Pălitura de osândă aplicată de către CCR atât Ministrului Justiției, cât și judecătorilor #rezistenți

 Imediat după pronnțarea, la data de 26.05.2022, a deciziei CCR referitoare la prescripție, ignorând voința suverană a poporului român exprimată cu prilejul Referendumului „pe justiție” din anul 2019, Guvernul a adoptat, „noaptea ca hoții”, Ordonanța de Urgență nr. 71, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 531 din 30.05.2022.

Referitor la Ordonanța de Urgență anterior evocată, trebuie menționat, atât faptul că a fost adoptată ca urmare a presiunii extrem de puternice exercitate de magistrații #rezistenți, precum și faptul că este vădit neconstituțională.

Este mai presus de orice dubiu faptul că, după ce s-au scurs 4 ani de la publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018, fără ca Parlamentul sau Guvernul (până la Referendum) să respecte dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituție, în sensul armonizării art. 155 alin. 1 din Codul Penal cu dispozițiile Deciziei CCR nr. 297/2018, intuind seismul de mare magnitudine pe care îl va provoca Decizia CCR din 26 mai în sistemul judiciar din România, Guvernul a adoptat pe repede înainte Ordonanța 71, cu speranța că judecătorii #rezistenți și cei mai slabi cu duhul vor da eficiență Ordonanței în detrimentul Deciziei CCR.

Pentru a spulbera orice dubiu, reamintesc principiul neretroactivității legii, principiu menționat la art. 15, alin. 2 din Constituție:
„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Cu alte cuvinte, dacă nu va fi declarată neconstituțională, Ordonanța de Urgență nr. 71 poate produce efecte doar pentru viitor, în nici un caz retroactiv, în dosarele aflate în curs de soluționare la momentul adoptării Ordonanței.
După cum am menționat în cuprinsul excepției de neconstituționalitate pe care am invocat-o deja în dosarul în care sunt cercetați doi foști directori ai S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători S.A., precum și mai mulți actuali sau foști directori de depouri, Ordonanța de Urgență nr. 71/30.05.2022 este neconstituțională cel puțin din două motive :

Legiferând prin Ordonanță de Urgență în domeniul prevăzut la art. 73 alin. 3, lit. h) din Constituție, Guvernul a ignorat cu bună știință voința poporului, voință exprimată cu ocazia Referendumului organizat la data de 26.05.2019, la inițiativa domnului KLAUS IOHANNIS, Președintele României.

Referendumul „pe justiție” a cuprins două întrebări.
Relevantă pentru prezenta speță este cea de-a doua întrebare înscrisă pe buletinele de vot :

„Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională” ?

Deși 81,1% dintre românii care au participat la Referendum au votat răspunzând cu „DA” la această întrebare, Guvernul României nu a fost deloc impresionat și a înfrânt suveranitatea națională care, potrivit art. 2, alin. 1 din Constituție „ … aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”, adoptând Ordonanța de Urgență nr. 71, publicată în M.O., Partea I, Nr. 531, din data de 30.05.2022.

Legiferând prin Ordonanță de Urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și regimului de executare al acestora, Guvernul României a intrat în coliziune directă cu dispozițiile art. 2, alin. 1 și ale art. 90, ambele din Constituția României.
Este de necontestat faptul că prescripția răspunderii penale ține de domeniul infracțiunilor și al pedepselor, motiv pentru care nu poate exista vreun dubiu pertinent referitor la aplicabilitatea rezultatului referendumului.

Legiferând prin Ordonanța de Urgență nr. 71, referitor la un text care se afla deja în dezbaterea Parlamentului, trecând de Prima Cameră și așteptând votul final în Camera Decizională, Guvernul a încălcat și dispozițiile art. 75 din Constituție.

Oprirea procedurii legislative în una din camerele Parlamentului prin adoptarea unei ordonanțe de urgență asupra aceluiași proiect de lege ca și cel aflat în dezbatere parlamentară, poate declanșa un blocaj constituțional între Parlament și Guvern.
Procedând astfel, Guvernul a împiedicat Parlamentul să-și exercite competențele decizionale proprii, fapt care generează un veritabil blocaj constituțional.

Chiar dacă această Ordonanță de Urgență nu ar fi declarată neconstituțională, este evident pentru orice jurist de bună credință faptul că, în nici un dosar aflat pe rol până la momentul adoptării ordonanței anterior menționate, nu putem vorbi de prescripția specială ci doar de prescripția generală a răspunderii penale.

Această realitate juridică a fost confirmată magistral de către judecătorii CCR care au motivat ieri Decizia nr. 358/2022.
Argumentele invocate de către judecătorii constituanți la pct. 70 – 76 din Decizia nr. 358/2022 sunt zdrobitoare și nu lasă loc echivocului.

În motivarea acestei Decizii, Curtea Constituțională demonstrează că s-a ajuns în această situație, respectiv la necesitatea pronunțării acestei Decizii, din cauza legiuitorului care, timp de 4 ani nu și-a respectat atribuțiile care sunt expres prevăzute de către art. 147 alin. 1 din Constituție:

„Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită în situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei practici neunitare)” – pct. 71.

La pct. 76, judecătorii constituanți au menționat tranșant faptul că :

„Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. 4 din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea”, care, în mod evident, nu prevede nici un caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate”.

Având în vedere aceste considerente, este mai presus de orice dubiu faptul că, toate persoanele care au fost condamnate definitiv după scurgerea celor 45 de zile de la momentul publicării Deciziei nr. 297/2018 în M.O. și în cazul cărora a intervenit termenul general de prescripție al răspunderii penale, au fost condamnate nelegal.

În această situație se nasc două întrebări legitime :

1. Ce se întâmplă cu persoanele care au fost condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, deși a intervenit termenul general al prescripției speciale?
2. Ce se întâmplă cu judecătorii care, din lipsă de curaj sau dintr-o obediență excesivă, nu au avut curajul să pronunțe hotărâri legale, respectiv să dea eficiență Deciziei CCR nr. 297/2018 ?

Acestor întrebări li se adaugă o altă întrebare esențială:
După publicarea în M.O. a Deciziei CCR nr. 358/2022, vor mai fi procurori și judecători mai mult sau mai puțin rezistenți, care vor ignora fraudulos și această Decizie?

Observând cu deferență faptul că ignorarea Deciziei CCR nr. 358 și condamnarea unor persoane în cazul cărora a intervenit prescripția generală a răspunderii penale, constituie un veritabil abuz în serviciu, aștept cu interes să văd cum va fi aplicată în practică Decizia care a zguduit din temelii un sistem judiciar putred.