Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Paștile de demult

MOTTO:
„Cristos nu a mințit! El a înviat.”
Alice Voinescu, Jurnal

Umblasem cogeamitea prin mahala să strâng ouă. Sârguincios și frenetic, cu o bucurie greu deslușibilă, intram din obor în obor și cântam pe nerăsuflate, cu ochii pe câinii legați în lanț, care mă lătrau ca pe un venetic. Și mă rugam să nu rupă zgarda dihăniile și să tăbare pe mine, să mă sfâșie. „Câțî-mâțî toarce câlțî/La Mărica pe perete,/Două ouă încondeiete,/Unul mie, altul ție,/Unul de tovărășie,/ Câțî-mâțî toarce câlțî !” Îmi umpleam geacul cu ouă de găină și de rață, uneori și de gâscă. Ehe, ce mari erau astea de pe urmă ! Le mângăiam cu mâna tremurândă  și la terminarea colindatului i le duceam bunicii. Ma’-marea le vopsea în Săptămâna Mare și le așeza ca pe niște pruncuți în coșniță. Parcă ar fi adineauri, așa mi se pare azi…

„Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.”1

Învierea o trăiam  în biserica din Vale, laolaltă cu  bătrânele adâncite în  credința străbună, în fumul gros al lumânărilor. Băbuțele moțăiau și visau cine știe ce, atente să nu-și ardă degetele cu ceara topită. Glasul popii curgea lin, adormitor…

„E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!”2

Slujba se isprăvea și fiecare ne înșiram docil în fața părintelui ca să ne binecuvânteze. Înghițeam strâmbându-mă bucățile de pâine uscată înmuiate în vin și mă închinam smerit. Ieșeam în răcoarea zorilor și mă înfioram. Ulițele se împodobeau cu oameni frumoși și curați, gătiți în straiele cele noi. Mă pomeneam șoptindu-mi  coșbucian…

„Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.”3

O luam pe linia originară și ori de câte ori mă întâlneam  cu cineva rosteam vorbele învățate mecanic: „Hristos a înviat !”. „Adevărat a înviat !” mi se răspundea dinspre celălalt  și îmi continuam drumul. Pe deasupra zburau, gureșe și neobosite, stoluri de rândunele cărând în ciocuri dumicații pascali. Dintr-un cuib încropit din paie și surcele, două berze maiestuoase acoperiseră cerul cu aripile lor desfăcute  și băteau toaca. Sau imaginația mea scornește  toate astea? Tac și mă înec în versuri…

„Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!”4

Dar mama era departe… Poate că acolo, la capătul pământului cum îmi închipuiam eu copleșit de dor, ea plângea. Cu siguranță plângea. Acum o plâng eu, cu alean sfâșietor. M-o auzi? mă întreb în van. S-a dus pe cărarea  fără de întoarcere și de atunci Paștile și-a pierdut neprihănirea aceea ziditoare de mituri. Au risipit-o, mai întâi, învârstnicirea ce mă înghesuie cu grabă zănatică, iar, mai apoi, pandemia și războiul de lângă noi.

EPILOG:

O imagine de coșmar nu-mi dă pace neam, degeaba mă căznesc s-o iau la goană… Într-un  colț de oraș transformat  în ruină  de rușii cotropitori, un țânc tremură de frig. Pe obrajii-i vineții curg șiroaie de lacrimi. Câtă dreptate avea Dostoievski: „Lacrima aceasta nu justifică niciun progres, nicio revoluţie. Niciun război. Ea mereu va cântări mai mult. Doar o mică lacrimă…”5 De aceea, răbufnesc aidoma tragicei Alice Voinescu: „Doamne Iisuse, până acum ai murit pentru nemernici. Prima sunt eu. Toți. Pfui ! Pfui !”6 Chiar toți să fim nemernici?  Am oleacă de rezerve. Cu certitudine, Hristos nu a mințit… În schimb, l-am mințit și l-am trădat noi, muritorii lepădați de frică și de rușine…


(1-4)  George Coșbuc, La Paști

(5) Tot scriitorul se întrebase: „Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre şi chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie şi cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat?”

(6) Jurnal


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Paștile de demult”

  • „de atunci Paștile și-a pierdut neprihănirea aceea ziditoare de mituri” frumos zis….
    Nu anii, pandemia sau razboiul au stricat acele momente de „mare taina”.
    Netrebnicia, lacomia, prostia speciei umane si lipsa credintei in Dumnezeu a spurcat totul.

  • Articolul este incredibil, din altă lume. Am citit ceva atât de frumos cum doar bunicii îmi mai spuneau, te transpune într-o lume de mult plecată.
    Păcat de epilog. Vaca cea mai bună după ce umple oala cea mai mare cu lapte, o lovește cu piciorul și o sparge.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog