Pandemia pompieristică. Episodul 5 | Morală cu polonicul 

Problema morților chiulangii, descrisă și exemplificată sumar în episodul trecut, impune un set foarte generos de întrebări periculoase. Societatea s-a prins în hora pandemică pentru a combate boala și moartea. Totuși, cei mai mulți bolnavi sunt sănătoși, iar morții preconizați întârzie să apară. În unele țări chiar încep să dispară. În valul doi cifrele sunt mult mai firave decât în primul, drept care s-a schimbat strategia de comunicare: acum nu se mai axează pe numărul de decese, ci pe cel de „infectați”. Pe deasupra, cei mai mulți morți din statisticile Covid lipsesc din altă parte (infarcte, accidente vasculare, complicații ale diabetului, cancere etc.) Nicio grijă, aceste statistici defectuoase o să-și revină cu asupra de măsură în viitorul foarte apropiat, ca urmare a faptului că serviciile medicale (pentru care fiecare cetățean plătește în continuare ca și cum ar putea beneficia de ele) au fost suspendate și o mulțime de probleme de sănătate nu au fost detectate sau abordate la timpul cuvenit.

De ce se întâmplă toate astea? Pentru că luptăm cu inamicul ascuns? Dacă inamicul e așa de periculos, de ce găsim în toate faptele lui de vitejie complici care – cel puțin teoretic – sunt de partea noastră? De ce i-am furnizat „carne de tun”? Și de ce orice măsură împotriva lui presupune restrângerea libertăților și redefinirea demnității cetățenilor? Cât de puternică e armata noastră dacă o bună parte dintre „generali” îi contrazic pe ceilalți? Și, mai ales, cum se face că o armată care a învins până acum zeci de mii de dușmani de același tip a devenit deodată foarte fragilă în fața unuia care nu se remarcă decât prin legende pe care le însăilăm noi din cazuri particulare?

E normal să ne înnegureze perspectiva unui sfârșit provocat de un microorganism nevăzut, cu comportament deocamdată nedescifrat. Dar asta se întâmplă în fiecare an, de zeci de mii de ani, și o să se întâmple în continuare, în ciuda progreselor medicale din ultimul secol. În fiecare an bolile transmisibile fac peste cincisprezece milioane de victime, dintre care o treime sunt puse doar pe seama virozelor respiratorii de diferite tipuri. Niciunul dintre virușii de tip corona de până acum nu a reușit să pătrundă în topul select al inamicilor nevăzuți, în ciuda previziunilor sumbre și a lipsei unor măsuri drastice impuse pe scară largă. SARS-CoV-2 se bucură, s-ar zice, de o atenție deosebită. Din partea cui? Principalii combatanți sunt clasa politică, presa, autoritățile sanitare și o mică gașcă formată din „experți”, intelectuali publici și cavaleri apocaliptici de circumstanță. Ca un făcut, doar ei sunt aduși în față de presa tradițională și doar ei nu sunt vânați de marile portaluri care filtrează informația.

E greu de analizat în detaliu crearea acestui front social, dar putem oricând să urmărim câteva aspecte ale unui parametru: fibra morală a acestor combatanți din prima linie. Despre politicieni nu e cazul să mai amintim. Dar presa? Unde sunt anchetele jurnaliștilor? Interviurile cu cei care sunt de altă părere? Verificarea informațiilor? Mândria de a oferi informații corecte și complete? Ca prin minune, au dispărut chiar și de la „casele mari”, care anul ăsta au ținut să dea dovadă de micimi incredibile.

În 2010 Spiegel International a publicat o anchetă amplă despre panica gripei porcine, presărată cu date concrete, observații subtile și încheiată cu o concluzie dură (aceea că niciun funcționar OMS & co nu ar trebui să se simtă mândru de ce a făcut) și o întrebare interesantă: „Cine o să mai creadă declarațiile lor la următoarea pandemie?” Dar iată că următoarea pandemie a venit și aceleași autorități medicale dau tonul galimatiasului globalizat. Iar publicația Der Spiegel (bine țintită de sponsorizări strategice inițiate în ultimul deceniu de meșterii planetei) și-a găsit o nouă datorie: demască „negaționiști” și „conspiraționiști”, avertizează populația că virusul e mult mai mortal decât o arată datele, bagatelizează demonstrațiile populare tot mai numeroase și mai mari și, în general, ține isonul autorităților de a căror credibilitate se îndoia în urmă cu zece ani. Jurnalism modern! Acum într-o nouă paradigmă, la care au aderat televiziuni, site-uri media și publicații tradiționale deopotrivă.

Ce fac „specialiștii”? Cercetează. Și publică rezultatele. Cei mai iubiți de presă și oficialități sunt citați pe scară virală, în timp ce criticii lor sunt vânați sistematic și reduși la tăcere. Să zicem că pentru lipsa de temei a direcției cercetării nu pot fi acuzați din perspectivă morală, fiindcă nu se poate dovedi intenția. Dar pentru intoxicarea comunicării despre noua situație prin publicarea de date false în jurnale medicale prestigioase? Sau pentru declarațiile către presă în care strecoară strategic informații false, dar cu un bogat potențial fobogen? Comportamentul lor din ultima jumătate de an trădează un bagaj patologic însemnat, din care nu lipsește ura față de rasa umană. Ar fi singura explicație decentă pentru încercările disperate de a transforma cazurile particulare în stări de fapt universal valabile și o criză relativ obișnuită în apocalipsă. De fapt, am mai putea oferi varianta sărăciei mentale, dar cine acceptă un asemenea afront? De pildă, despre șeful OMS, care de curând a trâmbițat la scară mondială refrenul bălmăjit întruna în ultima jumătate de an de cel mai vizibil meșter al planetei (Bill al Treilea), ar trebui să spunem că e atins de jigodie morală ori intelectuală? El ce variantă ar alege? Nu e o falsă dilemă, ci unicul set de explicații raționale pentru comportamentul și declarațiile dumisale.

Intelectualitatea civilă luptă și ea. Cu sociologi, statisticieni, eticieni și alți mireni dispuși să pozeze public dezgoliți de minte și obraz. Recent, un domn din această clasă de exhibiționiști a venit cu o teorie foarte interesantă: dat fiind că oamenii nu vor să înțeleagă că trebuie să poarte mască și să stea la distanță – lucruri incontestabil benefice în lupta cu pandemia –, guvernul e îndreptățit să toarne pe ascuns în apa potabilă o moleculă a ascultării, care să-i transforme pe rebeli în cetățeni docili. Exact! Ați înțeles corect: să-și drogheze cetățenii, așa încât să nu se mai opună binelui suprem, pe care sunt prea proști ca să-l înțeleagă când sunt altoiți cu vorba bună. De notat că individul care a propus asta predă etică medicală într-o universitate americană, iar revista care i-a publicat articolul se laudă că are „vigoare academică și fler jurnalistic”.

Vânturătorii de asemenea argumente – la fel ca și cei care îi ascultă – ignoră faptul că între validitatea unui argument și valabilitatea lui există o diferență importantă. În logică spunem că „falsul implică orice”, ceea ce înseamnă că un argument poate fi valid și dacă are o premisă falsă (sau mai multe) și concluzie adevărată, ori mai multe premise false (posibil toate) și concluzie falsă. Putem construi așadar un argument corect din punct de vedere formal cu concluzie adevărată. Să vedem un exemplu:
Toți medicii sunt păcălici.
Nelu este medic.
Ergo: Nelu este păcălici.

Nu trebuie să ne străduim prea mult ca să ne dăm seama că prima premisă e falsă. Medicina e o profesie nobilă, practicată de geniali, șarlatani, înțelepți și păcălici deopotrivă. Chiar dacă Nelu e un păcălici dovedit, argumentul de mai sus nu e valid, pentru că adevărul concluziei e accidental – nu poate fi inferat din premise. Un astfel de argument e valabil doar pentru alți păcălici ori pentru cei slabi de înger. Când predai etica viitorilor medici și formulezi astfel de argumente meriți, în cel mai bun caz, un certificat de apostol al Noii Normalități.

Acești mâncătorii de morală cu polonicul provoacă însă rele mult mai mari decât ceața și panica pe care le răspândesc mișelește cu argumente betege: deschid o cutie cu acadele explozive pentru civilizație. Astăzi sunt benefice sănătății publice măștile și distanțarea fizică. Mâine ar putea fi cine știe ce secvență genică asociată „științific” cu pornirile criminale, ori cu vreun tip de întârziere dăunător sănătății publice. În numele unor astfel de șopârle pseudo-raționale pot fi comise crime împotriva umanității la o scară mult mai mare decât în acest an, cu marele merit că aduc parale mult mai frumoase pentru meșterii planetei și curțile lor de politicieni și oameni de știință.

Cine nu a avut curiozitatea să cerceteze istoria secolului trecut dincolo de manuale ar face bine să . Eugenia nu e vreo altă pocnitoare din capul lui Hitler, ci o idee cu rădăcini în siajul iluminist, care nu a avut nevoie de prea mult timp ca să fie îmbrățișată pe scară largă și apoi să producă nenumărate victime în întreg Occidentul, încă dinainte de ridicarea fasciștilor și chiar și după căderea lor. Toate crimele comise în numele acestei idei macabre au beneficiat de fundamente științifice și morale nu foarte diferite de cele oferite azi pentru a justifica distanțarea și noianul de măsuri salvatoare de vieți.

De luat aminte: consumul de morală cu polonicul dăunează grav omenirii. Nu de ieri sau de azi, ci de mii de ani. Iar trepădușii moraliști scăpați pe tarlaua științelor moi au produs muniții mult mai devastatoare decât ale fizicienilor. O să vedem asta în episodul următor, Justiția de butic.