Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Pe cine mai reprezintă K. Iohannis? La ce ne mai folosește?
România este țara în care nu există răspundere. A avea consțiință a devenit contraproductiv. A renunța, după o mare nerealizare, pare ceva desprins din vremea bărbaților de stat. Azi, suntem captivii unui președinte decuplat de logica națională. Ca într-un vis medieval, românii sunt supuși voinței unui președinte care a primit toate pârghiile de conducere a statului. Precum în ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu, politrucii de azi, ca și cei de atunci, nu au personalitate, demnitate sau viziune. Toți aleși după același calapod, știu un singur lucru: să nu aibă păreri, să fie indiferenți și să fie mulțumiți că ei se diferențiază de restul prin câteva sinecuri bine contabilizate.
A avea un proiect, opinii, argumente și, doamne ferește, dorință de bine te transformă într-un paria din punct de vedere politic. A cunoște un domeniu, a fi interesat și dornic de a-ți cunoaște țara, trecutul, tradițiile și, mai mult, propria ei (și a ta) istorie pare o întreprindere marginală pentru cei care se numesc azi elite.
În marea lor majoritate, românii nu se simt confortabil cu conducerea României, nu se simt reprezentați, nu se simt băgați în seamă, ci doar folosiți în diferitele pretexte ale politicienilor. Pentru prea puțini dintre români contează că mare parte din mass-media s-a transformat în cazarma partidelor politice. Manipularea în privința educației a prins nesperat de bine. Plecând de la ideea că toți ne credem inteligenți, această Românie Educată va aduce cu sine efecte din ce în ce mai grave, încât orice persoană aleasă să devină demnitar va avea o lejeritate în a accepta orice propunere. Deja plagiatul nu mai este o temă de substanță în România.
Așa am ajuns să avem deja o generație fără scop sau fără o minimă dorința de a lăsa ceva în urma ei. Ne mândrim atât de mult cu accederea în U.E. și NATO încât am rămas captivi acestor deziderate. Am uitat că lumea este mai mare, că există posibilități și dincolo de aceste alianțe iar economia are propriul ei mers. Acele golurile se vor crea și umple de cei care caută oportunități.
Cum se poate explica strategia diplomatică a SUA, Chinei, Marii Britanii, Franței, Germaniei și chiar Federației Ruse, care sunt prezente pe tot globul, iar România și-a redus din ce în ce mai mult numărul de ambasade și, în chiar în ciuda acestei decizii, a trimis în marea lor parte, ambasadori fără tangență cu domeniul? Unde, în acest joc al intereselor naționale, se situează România? Ce interes național mai are România? Un amărât de drept, precum Schengen, care ni se cuvenea, nu am fost în stare să obținem.
Se numește democrație acceptarea de către societate a unui președinte, prim-ministru, ministru etc, chiar dacă persoana are certe carențe de a înțelege fișa postului? Este util acest sistem politic în care toate cazărmile mass-media și serviciile și-au dat mâna în a-i mai da un mandat lui K.Iohannis? La ce le folosesc românilor experimente precum Orban, Cîțu sau Ciucă? La ce ne folosesc europarlamentarii români care ca număr de vot sunt a șasea forță în P.E. dacă ei nu sunt uniți și votează divizat?
Această politică umilitoare promovată de conducerea României ar trebui să provoace neliniște și unitate. Se poate vorbi de o trezire națională care să nu aștepte în epoca globalizării și toleranței ca românii să fie lăsați la marginea europei de cei care ne-au stagnat? Cât de greu este de a observa că România nu mai reprezintă nimic la nivel internațional sau regional? La o comparație a României cu orice ”partener” din U.E. sau NATO în privința investițiilor, România este pe nicăieri. Noi și bulgarii. Acestă treabă ”bine făcută” nu ține de societate, ci de conducători, de aceste elite goale de conținut.
O mică incursiune în istorie ne-ar arăta că statele se pot baza doar pe ele însele. Diplomația, acest domeniu esențial în orice stat care se respectă, ne poate demonstra, cu argumente istorice, că statele acționează cu pragmatism și urmăresc, cum este si firesc, interese proprii: economice, culturale, strategice, politice etc.
Ori, când România nu știe să spună NU, nu știe să se poziționeze favorabil în raport cu partenerii ei europeni, culegem ceea ce am produs, adică nimic.
Care este marea realizare diplomatică a României în 2022?
Dacă vă gândiți la cel puțin unul dintre succesele politice ale președintelui sau ale guvernului Ciucă pentru români să știți că nu există. De aici și constatarea că aceștia mai mult încurcă decât descurcă.
În ce privește România, faptele ne arată că ruptura clasei politice și serviciilor este la rândul ei decuplată de menirea ei, și anume de a ne reprezenta.
În plan intern, anul 2022 va rămâne în istorie ca anul în care am aflat, dintr-o decizie a instanței, că președintele României, Traian Băsescu a fost turnător la securitate, iar premierul Nicolae Ciucă a plagiat, dar instanța a decis să-i protejeze capodopera „științifică”. Deja avem o pleiadă de plagiatori în guvern și în Parlament, care se va transforma în model pentru alți ucenici ai acelorași politicieni.
Ce spune acest lucru despre români? Că sunt nemărginiți în acceptare și indiferență. Că nu-și protejează și nu știu să-și vadă și să-și apere interesele. Aceste lucruri le știu și politicienii de azi.
Cum și românii știu că prietenul președintelui a vândut statului român peste 600 de mașini BMW într-o comandă exclusivă.
Și?
Comentarii
Foarte interesante întrebările formulate în cuprinsul textului. Eu aș mai adăuga una: „Dar, oare, România (mai) există?!”.
P.S. Între făcut și desfăcut bagaje am reușit să văd primele două episoade ale noului serial Netflix despre Vlad Țepeș și Cuceritorul Constantinopolului. În cazul în care vă interesează acest subiect, îndrăznesc o rugăminte. Poate ne împărtășiți și nouă impresiile dvs. (în calitate de specialist cu dublă expertiză româno-turcă) în legătură cu modul în care serialul îl prezintă pe Vlad în contextul epocii sale.
Andrei Pogăciaş
22h
·
Mno bun,
Pentru cei care au văzut deja seria 2 din docu-drama Rise of Empires: Ottoman, și pentru cei care urmează s-o vadă și au comentarii sau întrebări, aici povestea pe scurt cum am ajuns eu acolo și ce părere am despre ce a ieșit în cele din urmă.
Cine vrea povestea pe lung, cu tot cu joc de scenă, dă niște beri și află totul cu detalii mishtaux.
Prin 2020 am fost contactat de cineva de la casa de producție video din Turcia, Karga 7, pentru o participare ca istoric la partea a doua a seriei. Ne-am înțeles, am povestit cu regizorul principal din L.A., și am ajuns la Istanbul în martie 2021, laolaltă cu bunul prieten și al dracu’ de bun medievist Mihai-Florin Hasan.
Am mers pe rînd la studioul de filmare din partea asiatică a Istanbulului, foarte fain, după cum se și vede (și afară era f fain), și am povestit fiecare cîteva ore – Mihai, vreo 6, cu tot cu ceva probleme tehnice, io vreo 4, cu tot cu o pauză de țigară să schimbe nush ce baterii sau naiba știe ce, și cu alte pauze cît urla muezinu’ de la moscheea de lîngă.
Am fost ambii live cu regizorul din L.A. (da, Los Angeles, orașu’ ăla din California, SUA).
Am povestit amîndoi cît am putut mai mult și mai bine despre perioada lui Vlad Țepeș, viața lui, politica zonei, Europa de Est, războaie, armată, structuri sociale etc etc. Mihai mai mult pe chestii civile, io mai mult pe ce știu cică mai bine, și anume armate, campanii, politică, tactici, strategii.
Ne-am întors acasă și am mai trimis mici bucăți de consultanță pe haine boierești, echipamente militare, cetatea Poenari (desen de-al lui Radu Oltean), ce ni s-a mai cerut. Colaborarea a fost excelentă pe tot parcursul interacțiunii atît cu americanii, cît și cu turcii. Super oameni, super specialiști, cu ștate vechi de plată în producția de documentare pentru mari canale TV.
Am întrebat cine mai e din România pe-acolo, fiindcă nu voiam să ne asociem cu anumite nume de amatori feroce care produc căcat cu iz istoric pe bandă rulantă. Fără falsă modestie sau orgoliu sau altceva, ci pur și simplu chestiune sanitară. Ne-am bucurat mult cînd am văzut traileru să aflăm că doi actori români, Daniel Nuţă și Radu Micu, joacă în rolul lui Vlad, respectiv aghiotantul său principal. Super fain au jucat, băieții știu meserie. Narat de Marcel Iureș, serialu’ e ce trebe.
Chestii pro și contra –
Mai întîi, contra: se insistă prea mult, după părerea mea, pe partea de „drama” și mai puțin pe „docu”. Acuma puteți să ziceți că e frustrarea noastră personală, ceea ce și e, dar și Mihai, și eu am zis acolo foarte multe informații istorice care erau și necesare, și foarte utile pentru publicul străin, dar și român, care chiar vrea să înțeleagă despre ce e vorba. Și da, chiar am explicat foarte multe detalii care sînt lăsate afară din serial, ca și cum nu s-ar ști sau sînt încurcate.
În general lumea vorbește bine pe-acolo, în afară de James Waterson, care e în continuare paralel cu subiectul, așa cum a fost super paralel în cartea lui căreia i-am făcut recenzia în urmă cu cinci ani. Pun linku’ separat. Omu’ vorbește bălării aproape în totalitate.
Armurile din piele, harta, geografia malurilor Dunării, relieful Valahiei, așezarea cetății Poenari, și mai ales povestea aberantă a nevestei sinucigașe a lui Vlad sînt alte puncte minus.
Chestii pro: filmările foarte fain făcute, partea de actorie foarte bună, (Mara Brankovici absolut superbăăăăă, ok, asta ține de plăcerea ochiului, dar e superbă tipa), faină abordarea relației posibile dintre Vlad, Radu și Mehmed, și altele.
Per ansamblu, serialul, după părerea mea, e cea mai bună variantă video a vieții lui Vlad, mult mai bun decît filmele românești „istorice”din perioada comunistă sau bălăriile filmate în ultimii ani de fanteziști. Se vede că producția e serioasă, s-au depus eforturi, s-a încercat crearea unei realități cît mai palpabile, scenariul e ok. Da, putea să iasă mult mai bine din punct de vedere istoric, dar e foarte bun așa cum e.
Mulțumesc Akasha Coral și Kelly McPherson, echipei din Turcia, felicitări Mihai, Daniel, Radu, Marcel Iureș.
Mă pun serios la treabă să termin cartea despre Vlad, fiindcă e nevoie de un material ca lumea pe piața occidentală despre subiect.
Mă gîndesc serios să caut oameni și finanțare pentru un astfel de serial românesc sau coproducție mai apropiat/ă de realitatea istorică. Bani să fie, că de dat din gură și criticat e plin de specialiști pe fb. Mult prea plin.
Bun de savurat, bucurați-vă de acest serial!