Pentru istoricii secolului următor: O zi unică la București

M-am gândit să dau ceva deosebit pentru ziua de 1 Decembrie.Am lăsat bizareriile olimpice, descoperirile din lumea artelor vizuale, imaginile comentate și toate celelalte pentru ceva aparte. Dar ce?
Una din întrebările salvatoare ale reporterului este aceasta: „Cum arată o zi din viața dumneavoastră?”. Bine, dar acum o să redau imaginea unei zile, dar nu oricare, ci chiar Ziua Națională a României.

Îmi făceam un plan în cap și ajung la un text semnat de Mihaela Olaru, colega mea de la invitații cristoiublog, unde a relatat pe larg, cu numeroase imagini foto și video, cele patru zile petrecute la Nisa, în acest noiembrie. Lună intrată în istorie de câteva ore. Păi dacă a fost făcut deja un text pentru patru zile, eu nu pot să fac măcar pentru una? Pot.

Programul a început, de fapt, de marți, 30 noiembrie, pe la ora 21, când am ieșit afară pe balcon. Soția mă întrebase unde punem micul steag tricolor? Anii trecuți, legam steagul cu destulă dificultate de balustrada balconului și cu greutate stătea în picioare. Îmi vine o idee mai tare. O să îl ancorez chiar de șevalet. Așa leg și lumea picturii de sărbătoarea națională. Nu găsesc sfoara, mă reped la o rolă de scotch. O desfac greu, iar consoarta mă salvează: „Uite ghemul de sfoară”. Termin rapid operația și mă culc.

La 90 de minute după miezul nopții, mă uit cum au fost publicate rândurile mele despre restricțiile alimentare de la Jocurile Olimpice de iarnă din China, ediția 2022. Grozav! Se vede bine. Mă culc liniștit. Dimineață, surpriză! Soția își pune ia. O pun și eu pe a mea. Începem ziua sărbătorește. Ne felicităm reciproc. Închidem sonorul la telefoane și tabletă, că vin poze, filme și urări pe toate canalele. Clinc, clinc! Așa se aude dacă nu suprimi sonorul. Cele mai multe sunt redistribuiri, dar așa este de 1 decembrie. Răspund la majoritatea dintre ele. Măcar să ne păstrăm politețea.

După multe săptămâni, ne uităm la TVR. La parada de la București, iar după – amiază, la ceremonialul impresionant de la Alba Iulia. Cineva remarca, pe bună dreptate, dubla măsură instituită ca regulă în cadrul evenimentului de la Arcul de Triumf. O lume cu certificat, altă lume fără certificat verde. Este o mostră a viitorului apropiat? Vom vedea.Apoi, încep să scriu. Mă pregătesc să trimit textul în redacție. Drept mărturie pun și poza cu steagul tricolor ancorat puternic ce șevaletul pentru pictură. După ce decenii de-a rândul a fost sprijinul indispensabil pentru tablouri cu portrete, naturi moarte, ori peisaje, acum șevaletul tot un suport de nădejde a rămas pentru culori. Dar, acum ele nu mai se armonizează pe pânză, lemn, ori carton, ci pe un steag național. „La mulți ani, România!”

steag 262694885_1030507020856608_3054422534390686520_n