Pe 27 septembrie 2020 n-a fost nici o Revoluție. Au fost alegeri locale ca oricare altele în postdecembrism

Intoxicarea presei occidentale pentru a fi unealtă de manipulare în decembrie 1989 e deja o axiomă a Istoriei contemporane. Mînioasă c-a fost trasă pe sfoară de români (în realitate, Regizorul a fost la Moscova), presa occidentală, cea franceză îndeosebi, s-a grăbit să-și facă autocritica pe întreg parcursul lui 1990.

Intoxicării i s-au dedicat colocvii, cum ar fi, de exemplu, „Roumanie qui a menti!” organizat în 6 aprilie 1990, la Paris, de Nouvel Observateur, Médecins de Monde și Reporters Sans Frontiéres, dosare de presă, precum cel publicat în numărul pe 1990 al revistei La Lettre des Reporters sans Frontiéres. Pe lîngă acestea, intoxicarea presei occidentale a fost abordată pe larg în patru eseuri faimoase din 1990:

 Un mensonge gros comme le siècle: Roumanie, histoire d’une manipulation (O minciună mare cît secolul: România – istoria unei manipulări) de Michel Castex, carte apărută la Albin Michel, „Mythes et délires des médias. Télévision nécrophille” (Mituri și deliruri media. Televiziunea necrofilă) de Ignacio Ramonet, eseu publicat în Le Monde Diplomatique din martie 1990, „La révolution n’a pas eu lieu: Roumanie, l’histoire d’un coup d’Etat” (Revoluția n-a avut loc. România, istoria unei lovituri de stat, de Victor Loupan, editura Robert Laffont, și Autopsie du coup d’état roumain: Au pays du mensonge triomphant (Autopsia unei lovituri de stat românești; În țara minciunii triumfătoare), de Radu Portocală, eseu apărut la Calmann-Lévy.

Potrivit acestor lucrări, intoxicarea a trecut prin două etape. Cea de dinainte de 22 decembrie 1989, și cea de după 22 decembrie 1989, mai precis de după 22 decembrie, ora 12,30, cînd Plecarea lui Ceaușescu a dus automat la deschiderea granițelor. Jurnaliștii străini, care așteptau deja de vreo zi, s-au năpustit pur și simplu ca lăcustele în România. Unii au dat fuga la Timișoara. Alții, cei mai mulți, s-au grăbit spre București. Lor li s-au adăugat corespondenți străini veniți cu avionul în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, și, în zilele următoare (inclusiv cu mașina, Michel Castex, ca șoferul echipei AFP, a trecut granița pe la Giurgiu, în 24 decembrie 1989).

Mii de jurnaliști străini, înarmați cu stilouri și blocnotesuri, cu camere video, au stat la București aproape o săptămînă. Cu mici excepții, toți au fost trași pe sfoară, astfel că ziarele și televiziunile lumii s-au umplut de depeșe și reportaje despre luptele crîncene dintre forțele trecute de partea Revoluției și forțele rămase loiale Dictatorului. Sub porecla de teroriști membrii acestor forțe trăgeau în Popor, incendiau Biblioteca Universitară și Muzeul de artă, ucideau cu sînge rece copii, luau cu asalt spitalele. Aduși la spitale, teroriștii, deși răniți de moarte și legați cu lanțuri de patul de spital, săreau în sus, rupeau lanțurile și plecau strigînd Trăiască Nicolae Ceaușescu!

Intoxicarea din prima etapă, cea de dinainte de 22 decembrie 1989, mai are o justificare. Presei occidentale îi fusese interzis accesul în România. În absența contactului direct, prin intermediul Reuters, UPI, A.P., presa din Vest s-a lăsat intoxicată cu fake news -urile ziariștilor din Est, care pretindeau că transmit din România sau că au conexiuni în România.

Cum de a fost intoxicată însă presa occidentală după 22 decembrie 1989? O întrebare legitimă dacă ne gîndim că miile de corespondenți străini se aflau la fața locului. Vedeau cum sînt ocoliți de tragerile teroriștilor liderii CFSN, constatau că împușcăturile începeau după căderea întunericului, realizau că, deși noua putere invoca ofensiva teroriștilor, totuși corespondenților străini nu li se prezentase timp de o săptămînă nici măcar un terorist în carne și oase, reținut de Armată.

Răspunsul la întrebare trimite la o slăbiciune a jurnaliștilor din toate timpurile:
Nevoia copleșitoare de a trăi și a relata evenimente ieșite din comun, de a fi martorii unor clipe istorice.

Un asemenea eveniment oferit pe tavă de Regizor era Revoluția română.
Poporul se ridicase împotriva lui Nicolae Ceaușescu și cu mîinile goale răsturnase Dictatura.
Prețul de sînge:
60.000 de morți!

Același Popor, înarmat de data asta, marcat de brasarda tricoloră, se luptă, alături de Armată, cu forțele loiale lui Ceaușescu pentru a „apăra cuceririle Revoluției”.
Ce mai încolo și încoace!
Mosfilm cu acte în regulă.

Aceeași nevoie de a trăi și consemna un eveniment ieșit din comun explică și bombasticismul ridicol cu care sînt abordate în aceste zile alegerile locale din 27 septembrie 2020.
Formulele cel mai des întîlnite pentru a desemna întîmplările din 27 septembrie 2020 sînt Revoluția la urne!, Bate vîntul Schimbării!, Victoria istorică a PNL! Înfrîngere istorică a PSD! Românii au optat pentru un Altfel de politică!

Analiștii occidentali susțineau că revolta românilor față de cei care le contestă Revoluția își avea rădăcinile în orgoliul național.
Ipoteza unei Revoluții în decembrie 1989 era un mijloc de a scărpina pe burtă Poporul Român.

O astfel de alintare e deosebit de periculoasă. Pentru că din iluzie se naște dezamăgirea. Și din dezamăgire se naște exagerarea în sens invers.
Același Popor care făcuse Revoluția l-a votat pe Ion Iliescu la 20 mai 1990 cu un scor istoric, a luat cu asalt sediile partidelor istorice, a ciomăgit partidele și presa de Opoziție la cîteva luni după ce – vorba presei străine – înfruntase tancurile și mitralierele cu mîinile goale.
Dezamăgită, presa occidentală a exagerat de îndată în sens invers răpindu-i Poporului român orice urmă de curaj.

Pentru a preîntîmpina asemenea dezamăgiri din care izvorăsc apoi exagerări în direcția contrară, a pesimismului, se impune să temperăm romantismul revoluționar în abordarea lui 27 septembrie 2020 și să declarăm:
N-a fost nici o Revoluție!
N-a fost nici o Schimbare în bine!
Nici mai mică!
Nici mai mare!
N-a fost o trezire a Poporului Român!
N-a fost o opțiune pentru un Altfel de Politică!

A fost vorba pur și simplu de un vot la locale.
Care locale n-au diferit de altele din postdecembrism.
Un vot împotriva primarilor care nu au satisfăcut așteptările cetățenilor și un vot pentru cei pe care aceiași cetățeni i-au creditat cu  posibilitatea de a rezolva mai bine decît precedesorii problemele localității.
Peste patru ani primarii aleși acum vor fi votați pentru un nou mandat sau dați jos tot de cetățeni în favoarea altora.

Puteam vorbi despre o Revoluție dacă prezența la vot ar fi fost uriașă. 46,2% pe Național e cea mai mică prezență la locale din postdecembrism. Pe București e o prezență un pic mai mare decît în 2016 (an cu slabă prezență), în nici un caz de mărimea celei din 2 iunie 1996 (51, 48%). A fost o prezență mai mică decît la europarlamentarele din mai 2019 (51,7 %) . Pentru a înțelege ce înseamnă prezență masivă la vot, determinată de voința unei schimbări politice trebuie să ne raportăm la prezența din 1996. 1996 a fost anul Schimbării. Anul în care prin Revoluția de la urne s-a pus capăt celor șase ani de regim FSN-ist, care părea etern. La primul tur al localelor, cel din 2 iunie 1996, prezența pe țară a fost de 56,47%, iar pe București, de 51,48%. De asemenea, să reamintim că europarlamentarele sînt alegeri fără miză. Dacă prezența la vot pentru primari, cei care răspund de administrarea comunităților e mai mică decît la un scrutin fără miză putem vorbi de o Revoluție la urne? Invocarea Pandemiei n-are rost. Cînd e Revoluție mergi la vot și în condiții de Apocalipsă.

Putem vorbi de o Revoluție dacă am descoperi o trăsătură comună a tuturor învingătorilor sub semnul lui un altfel de politică.
Putem vorbi plecînd de la victoria unor candidați USRPLUS de rezultate ca expresia unei Schimbări în bine, în direcția oamenilor noi, fără păcatele politicienilor vechi?
Firește că nu.

La Timișoara a pierdut în fața unui om nou, din USRPLUS, Nicolae Robu, baron PNL.
Da, dar la Iași, omul nou din USRPLUS, Cosette Chichirău a pierdut în fața baronului local Mihai Chirica, fost PSD-ist, actualmente PNL-ist.
La Vrancea, la președinția Consiliului județean a pierdut Marian Oprișan.
Categorisit drept baron local.
Da, dar la Suceava a cîștigat Gheorghe Flutur, președinte al CJ al treilea mandat, un alt baron local.

Poate că singura trăsătură comună a învinșilor constă în faptul c-a nemulțumit cetățenii în anii de mandat. În cazul baronilor PNL, cîștigători au fost necunoscuții de la USR, pentru că ei au trecut ca fiind tot de Dreapta, într-o comunitate eminamente anti-PSD.

Putem vorbi de o Revoluție în sensul victoriei unui partid, PNL?
Luni seara, Klaus Iohannis, încălcînd încă o dată Constituția și cutumele, a ieșit în spațiul public pentru a vorbi în numele PNL, Partidul Meu.
Din nevoia de a-l ocroti pe Ludovic Orban, el a proclamat rezultatele PNL la locale drept o victorie istorică a PNL, cel mai mare scor în postdecembrism.
Mai avea puțin și sărea într-un picior de entuziasm.

Cînd a trecut la USRPLUS, s-a mulțumit cu un formal Felicitări!
Raportat la PNL tradițional, cel de pînă la fuziunea cu PDL, putem vorbi de un scor unic. Numai că PNL nu e PNL tradițional, PNL e PNL+PDL, din 2014. Scorul de 34% pe țară la vot politic e mai mic decît scorul PNL+PDL din 2008, să-i spunem. Atunci PNL a făcut 28,92%, iar PDL 18,20%. Împreună fac 47%.

Să fim bine înțeleși.
Nu vreau să umbresc bucuria victoriei la partidele care au obținut succese surprinzătoare.
Vreau să atrag atenția că  folosirea unor cuvinte mari pentru a defini rezultatele de la locale, e nu numai improprie, dar și periculoasă.

Nu avut loc nici o Revoluție.
Poporul român e același ca în toți anii postdecembriști de pînă acum.
Un popor vesel care poate vota cu toată seriozitatea drept primar un mort convins că respectivul va administra bine de pe Lumea Ailaltă problemele localității.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii