România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Pe mine nu mă îngrijorează reducerea a fondurilor alocate Bisericii ortodoxe române

De ce stau oamenii atât de mult în case și în curți la țară e un fenomen ce ar trebui înțeles până la cauzele primare.
O ipoteză poate fi aceasta: țăranul și locuitorii satelor, indiferent de profesie și statut social transpun o concepție religioasă creștină din lumea sacrului în profan. Biserica este numită Casa sau Trupul Domnului iar familiei (la origine au fost și sunt creștine, prin botez) i s-a lăsat moștenire datoria (sacră) de a emula existența unei comunități din biserică. De aici, internalizarea, la modul conștient sau subconștient a unui mod de viețuire. Casa e cea care contează, având o valoare și semnificație asemănătoare sacrului: casa Domnului. Exteriorul e secundar și intră în sfera profanului. I se atribuie o valoare trecătoare, perisabilă, după cum zice biserica despre lume: deșertăciune sunt toate. Cum să fii atunci atent și perceptiv, îndrăgostit și înțelegător față de natura și spațiul de dincolo de perimetrul casei și al gospodăriei? În plan simbolic, gospodăria ar putea fi curtea Bisericii.

Ansamblurile preistorice sacre aveau deschiderea simultan înspre Zeu (zei) și Cosmos (nu neapărat lume). Cosmosul era perceput, în materialitatea și sacralitate lui, nu prin intermediul ideilor: Cuvinte- gânduri care te trimit și îți deschid Cosmosul inteligibil, să-l simți cu ființa ta spirituală si emoțională, dacă poți. Este mai greu, mai dificil să te deschizi elementelor cosmice când ești în interiorul Casei-Templului aproape ermetic închis: ziduri, poartă, vitralii.

Cred că undeva a apărut o confuzie: Cosmosul e altceva decât Lumea (ca Istorie și trecere). Ca să fii în prezența sacrului nu te poți distanța de divinitate, dar nici de Cosmos (aici intră și  Natura).
Pe mine nu mă îngrijorează reducerea cu aproape 90% a fondurilor alocate Bisericii ortodoxe române. Poate nu se vor mai construi biserici, în schimb s-ar putea descoperi simplitatea și primordialitatea liturghiei cosmice, care ar deveni mai direct accesibilă oamenilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Pe mine nu mă îngrijorează reducerea a fondurilor alocate Bisericii ortodoxe române”

  • A , si era sa uit :
    -BOR e singura structura adevarat romaneasca .
    -BOR e singura organizatie romaneasca unde politicul – ca e al UE , ca e al Rou , ca e al ” concubinului strategic” ca e Sinedriul nu poate da indicatii.
    Poate cu aceste doua argumente principiale trebuia sa incep .

  • Doamna , timpurile s-au schimbat . Viziunea descrisa de dv e istorie , ca si mentalul oamenilor acelor vremi .
    Atunci satul era o comunitate vie , active , in expansiune , iar biserica era centrul lui fizic si spiritual . Azi , satul si comunitatea sant imbatranite , mor , iar , baza numerica a BOR e la ora, s cu o populatie care a pierdut sentimentul comuniunii si in mare parte al sacrului . Singura modalitate de a stabili oarecari legaturi interumane , o structura chiar daca e fluida , ramane biserica .
    Biserica trebuie sprijinita pentru ca :
    -stie sa chiverniseasca si s a inmulteasca ceea ce a primit . Dupa rapirea Bucovinei de catre austrieci la 1774 , in cateva decenii , pamanturile si-au schimbat stapanii , sigura biserica a ramas cu patrimoniul sau inalienabil intact : pamanturi , paduri . Deci ceea ce apartine bisericii nu va incapea pe mana strainului . De aceea , patrimonial bucovinean al bisericii nu e retrocedat pt ca a incaput pe mana escrocilor .
    -BO a fost expropriata ( secularizarea lui Cuza ) si aceasta expropriere s-a facut cu conditia platirii salariilor clerului pt activitatea lor duhovniceasca. Cand s-au retrocedat diverse proprietati , BOR nu I s-a acordat mai nimic. Mai mult au fost favorizate bisericile ostile maghiare ( Catolica si Reformata)
    -are de intretinut monumente istorice . Daca va duceti in nordul Moldovei , acolo o mare parte a economiei se invarte in jurul monumentelor istorice lasate de domnii Moldovei .
    -Stiu ca pe multi ii doare Catedrala Nationala , s-a vadit insa ca dupa Revolutie , singurii care au construit ceva au fost ierarhii nostri. Biserici mici si de lemn , cum clamau varii idioti pe facebook si prin piete, erau pt comunitati de cateva zeci de persoane ( care , ai dreak , nu si-au construit catedrale ) nu pentru un oras – capitala de 2 milioane de locuitori .
    -Biserica dezvolta cea mai mare activitate filantropica din tara . Acum . Si ganditi-va ca populatia imbatraneste iar tineretul saraceste , acesta e trendul . Cine ii va ajuta? . Cum a ajutat statul pe cei ramasi fara loc de munca in perioada aceasta a pandemiei ? In cate orase, si la ce scara ati vazut distribuire de alimente sau o masa calda pe zi acordata de administratia locala ? Statul a incaput pe mana hotilor si trebuie sa existe o organizatie sa atenueze efectele hotiei si incompetentei guvernantilor .

  • Ar fi frumos sa fie asa. Fiecare dintre noi în parte sa descopere „simplitatea și primordialitatea liturghiei cosmice”.
    Mi-a placut mult articolul, Monica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *