu Stalingradul.