Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

Parcă am sărbători Paștele și nu Revoluția!

Luni, 19 decembrie 2022, începe pentru oamenii lucizi din România una dintre cele mai grele săptămîni din întreg anul: 19 decembrie – 25 decembrie.
Săptămîna în care Dumnezeu a făcut ca asupra Poporului Român să se năpustească, în cuprinsul a șapte zile, două uragane de clișee:

  • Cele ținînd de Aniversarea Evenimentelor din decembrie 1989;
  • Cele ținînd de Sărbătorirea Crăciunului.

Amîndouă s-au abătut asupra noastră în postdecembrism, începînd cu decembrie 1990, cînd s-a aniversat întîia oară Revoluția și s-a dat dezlegare oficială la sărbătorirea Crăciunului.
Prin urmare, de 32 de ani:

  •  În fiecare săptămînă dinaintea lui 22 decembrie avem parte parte de depuneri de coroane, de mesaje ipocrite iscălite de politicieni și de vorbe mari gen: Poporul care a înfruntat cu piepturile goale tancurile dictaturii.
  • În fiecare săptămînă dinainte Crăciunului avem parte de Colinde, sfaturi despre cum și ce să înfulecăm, prezentarea de tradiții, de confeti, de cîntarea bradului, și de Steaua sus răsare.

Cu 32 de ani în urmă, în 22 decembrie 1990, semnam în Expres Magazin, sub titlul Nevoia de neliniște.
Îl redau din volumul recent apărut Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13, 14 și 15 iunie ? convins că a rămas de actualitate.


„O imagine pregnantă asupra situaţiei politice din România la un an de la răsturnarea dictaturii ne-o oferă însăşi sărbătorirea în aceste zile a aniversării evenimentelor din decembrie 1989.
Comunicatele aparţinînd diferitelor formaţiuni politice, acţiunile concrete, atît ale Puterii, cît şi ale Opoziţiei, gesturile individuale şi colective se adună într-un moment care, asemenea unui focar, reflectă starea societăţii româneşti de la ora actuală.

Chiar de la început trebuie evidenţiate controversele ivite în legătură cu modul în care trebuie sărbătorită această aniversare. Nu e vorba, fireşte, de divergenţe privind programul manifestărilor sau de discuţii în legătură cu protocolul, ci de polemici violente avînd ca bază o diferenţă radicală în ce priveşte modalitatea de sărbătorire. Opoziţia a conceput aniversarea sub semnul unor acţiuni menite a exercita asupra Puterii presiuni în direcţia îndeplinirii idealurilor Revoluţiei din decembrie. Puterea le-a considerat tentative de destabilizare politică, ba chiar drept acţiuni contrare obiectivelor din decembrie trecut, insistînd pe necesitatea unei atmosfere de reculegere şi pioşenie.

Această prăpastie dintre Guvern şi Opoziţie în ce priveşte aniversarea Revoluţiei exprimă cum nu se poate mai limpede radicalizarea din ultimul timp a confruntării politice din România. Nu împărtăşim, desigur, poziţia d-lui Ion Iliescu privind necesitatea unui consens naţional. Apelul lansat în numeroase rînduri de preşedintele ţării la unitatea tuturor forţelor politice pentru depăşirea crizei cu care se confruntă România se întemeiază pe o superbă iluzie. Consensul general trebuie realizat doar în ce priveşte integritatea şi suveranitatea ţării. Restul problemelor sînt şi trebuie supuse bătăliei politice. Sub acelaşi semn, al iluziei, poate fi pusă şi chemarea domnului Ion Iliescu la ceea ce domnia-sa numeşte Opoziţie constructivă.

Mijloace incorecte de o parte şi de alta

În logica pluripartidismului intră şi convingerea fiecărei formaţiuni de pe eşichierul politic că ea e singura în stare, dacă i s-ar da puterea, să aducă ţării belşug şi prosperitate. În acest sens fiecare formaţiune politică se străduieşte să o răstoarne pe cea ajunsă la guvernare şi să-i ia locul pentru a-şi promova propriul program. În această bătălie o formaţiune poate avea, din motive tactice, momente de armistiţiu cu guvernul. Ar fi ceea ce domnul preşedinte numeşte Opoziţie constructivă. Esenţială rămîne însă lupta Opoziţiei pentru a luă locul guvernanţilor.
Altfel spus, Opoziţia distructivă.

Urmînd incidentelor de la Alba Iulia, aniversarea Revoluţiei din decembrie 1989 a dovedit însă că fireasca bătălie pentru putere s-a încărcat cu trăsături care riscă s-o treacă dincolo de hotarele jocului politic. Între Putere şi Opoziţie s-a adîncit o suspiciune care face tot mai dificilă desfăşurarea confruntării în cadrele democraţiei. Cele două părţi se acuză reciproc de mijloace incorecte. Puterea etichetează fiecare gest al Opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare drept încercări de subminare a intereselor naţionale. Sînt vehiculate, atît în declaraţiile Guvernului, cît şi în intervenţiile presei oficiale etichetări reamintind de perioada ascuţirii luptei de clasă: acţiunea agenturilor străine, răsturnarea ordinii de drept, afectarea intereselor poporului.

Nici Opoziţia nu duce lipsă de mijloace situate în afara jocului politic. Multe marşuri şi mitinguri au lansat slogane care îndeamnă la violenţă împotriva liderilor aleşi la 20 mai 1990, inclusiv la dispariţia lor fizică. Astfel de imbolduri la soluţionarea conflictelor politice prin uciderea adversarului nu sînt menite a îmbunătăţi imaginea noastră în lume. E suficient că prin parodia de proces intentat soţilor Ceauşescu sîntem singura ţară din Est care şi-a asasinat preşedintele. Un slogan cum e „La palatul Cotroceni/ Cîntă cucuveaua” lasă să se înţeleagă că am fi gata să procedăm la fel şi cu actualul preşedinte, riscînd să răspîndim pe glob imaginea falsă a unui popor sălbatic.

Ponderea crescîndă a luptei extraparlamentare

Sărbătorirea constituie un moment semnificativ şi în ce priveşte ponderea mijloacelor de luptă politică în România de azi. Mitingurile antiguvernamentale, marşurile de protest, grevele studenţeşti dovedesc tot mai clar deplasarea Opoziţiei din Parlament în stradă. Contrar celor susţinute de guvern, mitingurile, grevele, demonstraţiile antiguvernamentale şi antiprezidenţiale nu sînt acţiuni destabilizatoare. Ele se înscriu printre mijloacele de confruntare politică din orice democraţie autentică. Din acest punct de vedere, ele au aceeaşi legitimitate ca şi votul negativ din Parlament. S-ar putea spune că existenţa lor nu pune la îndoială, ci, dimpotrivă, întăreşte ordinea de drept din România.

Ponderea tot mai crescîndă a contestării extraparlamentare a Puterii exprimă însă o realitate politică, dacă nu îngrijorătoare, atunci cel puţin ciudată. Principala sa cauză trebuie căutată în neîncrederea unei părţi a populaţiei în Parlamentul ales la 20 mai 1990. Acest sentiment provine, pe de o parte, din credinţa multora că alegerile nu au exprimat adevărata opţiune a ţării, iar pe de alta, din convingerea că Opoziţia este practic inexistentă în Parlament. S-ar putea spune că această lipsă de pregnanţă a Opoziţiei îşi are cauza în majoritatea zdrobitoare deţinută de partidul de guvernămînt. Dar chiar şi în aceste condiţii, Opoziţia parlamentară nu a reuşit să se detaşeze, dacă nu ca o forţă capabilă să respingă o lege avansată de guvern, atunci măcar ca o forţă în stare să lupte împotriva ei pînă în pînzele albe. Atît Televiziunea cît şi presa ne oferă imaginea unui Parlament în care bătălia se duce nu între diferitele formaţiuni politice, ci între diferite persoane.

