România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Petru cel Mare, un înaintaș al lui Stalin la disciplina măcelărirea propriului popor
Datele nu mai lasă loc pentru nici o îndoială. Sub Stalin au murit milioane de ruși. Prin decisiva contribuție a celui care trece în ochii mujicilor rămași mujici și a celor deveniți orășeni drept Tătucul iubitor, de toate grijuliu. E Stalin o noutate în istoria Rusiei?
În Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, carte scrisă după prăbușirea Uniunii Sovietice, Aleksandr Soljenițîn ne reamintește că „Marele învățător al popoarelor” a avut în Petru cel Mare un înaintaș la disciplina măcelărirea propriului popor:
„Numai între 1719-1727, populația Rusiei a scăzut, datorită mortalității și exodului peste hotare, cu aproape un milion de suflete. Adică aproximativ 1 din 10”.
Petru I e un model pentru Stalin și în multe alte privințe. Considerat drept țar luminat, el a sleit decisiv energiile naționale. Fantasticele sale proiecte au obosit pe ruși pentru secole întregi. Și asta numai și numai – zice Soljenițîn – pentru a face ca Europa să cadă în fund de admirație în fața Rusiei:
„A mai fost și acea idee smintită a «dedublării» capitalei, a strămutării ei (ca și cum ai putea muta ceea ce nu poate fi smuls de la locul lui și mutat) în niște smîrcuri spectrale, pentru a înălța acolo un «paradis», ca să cadă în uimire întreaga Europă; și să faci asta nu oricum, ci mînînd cu bățul din urmă, într-o cadență mortală, mase imense de oameni, care de abia își trăgeau sufletul și aveau nevoie de un «respiro», punîndu-i să construiască palate fantastice, canale, șantiere navale”.
Împingînd bolșevismul pînă la ultimele sale consecințe, Stalin a creat nomenclatura, acea pătură de privilegiați, ruptă de poporul în numele căruia își permitea să înfulece caviar și să-și țină prețioasele trupuri în vile de lux. Nici aici Tătucul nu este original. A făcut-o înaintea lui, cu cîteva secole mai devreme, Petru I:
„Petru a fost cel ce a creat, mai înainte cu 200 de ani, o pătură conducătoare ruptă de popor, străină dacă nu totdeauna prin sînge, oricum mereu prin modul de a petrece lumea”.
Asemănarea dintre cei doi atinge însă, potrivit lui Soljenițîn, un punct la care puțină lume s-a gîndit pînă acum. E vorba de revoluționarismul lui Petru I. O manie anunțînd-o pe cea stalinistă. În viziunea marelui scriitor rus, revoluționarismul ar putea fi identificat cu politica terapiei de șoc. Asemenea lui Stalin și a bolșevicilor în general, Petru I a avut ambiția unui salt orb al Rusiei de la o stare la alta, a unei mutații din temelii, care să nu țină cont de tradiții, de specific. Opus reformismului, revoluționarismul duce nu numai la crearea unor forme fără fond, a unor instituții goale de conținut, pentru că sunt roduri artificiale, dar și la sleirea sufletului național:
„Toate faptele lui Petru, fie ele mari sau mici, au cerut o imensă risipă de energie din partea poporului, i-au istovit ființa”.
Deși nu de tot nouă, teza bolșevismului ca intrare în veac a Rusiei își găsește la Soljenițîn un accent deosebit. Momentul Petru I e văzut ca ambiția unui om de a împinge Rusia înainte nu treptat-treptat, nu cu binișorul, ci printr-un salt năprasnic, sub plesnetul cnutului. Marele țar e obsedat de aducerea la zi a poporului de mujici pravoslavnici. El crede însă că așa ceva poate fi făcut doar prin silnicie, cu prețul unei enorme sforțări.
Nu astfel gîndesc marii bolșevici, Lenin, Stalin.
Neîndoielnic, Stalin nu vorbește nicăieri de occidentalizarea Rusiei. Dimpotrivă, Tătucul se proclamă peste tot dușman al Europei. În secret însă, ambițiile sale vizează ajungerea din urmă a Occidentului, intrarea în veac a Rusiei, aducerea la zi. Ca și înaintașul său întru prigonirea propriului popor, găsește de cuviință că procesul implică sacrificarea milioane de ruși.
Stalin, Petru I, faraonii, Napoleon, toți cei ce se cred veniți pe pămînt cu o misiune sfîntă, toți cei ce sunt convinși de providențialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreț față de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălțimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă. Măcelărirea e doar unul din momentele acestei nebunii.
Comentarii
Nu vad ce putea face altceva Petru cel Mare decat sa caute s a recupereze prin orice mijloace decalajul tehnologic in fata unor adversari ca polonezii ( era contemporan cu Sobieski ) trend care a continuat sub urmasii lui , ajungand sa imparta ei Polonia si sa marsaluiasca pana la Atlantic determinand abdicarea lui Napoleon.
Traian Herseni , Sociologie , ESE , 1982 , gran’finale (pag 589-590): “Toate marile civilizatii de pina acum , s-au ridicat prin sacrificarea majoritatii oamenilor …Este o constatare care jigneste sensibilitatea omului modern , dar acesta e adevarul istoric …Intreaga civilizatie de pana acum s-a construit pe o tragica nedreptate…”
Cat despre asemanarea lui Stalin cu Petru , poate ca in visele sale Stalin se credea un nou Petru. Erau insa doua asezari mentale si situatii diferite . Cu toata reverenta fata de Soljenitan eu cred ca ei pot fi comparati doar privind suprafata lucrurilor .
Ii putem compara poate ca fiecare fiind atins de o unda de nebunie . Dar nebunii sunt de o varietate neclasificabila , infinita .
În momentele actuale, similitudinile par mult mai apropiate între Petru cel Mare și Putin, pentru că Rusia modernă se confruntă din nou cu aceleași provocări ca pe vremea împăratului Petru I, iar mizele pentru ea sunt extrem de mari. Nu aș caracteriza potrivirea/identitatea acestor personaje dintr-o manieră rusofobă, pentru că nu mă definește ura față de un popor ortodox la fel ca și noi. Cu atât mai mult cu cât realizările sunt URIAȘE atât de-o parte cât și de cealaltă. Spre exemplu, monarhul ambițios și activ nu s-a cruțat nici pe sine, nici pe alții. După ce și-a conturat obiective înalte, pentru a le atinge, el a stors elita rusă de toate valorile și bunurile de care aceasta a beneficiat. Mulți își amintesc maniera în care Putin a recuperat din mâinile oligarhilor activele de interes strategic ale statului. A fost o perioadă foarte dificilă pentru toată țara – o perioadă de schimbare și sacrificiu, dar până la urmă împăratul (ca și președintele de azi) a înfăptuit tot ceea ce și-a propus, moștenirea sa rămânând prezentă rușilor până-n vremurile actuale.
Ulterior, fiica sa cea mică, Elizaveta Petrovna, o femeie plinuță și evlavioasă care și-a botezat cu bucurie copiii, a încercat să continue politica tatălui, nereușind însă să se ridice la același nivel. Dar glorificarea postumă a avut loc sub nemțoaica Ecaterina a II-a, care l-a onorat pe Petru I drept o figură comparabilă cu ea însăși în ceea ce privește marile realizări, mult mai târziu, ambii având restabilit prestigiul în istoriografia sovietică de către Stalin, care a și hotărât de altfel, că absolutismul sub țarism nu a fost întotdeauna rău, dacă s-ar fi luat în considerare amploarea a ceea ce s-a dobândit.
În cazul lui Petru I, una dintre realizările sale cele mai importante a fost Războiul de Nord, Suedia fiind pe atunci o superputere cu o flotă puternică, cu o armată instruită, cu un comerț dezvoltat și cu propria sa industrie, în vreme ce regele Carol al XII-lea, aflat la conducerea ei, a fost comparat cu Alexandru cel Mare pentru talentele sale militare. Rusia sub Petru I a învățat din mers multe lucruri, în special după ce i-a oferit monarhului suedez un fiasco devastator și extrem de neașteptat în bătălia de la Poltava. Toate puterile semnificative ale Europei s-au dovedit a fi aliate ale lui Carol al XII-lea (Imperiul Britanic și Otoman), altele l-au aclamat în mod deschis (Franța, Olanda). Pentru Rusia, aceasta însemna, printre altele, numeroase obstacole (adică sancțiuni) în achizițiile externe pentru nevoile militare. Suedezii nu au vrut să vadă regatul rus ca un participant la afacerile europene – ca un potențial competitor deoarece îl considerau ca un colț barbar, departe de civilizație (ca și acum, rusofobia era la modă în Europa).
Pe undeva, europenii aveau dreptate. Fără acces protejat la mare nu există flotă cu drepturi depline, fără flotă nu există comerț, fără comerț nu există industrie. Rolul care a fost atribuit regatului rus a fost acela al unui furnizor de resurse – blănuri, cânepă, in. Petru și-a dat seama de toate aceste minusuri, așa cum a realizat că înapoierea tehnologică și economică a Rusiei comparativ cu marii săi vecini devenea sfidătoare. Împăratul a intuit pericolul: Rusia ar fi fost colonizată, așa cum s-a întâmplat în mod repetat în istorie cu alte puteri rămase în urma Occidentului și slăbite din punct de vedere economic și militar, oricât de mari ar fi fost teritoriul și populația. India, China, Tailanda (odinioară Regatul Siamului) fuseseră colonizate tocmai datorită acestor neajunsuri.
Așadar, Petru I, în aventura sa nebunească, a declarat război Suediei – și, prin tenacitatea și inteligența poporului, a obținut victoria. Rusia nu doar că a demonstrat Europei că are dreptul la o politică independentă și ambițioasă, dar devenise un imperiu care trebuia luat în considerare.
Consider că Rusia a ajuns astăzi într-o situație similară ca acum 350 de ani: din nou toată Europa se poziționează împotrivă-i, din nou este declarată țară barbară și agresivă, iarăși este în joc dreptul ei de a duce o politică independentă, iarăși sunt necesare eforturi și sacrificii din partea întregii țări, iarăși Putin, ca și Petru I, e nevoit să decidă: ori națiunea sa putrezește în condiția unei colonii amărâte din spatele curții vreunui imperiu globalist, ori își demonstrează puterea și sunt ei înșiși exact ca pe vremea lui Petru, Mazepa, Ecaterina cea Mare și Stalin. Desigur, rușii dispun și de un simbol alternativ, exclusiv pașnic – Pușkin. Dar acesta nu va deveni o alternativă de lucru până când busturile sale nu vor înceta să fie demolate și mutilate în partea supraviețuitoare a Ucrainei, acea Ucraină care trebuie curățată de naziști, de bio-laboratoare americane, de instructori occidentali, de păcălici și clovni precum Zelenski și clica sa de cascadori-propagandiști în cârdășie cu clanul mafiot de peste ocean. Că ne place sau nu!