Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall

4. Devastatorul miros de mîncare

Rar se întîmplă unui călător să meargă în aceeași zi și la Mall, și la Pentagon. E ca și cum s-ar duce în aceeași zi și la bordel, și la mînăstire. Ei bine, în cel de-al doilea voiaj în America eu am avut această ocazie unică.
Ca de obicei, Ambasada a desemnat pe cineva care să ne fie nouă, jurnaliștilor, de toate: și ghidă, și șefă, și birou de informații (pentru magazine), și mamă (asta era mai greu, dată fiind vîrsta), ba chiar și amantă (asta rămînea la libera ei alegere).

Nu mai țin minte dacă simpatica persoană ne-a dus la Mall înainte de descinderea la Pentagon sau invers. Nici nu e prea importantă ordinea. Important e că am avut astfel fericitul prilej de a vizita în aceeași zi cele două clădiri cruciale pentru orice român venit oficial la Washington.

Pînă la parcarea din care se urcă în Mall, distinsa călăuză (care și-a asumat cu de la sine putere sacrificiul de a fi șoferiță a microbuzului pus la dispoziția presei) reușește să încalce de cinci ori regulile de circulație, să fie claxonată de o duzină de mașini și să strice o dată (și bine!) lumina din tavan. Sărind în sus și pîrîind dramatic, de parcă ar fi fost obligat să explodeze și el s-ar fi opus din răsputeri, microbuzul se oprește la un moment dat în mijlocul autostrăzii. Concomitent, becul din tavan prinde să pîlpîie neliniștitor, împrăștiind o lumină albastră, violentă, cași cum ar fi anunțat un iminent atac terorist.

Noi, pasagerii, pălim vizibil. Șoferița rămîne însă mai departe eminamente veselă. Mai tîrziu, am înțeles că toți funcționarii din America, inclusiv cei de la ambasadele străine, sînt instruiți să se comporte astfel în situații pe muchie de cuțit. Ca, de exemplu, cînd nu știu dacă lumina din tavan pîlpîie, pentru că s-a ars becul sau pentru că blocul de 50 de etaje, în care locuiesc, a fost deja aruncat în aer. Păstrîndu-și, așadar, buna dispoziție, duduia deschide ușa. Becul își revine. O închide. Becul pîlpîie din nou. Deschide iar ușa. Becul revine la normal. Și astfel, cu becul arzînd normal, dar cu ușa deschisă, am descins, în fine, în parcarea Mall-ului.

Ca și Mall-ul din Cleveland, pe care l-am cutreierat cu o zi înainte, ca și toate mall-urile americane, cel de lîngă Pentagon stă pe un devastator miros de mîncare.
Jos, la subsol, de unde pot fi văzute toate nivelurile, își desfășoară activitatea un complex de fast-fooduri. Un brîu de Împinge tava înconjoară ocrotitor mesele de plastic, la care te așezi, odată cu tava. Tot de plastic.

(Din volumul În vestă printre fracuri, editura Historia, 2007)