Pepsi și cea de-a șasea cea mai mare flotă a lumii (I)

În anul 1989, PepsiCo Inc., producătorul Pepsi, a achiziționat 17 submarine, un crucișător, o fregată și un distrugător de la Uniunea Sovietică. În ultimii ani, în jurul acestei tranzacții a crescut o legendă pe internet, care susține că Pepsi a deținut, pentru scurt timp, a șasea cea mai mare flotă din lume. Într-un fel, acest lucru nu este departe de adevăr. Potrivit unei analize a revistei Jane’s Fighting Ships 1989-90, o țară care operează o escadrilă de 17 submarine ar fi fost la egalitate cu India pentru a deține a șaptea cea mai mare flotă de submarine de atac. Marina Pepsi este uneori prezentată ca fiind o rușine pentru URSS. Dar, din punctul meu de vedere, acest lucru este foarte departe de adevăr. Firma multinațională și țara fondată de către Vladimir Lenin au fost parteneri de afaceri, iar în anul 1989 directorii Pepsi erau optimiști cu privire la perspectivele sovietice. PepsiCo a achiziționat flota ruginită ca parte a unui pariu de mai multe miliarde de dolari pe stabilitatea pe termen lung a Uniunii Sovietice, o piață enormă care nu avea prea multe de comercializat (cel puțin imediat) în afară de materii prime și promisiunea unor profituri viitoare. Marina Pepsi nu este o poveste din epoca colapsului sovietic. Este din scurtul moment de dinainte, când Uniunea Sovietică părea să supraviețuiască, chiar dacă Războiul Rece se încheiase. Submarinele ruginite erau o modalitate prin care liderii sovietici și corporațiile occidentale puteau instaura pacea mondială și o nouă prosperitate post-comunistă condusă de afaceri, prin capitalism.

Americanii influenți sperau că expunerea la afacerile occidentale ar putea transforma Uniunea Sovietică într-o țară precum a lor. Directorii Pepsi au influențat factorii de decizie politică din SUA pentru a obține un avantaj major în rivalitatea cu Coca-Cola. Oficialii sovietici au văzut afacerea ca parte a unei strategii mai largi de comerț extern, care ar putea ajuta la revitalizarea economiei lor care ,,scârțâia”. În cele din urmă, aproape nimeni nu a obținut ceea ce și-a dorit. Marina Pepsi ,,ia naștere” din ambiția unui singur om de a vinde sucuri sovieticilor. Înflăcărat și ambițios, Donald Kendall a început ca muncitor într-o fabrică de îmbuteliere Pepsi-Cola, dar a urcat rapid pe scara corporativă, devenind șeful diviziei internaționale a companiei în 1957, când avea doar 30 de ani. În calitate de director de corporație implicat în afaceri internaționale, Kendall a îndeplinit un rol uneori neglijat de către cercetători. Teoreticienii care nu stăpânesc materia pot face ca relațiile internaționale să pară foarte îndepărtate de experiența de zi cu zi: strategia nucleară, negocierea tratatelor, principiile drepturilor omului. Cu toate acestea, interacțiunile formale dintre guverne reprezintă doar o mică parte a relațiilor internaționale. Cea mai mare parte a ceea ce se întâmplă între țări se referă la ceva mult mai simplu și mai direct: afacerile. Nu neg complexitatea comerțului și a investițiilor transfrontaliere, dar consider că aceste afaceri complexe urmăresc totuși un scop simplu: să facă bani. Această ambiție nu are nimic mistic, ceea ce poate explica de ce se scrie despre ea mult mai rar decât despre afacerile politicienilor și diplomaților. Cu toate acestea, Donald Kendall, și nu Henry Kissinger, a fost cel care a condus o mare parte din relațiile internaționale. Presiunea constantă pe care o exercită directorii de afaceri în timp ce caută profitul poate să uzeze chiar și fundamentul presupus solid precum ,,piatra de temelie” a politicii naționale. În cazul în care căutarea profitului se dovedește compatibilă cu obiectivele oficiale, cu atât mai bine. Dacă nu, atunci directorii vor încerca să fabrice oportunități pentru a-și urmări interesele înguste. Aceste presiuni se manifestă în moduri neașteptate, după cum putem vedea clar, dacă dorim. La sfârșitul anilor 1950, când Kendall și-a asumat rolul executiv, președintele american Dwight D. Eisenhower a încercat să folosească propaganda pentru a contracara primele avantaje ale Uniunii Sovietice în Războiul Rece. Liderii sovietici puteau să evidențieze ratele de creștere economică postbelică efervescente ale țării, care au depășit atât de mult creșterea economică a SUA, încât chiar și principalele manuale economice americane au presupus că URSS va depăși în curând Statele Unite. Victoriile sovietice în spațiu, inclusiv lansarea primului satelit artificial, Sputnik, au ilustrat lumea comunistă drept fiind valul viitorului, iar apartheidul rasial american din Sud a făcut ca Statele Unite să pară campioana unui trecut imperialist.

O parte a contraofensivei lui Eisenhower a implicat organizarea Expoziției Naționale Americane din anul 1959 la Moscova. Eisenhower a pariat că, arătând bunătățile obișnuite ale vieții americane, așa cum sunt prezentate de produse ale unor mărci de top precum Kodak, General Electric și Pepsi-Cola, va convinge poporul sovietic că pacea este de dorit și, mai important, că le va fi mai bine sub capitalism. Astfel se termină primul episod dintr-un serial controversat, episodul doi va urma.

pepsi hrusciov

Liderul sovietic Nikita Hrușciov gustă Pepsi alături de vicepreședintele american Richard Nixon, în timp ce Donald Kendall (stânga), directorul general al Pepsi-Cola, servește mostre în timpul Expoziției Naționale Americane de la Moscova, în 1959. GETTY IMAGES