Parcă am sărbători Paştele şi nu Revoluţia

Aniversarea lui decembrie 1989 e semnificativă şi pentru viziunea diferitelor formaţiuni politice asupra procesului de instaurare a democraţiei şi de tranziţie la economia de piaţă. Surprinde chiar de la început în înţelegerea de către Putere a modului de sărbătorire exagerarea elementului religios. Principalele manifestări din aceste zile par a fi fost transferate de Guvern Bisericii. S-ar putea crede astfel că am sărbătorit mai degrabă Paştele, decît Revoluţia din decembrie 1989. Parastasele, pioşeniile, sfinţirile, slujbele s-au succedat una după alta. Limbajul guvernamental s-a impregnat pînă la suprasaturaţie de cel bisericesc: jertfă, martiri, altare, lumînări, reculegere.

O astfel de sărbătorire e discutabilă din cel puţin două puncte de vedere.
În primul rînd, ea simplifică Revoluţia, reducînd-o la un soi de pasivitate în genul beatitudinii cu care primii creştini aşteptau în genunchi să-i sfîşie leii. Evenimentele din decembrie 1989 nu pot fi limitate la un sacrificiu de tip religios. Cei ieşiţi în stradă la Timişoara şi la Bucureşti au fost înainte de toate nişte luptători. A-i prezenta ca pe nişte biete fiinţe cuminţi, asupra cărora s-au năpustit fără motiv tancurile si transportoarele blindate, înseamnă a elimina din atitudinea lor esenţialul: revolta conştientă, întemeiată pe ura faţă de dictatură.

În al doilea rînd, prezenţa exagerată a ceremonialului religios atrage atenţia, o dată în plus, asupra gravelor riscuri de discreditare a religiei. Specificul poporului român l-a constituit şi îl constituie discreţia credinţei în Dumnezeu. Sentimentul religios e înainte de toate o problemă de interioritate. Or, din decembrie 1989 încoace, asistăm la un adevărat exhibiţionism al Bisericii. Nu există seară în care Televiziunea să nu ne înfăţişeze un parastas politic, o slujbă, o sfinţire a unui loc sau obiect de către un „sobor de preoţi”. Ceremonialul religios, atît de profund în interiorul lăcaşului, riscă să se transforme, prin oficializare, într-un ritual de un formalism îngrijorător.

Contribuie la aceasta şi comedia jucată de liderii României de azi.
Imaginea domnilor Ion lliescu şi Petre Roman (mai puţin cunoscuţi ca bisericoşi), făcînd cruci la televizor, are o însemnată doză de ridicol, care se răsfrînge asupra întregului ceremonial.

Concentrarea sărbătoririi pe o pioşenie absolută nu e însă întîmplătoare. Ea exprimă concepţia de ansamblu a guvernanţilor actuali asupra procesului de democratizare şi de tranziţie la economia de piaţă, concepţie care-şi găseşte expresia în faimoasa sintagmă:

Avem nevoie de linişte!

Încă din perioada preelectorală, Frontul Salvării Naţionale şi-a făcut din instaurarea liniştii la scară naţională un obiectiv politic primordial. Numai că atît de invocata linişte e un nonsens. Afirmarea democraţiei, tranziţia la economia de piaţă se înscriu în cadrele unui proces revoluţionar. E greu de imaginat că distrugerea structurilor şi mentalităţilor comuniste s-ar putea realiza fără convulsii sociale, fără bătălii politice, fără confruntări, într-un cuvînt, fără neliniştea specifică Revoluţiei.

Dar nu numai atît.
Exigenţa liniştii naţionale exprimă şi o concepţie aparte privind evoluţia societăţii româneşti din decembrie şi pînă azi. Puterea reduce Revoluţia la perioada 16-22 decembrie 1989. Idealurile Revoluţiei sînt însă crearea unei democraţii autentice în România şi constituirea unei economii de piaţă. Putem spune că aceste idealuri au fost împlinite o dată cu venirea la putere, în după-amiaza de 22 decembrie 1989, a Frontului Salvării Naţionale?
Fireşte că nu.
Aceste obiective n-au fost realizate nici pînă în prezent.

Ca atare, Revoluţia începută în 16 decembrie 1989 a continuat pe întreg parcursul anului 1990 şi va continua să se desfăşoare şi în perioada următoare. Puterea are tot interesul să restrîngă Revoluţia Română la evenimentele din 16-22 decembrie 1989. Considerînd-o încheiată în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, actualii lideri ai României şi-au putut permite să eticheteze drept nelegitime acţiunile de stradă din 12-28 ianuarie 1990, din 18 februarie şi din decembrie 1990, precum şi faimoasa manifestaţie din Piaţa Universităţii, din aprilie 1990.

Scenariul iniţial a fost dat peste cap

Or, aceste momente au fost tot atîtea etape în procesul revoluţionar de înlăturare a comunismului, de transformare a revoltei anticeauşiste iniţiale în mişcare anticomunistă. Graţie sprijinului primit de la Moscova, evenimentele din decembrie 1989 au însemnat răsturnarea unei conduceri comuniste ortodoxe şi înlocuirea ei cu o conducere comunistă reformistă. Ca şi în alte ţări foste socialiste, rotaţia de cadre, făcută după scenariul presiunii mişcărilor de stradă, a avut drept primă etapă victoria aripii liberale a partidului comunist. Peste tot neocomuniştii au procedat la gesturi perestroikiste: schimbarea numelui partidului, abolirea rolului conducător al comuniştilor, proclamarea necesităţii de a se trece la economia de piaţă. Numai că masele populare din fiecare ţară nu s-au mulţumit cu acest proces de retuşare cosmetică a comunismului. Mişcarea reformistă s-a transformat într-o revoluţie anticomunistă. Partidul Comunist reformat s-a văzut obligat să lase locul partidelor politice de Opoziţie, definite printr-un anticomunism categoric.

În România scenariul iniţial a fost dat peste cap de desfăşurarea concretă a evenimentelor.

Revolta populară din dimineaţa lui 22 decembrie 1989 a spulberat practic Partidul Comunist, identificat în ochii populaţiei cu partidul lui Ceauşescu. Neocomuniştii s-au trezit în faţă unei situaţii care făcea imposibil scenariul din alte ţări: Convocarea Comitetului Central pentru alegerea unei noi conduceri, schimbarea denumirii partidului, anunţarea reformelor de tip gorbaciovist.

Spulberarea Partidului Comunist i-a lipsit de sprijinul necesar pentru a rămîne în cadrele reformismului. Sub presiunea străzii, noua Putere comunistă, afectată de o evidentă fragilitate, s-a văzut nevoită să realizeze în cîteva ore ceea ce în alte ţări se împlinise în luni de zile. Evoluţia ulterioară a evenimentelor a adîncit caracterul anticomunist iniţial al mişcării. Eforturile liderilor FSN de a face din această formaţiune politică un sol de partid comunist gorbaciovist, în genul celor din alte ţări, s-au confruntat cu permanenta presiune revoluţionară a străzii.

Cum s-au transformat comuniştii în anticomunişti declaraţi

În această situaţie, societatea românească a evoluat spre Dreapta. Dar dacă în alte ţări acest proces, impus de mişcările populare, a fost posibil prin schimbarea liderilor neocomunişti cu lideri ai Opoziţiei anticomuniste, în cazul României el s-a realizat prin transformarea treptată a comuniştilor în anticomunişti declaraţi. Din decembrie 1989 şi pînă acum sîntem martorii unui paradox:

România s-a transformat dintr-o ţară comunistă într-o ţară anticomunistă graţie evoluţiei spre Dreapta a foştilor comunişti reformişti.
Absenţa unor convingeri comuniste profunde, oportunismul tradiţional al vieţii politice româneşti, cramponarea de putere au jucat un rol hotărîtor în această situaţie specifică Revoluţiei noastre.

Neliniştea caracteristică anului pe care-l vom încheia a fost deci benefică României.
Liniştea atît de des invocată de actualii lideri ar fi reprezentat o adevărată catastrofă politică.
Pentru că ea ar fi dat posibilitate guvernanţilor să rămînă în cadrul comunismului reformist.

Dar nu numai atît.
Instalarea ei la scară naţională ar însemna reîntoarcerea populaţiei la inerţia politică din ultimii, ani ai guvernării Ceauşescu.
Din acest punct de vedere putem spune că România are în continuare nevoie de nelinişte.

P. S. Dacă gestul domnului Claudiu Iordache e adevărat, atunci el merită toate elogiile noaste. Iată, în sfîrşit, un om politic român care, pus să aleagă între putere şi demnitate, o preferă pe cea din urmă. Superbul orgoliu al domnului Claudiu Iordache, prim-vicepreşedinte al FSN, contribuie hotărîtor la ridicarea prestigiului acestui partid, suspectat mult timp de a avea drept liant oportunismul membrilor săi.”

(Expres Magazin, 22 decembrie 1990)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Parcă am sărbători Paștele și nu Revoluția!”

  • Vine, vine Moș Crăciun.
    Întrebarea este dacă anul acesta este tot „politically incorrect”, adik dacă este tot alb, sau este șchiop și orb că și ei trebuie reprezentați, sau dacă anul ăsta este Crăciuniță.
    Întreb fiindcă Walt Disney ne-a arătat o Albă ca Zăpada negresă și cei șapte pitici transgenderi.
    Trăim într-o lume nebună!

    • @
      lumea nu e nebuna, e doar anti.
      daca i se spune ca e nebuna, e fericita!, …creca!, pentru ca inseamna ca lumea nu s a prins ca ea vrea sa fie anti :))

      problema e ca trecerea de la intelepciune la antiintelepciune se face doar printr un soc, …pesemne, care sa fie capabil sa te scoata din armonia cu ‘dinamica anotimpurilor’

      deci lumea e anti, insa pentru a te aduce …in lumea ei, ea tre sa te scoata din aia in care te afli,
      adica din datinile, traditiile si obiceiurile printre care ai crescut si care, fiind armonzate cu Natura, te ajuta sa vezi si cu inima.
      iar pentru a te scoate a inventat …’socul’, spre ex Alba ca Zapada care e o negresa.

      ( Arta!, asta e Antiintelepciunea. in modul!:))
      insa chiar si in modul daca e, tot Arta e.
      si exprimarea relativa poate fi desavarsita, caz in care ea devine absolut relativa. )

      • deci e cam asa:
        ia Alba ca Zapada si o face negresa, dupa care iti daruieste o ‘altfel de Alba ca Zapada’ ( care nu mai e deloc negresa )

        nu ti o daruieste din prima, pasta ‘altfel’, pentru ca e prea mare diferenta, asta noua fiind Anti’Alba ca Zapada’,
        asa ca mai intai o trece pe Alba ca Zapada prin ‘pasul intermediar’, care se numeste …Negresa Alba ca Zapada :))

        in fata Antiintelepciunii doar Inima rezista.
        daca esti Minte,…te a papat cu fulgi cu tot. nu simti nimic!:)), ba mai si zambesti si iti mai si doresti asta!:)))
        ( problema nu e Negresa Alba ca Zapada, ci …ce urmeaza dupa ea, chestia care urmeaza fiind fix Anti’Alba ca Zapada’

        • ‘Negresa Alba ca Zapada’ nu e…ceva anume, ci o chestie intermediara intre Alba ca Zapada si Anti’Alba ca Zapada’,
          la un moment dat acest pas intermediar va disparea fix cum a aparut.

          • Civilizatia se aseamana cu un brad impodobit cu tot felu de globulete care povestesc despre prezenta unei Minti Superioare pe planeta :))
            acu daca asa zic globuleteleee…, ce sa faci, aia e. :)))

  • M-am născut și am crescut lingă biserica Armenească
    Am făcut liceul la Pitar Mos
    In 22 Decembrie lucram la catedra de Fizica Farmaceutica a UMFCD in spatele sălii Dalles
    Am fost martor și participant
    Pentru mine tot centrul orașului era locul copilăriei și adolescentei
    Cu toate ca m fost implicat azi de la distanță vorbesc cu detasare
    A fost o lovitura de stat prost organizata scăpată de sub control
    Au murit oameni la București ca sa intre armata SUA in Panama și nimeni sa nu vadă asta
    Franța a organizat sirbii bulgarii ungurii moldovenii și sovieticii – atenție nu rușii – au fost cei care au făptuit
    Viena a fost centru de legătura cu securiștii trădători oamenii de afaceri ai anilor 90
    In urma fapte au rămas
    Rana deschisă a morților inutile 1500 de suflete sacrificate
    Suntem țara care își trădează propriul popor
    Suntem țara care
    La-a alungat pe Carol II
    L-a împușcat pe Mareșal
    La-a alungat pe Mihai I
    L-a împușcat pe Ceaușescu
    A încercat sa alunge suspendând de doua ori acelasi persedinte
    Suntem țara care in 50 de ani și-a omoarit conducătorii
    Suntem țara pe care o iubesc dar de care imi este și rușine

