Votul la moţiunea de cenzură intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a fost 134 de voturi ”pentru”, 4 voturi împotrivă. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat>

Pamfil Șeicaru: „Nu adversarii te doboară, ci propriile tale scăderi”

Partizani. Comentariile istoricilor clipei care sînt marii ziariști interbelici rămîn în posteritate, după cum era de așteptat, prin ideile generale pornite de la un fapt, de la un eveniment. Multe dintre aceste idei generale țin de politică și, prin urmare, pot trece drept adevărate lecții pentru politicienii de azi.

Adresîndu-se presei imediat după instalarea ca premier, Octavian Goga a făcut un apel la adversari să-l ajute în opera sa de afirmare a naționalismului în România.
Luînd seamă la această declarație, Pamfil Șeicaru îi atrage premierului atenția că pentru orice politician, ca și pentru orice personalitate publică, nu adversarii, ci partizanii sînt adevăratul pericol. În comentariul Atenție la partizani din Curentul de vineri 31 decembrie 1937 Pamfil Șeicaru surprinde prin elogiul făcut adversarilor și suspectarea partizanilor:

„Apelul adresat adversarilor este o formă a politeții, fiindcă nici d. Octavian Goga nu crede că ar putea reduce din furtuna adversităţilor. Dar nu adversarii te doboară, ci propriile tale scăderi. Am putea spune că adversarii îți stimulează puterile de autocontrol, străjuiesc necontenit să-ți vestească ori de cîte ori ai greșit, adversarii îți dau alarma, ei nu-ți îngăduie lenea, să te lași pe tînjală. Prin însăşi loviturile pe care ți le dau ei îți sporesc vigoarea, îți dau acea voluptate a luptei, ei dau ritm acțiunii tale. În măsura vehemenții cu care te atacă poți citi valoarea ta, pasiunile adverse te omagiază prin însăși crîncena lor pornire. Dar adevărații vrăjmaşi ai izbîndirii tale sînt adesea proprii tăi partizani. Ei te mint, ei te împiedică să ai un contact cu realitățile, ei svîrlă vălul lingușirii peste semnele amenințătoare ale realității. Partizanii lichidează adesea conținutul moral al unei ideologii, ei terfelesc credinți, ei prostituează adesea neprihănirea idealului. Nici un adversar nu-ți poate coborî prestigiul oricîtă perfidie ar pune, nici un adversar nu te poate compromite, dar își trebuie o deosebită grijă, o fereală de tot ce ar putea să-ţi facă zelul nerușinării unui partizan. Deci recomandăm o singură lozincă: atenție la partizani. O aspră disciplină, un necontenit control, o vigilentă supraveghere, o promptă sancțiune, pornind fulgerător înainte să se fi articulat murmurul opiniei publice. Iată rețeta sigură pentru a coborî în faptă ce stăpînește gîndul și sufletul d-lui Octavian Goga.”

*

Idei care mi-au venit pe loc:

Conducătorii de azi au înfăţişat actualul regim drept unul al democraţiei absolute. Dar această nouă societate, înfăţişată drept europeană, şi-a început existenţa printr-un proces de tip stalinist. Fireşte, s-ar putea argumenta că, indiferent de desfăşurarea procesului, sentinţa a fost dreaptă. Soţii Ceauşescu şi-au meritat pedeapsa. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că un proces asemănător nu va fi intentat şi împotriva unor oameni nevinovaţi?! Tribunalul care i-a condamnat pe Ceauşeşti a plecat de la premisa că n-are nici un rost să se mai preocupe de respectarea dreptului la apărare, o dată ce vinovăţia celor doi era de la sine înţeleasă. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că aceeaşi atitudine nu se va repeta şi în cazul meu?!

Esenţa democraţiei constă în garanţia că indiferent cine ar fi inculpatul, că oricît de mari ar fi crimele comise de acesta, el are dreptul la respectarea tuturor normelor legale. Această axiomă dă cetăţeanului simplu încrederea că el nu va putea fi condamnat pe nedrept. ” (Ion Cristoiu, Dreptul la apărare – parodia unui proces, în Zig-Zag magazin, 3 mai 1990)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Pamfil Șeicaru: „Nu adversarii te doboară, ci propriile tale scăderi””

  • Adevarat. Ceea ce ati scris in 1990 s-a intamplat. Si se intampla tot mai des si mai abuziv,cu santajari, intimidari,presiuni, dosare,inculpari si arestari la comanda, pentru concurentii in afaceri si pentru cei incomozi si indezirabili din punct de vedere politic. La revedere,democratie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *