Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară. El va reveni pe locul 1 ATP

Personajele lui Cehov și ale lui Caragiale suferă de aceeași boală: Vanitatea

Ca toți marii satirici, Anton Pavlovici Cehov e un geniu în materie de radiografie a vanității omenești. El nu putea să nu observe, ca toți marii sceptici, că principala formă de expresie a vanității se dovedea, și în Rusia țaristă, părerea. Nu e de loc întîmplător că piesele lui Cehov își au plasată acțiunea în momente, ca să le spunem așa, neteatrale: ora ceaiului, ora mesei, un taifas pe terasă. Sînt momentele în care nevoia fiecărui personaj de a spune celorlalți, evidențiindu-se, cu orice preț, ce crede el într-o mie și una de probleme atinge o intensitate dureroasă. S-a zis despre eroii lui Cehov că filosofează. S-a adăugat, cu titlul de precizare extrem de subtilă, că ele vorbesc foarte mult. Cîte un personaj atins, la un moment dat, de luciditate, observă această lungă și inutilă plăcere de a filosofa. Rămas în acest punct, Cehov ar fi un mare scriitor rus, fără a-și revendica drepturi de universalitate. Pentru că, într-adevăr, în Rusia vremii lui Cehov, se discută pe rupte. Despre tot și toate: despre soarta marii Rusii, despre eliberarea iobagilor, despre nemurirea sufletului, despre mohor și împăduriri, despre mujici și despre malurile splendide ale Senei. Aceste lungi și interminabile discuții se duc nu numai în presă, dar și în viața de toate zilele. Nu numai scriitorii și publiciștii se dovedesc interesați de metempsihoză, ca să dăm un exemplu, dar și boiernașii ruinați, actrițele ratate, fetele bătrîne, gradele superioare din armată, învățătorii și medicii rurali. Mujicii – din cîte se vede – n-au astfel de preocupări, apanaj exclusiv al intelighenției. Ei se mulțumesc să bea vodcă, să transpire și să bată mătănii. Ca mare satiric, Cehov nu putea să nu observe că, în aceste discuții, fiecare dat cu părerea ascunde vanitatea. Vanitatea de a avea o idee, un punct de vedere. Vanitatea de a oferi o soluție numai a lui, privind destinul imperiului țarist. Vanitatea de a susține și a impune la nesfîrșit această părere.

Singurătatea monologului din piesele lui Cehov are, desigur, o notă categoric modernă. Ținînd însă cont că această singurătate are loc în timpul nesfîrșitelor taifasuri, ea poate fi considerată la fel de bine și ca o expresie a vanității. Fiecare personaj cehovian are o părere categorică, greu de clintit, în ce privește problematica la care a ajuns, urmînd legile sale proprii, discuția de la ora supei. O părere de care personajul e tare mîndru. Tare mîndru că el are o idee, o părere într-o chestiune socială, politică sau filosofică. El trăiește o clipă iluzia importanței, a depășirii condiției sale. Filozofînd, știindu-și o părere clară într-o anume chestiune, eroul cehovian are impresia că e altceva decît ceea ce este plictisitorul boieraș de provincie sau ratatul învățător din ținutul guberniei.

Asemănarea cu Ion Luca Caragiale e, din acest punct de vedere, frapantă. Și Cehov și Caragiale au trăit un timp de uriașă pălăvrăgeală politică și filosofică. Personajele lui Caragiale, aflate, ca și cele ale lui Cehov, la jumătatea distanței dintre omul simplu și înalta aristocrație, își fac un motiv de orgoliu din ceea ce sînt. Jupîn Dumitrache e ridicol, pentru că onorabilitatea nu e la el ceva organic, ci o concepție împrumutată. Ca și eroii lui Cehov, eroii lui Caragiale nu pot trăi simplu. Ei simt nevoia să trăiască artificial, sofisticat. Conu Leonida nu e un biet om care doarme, ci un cetățean care simte nevoia s-o facă în așternut pe politicianul subțire. Eroii lui Caragiale au idei, ba mai mult, au viziuni asupra lumii. Ei nu pot trăi pur și simplu, altfel spus, natural. Ei simt nevoia să trăiască complicat.

Din această viziune asupra lumii, din această trăire înaltă deosebită de ceilalți, eroii își fac un prilej de exacerbată mîndrie. Caragiale, ca mare satiric, nu putea fi altfel decît un nostalgic al naturalului într-o lume în care artificialitatea, nenaturalul, constituie principalul pericol. Vanitatea e una dintre expresiile cele mai limpezi ale farafastîcului omenesc. Nevoia de a-ți da cu părerea e cealaltă expresie. De aceea personajele lui Caragiale, ca și cele ale lui Cehov, au un punct de vedere, o părere, o idee și, în cele din urmă, o filosofie în cele mai diferite și complicate probleme ale lumii. S-a văzut în replicile, clasice deja, ale lui Pristanda, Trahanache, Cațavencu expresia automatismului tipic imbecilității. Privite din perspectiva vanității, ele ne apar însă astfel. Cînd Farfuridi spune că are treabă, n-are treabă, la 12 trecute fix el e la tribunal, putem sesiza, în spatele acestei replici, și o îngîmfare de proporții. Adică el nu e ca ceilalți, el e de o precizie ieșită din comun.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Personajele lui Cehov și ale lui Caragiale suferă de aceeași boală: Vanitatea”

  • Buna ziua.
    imi gasesc aici loc pentru a va multumi pentru trilogia domnului Teodor Brates care va ajunge candva la mine pentru a completa ceea ce stiu despre „Revolutia din 89”.
    Pentru mine – daca imi permiteti o sinteza privita de sus, de foarte de sus – decembrie 1989 a fost un spectacol sangeros de mare anvergura la care au participat actori si regizori bine informati, care au stiut exact care trebuie sa fie finalul dar si „actori in orb” manati de sentimentalism sau oportunism. Nu cred ca putem judeca acele momente decat prin prisma legilor/tratatelor interne si internationale existente atunci. Iar aici conditiile BELIGERANTEI ocupa un rol important, unde calitatea de beligeranti a unor rasculati impotriva statului poate fi recunoscuta daca 1) detin o parte din teritoriu 2) au organe proprii de conducere 3) desfasoara operatiuni militare intr-o forma organizata. Numai in acest caz rasculatii pimesc o recunoastere internationala, drepturi si obligatii ca cele ale unui stat. Fara aceasta recunoastere orice dialog extern era exclus la acea data. Tot asa cum exclusa era interventia armata externa … ce astepta deja la granilele Romaniei.
    Privind astfel, prin prisma beligerantei, capata o alta logica multe din actiunile lui „decembrie 1989”. Ex – fie privim spre vizita la Teheran, plecarea elicopterului de la CC sau dezcordul partii americane in privinta executiei lui N Ceausescu – toate validand conditiile beligerantei si formarea unor tabere contrapuse pe teritoriul Romaniei ce ar fi devenit spatiu de confruntare militara a doua entitati antagoniste si un nou teritoriu tampon intre est si vest, fie privim spre sacrificarea lui N Ceausescu (invalidarea conditiei 2 ), incetarea imediata a „psihozei teroriste” (deveniti singura actiune militara dar „fara obictul muncii” – pt ca nu mai aveau ce conditie beligeranta sa valideze) urmata de obtinerea pacii si incetarii focului pe teritoriul Romaniei.
    In tot ceea ce a urmat am pierdut social, politic si economic dar am ramas o tara intreaga, nu dezmembrata, asa cum s-a intamplat in vecini ( Ceho-Slovacia, Yugoslavia ) desi incercari de transformare a Romaniei in spatiu conflictual cu tente de dezmembrare au mai fost. Sunt multe de spus…
    Inchei aici aceasta sinteza de amator, multumindu-va inca o data pentru ocazia oferita de a citi cartile d-lui Teodor Brates.
    Cu respect
    Tal Octav

  • Cehov de ce n o fi trait si el …natural, fara sa fie ‘mîndru că el are o idee, o părere într-o chestiune legata de discutiile …altora :)) pe teme sociale, poltice, filozofice?! :)))

    de ce o fi simtit Cehov ca tre sa si dea cu parerea despre parile altora, scriind si carti pe tema asta!:))), ca sa nu cumva ca de mandretea de creatie pe care a faptuit o sa nu se bucure si urmasii urmasilor …oamenilor?! :))

    Filozofînd, știindu-și o părere clară într-o anume chestiune, Cehov are impresia că e altceva decît ceea ce este plictisitorul boieraș de provincie sau ratatul învățător din ținutul guberniei, tocma dasta si a si scrijelit, in mai multe carti ( nu i a ajuns una, …hai doua,…:))) ), opiniile, sa nu cumva ca asa mandrete de opinii sa se piarda in negura vremurilor.. :)))

    uite ca, folosind acelasi calapod ca dvs, il declar si pe Cehov un vanitos! :)))
    ______________________________________________________________
    intre vanitatea lui Cehov si vanitatea eroilor din operele lui Cehov stau …citeva anotimpuri. insa fix atat si nimic mai mult, zic eu, vanitosul :)))))
    ______________________________________________________________
    intre un om care abia isi pune pentru prima data o intrebare si cel mai capabil filozof se afla nici mai mult nici mai putin decit …anotimpuri
    peste samanta primei intrebari s-au tot petrecut anotimpuri, ea s a facut mare, s a inmultit, s a imputinat, pina cind a ajuns sa semene cu exprimarea maretului filozof
    intre vanitatea lui Cehov si vanitatea eroilor din operele lui Cehov se afla …anotimpuri.
    o vanitate rafinata e, mai nainte de a fi rafinata, o vanitate si atat.
    _______________________________________________________________
    eu cred ca fiecare om, aflat pe propria treapta a evolutiei, se manifesta dupa cum ii e potentialul in momentul ala.
    de asta …in toti oamenii pe care i privesti poate ca e de folos sa te vezi pe tine insuti. poate ca asa ai aratat si tu, cu ani sau mii de ani in urma, sau poate ca asa vei arata si tu, peste …ani si ani…
    _______________________________________________________________

    • @online a scris pe 19/01/2023 la 00:52
      Saptamana Frumoasa Online!!!
      vali
      🙂

      • cit ai lipsit de pe aici…Lumea a luat o razna!:)))
        gata vacanta?:))

        • @online a scris pe 19/01/2023 la 18:15
          „Dinamica Dorintelor”…Legile lui Maxwell parca sunt pentru Regim Static,Cvasistaic,Stationar,Cvasistationar,Dinamic si Dinamic permament mi se pare,am uitat sa si scriu la tasatura,am mai citit ce s-a mai petrecut,uite,o stire a trecut „neobservata”,aia de la davos langa chur au exclus Federatia Rusa de la Discutii…sa excluzi cea mai mare tara din Lume,cu cele mai mari rezerve,inclusiv de urariu,cu cel mai mare arsenal nuclear si asta face o tarisoara a unora care canta la un fel de trombon-oboi,nu au resurse naturale energetice,Mie imi seamana a Prostie.
          Seara Frumoasa Online!!!
          vali
          🙂

          • scrisul la tastaura ti l amintesti chiar repede, inspiratie sa ai!:))

          • si, ca tot abia ne am vazut pe anul asta, la multi ani cu sanatate! 🙂

        • Ani Multi Sanatosi si Frumosi Maestrului Ion Cristoiu si Tie!!!
          vali
          🙂