  • Maestre, în decembrie 89 ne-am dat măsura, adik ca popor nu ne-am descurcat! Atât am putut!
    Poate fiindcă eram prea rupți de lume, prea naivi, plus că totul a fost prea rapid, ne-a luat prin surprindere nu am avut timp să gândim.
    Armata i-a împușcat ca pe niște câini pe Ceaușești și după aia ne-a împușcat și pe noi.
    Pentru mine decembrie 89 reprezintă începutul celui mai mare dezastru al României.
    Tot chinul, tot efortul după război, toată munca unei generații de a ridica acestă țară s-a pierdut!
    Astăzi nu ne mai putem asigura singuri mâncarea, nu mai suntem în stare să ne fabricăm nici măcar un capac de oală!
    Plus că poporul s-a despărțit – noi și Diaspora. Dacă noi aici în țară întelegem ce se întâmplă și de cine suntem conduși, Diaspora a devenit dușmanul nostru din afară.
    Spun asta fiindcă au ales în locul nostru ultimii doi președinți – Băsescu și Iohannis. Aștia doi cu partidul lor PNL ne-au nenorocit.
    Acum în 2022 suntem ca țară într-o situație imposibilă. Datoriile externe sunt extraordinari de mari, țara e demolată, resursele sunt date, mâna de lucru este plecată. Am pierdut 4 mil. de tineri, adik ultima generație. Și în continuare pleacă cum ies de pe băncile școlii.
    Eu zic să ne gândim în aceste zile doar la Crăciun, în rest să nu ne mai intereseze nimic.

  • linistea, insa si nelinistea, se manifesta la ordin, azi.
    deci intre timp nevoia de liniste a fost acoperita de nevoia de ordin.
    daca inainte de 89 ordinele veneau din interiorul Ro, acum ele vin din afara Ro. de unde rezulta ca …Da!, in 89 a avut loc o revolutie.

    • o revolutie infaptuita la ordin nici nu avea cum sa duca la altceva.

    • si mai rezulta ceva,
      ca nationalismul, fie el unul ‘la ordin’, daca se va manifesta, atunci el va fi o urmare a unei corectii fundamentale operate in dinamica revolutiei din 89 si care inseamna nimic altceva decit manifestarea unei antirevolutii, capabila sa readuca izvorul ‘ordinelor’ din afara Ro in sinul Ro.

      un nationalism infaptuit la ordin primit din afara Ro suna, daca nu cumva chiar e, o superba spurcaciune.
      ceva mai hidos in politica …creca cu greu poate fi gasit.

      o revolutie infaptuita la ordin, cum a fost aia din 89, poate fi corectata doar prin manifestarea unui ordin de infaptuire a unei antirevolutii.
      oricum altfel in Ro va fi liniste sau neliniste …la ordin. primit din afara sistemului numit Ro, evident.

    • o revolutie care a avut ca esenta fundamentala tradarea poate fi corectata printr o antirevolutie care sa aiba ca tinta implinirea antitradarii

      revolutia din 89 a fost despre Haturi. aici a avut loc revolutia. ele au fost mutate din maini interne in maini externe sistemului numit Ro.
      deci nu schimbarile din Ro au fost importante, dupa 89, ci faptul ca izvorul schimbarilor a fost mutat in afara Ro.

      practic din 89 incoace Ro a fost un Efect, un efect al manifestarii Cauzei in afara nu doar a tarii, insa si a neamului.
      asta sintem azi, un Efect. deci nu sintem.
      pentru ca sa fim Cauza, prezenta unei antirevolutii e fundamentala.

      teoretic s-ar parea ca motivele care au stat la temelia manifestarii ‘revolutiei la ordin’ tocmai ce si au schimbat sensul de mers,
      prin urmare o antirevolutie s-ar da pe val, practic ar fi o nonctiune. daca ar fi infaptuita, evident…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *