Gazetarii prezenți la Cupa Mondială de fotbal, ediția 2026, transmit pentru cititori nu numai rezultatele tehnice, declarații înainte sau după meci făcute de antrenori, ori jucători. Ziariștii își respectă meseria și caută lucruri cât mai interesante, eventual consemnate pentru prima dată în istorie.
Iată de au descoperit jurnaliștii. Ce a făcut Federația din Curacao e fără precedent în istoria fotbalului. Soțiile au primit undă verde să stea împreună cu jucătorii naționalei, la Mondial. Scopul declarat este ca jucătorii să se simtă cât mai bine, iar familiile lor să facă economii din costurile prevăzute pentru Cupa Mondială.
Și alte echipe naționale țin ca jucătorii să aibă contact cu familia pe parcursul Mondialului. Nemții le-au invitat pe soții și iubite în cantonament după fiecare dintre cele două meciuri disputate la turneul final. Revenim la ce a făcut Federația din Curacao, fapt e precedent în istoria fotbalului.
Pentru a-i ține pe jucători fericiți și stimulați, le-a dat voie soțiilor să locuiască împreună cu ei, în camerele din cantonament. Într-un interviu acordat publicației Globoesporte, Suzanne Huurman, șefa departamentului medical, a justificat astfel măsura luată: „Este ceva unic în fotbalul internațional. Cred că sexul ajută, dar poate mai mult pe partea emoțională decât printr-un efect fiziologic direct. Într-un turneu atât de lung, faptul că ai familia aproape reduce dorul de casă și aduce liniște sufletească”.
Huurman a mai explicat apoi că măsura a contribuit și la minimizarea costurilor pentru familii. „Mulți dintre jucătorii noștri nu evoluează la cele mai înalte niveluri ale fotbalului mondial. Pentru multe familii, ar fi foarte scump să călătorească și să stea săptămâni întregi în Statele Unite ale Americii pe cont propriu.
Federația a decis să își asume acest cost, astfel încât jucătorii să își poată avea soțiile și copiii în apropiere. Unii ar fi probabil îngrijorați sau stresați”, a punctat șefa departamentului medical.
Contra Germaniei, faptul că jucătorii au avut alături soțiile nu i-a ajutat. Diferența de valoare a fost prea mare și au pierdut cu scorul de 1-7.
Consolați după meci de consoartele lor, jucătorii lui Dick Advocaat s-au întrecut pe sine în duelul următor, cel cu Ecuador. Au reușit primul punct prin scorul final de 0-0. În meciul trei au pierdut iar, 0-2 cu Coasta de Fildeș.
Dar, cine este Suzanne Huurman, singura femeie de la Cupa Mondială 2026 care face parte dintr-un staff tehnic. Suzanne, medicul-șef al naționalei din Curacao, a vorbit despre experiența sa într-un mediu predominant masculin, explicând că, la început, acest lucru i s-a părut firesc, dar că speră ca în viitor să existe mai multe femei în astfel de poziții.
La turneul final, din 48 de echipe, 47 au un șef al staffului medical bărbat, astfel că Suzanne Huurman e singura excepție.
Ea a subliniat că nu s-a simțit intimidată de mediul de lucru, însă a recunoscut că accesul în fotbalul profesionist este dificil și că, de multe ori, trebuie să dovedești constant că meriți locul. În viziunea ei, totul ține de competență și rezultate, chiar dacă primele reacții sunt adesea de scepticism.
Parcursul ei profesional este unul impresionant, cu experiență la cluburi precum Real Madrid, PSV Eindhoven și Go Ahead Eagles, dar și în structurile naționalelor Olandei, atât masculine, cât și feminine.
Huurman a explicat și diferențele dintre cluburile și federațiile în care a lucrat, menționând că în unele medii există mai multă flexibilitate, în timp ce în fotbalul de elită domină încă ideea unui staff medical permanent și rigid.
În același timp, dr. Emma Lunan, medic al federației internaționale de fotbal, a subliniat că acest moment ar trebui să fie un punct de pornire important, demonstrând că performanța în medicina sportivă nu depinde de gen, ci de competență și pregătire.
Să ne pregătim, în altă ordine de idei, să urmărim faza superioară a Cupei Mondiale, când meciurile sunt eliminatorii. Cine credeți că va câștiga?
În imagini, Suzanne Huurman.
Nene, lasa povestile si ia d-aci: The People’s Game Has Been Stolen From The People
https://www.youtube.com/watch?v=JM03aWa_Qzc
Cam asa arata o analiza facuta de jurnalisti profesionisti. Chiar daca n-au patalama.