Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Pilule amare

Nu numai politica își dorește modelarea maselor și asamblarea de caractere cât mai omogene și mai ușor de manevrat, ci și multe alte resorturi. Globalizarea a făcut să se nască adevărate industrii la nivel planetar – fiindcă naționalul ajunsese insuficient – care să satisfacă nevoile crescânde de… acaparare. Fie că vorbim de industria farmaceutică, de cea a tutunului, a băuturilor „răcoritoare” și alcoolice sau de cea alimentară, toate sunt conduse și se conduc după aceleași legi pe care muritorii de rând ar prefera să nu le cerceteze, de teamă că le-ar putea înțelege și… de-abia atunci ar fi nevoiți să-și recunoască neputința și să sesizeze capcana în care s-au lăsat prinși. Unde mai pui și că acele industrii – spre deosebire de consumatorii vizați de ele – sunt unite și formează o simbioză perfectă și o plasă bine împletită, prin care capturile cu greu mai reușesc să se strecoare. Victimele industriei alimentare, bunăoară, sunt clienții celei farmaceutice și viceversa, iar într-un final cu toții ajung dependenți de ce le pun la dispoziție cei cărora le „datorează” dependențele.

Din ignoranță, de dragul aventurii, al plăcerilor efemere ori pur și simplu din deznădejde și lipsă de alternativă, mai toți susținem, cu voie sau fără de voie, propășirea acelor coloși care ajung să strivească constructe și să debiliteze în masă. Greu de spus care dintre industrii face mai multe victime, așa întrepătrunse cum le sunt sferele de activitate. Există autori îndrăzneți care compară afacerile derulate de prea-profitabila industrie farmaceutică cu acelea ale industriei tutunului ori cu crima organizată, iar metodele de care se folosește, cu acelea utilizate de mafia însăși. Ambele câștigă nejustificat de mulți bani și intră adeseori în conflict cu legile. Ambelor li se aduc acuzații grave – inclusiv aceea de a avea pe conștiință viețile celor pe care pretind că-i protejează. Și amândouă dispun de nonșalanța de invidiat cu care își reiau practicile după plata daunelor – în caz de condamnare –, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Despre „binefacerile” celorlalte industrii vom vorbi în alte articole, în cel de față ne vom dedica celor aduse de industria farmaceutică. O industrie care, oficial, își susține cauza și-și motivează acțiunile cu bine-cunoscutul slogan „Beneficiile primează în fața riscurilor” (adică a „daunelor colaterale” sub forma reacțiilor adverse și a efectelor secundare nedorite). Neoficial, însă, sponsorizează studii desfășurate de experți fără coloană vertebrală și trece sub tăcere sau mătură sub preș orice rezultate care nu servesc scopului. Ce-i drept, reprezentanții ei nu pun nimănui pistolul la tâmplă, dar metodele de manipulare de care se folosesc s-au dovedit cel puțin la fel de eficiente, dacă nu și mai presus decât acelea ale bandelor violente. Nu se dau în lături de la nimic și încearcă să manipuleze orice și pe oricine, de la reviste de specialitate și autorități responsabile cu monitorizarea medicamentelor, la reprezentanți ai profesiei medicale, organizații de pacienți, consumatori și politicieni. Mai cu seamă ultimii se implică cu „dăruire” în tot ce sună „promițător”.

Stau mărturie înseși cărțile publicate de foști colaboratori ai jurnalelor de specialitate precum Marcia Angell cu The Truth about the drug companies – how they deceive us and what to do about it (Adevărul despre companiile farmaceutice – cum ne înșală și ce putem face) și Jerome Kassirer cu On the take – how medicine’s complicity with big business can endanger your health (Despre cum complicitatea medicinei cu marile afaceri vă poate pune în pericol sănătatea). Ambii sunt foști editori ai prestigiosului The New England Journal of Medicine (NEJM). Și mai sunt și alții: Richard Smith, fost editor la British Medical Journal (BMJ), cu The trouble with medical journals (Problema revistelor medicale) ori Michael Yeadon care a ocupat o funcție de conducere la gigantul farmaceutic Pfizer și care a atras atenția asupra riscului pe care-l reprezintă utilizarea vaccinurilor încă experimentale pe bază de ARNm.

Multe dintre companiile farmaceutice nu se mai obosesc și nu-și mai irosesc timpul și resursele cu cercetarea de bază. O preiau pur și simplu de la instituțiile care o fac din banii publici, în timp ce câștigurile fabuloase rămân în buzunarul concernelor. Singurele cheltuieli pe care le au sunt pentru armata de avocați care le asigură prelungirea drepturilor exclusive de marketing și împiedică apariția prematură pe piață a genericelor, mai ieftine și accesibile cât mai multor suferinzi. La urma urmei, industria farmaceutică nu e nici Bunul Samaritean și nici Robin Hood, ci… am văzut mai sus. Nu sunt asta nici măcar medicii care au depus un jurământ și care, oricât de bine remunerați ar fi, tot nu pot rezista ispitei. Busola morală le este deviată cu ușurință chiar și de câteva pixuri, o cană de cafea sau câteva mostre de medicamente gratuite. Nu mai vorbim de perspectiva de a fi invitat la masă, la congrese, sau de a beneficia de un bonus sub forma unei vacanțe într-o stațiune exotică. Toate în schimbul prescrierii cu predilecție a unor medicamente. Și atunci? De ce ar face excepție de la regula „banii întunecă obiectivitatea” tocmai autorii de publicații și jurnalele, fie ele cât de prestigioase? De ce să nu devină și ele o mașinărie de marketing, mai ales că publicațiile le sunt cumpărate și distribuite chiar de reprezentanții industriei farma, care le plasează apoi țintit acolo unde se cer „dovezi” despre „eficiența” preparatelor?

Să luăm doar câteva exemple de scandaluri care au zguduit publicul larg, dar nu și tenacitatea concernelor. Despre Thalidomidă și dezastrul pe care l-a adus acel medicament și promovarea agresivă care i s-a făcut la vremea respectivă am mai vorbit. Următorul candidat pe listă este un preparat din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene care a debutat în 1999 în calitate de super-aspirină și a ieșit de pe piață în 2004 ca antireumatic letal. Motivul scurtei cariere și durate de viață: discrepanțe majore între ceea ce promitea și numărul mare de reacții adverse serioase sub formă de AVC-uri și infarcte. Bursa a aflat prima ceea ce se cuvenea să știe mai întâi medicii, pacienții și autoritățile (de preferat ar fi fost să afle asta înainte de aprobare!), și anume că medicamentul miraculos care lua cu mâna durerile reumatice fără să afecteze stomacul și să-l facă să sângereze așa cum făceau alte preparate oferea – sau cerea – la schimb un risc dublu de tromboze și infarctizare. S-ar fi putut evita tragedia care a afectat un număr impresionant de pacienți? (Circa 80 de milioane de oameni s-au folosit de medicament; numai în SUA se vorbește de 60.000 de decese până în 2005 – cu 2.000 mai multe victime decât a făcut războiul din Vietnam.) Experții spun că s-ar fi putut, cel târziu la doi ani de la lansarea pe piață, dacă s-ar fi ținut cont de datele studiilor clinice. Unii presupun că s-a știut chiar de la început și că rezultatele au fost ignorate ori mușamalizate. Alții îi acuză pe primii de favorizarea părții adverse. Cine să poată dovedi ce și, mai ales, cum? Într-un târziu, în 2012, firma producătoare a fost condamnată la plata unei amenzi de 321.636.000 dolari. Raportat la numărul victimelor, viața unui om ar valora circa… 5.360 de dolari!

Ce alte învinuiri au mai fost aduse giganților farma? Că se preocupă mai mult de profit decât de binele pacienților. Există multe exemple, alegem unul singur: Două preparate cu același efect pe o maladie oftalmologică ce poartă numele „degenerescență maculară adiacentă vârstei”, o maladie care, netratată, conduce la orbire. Unul dintre preparate costă 50 de euro și tot atâția dolari, celălalt costă 1.000 de euro și respectiv 2.000 de dolari. Primul fusese conceput pentru tratarea cancerului de colon și i s-a descoperit efectul pe maladia retiniană întâmplător, pe când al doilea a fost dezvoltat ulterior special pentru tratamentul bolii de ochi. Spre nemulțumirea pacienților (și a caselor de asigurări de sănătate), s-a impus și a rămas pe piață doar varianta scumpă, cealaltă nefiind oferită de firma producătoare în forma injectabilă, așa cum o cere terapia. Firma producătoare nu s-a preocupat nici de obținerea aprobării, astfel încât medicii erau nevoiți să utilizeze medicamentul off-label (în afara indicației terapeutice specificate). Motivul invocat de firma respectivă este unul halucinant, dacă e să-i dăm crezare: „Firma noastră dezvoltă medicamente exclusiv pentru boli pentru care nu există încă remedii. Pentru cazurile fără terapie alternativă.” A existat o înțelegere tacită între cele două firme? Mulți presupun asta, dar cum să dovedească?!

Firmele sunt interesate nu doar de terapii novatoare, ci și de unele ale căror prețuri să fie exorbitante. Altfel nu se explică de ce încă mai mor oameni de tuberculoză (unul la 20 secunde), o boală bacteriană pentru care există terapie – una chiar foarte ieftină în infecțiile cu germeni care n-au dezvoltat încă temuta multirezistență la antibiotice –, în timp ce firmele preferă să aducă pe piață terapie genetică personalizată care, pentru tratamentul leucemiei,de pildă, costă 320.000 de euro. Ce-i drept, firma producătoare se angajează să returneze o parte din costuri în caz că pacientul nu supraviețuiește un anumit interval de timp. Și acesta este doar începutul. Sunt în lucru terapii genetice și pentru alte boli rare și foarte rare (orphan drugs), încă și mai scumpe decât cea de mai sus. Nu cumva „mărinimia” afișată de firmele farmaceutice – prin promisiunea de a returna o parte din costuri în caz de deces – se datorează faptului că studiile clinice desfășurate de ele au beneficiat doar de un număr infim de probanți pe care și-i asigură astfel de la casele de asigurări (de la noi toți)?! Culmea cinismului mi se pare justificarea prețurilor astronomice ale noilor medicamente: „Acest preț ține cont de valoarea pe care un medicament o aduce pacienților, sistemului de sănătate și societății.” Cu alte cuvinte, la atât se estimează valoarea unui cetățean în societatea noastră evoluată! Viața unui pacient e valoroasă! Și atunci cum se explică cei 5.360 de dolari menționați mai sus și oferiți drept despăgubire? Și cum rămâne cu „valoarea” celor bolnavi de TBC?

Și mai sunt și alte „binefaceri” soldate cu adevărate tragedii: Antidepresive care cresc rata sinuciderilor – asta după ce anterior se publicase renumitul studiu 329 despre o eficacitate formidabilă la copii și adolescenți, eficacitate care s-a dovedit a fi nulă și… contrafăcută. Antipsihotice care au condus la comă și decese prin tulburări de ritm cardiac. Antihipertensive de calitate inferioară care conduc la insuficiență cardiacă. Citostatice care intenționau să vindece leucemii și în cei 10 ani pe care i-au avut la dispoziție au reușit să sporească rata mortalității, motiv pentru care au fost îndepărtate de pe piață în 2010, doar ca să revină în forță în 2017, pe baza unor „noi studii clinice”. Toate acestea și încă multe altele au loc în condițiile în care nu mai lucrăm ca pe vremea Thalidomidei și am avea suficiente mijloace la dispoziție prin care să putem estima și preveni daunele. Nu ne luăm însă și timpul necesar pentru a ne folosi de acele instrumente.

După atâtea și mai cu seamă după asemenea evenimente, cum și de ce ar trebui să credem pe cuvânt tocmai producătorii noilor vaccinuri anti-Covid? Prin ce și-au câștigat aceștia credibilitatea? Măcar noxe precum tutunul și alcoolul le putem evita, dacă vrem să ne păstrăm sănătatea. Dar cum să ne ferim și să ne apărăm de dispozițiile medicilor, în care am învățat să avem încredere oarbă? Și care prescriu de multe ori nu unul, nu două, ci zece sau mai multe medicamente, din care foarte probabil pacienții nu necesită nici măcar o treime? Ar putea pacienții să intervină cu un NU răspicat, atunci când „simt” că nu au nevoie de acel ceva și mai ales de un număr atât de mare de pilule? Nu doar o dată s-a dovedit că vindecarea o datorăm de fapt forțelor proprii și nu chimiei concernelor. De multe ori e vorba de simple coincidențe/efecte placebo și rareori de efectele tămăduitoare propagate pentru medicamente.

Ce rol ar putea juca politica și politicienii – dacă ar vrea să se implice (altfel decât o fac)? Ar putea susține universitățile și cercetarea din instituțiile aparținând statului, astfel încât acestea să nu cedeze și să nu vândă pe nimic companiilor farmaceutice rezultatele muncii. Ar putea veni cu o legislație care să interzică giganților farmaceutici să căpușeze cercetarea pe banii publici și să le împiedice să-și desfășoare studiile și cercetările după bunul plac, păstrând secretul asupra datelor și rezultatelor originale, care ajung să vadă lumina zilei de-abia peste zeci de ani… dacă ajung. Ar putea să intervină și să interzică jurnalelor de specialitate să mai fie „spălătorii de informații” pentru industria farmaceutică, așa cum le cataloghează Richard Horton, editor la The Lancet. Ar putea interzice medicilor să accepte cadouri de la producătorii de medicamente și să pedepsească aspru orice abatere. Pedepse care să le amintească medicilor că au o obligație față de pacient și nu față de industria medicamentelor. Fiindcă una este reclama, și cu totul alta corupția și coruperea. Nu mai vorbim de ce-ar putea face din și cu reclamele pentru diverse produse, difuzate fățiș sau disimulat pe mai toate canalele mass-media și care de fapt se cer interzise. Ar putea pune mai multe condiții pentru aprobarea noilor medicamente, altele decât dovada – și aceea precară! – că noua substanță e mai eficientă decât un placebo. E prea puțin, după cum se vede din teribilele reacții adverse care le alungă iarăși de pe piață, din păcate, destul de târziu.

Nicio mafie nu ar avea putere dacă veriga-cheie (politica) de care depind toate celelalte se dovedește suficient de trainică și rezistă ispitelor. Ce face politica, în loc să se ocupe de rezolvarea acelor probleme, am văzut și am simțit-o pe propria piele în pandemia de Covid-19: Preferă să comande echipamente de protecție care nu protejează, să ia măsuri care nu ajută – ba mai mult, dăunează – și să oblige cetățenii să devină cobai și să ia parte la studii la scară planetară cu un vaccin experimental, pentru a cărui testare companiile n-au mai avut răbdare – pentru a câta oară? – să aștepte și să respecte procedurile!

Să ne ferească cine trebuie – și dacă mai poate! – de inteligența artificială devenită autoare de articole științifice! Deja a început să infiltreze rândurile „savanților” în numele cărora – și în schimbul unor sume considerabile – fabrică articole la comandă care vor submina și mai mult credibilitatea științei. Despre fabricile de publicații științifice artificiale și de loc inteligente într-un articol viitor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Pilule amare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *