România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Pamfil Șeicaru: „«Mie îmi spui?» sau «Lasă că ştiu eu!» definesc cele două invariabile manifestări ale suficienţei noastre”

1. Decis să fac ordine în biblioteca mea de acasă, am umblat la colecția sau mai precis la multele reviste Histoire din Occident, cele care mi-au fost, fără a reuși asta, model pentru revistele de Istorie. Luîndu-le la rînd, fără să mă întreb după ce criteriu le-am cumpărat, retrăiesc invidia încercată ori de cîte ori am avut în mîini o revistă de popularizare a Istoriei din Occident:
Hîrtie și tipar de lux, fotografii din belșug, abordarea subiectelor, astfel alese încît să fie interesante, într-o manieră vie, seducătoare, fără a face concesii popularizării.

De ce n-am reușit asta în România?
Pentru că în România cei cu bani nu cumpără așa ceva, iar cei fără bani n-au bani ca să cumpere așa ceva.

Căutînd prin reviste, citesc evident titlurile dosarelor de pe copertă. În numărul pe martie 2005 al revistei Historia, care apare în Franța, la concurență cu Histoire, dau peste titlul Da Vinci Code décodé. Cu subtilul La contre enquete historique. Luasem revistele la mînă pentru a găsi ceva despre Harun al Rașid. N-am găsit, deși sînt sigur că revista s-a ocupat și de acest subiect, devenit de Breaking News în contextul imaginii din O mie și una de nopți. Am luat revista și am pus-o deoparte. Nici că se putea descoperire mai bună acum, cînd scriu un reportaj de călătorie ironic despre Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci. Fresca a devenit celebră prin romanul și apoi prin filmul după roman Codul lui da Vinci de Dan Brown. În roman și în film se avansează teza unui cod secret al lui Da Vinci din Cina cea de taină. Inspirat de această prostie, m-am gîndit la un reportaj în care membrii grupului de vizitatori admiși în sala de mese a mînăstirii benedictine stau în fața frescei căutînd să descopere Codul secret, între care se numără amănuntul că Apostolul Ioan de lîngă Mîntuitor nu e apostolul, ci Maria Magdalena despre care un personaj din film spune c-a fost nevasta lui Isus și că ar fi avut chiar un copil împreună.

Documentarea pentru reportaj mă obligă să citesc din Dosar partea dedicată Cinei cea de taină. Aflu astfel amănunte despre succesul colosal al romanului lui Dan Brown:
20 de milioane de cititori în întreaga lume, dintre care un milion în Franța. Filmul și romanul au dus la crearea unui circuit turistic: 20 de mii de vizitatori. Nu fără ironie franțuzească față de cultura americană, autorii dosarului remarcă faptul că autorul a inventat un pod parizian și pune pe erou să meargă cu automobilul pe o stradă care taie în două Grădina Tuileries.
Cu toate acestea autorul a luat o groază de bani, fără a risca nimic. Biserica Catolică nu i-a zis nimic despre blasfemia cu Iisus.

2. Cea mai bună definiție a relației dintre român și politică a dat-o, sigur pornind de la Caragiale, Pamfil Șeicaru în serialul din Chemarea, 1950-1952, Constituția și partidele, o istorie politică a României de la Cuza la Lovitura de stat din 1944:

„Românul are o înclinare, ceva mai mult chiar, o pasiune pentru politică. Ceea ce este însă caracteristic acestei pasiuni, este indiferența lui față de ideile politice și interesul deosebit pentru persoane. O uşurinţă verbală, o sprinteneală a inteligenței îi înlesnesc să prindă, firește superficial, sensul situațiilor; o siguranță plină de suficientă face din orice român o pitorească speță umană. Toată lumea vorbeşte de toate, fără ca nimeni să se simtă stingherit că nu ştie nimic; îndrăzneala afirmației, faconda, pot înlocui o pregătire temeinică. Pentru enciclopediştii neantului de cultură era logic ca politica să însemne doar o chestie de relații, de instinct oportunist cu abile ajustări succesive. «Mie îmi spui?» sau «Lasă că ştiu eu!» definesc cele două invariabile manifestări ale suficienţei noastre.”

3. În Rudin Turgheniev, crezut de mulți ca fără umor, ne propune drept personaj pe o anume mademoiselle de Boncurt, fată bătrînă din Franța, pripășită pe la curtea boieroaicei ruse, Daria Mihailovna, asemenea multor franțuzoaice venite din Franța ca să-i slugărească pe ruși. Guvernantă a Nataliei, fiica Dariei, ea mărturisește o opinie aparte asupra Istoriei:

„Ori de cîte ori Natalia citea vreun roman istoric, mademoiselle Boncourt o privea pe deasupra ochelarilor cu nespusă asprime și dezaprobare. După părerea bătrînei franțuzoaice, istoria era plină, de la un capăt la altul, cu lucruri nepermise.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Pamfil Șeicaru: „«Mie îmi spui?» sau «Lasă că ştiu eu!» definesc cele două invariabile manifestări ale suficienţei noastre””

  • Eu mai știu o expresie care ne definește suficiența: ”Nu ți-am spus eu?”. Mă lupt de mult timp să mi-o scot din vocabular, dar degeaba!

  • Canaliile de tipul lui Șeicaru vor să fie simultan și bandiți și înțelepți. Tipul n-a fost suficient. A fost doar ticălos. E mult mai cool.

  • Pamfil Șeicaru din poziția pe care o avea putea sa gindeasca și sa spună asta
    De aceea i-au si rămas in urma zicerile
    Într-adevăr foarte rar găsești oameni care sa nu aibă răspuns la întrebări sa nu știe ei despre ce este vorba
    Nu in rare ocazii și eu cad in capcana asta in care avind și exprimând un punct de vedere par ca le știu pe toate
    Mutarea in germania a fost complicata de cărți
    Biblioteca mea și pe urma a familiei este enorma pentru oameni normali și pentru ca eu nu arunc cărți
    Am întreaga colecție Magzin Istoric de la primul număr pina prin 91-92
    Colecția Știință și Tehnica și ea frumos legată pe ani tot de la primul număr
    Zeci de cărți in franceza și germana unele maculatura dar pe care nu ma îndur sa le arunc
    La,acestea se adauga ce cumpărăm anual și in țara și aici sau cind călătorim
    Uneori am senzația ca nu ajung banii pentru cite sunt de cumpărat
    Cărți cărți cărți
    Sper intr-o Bătrânețe lunga sa mai pot sa recitesc unele din ele

    • Exact așa mi se întâmplă și mie ! Fac impresie că știu totul ,iar când mi se reproseaA aceasta îmi dau seama cat de puțin știu să transmit și puținul pe care îl știu .
      Cumpăr și eu cărți : în casa din RM și aici în Italia am o sumedenie necitite pe care sper sa le citesc cândva .
      Multă sănătate și ani mulți că sa ne bucuram de cele acumulate – mai ales cărți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *