La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebook-ul cititorilor de azi

Recitind proza lui Caragiale pentru Jurnalul meu video, bag de seamă că personajele sînt la curent cu ultimele informațiuni. Atît în discursuri de cîrciumă, cît și în intervenții la judecătorie, la ghișeu, în tren sau în dormitor, personajele invocă întîmplări din politica internă, dar și din cea externă. Personajele lui Caragiale, gata să piardă timpul cu flecăreli de bodegă sau de cafenea, sînt funcționari. Am mai observat în scris, cred, că lumea lui Caragiale e una a funcționărimii. S-a zis, mai ales în proletcultism, că marele scriitor a neglijat lumea rurală, dar mai ales lumea proletară. Caragiale trece cu vederea și lumea capitalismului românesc. Personajele sale trăncănitoare lucrează la stat. Nici unul nu lucrează, cum s-ar fi zis în postdecembrism, la privat. Fără să vrea, Caragiale dă seamă de marea problemă a României dinainte de Programul de economii sîngeros al Liberalilor lui Dimitrie Sturdza, aduși la putere de Rege în 1901 tocmai pentru a rezolva, cum zice Domn Nae din Situațiunea, una dintre cauzele crizei financiare dezastruoase:
Excesul de personal bugetar.

Recitind schițele, mă gîndesc la un studiu mai amplu – l-aș face dacă aș fi mai tînăr – despre actualitatea social – politică din literatura lui Caragiale. De unde și cum se inspiră personajele de mahala ale scriitorului cînd invocă fapte și evenimente interne și externe? De ce unele fapte și nu altele?

Răscoală boxerilor din China e invocată de Domn Nae din Situațiunea:

„– Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mîine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune… Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău!”

Tarsița Popeasca din Articolul 214, venită la avocat să-și „dezvorțeze” băiatul, pe care-l „suplimatără” în cadrul Politicii de severitate bugetară a Guvernului liberal din 1901, se referă la Războiul cu burii:

„Să poftească!… Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nţărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii… boierii ăia, (rîzînd) ce fel de boieri ai dracului or fi şi ăia! încinşi cu tei ca la Fefelei! (Rîzînd crescendo.) Să meargă după el!… să vază ea pe dracu!… război e ăla, ce? te joci, ţaţo ? nu-i caută că e fata lui popa Petcu! ”

Conu Leonida din Conu Leonida față cu reacțiunea se referă la Campania celor 1000 a lui Garibaldi:

LEONIDA – Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! (cu mîndrie și siguranță) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma?

EFIMIȚA (mirată): Și pe Papa de la Roma? Auzi, soro?

LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – cînd a văzut că n-o scoate la căpătîi cu el?… «Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru.» Și de colea pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.

EFIMIȚA (cu ironie): Și-a cunoscut omul nașul!

LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam cîți oameni te bate gîndul că să aibă Galibardi?

EFIMIȚA: Sumedenie!

LEONIDA: 1000, d-le, numa’ 1000.

EFIMIȚA: Ei! fugi că mor! și adică numa’ cu 1000 să…

LEONIDA (întrerupînd-o): Da, da’ întreabă-mă să-ți spun ce fel de oameni sunt.

EFIMIȚA: Ceva tot 1 și 1.

LEONIDA: Ăi mai I-a, domnule, aleși pe sprinceană, care mai de care, dă cu pușca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut!

EFIMIȚA: Ei! așa da.

LEONIDA: Și toți se-nchină la el ca la Cristos; de hatîrul lui, sunt în stare, 3 zile d-a rîndul, să nu mănînce și să nu bea, dacă n-or avea ce.

EFIMIȚA: Ce spui, soro?

LEONIDA: Ce-ți spui eu, și cîte și mai cîte altele și mai și.

EFIMIȚA: Bravos!”

Nu cred că voi scrie vreodată în această viață studiul despre politica internă și externă la eroii lui Caragiale, deși cîteva note despre asta aș putea include în volumul aproape gata Un șmecher – Caragiale. Pînă atunci mă opresc asupra celor trei evenimente de politică externă invocate de cele trei personaje în conversații curente și nu în intervenții la o dezbatere academică.

Revolta boxerilor e astfel prezentată de Wikipedia:

„Răscoala boxerilor (chineză: 義和團起義; pinyin: Yìhetuán Qiyi) sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfîrșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900. A fost inițiată de Miliția Yìhétuán (Miliția Unită pentru Dreptate), cunoscută în occident sub denumirea de „Boxerii”, și motivată de sentimente proto-naționaliste și de rezistența palpabilă împotriva imperialismului vestic și japonez și a creștinismului. Termenul de „boxer” se datorează faptului că membrii Miliției Yìhétuán practicau boxul și exercițiile calistenice, crezînd că aceste practici îi vor face impenetrabili în fața gloanțelor. Marile puteri au intervenit și au înfrînt forțele chineze. Ostilitățile s-au încheiat cu un protocol semnat în 1901 prin care Chinei i se cerea să plătească daune unui număr de 11 state. Ulterior, Marea Britanie și SUA au returnat o mare parte din reparațiile pe care le primiseră. În urma acestei violente răscoale, Biserica Ortodoxă Chineză a avut foarte mult de suferit, pierzîndu-și aproape toți membrii. De asemenea, în urma acestei tragice revolte, 200 de chinezi au fost martirizați.”

De unde a aflat Domn Nae despre Răscoala Boxerilor?
Din ziare, evident și cred că din Universul, ziarul popular al vremii.

Evenimentul se petrece la mama dracului, în China, și nu în jurul României sau măcar în Europa. Ce l-a impresionat atît de tare pe Domn Nae la lectura articolelor din ziare? Din cîte se vede el face trimitere la Răscoala boxerilor ca la o complicațiune a Situațiunii interne. Ceva asemănător alarmelor din România de azi despre pericolul revenirii comunismului sau pericolul instalării fascismului. Răscoala a dat naștere la atrocități împotriva creștinilor. Presa noastră de la vremea respectivă a dibuit în asta un izvor de creștere a tirajului, dat fiind că românii erau creștini. N-a fost prea greu ca aceste relatări să-i impresioneze pe simplii cititori din România, care au trăit emoțiile unor creștini amenințați de o revoltă a păgînilor.

Tarsița Popeasca se referă la Războiul cu burii. Ce spune Wikipedia în varianta românească despre acest Război?

„Războaiele Burilor (cunoscut în Regatul Unit sub numele de Boer Wars), sau Războaiele Anglo-Bure, a fost o succesiune a două conflicte armate în care Imperiul Britanic s-a confruntat cu burii (coloniști afrikaneri care au părăsit colonia Capului, numiți și voortrekker), conflicte care au dus la dispariția a două republici independente sud-africane recent fondate. Primul război a avut loc între 16 decembrie 1880 și 23 martie 1881, iar al doilea, între 11 octombrie 1899 și 31 mai 1902. Burii se refereau la aceste două războaie ca Vryheidsoorloë (în română, «Războaiele Libertății»). Deși burii au cîștigat primul război, războaiele burilor s-au încheiat după al doilea război cu victoria Regatului Unit.”

Presa noastră scria pe larg despre acest eveniment depărtat, totuși, de granițele noastre, pentru că în el era implicată Anglia, țară care fascina pe români la vremea respectivă, așa cum acum îi fascinează azi Germania. Mai mult ca sigur ziarele, prețios fudule, consemnau varianta englezească a Războiului – Boer Wars. Cititori precum Tarsița Popeasca nu știau englezește. Pentru ei burii erau boieri, boieri precum cei din România. Se înțelege că Tarsița făcea mare caz cu prietenele de acești boieri, descriși, totuși, ca niște sălbatici. Cum adică, boieri încinși cu funii de tei?

Campania lui Garibaldi e astfel prezentată pe Wikipedia:

„Expediția celor O Mie (în italiană Spedizione dei Mille) a fost o campanie militară condusă de generalul revoluționar Giuseppe Garibaldi în 1860. O forță de voluntari a învins Regatul celor Două Sicilii, ceea ce a dus la dizolvarea acestuia și la anexarea sa de către Regatul Sardiniei, un pas important pe calea creării unui nou regat italian unit.”

Notele de spectaculos hollywoodian vor fi atras presa noastră, care a scris pe larg despre momentele principale ale campaniei. În debutul schiței Conu Leonida se referă la abdicarea lui Cuza, văzută ca o proclamare a Republicii. Abdicarea a avut loc în 1866. Bucata a apărut în 1880. Opinia publică de la noi era la curent cu aventurile lui Garibaldi. Ce i-a impresionat pe cititorii gen Conu Leonida? Faptele de vitejie ale lui Garibaldi. Nu altfel au fost impresionați românii de eroii de Western. Garibaldi a plăcut românilor și pentru imaginea sa de patriot devotat și de romantic.

Din cîte se vede personajele lui Caragiale nu rețin toate întîmplările de politică externă din vremea lor. Le rețin și le invocă pe cele care le-au impresionat printr-un amănunt ieșit din comun. Fără nici o legătură cu esența evenimentului. E ceea ce se întîmplă azi cu cititorii de pe rețelele sociale.
Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebookul de azi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebook-ul cititorilor de azi”

  • Sunt 200 de ani Dostoievski la 11 noiembrie. Ar fi interesant un sondaj: 1) Câţi români au citit în 2020 „Crimă şi pedeapsă”. 2) Câţi români sub 50 de ani, adică formaţi intelectualiceşte de şcoala nouă, sunt capabili să ducă de la prima la ultima pagină „Fraţii Karamazov”. 3) Câţi români citesc mai mult de 30% din cărţile pe care le cumpără.
    Sunt interesante şi cifrele estimative scoase din burtă, vorba birocraţilor.

  • Maestre, cine controleaza actionariatul unei publicatii, in mod firesc va face exact ce-i dicteaza interesul sau si asta este de la Cardinalul Richeliu incoace, ultimul intuind rolul de propaganda sau contrapropaganda pe care-l putea juca o publicatie pentru realizarea scopurilor statului francez, iar de atunci incoace nu s a schimbat nimic.
    Asa ca un mic exemplu, dupa ce soldatul american beat lana l- aomorat pe cetateanul roman TEO PETER si presa care mai exista la acesl moment nu a musamalizat acel incident relatand fara impartialitate acel nefericit eveniment si ca onor ambasada l a scos pe individ in modul cel mai ascurs posibil pentru a nu da socoteala in fata justitiei din Romania, postul de televiziune PRO TV si -a schimbat rapid grila de programe, furnizand un film pentru useful idiots intitulat pompos Justitie Americana.

  • Domnu’ Cristoiu,

    Serios?… 🙂

    Pai si vreti sa spuneti ca televiziunile de „stiri” ne baga pe gat altceva decat ce vor smecherii care decid ce e „important” si ce nu?…
    Si-apoi ce diferenta mai e acum intre Facebook, Youtube, Twitter, Stirile Pro TV, Antena 3, etc etc, si dracu’ le mai stie pe toate „canalele” ce umple lumea cu „stiri” dupa cum bate vantu’ politicienilor care ne creaza REALITATEA dupe’ cum vor muschii lor?… Ce zice tata Veta la coltu’ strazii s-ar putea sa fie mai de folos decat tot ce turuie din gura „specialistii” in ecranele tembelizoalelor…!

    Daca chiar vreti sa-l pricepeti pe Caragiale aveti de facut un singur lucru: sa intrati in POVESTEA LUI fiindca si el a scris fix niste povesti, nimic mai mult. Atata doar ca povestile lui sunt bascalioase. De-asta va plac asa mult. Ca si el si dvs. fugiti de „cuvintele mari”. Insa in „realitatea” lui Caragiale pe care a creat-o prin pixu’ lui oamenii aveau totusi timp de taclale si de povesti la o bere. Acum… nu mai are nimeni chef nici de povesti nici de taclale nici de bere fiinda REGII SI ZEII anului de gratie 2020 ne-au distrus pana si pofta de viata. Unde te uiti in lumea-ntreaga exista o singura POVESTE care se repreta zi de zi: virusi, vaccinuri, spitale, morti, restrictii, crize si iar crize… intrun cuvant, traim intr-o poveste trista si deprimanta ca poeziile lui Bacovia…!

    • Ziceți că ”traim intr-o poveste trista si deprimanta ca poeziile lui Bacovia…”! Corect, dar măcar să fim sănătoși, că alta ar fi ”situațiunea”! Pofta de viață ar veni singură și, pe lângă bășcălie, le-am da cu tifla politicienilor! Dar așa… Vai mama noastră!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog