Unii dintre cititori poate vor ridica din sprâncene citind acest titlu. Cum așa, piscină la Ateneul Român?
În vara anului 2016, la retragerea din activitatea sportivă, Camelia Potec a organizat un eveniment inedit. Lecții de natație chiar pe Calea Victoriei, în dreptul Ateneului.
Trecătorii erau atrași ca un magnet, iar gazetarii au avut ce să scrie. Și iată, mai scriu și după atâția ani.
În calitate de reporter sportiv, te lovești mereu de tot felul de federații, de conducători care sunt fie mai amabili, fie mai greu de găsit și de colaborat cu ei.
Alături de tenisul de câmp, cel mai bine m-am înțeles cu oamenii de la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Destinele natației de la noi erau conduse de Camelia Potec. Așa este și acum.
Succesele înregistrate de natația noastră la recentele campionate majore, mă gândesc aici la competițiile mondiale, ori la cele continentale, le-am consemnat cu precădere pe parcursul anului 2021.
Urmarea firească ?
Viziunea managerială a preşedintelui Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Camelia Potec, a fost recompensată de forul internațional de natație (FINA).
Fosta mare înotătoare, campioană olimpică la Atena, în 2004, și-a demonstrat valoarea și ca lider de federație, astfel că, în cadrul Congresului Extraordinar al FINA de la Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite, i-a fost decernat trofeul anului „2021 FINA Presidential Award”.
După un an 2021 cu performanțe de înaltă clasă ale înotătorilor români alături de care s-a aflat în permanență, împreună cu o echipă managerială de top, meritele Cameliei Potec au fost răsplătite de FINA.
„După mulţi ani de implicare, pasiune, realizări, dar şi de eşecuri, munca în echipă atrage după sine recunoaştere. Acest trofeu este al vostru, al tuturor celor care aţi contribuit la dezvoltarea nataţiei din România: sportivi, antrenori, părinţi, cluburi afiliate, parteneri, foruri superioare şi guvernamentale, susţinători, jurnalişti şi, nu în ultimul rând, întreaga echipă a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern. Sunt sigură că împreună vom continua să promovăm nataţia în lume! Sunt onorată şi recunoscătoare! Mulţumesc, FINA! Mulţumesc, domnule preşedinte al FINA, Husain Al-Musallam!”, a spus Camelia Potec.
Abia aștept să treacă iarna asta și să fac o baie pe Calea Victoriei. În dreptul Ateneului Român.
În fotografia alăturată este Camelia Potec.
Lasă un răspuns