Pînda reciprocă dintre Stalin și Hitler

Chiar dacă avînd formula unui taifas între cel ce a fost brațul drept a lui Stalin și admiratorul său, Felix Ciuev, Conversațiile cu Molotov (traduse la Corint în 2017, după „Molotov Remembers: Inside Kremlin Politics, 2007) pot fi considerate un volum de memorii ale celui intrat în istorie ca semnatar al Pactului cu Ribbentrop. Un capitol semnificativ al discuției e acordat raporturilor sovieto-germane din 1940-1941, adică exact din perioada cînd cele două imperii își împărțeau Europa. Smulse cu forcepsul, pentru că Molotov, bolșevic pînă-n măduva oaselor, știe să-și țină în frîu impresiile, amintirile despre anii respectivi reliefează două puteri pîndindu-se reciproc. După 1945, propaganda comunistă a depus eforturi supraomenești pentru a ne înfățișa o Uniune Sovietică de treabă, văzîndu-și de munca ei pașnică, lovită pe la spate de mișelia hitleristă.

La o asemenea imagine se lucra cu toate uneltele.
Și cu cele grosolane, tipice învățămîntului politico-ideologic, dar și cu cele subtile, aparținînd istoricilor. Printre cele subtile se numără și intoxicarea opiniei publice mondiale cu documente menite a-l înfățișa pe Stalin luat prin surprindere de atacul german. Cu o asemenea formulă s-a riscat enorm. Riscul de a pune la îndoială genialitatea stăpînului de la Kremlin, denunțat de Hrușciov ca un prostănac tras pe sfoară de șiretul Hitler. Deși pus la curent cu iminența unei invazii germane, Stalin n-ar fi dat crezare argumentelor aduse de alții, inclusiv telegramelor expediate, de la Tokyo, de super spionul Sorge, convins de sinceritatea lui Hitler. Memoriile lui Molotov contrazic această imagine de nătărău, intens cultivată mai ales de Hrușciov în campania pentru compromiterea „tătucului“ în ochii rușilor. Fostul colaborator al dictatorului, Viaceslav Molotov, arată limpede că Stalin nu-și făcea nici o iluzie în ceea ce-1 privește pe Hitler. Că, în nici o clipă, Iosif Djugașvili n-a crezut în prietenia sovieto-germană. Dimpotrivă, așa cum se vede și din Conversațiile cu Molotov, Rusia nu numai că se aștepta la un atac dinspre Berlin, dar, mai mult, se gîndea cum să mai smulgă nemților o halcă din trupul numit Europa.

Cum se explică atunci manifestările de bunăvoință față de Germania? Cum se explică obsesia Kremlinului, din această perioadă, de a bate monedă pe tema prieteniei dintre nemți și ruși? Molotov dă un răspuns simplu – nevoia de a întîrzia cît mai mult posibil declanșarea conflictului, de a dobîndi un răgaz cît mai mare pentru a se putea înarma:

„Noi am făcut totul pentru a întîrzia izbucnirea războiului. Și am reușit să căpătăm un răgaz de un an și zece luni. Bineînțeles, că ar fi fost nevoie de mai mult. Înainte de război, Stalin estima că nu vom fi capabili să-i înfruntăm pe nemți de la egal la egal înainte de 1943 (…). În linii mari, eram siguri că războiul va avea loc, că era dificil, imposibil de a-l evita. L-am amînat cu un an și zece luni. Dacă Hitler ne-ar fi atacat cu șase luni mai devreme, în condițiile de atunci, ar fi fost extrem de primejdios. Era imposibil să ne pregătim într-o manieră prea vizibilă (…). Aveam nevoie să întîrziem atacul german, iată rațiunea pentru care ne străduiam să avem cu ei relații economice (…). La capitolul prevenirea războiului, totul a fost aruncat în joc pentru a nu da nemților un pretext de atac“.

Interlocutorul îl stîrnește pe Molotov:

„Se scrie azi că Stalin a avut încredere în Hitler, că prin Pactul din 1939 Hitler l-a înșelat pe Stalin, i-a adormit vigilența“. Molotov se prăpădește de rîs: „Un Stalin naiv!, exclamă Molotov. Nu, Stalin înțelegea perfect și corect afacerea. Stalin, încredere în Hitler? El, care nu se încredea în nimeni?!“.

Stalin nu se lăsase o clipă tras pe sfoară de Hitler. El nu acorda pic de încredere prieteniei cu nemții. Juca însă comedia extraordinară a celui înșelat. Și-n acest timp se înarma, se înarma contracronometru:

„N-am suprimat noi ziua de șapte ore cu doi ani înainte de război? N-am interzis noi muncitorilor care căutau un loc de muncă mai bun să-și schime întreprinderile? (…). N-am creat noi unități militare, echipate cu tancuri, cu avioane? îi biciuiam pe constructori: «mai repede, mai repede!»“.

La rîndu-i, Hitler îi surîdea lui Stalin. Și în tot acest timp își punea la punct ciomagul pe care-l ținea la spate. Stalin îi răspundea și el cu surîsuri. Pregătindu-se, la rîndu-i, să-i dea una. Teatrul stalinist viza însă ceva în plus. Rusia a evitat pe cît posibil să se înarmeze pe față nu numai pentru a adormi Germania. Ea paria și pe imensul avantaj pe care urma să i-l aducă ipostaza de victimă. Dialogul atrage, în chip inevitabil, celebrul comunicat al Agenției TASS din 13 iunie 1941, cu nouă zile înaintea atacului nemțesc, prin care guvernul sovietic dezminte existența unei tensiuni germano-sovietice. Molotov polemizează cu cei ce consideră asta drept un semn de naivitate:

„Nu, nu e vorba de naivitate, ci de o viclenie diplomatică, politică“.

Scopul acestei șmecherii?
Cel al comediei jucate pînă atunci de Stalin. De a se putea înfățișa lumii ca o victimă a agresiunii hitleriste:

„Finalmente, la 22 iunie, Hitler a apărut în ochii întregii lumi ca agresor. Și noi ne-am regăsit cu aliații“.

Nu fără cinism, Molotov dezvăluie ceva din jocul perfid al Moscovei înaintea loviturii din 22 iunie 1941. Stalin s-a străduit din răsputeri să lase impresia unei Rusii atacate mișelește.