Pariul meu e Nadejda Krupskaia ca Pedagog

Poate fi şi un exerciţiu de logică retrospectivă printr-o reevaluare a procesului educaţional pe care l-am cunoscut prin prisma lecturii recente a unei cărţi despre educaţie, cuprinzând texte apărute într-un context revoluţionar, citite astăzi din perspectiva unui părinte, privind spre viitorul copiilor săi. Atât trecutul cât şi viitorul sunt în mişcare, la fel şi educaţia, un proces în derulare.

Laurence De Cock a îngrijit o ediţie de texte scrise de Nadejda Krupskaia grupate sub titlul De l’éducation en temps de révolution (ed. Agone, Marseille, 2024). Nu e singura carte recent apărută, Hachette împreună cu Biblioteca Naţională Franceză reeditând în 2024, Souvenirs sur Lenine (Éd. 1930), semn că aş putea să o includ pe Nadejda Krupskaia într-un clasament de sfârşit de an cu autori inediţi şi (re)publicaţi după mult timp.

Interesul meu pentru Krupskaia a pornit firesc din imaginea ei ca parteneră, mai mult decât nevastă, într-un cuplu celebru al istoriei – amândoi intelectuali, uniţi de idealul revoluţionar – alături de Vladimir Ilitch Oulianov, cunoscut sub pseudonimul Lenin. De data aceasta, îmi impun un pariu cu mine însămi de a o prezenta ferindu-mă cât mai mult de această asociere clasică, ea fiind o persoană inteligentă şi discretă, care şi-a stăpânit ego-ul afirmării publice facilitate de contextul relaţiei, conştientă de valoarea sa şi de rolul strategic în redactarea proceselor verbale sau al apariţei revistei Iskra, dar mai ales citind şi scriind cu pasiune despre un singur subiect – educaţia. Aşadar acesta este un articol despre Krupskaia ca Pedagog.

Opera sa cuprinde 11 volume cu titlul Opere pedagogice alese (apărute în limba română în 1959) şi nenumărate articole în diverse publicaţii de periodice. De l’éducation en temps de révolution conţine o serie de fragmente, alese pentru a fi citite astăzi, fiind relevante cu vremurile noastre, adresându-se, după mine, în special părinţilor şi cadrelor didactice dedicate.

Proiectele educaţionale în chip de slogan politic se dovedesc iluzorii, dar împing spre un interes din partea părinţilor pentru a face schimbări la nivelul familiei şi a nu mai aştepta după oamenii politici. „Il est rentable pour le gouvernement de maintenir le peuple dans l’ignorance”. Tot ea spunea că în contexte şi vremuri ceţoase, oamenii vor să se informeze, generând o evoluţie a societăţii. „La guerre et la révolution ont excité dans les masses une soif passionnée de savoir.”

Krupskaia plasează copilul în centrul programului său: o personalitate proprie, cu un imaginar specific, curios şi cu o sete de a experimenta. E adepta unei metode pozitive de educaţie, bazată pe cunoaşterea copilului şi dezvoltarea individualităţii acestuia. E conştientă că perioada cea mai dificilă e cea preşcolară. Pe lângă munca de rutină, părinţii trebuie să observe atent copilul prin joc şi lecturi pentru a sesiza predispoziţia sa instinctivă. Aceasta ţine de atenţia spontană către un anumit subiect sau îndeletnicire, mult mai profundă decât atenţia cultivată, susţinindu-i capacitatea de memorie de mai târziu, în mod natural. „Plus on est capable de concentrer son attention sur un sujet détérminé, plus on a des possibilités de le connaître à fond. […] La force de l’esprit est justement la capacité de savoir fixer son attention sur un objet, grâce à l’habitude de travailler et à la manière spontanée et originale d’aborder une question”. Acest lucru nu va însemna că alegerea unui subiect împiedică cunoaşterea altora, dimpotrivă, Krupspaia are o abordare modernă şi în acord cu timpurile de azi, pentru a cultiva centre de interes variate, dar complementare domeniului de bază. La Krupskaia acest tip de pregătire, în sensul complementarităţii şi nu a specializării pure, care ar pune în pericol persoana în caz de progres tehnic sau condiţii economice nefavorabile, poartă numele de învăţământ politehnic. Soljeniţîn punea la baza oricărui parcurs, studiul matematicii ca o pregătire pentru viaţă. La ea, învăţământul politehnic asigura cunoaşterea întregului proces de producţie, fiecare meserie având aceeaşi pondere, asigurând o capacitate de reacţie şi de organizare într-o situaţie dificilă. Nu am cum să nu raportez la Elveţia, unde învăţarea unei meserii e un parcurs la fel de greu şi cu nimic mai prejos decât o pregătire teoretică universitară. Raportând la experienţa proprie, să fi fost prin 1997 -1998, fiind în clasa a VIII-a, eram ameninţaţi de dirigintă că dacă nu învăţăm bine şi nu luăm note mari la admiterea în liceu, vom ajunge cu toţii în zona industrială. De ajuns am ajuns unde am vrut, dar imaginea mi-a rămas; cred că tot atunci s-au încheiat şi ultimele vizite ale liceelor profesionale care căutau să se promoveze, pe bună dreptate, printre viitorii cursanţi. Între timp cred că au dispărut cu desăvârşire. La fel şi orele de lucru manual în atelierele şcolare (dar şi laboratoarele de ştiinţe naturale şi cunoaşterea activităţii de bibliotecar); şi pe acelea le-am cunoscut şi sunt convinsă că mi-au dat o anumită uşurinţă în a mânui diverse obiecte în gospodărie. Lucrul manual stimulează creativitatea copiilor. Krupskaia recomanda introducerea elementelor de observare a naturii (excursii, îngrijirea grădinilor, terrarium sau acvariilor) pentru capacitatea lor concretă de percepţie şi stimularea în felul acesta a autonomiei copilului. „L’enseignant ne doit être que le tuteur de l’enfant, et non son maître. L’enfant devient le centre de toute l’orientation de l’activité. Ce que l’enfant fait par impulsion, par élan naturel, ne doit plus être réprimé, mais cultivé. […] Après avoir étudié l’individualité de l’enfant, ses intérêts, l’éducateur peut, en les nourissant constamment, les développer, les approfondir, les transformer.” Şi astfel, cunoscând individualitatea copilului, încă din familie, bazată pe instinctele sale, se poate asigura o dezvoltare armonioasă atât a copilului cât şi a familiei, şi orientarea spre cariera potrivită de mai târziu.

La Rolle, în cantonul Vaud, alături de Institulul Le Rossey, un internat exclusivist pentru pregătirea elevilor, cu taxe de şcolarizare foarte ridicate, se află un liceu public elveţian. Sunt două lumi diferite, despărţite de un zid şi de un drum, elevii celor două instituţii neavând cum să intre în contact unii cu alţii. Probabil că nici nu i-ar interesa. Trecând cu maşina, zâmbesc de fiecare dată văzând acest contrast. Le Rossey este un institut la care poate visează părinţi români cu venituri extrem de ridicate care trăiesc la rândul lor o iluzie privind asigurarea unui viitor cât mai prosper copiilor. În plan intern, în România, se creează condiţiile unui clivaj între cei privilegiaţi şi restul copiilor. De aceea cred că ideile lui Krupskaia ar trebui citite în special de părinţi şi cadre didactice care ar putea avea o altă condiţionare decât cea a „notelor mari” privind alegerea unei căi de studiu potrivite în funcţie de datele naturale ale fiecărui copil. „Supprimer l’individualité de l’élève, le forcer à s’engager dans ce qui ne l’intéresse pas, conduit à diviser son attention, à la fatiguer, à diminuer l’activité de son organisme, à un affaiblissement de sa volonté. […] L’intérêt de l’élève, la satisfaction de son besoin et la créativité sont au centre de l’enseignement. La discipline extérieure et la coercition sont réduites au minimum.” Din experienţa mea, nu-mi amintesc de niciun bilanţ de competenţe sau discuţie serioasă părinte – diriginte privind datele naturale ale elevului pentru alegerea profesiei sau a facultăţii. Şi nici alţi colegi de-ai mei. De aceea insist pe ideea cunoaşterii copilului în microcosmosul familiei, ca o condiţie de bază, mai presus de orice mijloacele financiare. Krupskaia critică un sistem de învăţământ mult prea încărcat în date inutile. „Le professeur des sciences sociales cherche parfois à citer trop de faits, surcharge la mémoire des enfants. Or ces faits n’ont qu’une importance passagère et, dans le meilleur des cas, ne sont qu’une illustration. […] Est-ce que les enfants ont compris l’essentiel?”

O parte interesantă a acestei cărţi e dedicată studiului individual. „Le livre est à la base de toute enseignement.” Krupskaia te învaţă cum să lucrezi cu o carte ca un autodidact: cu metodă, în linişte şi repede, în special dimineaţa, de preferinţă la bibliotecă sau în sala de lectură, cultivând o rutină, luând notiţe lizibile, citind şi recitând pentru a înţelege nuanţele, într-o lectură conştientă, captând ideea principală. Mai apoi, urmează o reflecţie privind o altă manieră de a aborda acelaşi subiect. Îndemna la citirea biografiilor şi alegerea subiectelor cu efect în plan personal. „Parmi la somme des connaissances humaines, il faut choisir celles qui ont le plus d’importance pour vous, qui sont indispensables pour comprendre et transformer votre environnement.” În acest fel se acumulează straturile de cunoştinţe şi asocierile de idei – un proces de învăţare continuu.

Închei cu un pasaj pentru impactul său mai ales astăzi asupra copiilor lăsaţi în faţa ecranelor. Din păcate, clivajul aici este clar. În şcolile exclusiviste acest acces este extrem de limitat. De aceea părinţii ar trebui să fie mult mai precauţi. „Il n’est pas rare que les parents gâtent les gosses, qu’ils les mènent trop souvent au théâtre et au cinéma. Or le cinéma a pour effet d’exciter les nerfs. Si vous observez les enfants, vous constaterez qu’après avoir vu un film il leur arrive souvent de répondre avec insolence à leur mère, de chercher noise à leurs camarades etc. Les films qu’on montre aux enfants doivent être à leur portée, leur procurer de la joie, élargir leur horizon. Lorqu’ils voient des films pour adultes, les enfants se mettent souvent, sans comprendre le contenu, à en imiter la forme. Ainsi, on m’a raconté qu’après avoir vu un film de Chaplin des gosses ont essayé de rejouer la scène où l’on dévisse le nez à l’aide d’un tournevis. Pour que les enfants comprennent l’essentiel, il faut diriger raisonnablement leur esprit.”

Krupskaia m-a cucerit. De mică, se visa învăţătoare la ţară, iar desenele ei aveau mereu în centru o căsuţă pe care scria „şcoală”.  În casă se citea, iar o profesoară i-a transmis aplecarea spre pedagogie. „Les livres étaient ma joie et je les dévorais les uns après les autres. Ils m’ouvraient tout un autre monde.”  (Mase, 31 decembrie 2024)