Pe Baltă. Cum m-am pierdut la pescuit

De Rook Carnegie din Braila

Rook Carnegie^[1] a fost corespondentul din Romania al ziarului britanic”Daily Express”

In aceasta povestire, el descrie o aventură neasteptata si dificila de gestionat care i s-a intimplat în vastele mlaștini ale Dunării, cunoscute sub numele de “Balta Brailei ^[2] ”, sau simplu, “Balta”.

Publicat in Aprilie 1903, in jurnalul periodic britanic, “The Wide World Magazine^[3]”,

Era vara anului 1886, când, într-o după-amiază, spre ora trei, mi-am luat undita de pescuit și am mers pe jos până la cheiul din Braila, unde am închiriat o canoe și curând am ajuns pe malul larg al Dunării. Coborând puțin mai jos, am aterizat pe malul opus. Eram acum în ceea ce se numește în româneste, Balta, o vastă zonă mlăștinoasă intersectată de cursuri de apa mai mici si mai mari, care pe ici și colo, sunt intersectate de suprafete mari de apă, toate pline cu pești de toate soiurile si marimile.

Această zonă mlăștinoasă se află între cele două brate ale Dunării, cel principal și cel mai mic, cunoscut local ca ramura Măcin, dar care în realitate este albia veche a râului. Această „Baltă” are aproximativ șaizeci de mile lungime și cincizeci de mile lățime, fața ei schimbându-se continuu pe măsură ce nivelul apelor urcă sau se retrage. Toată după-amiaza m-am învârtit de la un pârâu la altul, dar fara succes.

Singurul lucru pe care l-am prins, a fost un șalău, un pește asemănător cu bibanul, de vre-un kilogram si jumatate. Malurile acestor lacuri sunt prea întinse și noroioase pentru a permite să te poti misca confortabil, iar canoele native sau „lodka” sunt prea lente pentru a fi folosite la pescuit. Am rătăcit mai departe de la un curs de apă la altul, trecându-le uneori pe lângă palisadele aspre construite de pescarii rătăcitori. Stând la un pârâu – fericit abia înfășurat în linia mea – am auzit brusc un foșnet în tufișurile din spatele meu și, întorcându-mă, am văzut venind spre mine o întreagă turmă de porci mistreti sălbatici. Acește brute sunt eliberați vara și trăiesc cu ceea ce găsesc în mlaștini. Am fost adesea avertizat despre sălbăticia lor, dar, pentru că am întâlnit de mai multe ori turme de acesti porci mistreti salbatici fără să se întâmple nimic, nu am crezut pe deplin poveștile despre furia lor.

De data aceasta, însă, se părea că nu voi mai fi păcălit. La câțiva metri de mine stătea un mistreț mare, cu dinții strălucind în lumina slabă, urechile lui roșii mari fluturând furioase și o privire malefică în ochii lui mijiti ca niste fante. Iar in spatele lui stăteau o mulțime de scroafe și porci mai tineri. Pentru o clipă, m-am gândit să mă arunc spre ei țipând, dar mi-a venit în minte: „ce se va întâmpla dacă nu-i sperii?” Era un singur lucru de făcut – să merg liniștit spre palisada care traversa pârâul puțin mai sus. Dar de îndată ce m-am mișcat, și porcul s-a mișcat si el; de fapt, s-a năpustit asupra mea.

Nu mi-am dorit să-mi vad piciorul sfâșiat de acei colți înfiorători, așa că m-am intors rapid pur și simplu pe călcâie și am fugit, cu toată turma mârâind și țipând după mine. Exact cind păream să simt botul mistrețului atingându-mă, am făcut un salt nebunesc și zburănd spre palisadă, fara sa mai ating malul, in câțiva pași și – nu știu cum – am aterizat pe ea. Lansetea mi-a zburat din mână, dar prin mare noroc cârligele cu lingură s-au agățat de unul dintre stâlpi și mi-au salvat undita. Acum eram într-o poziție dificilă. Dacă treceam pe cealaltă parte, eram sigur că porcii vor ajunge la apă și mă vor urma. Aveam Smith și Wesson-ul meu în buzunarul de la sold, dar dacă aș fi împușcat mistrețul, lucru pe care nu eram deloc sigur că îl voi face, nu ar fi folosit la nimic. Mai mult, păstorii care trăiesc în mlaștini pentru a veghea porcii, singurele fiinte pe care aceste brute îi respectă, ar putea veni, iar atunci ar fi fost un caz de „de la rău la mai rău”. Așa că am stat acolo și am privit cum soarele apune încet peste mlaștini, făcând ca partile carnoase dintre coaste și șoldurile acestor patrupede sa para mai roșii ca niciodată, în timp ce ei mă priveau numai pe mine.

Să presupunem că aș putea trimite mistrețul, familia lui l-ar urma? Am hotărât să încerc să risc rezultatele. Țintind flancul lui, am apăsat pe trăgaciul revolverului meu. S-a auzit un sunet, un țipăt ascuțit, un cor de mormăituri și, în mare viteză, porcul a plecat, urmat de familia lui.

Acum mă temeam ca sunetul țipetelor mistrețului să aducă la iveală păstorii pe jumătate sălbatici, așa că, cățărându-mă de-a lungul palisadei, am sărit spre țărm și apoi am „sărit” încă o dată, până am pus multe rinduri de stuf între mine și cursul apei. Gâfâind, m-am ridicat, mi-am luat undița și m-am uitat în jur să mă orientez. Nu păream să știu unde sunt; Nu am văzut niciun reper cunoscut.

Am pornit în direcția pe care am luat-o drept, formând un grup de sălcii care mi se păreau familiare. De acolo intenționam să iau un drum ocolit înapoi spre râu, pentru a evita orice posibilă întâlnire cu turmele de porci. Totuși, nu mersesem prea departe înainte să ajung la concluzia neplăcută că merg pe un teren pe care nu-l cunoșteam deloc. În rătăcirile mele, în timp ce pescuiam și apoi în alergarea spre siguranță, am parcurs mult mai mult teren decât credeam. În scurt timp m-am trezit în fața unui curs larg de apă, pe care nu-mi aminteam să-l fi văzut vreodată.

 

[1] Rook Carnegie, 1867–1919, a fost un jurnalist britanic și corespondent de știri care a lucrat din România, în special in Brăila. Documentele disponibile îl identifică în principal prin schițele și rapoartele pe care le-a furnizat mai multor reviste britanice. Scrierile sale mai importante sint  legate de Revolta Țăranilor Români din 1907. A călătorit si a adunat materiale de la martori oculari în zonele afectate și a realizat schițe ale evenimentelor, inclusiv violențe din apropierea orașelor Buzău și Comănești pentru The Illustrated London News. A fost considerat ca un „corespondent special și artist ilustrator în România.” Brăila a fost baza sa de reportaj, a locuit acolo în timp ce lucra ca un corespondent temporar pentru revista The Wide World Magazine pentru care a realizat o serie de reportaje despre obiceiuri populare si viața rurală românească.

[2] Balta, sau Bălțile Brăilei”, sint astazi Insula Mare și Mică a Brăilei.

[3] “The Wide World Magazine” a fost o publicație britanică lunară ilustrată, care a apărut din aprilie 1898 până în decembrie 1965. Se descria ca „o revistă ilustrată a unei narațiuni adevărate” și în fiecare lună pretindea că prezintă povești de aventură și călătorii „din viața reală” adunate din întreaga lume. Motto-ul revistei era „Adevărul este mai ciudat decât ficțiunea”