Kremlin: „Toată lumea vrea să evite o ciocnire directă între Rusia și NATO. Rusia va fi pregătită să dea cel mai decisiv răspuns țărilor care se vor implica în războiul din Ucraina”

Placebo cu efecte nocebo

Fiecare dintre noi cunoaște cazul cuiva căruia medicii nu-i mai dădeau mult de trăit și care a reușit performanța uimitoare de a se vindeca. Există nenumărate exemple în care problemele de sănătate au luat o întorsătură neașteptată, alta decât prevedea medicina. Avem exemple de pacienți care s-au simțit „infinit mai bine” după operații simulate și administrări de medicamente care nu conțineau nicio substanță activă. Dar avem și exemple de persoane (foarte vulnerabili par a fi studenții la medicină) cărora e suficient să le enumeri simptomele unor maladii, că le și prezintă în cel mai scurt timp în toată splendoarea, trecând prin toate stadiile bolilor respective. Unii se simt mai bine de îndată ce zăresc o geană de speranță la orizont, pe alții nu-i mai scoți din valea plângerii oricât de mult te-ai strădui să-i convingi de șansa vindecării.

Ați înțeles, desigur, că mă refer la puterea tămăduitoare și respectiv vătămătoare a gândurilor. La placebo și la opusul acestuia, pe nume nocebo. Un placebo are efecte pozitive neașteptate și (aparent) inexplicabile, un nocebo dăunează pe aceleași căi misterioase. Pe cei astfel influențabili îi considerăm închipuiți, isterici, sceptici sau ipohondri. (Unii sunt atât de sceptici, încât semnalează neplăceri chiar și când li se administrează o substanță inofensivă, un „nimic”.) Dar cum se explică aceste efecte extrafarmaceutice? Prin autosugestie? Catalogăm astfel de fenomene ca psihosomatice/pe fond nervos, și nu de puține ori le dăm un înțeles peiorativ. Firește că psihicul joacă un rol major și influențează, pe rând, o serie întreagă de procese, implicit sănătatea. Nu este cazul să punem etichete și să-i disprețuim pe cei care reacționează astfel la „nimic”, ci mai degrabă să încercăm să aflăm ce anume stă la baza fenomenelor și să învățăm să facem uz de placebo cât mai des cu putință (cu riscul de a cădea în dizgrația industriei farmaceutice), respectiv să evităm efectele nocebo.

Așadar, gândurile ne pot îmbolnăvi și tot ele ne întind o mână salvatoare. Și asta pentru că cele trei sisteme – nervos, endocrin și imunitar – au o origine embrionară comună, folosindu-se în mare parte de aceleași substanțe chimice: neurotransmițători și hormoni. Despre stres și efectele sale asupra viețuitoarelor am aflat de mult. În urmă cu 100 de ani, Hans Selye ni le demonstra pe cobaii de laborator. Stresul pozitiv (eustresul) aduce optimism și ajută la activarea forțelor suplimentare; stresul negativ (distresul) produce anxietate și iritabilitate, spoliază de energie și poate îmbolnăvi acut (hemoragii gastrice), cronic (boli neurodegenerative, scăderea rezistenței la infecții, cancere), sau poate chiar să ucidă. Stresul declanșează o avalanșă de hormoni în organism cu efecte mai mult sau mai puțin benefice. Cel mai cunoscut este cortizolul, dar mai sunt și alți mesageri precum opiaceele (calmante) endogene, endorfinele (hormonii fericirii) ori colecistochinina (hormonul panicii și al anxietății) etc.

Repetarea stresului (și mai ales intervalul repetării) pare să aibă asupra organismului efectul picăturii chinezești (se știe că picuratul persistent poate găuri și piatra!). Cine a fost sau este victima unui zgomot extrem de supărător, cum ar fi cel produs de trafic pe o arteră extrem de circulată ori de niște vecini certați cu bunele maniere, știe că cel mai supărător și mai greu de suportat este zgomotul care survine la intervale neregulate, atunci când nu te aștepți. Cu un zgomot permanent ori regulat te poți obișnui cândva, dar unul neregulat scapă de sub controlul victimelor și asta le dăunează sănătății. Ce-i drept, până la instalarea obișnuinței, e posibil să plătim cu ceva efecte nocebo (cineva amenințat zi de zi de o anume pedeapsă, de pildă).

A devenit obișnuință să efectuăm mai toate testările pe animale cu mare asemănare genetică cu omul ori de câte ori dorim să studiem ceva ori să introducem pe piață o nouă substanță. Și totuși, însuși faptul că acele animale sunt ținute în captivitate și supuse voinței și controlului cercetătorilor le supune unui stres imens, ceea ce poate influența multe procese în corp și implicit rezultatele. Ce-i drept, astăzi animalele sunt tratate de cercetători cu mai multă atenție, astfel încât nivelul stresului să fie minim, însă rezultatele testelor nu pot fi transferate 100% la om. Să încercăm să comparăm efectele placebo și respectiv nocebo ale stresului la cobai și la om. La cobai stresul este reprezentat de șocuri electrice dureroase repetate la intervale aleatorii. La om, vom lua ca stres informația cu privire la reacțiile adverse (RA) ale unui medicament oarecare.

Cobailor li se grefează sub piele celule canceroase. Conform așteptărilor, sistemul imunitar al acestora urmează să intre în acțiune și să încerce să le combată. E de așteptat ca în jur de jumătate dintre animale să reușească să împiedice dezvoltarea tumorilor. După grefă, lotul cobailor este împărțit în trei grupuri. Primul grup – grupul martor – nu are parte de niciun eveniment. Celui de-al doilea i se aplică șocuri electrice dureroase repetate aleatoriu. Membrii lui nu au însă nicio informație cu privire la durata acestora și nici nu au posibilitatea să le prevină ori stopeze. De aceleași șocuri are parte și ultimul grup, numai că membrii lui dispun de posibilitatea de a le bloca mișcând o manetă, ceea ce-i salvează de durere atât pe ei cât și pe cei din grupul neștiutorilor și neputincioșilor. O lună mai târziu se constată că grupul de control a dezvoltat cancer așa cum era de așteptat, adică în proporție de 54%; al doilea, cel al stresaților neputincioși, a căpătat tumori în proporție de 63%, iar grupul celor care au putut să preia controlul și să limiteze stresul a fost cel mai „norocos”: 27%.

Să vedem acum „experimentul” pe oameni. Pacienți suferind de hipertensiune arterială primesc un medicament X. Și aceștia sunt împărțiți în trei grupuri. Cu toții sunt informați cu privire la posibilele reacții adverse (RA), cu mici deosebiri. Grupul martor nu știe cum se numește medicamentul, cunoaște însă toate RA, cu o singură excepție: disfuncția erectilă (DE). Al doilea grup cunoaște în plus numele medicamentului. Al treilea grup se află în posesia de cunoștințe depline, inclusiv despre posibilitatea inducerii unei DE. Ei bine, și aici s-au constatat diferențe. Puțin știutorii din grupul de control au raportat DE în proporție de 8%; cei care au știut și numele medicamentului, au raportat DE în proporție de 13%. Cei mai afectați de DE (32%) au fost, ați ghicit, cei cărora li se comunicase asta în prealabil.

Așadar, stresul șocurilor electrice la cobai poate avea un efect placebo dacă animalele dispun de posibilitatea de a se apăra și de a-l controla, dar și unul nocebo, dacă victimele se află în imposibilitatea de a găsi o ieșire de sub influența stresului repetat, incontrolabil și care le slăbește semnificativ apărarea imunitară. La oameni, stresul informațional are oarecum aceleași efecte: Când ești supus unui asemenea stres și nu ai posibilitatea să i te sustragi și să-l controlezi – fiindcă trebuie să iei medicamentul – vei avea parte de puterea întunecată a gândurilor și de efectul stresului suplimentar creat de propria minte. Și invers: „Ce nu știu nu mă doare” se aplică grupului martor care a dezvoltat fix rata uzuală de RA. În ultimul grup (13%), unele persoane, cunoscând numele drogului, s-au informat despre RA, iar rezultatul stresului informațional s-a văzut.

Dacă-i așa, cum ar trebui să procedeze medicii și în general autoritățile (în special mass-media) cu informațiile? Medicii sunt obligați de codul etic să-și informeze pacienții cu privire la diagnostic, evoluția bolilor, RA și efectele secundare nedorite ale terapiei, în măsura în care ele sunt cunoscute. Pe de altă parte, în jurământul depus se spune Primum non nocere. Or, tocmai o astfel de informație riscă să dăuneze – cel puțin celor anxioși ori depresivi – și să limiteze șansele la vindecare. A existat o perioadă când diagnosticul de cancer, de pildă, era trecut sub tăcere, comunicându-se cel mult familiei și celor apropiați, în niciun caz pacientului. Astăzi, pacienții înșiși insistă să-l afle, din diverse motive. Unul dintre ele îl reprezintă și posibilitățile terapeutice mult mai bune și șansele mai mari de supraviețuire, care fac ca un astfel de diagnostic să nu mai însemne automat condamnarea la moarte, ba chiar să aibă un efect placebo, mobilizând mulți la căutarea de soluții și terapii.

Oamenii sunt însă diferiți, fiecare putând avea o altă reacție (să ne amintim de clasicul răspuns la stres: fight/fligt/freeze). O altă posibilitate ar fi ca medicul să solicite părerea pacientului, dacă acesta dorește să afle RA sau nu. (E vorba de cele ușoare și medii, cele severe n-ar trebui omise niciodată!) Dar și „trecerea sub tăcere” poate fi o armă cu două tăișuri. Ideal ar fi ca medicul să-și cunoască bine pacienții și să stăpânească arta comunicării, adaptând-o pentru fiecare. Fiindcă însuși modul cum decurge informarea poate avea efecte placebo ori nocebo. Aceeași importanță covârșitoare o are și modul cum decurge comunicarea/informarea la nivel de societate. Putem liniști colectivități întregi și le putem spori capacitatea de apărare împotriva unor agenți extrem de periculoși și putem, dimpotrivă, să le sporim angoasa și să-i facem să capituleze în fața unui dușman slab ori inexistent, doar prin felul cum le „informăm”.

În fond, e vorba de încredere. Credința/încrederea și implicit speranța, pot muta munții din loc. Când împrejurările impun folosirea de bariere sociale pentru ființa socială numită „om”, se cer o finețe și un tact deosebit în comunicare. Dacă informațiile sunt transmise cum trebuie și vin de la cineva în care oamenii au încredere, ele pot face minuni placebo. Dacă ele se revarsă apocaliptic dinspre foruri căzute în dizgrație și care nu s-au distins prin sinceritate, nici cea mai competentă informație și nici cea mai bună dintre intenții nu au șanse de izbândă, provocând neajunsuri peste neajunsuri. Când prezinți oamenilor imagini – ca să fii cât mai convingător – despre o catastrofă și ai grijă să-i anunți în prealabil că acele imagini pot avea un (puternic) impact emoțional, ei s-au și împărțit în cel puțin trei grupuri. Unii le vor evita, din dorința de a-și proteja natura sensibilă. Alții vor face ochii mari și-și vor simți pulsul și respirația gonind nebunește, ajungând să se numere printre victime, fie și colaterale. Un al treilea grup îl vor forma aceia care vor urmări cu atenție totul, încercând să înțeleagă și să ia măsuri de precauție.

E bine sau e rău să fim preveniți de catastrofe (pandemii, tsumani ori cutremure) iminente? Putem spune că astfel de informații pot dăuna și respectiv salva în funcție de cât de bine e stăpânită arta comunicării și de intențiile celor care o fac. Dar și așa, societatea este extrem de eterogenă. Cineva va suferi mereu din pricina cuiva. Deși ființă socială, omul nu se comportă totuși ca o pasăre, insectă sau animal, care trage semnalul de alarmă și uneori chiar se sacrifică să poată scăpa restul grupului. Individualismul primează în fața socialului iar egoismul nu întârzie să se manifeste. Fiecare își este aproapele la o adică și scapă cine poate. Există populații bine instruite și disciplinate, precum japonezii, care știu ce să facă (și fac) în caz de pericol. Majoritatea popoarelor însă reacționează precum indivizii luați separat (vezi UE în pandemie, care numai uniune nu s-a dovedit a fi!).Prin urmare, efectul placebo ori nocebo al unei comunicări depinde atât de cine și cum o face, cât și de cei care recepționează. Și mai ales trebuie avut mare grijă ca acea informație să fie cât mai apropiată de adevăr și de realitate pentru a fi credibilă. Extremele (bagatelizarea sau exagerarea) pot să-i contracareze efectul nu doar pe moment ci și pe termen lung, fie isterizându-i pe toți, fie făcând ca nimeni să nu mai creadă vreodată că lupul chiar amenință oile.

Revenind la vaccinurile anti-Covid – noutatea experimentală a pandemiei: Ni s-a „comunicat” că sunt „sigure și eficiente”. Ni s-a picurat asta nu doar o dată, nu de două ori, ci de zeci de mii de ori, practic cu orice ocazie. Între timp, se știe și că acele două calificative nu corespund întru totul realității. Experții însă preferă să pună multe RA pe seama efectelor nocebo. Un studiu publicat recent în The Lancet analizează „afectele nocebo după vaccin”. Practic s-au comparat cele două loturi care au stat la baza studiilor de autorizare: placebo și vaccinații. S-au înregistrat astfel la placebo vs vaccinați: oboseala: 21-29% vs 38-42%; durerile de cap 24–27% vs 33–39%; durerile musculare 10–14% vs 18–33%. Cu alte cuvinte, multe dintre RA la vaccinuri sunt „închipuiri”, având în vedere că nu există mari diferențe față de placebo. Autorii studiului au fost felicitați pentru reușita lor în a pune o seamă de RA vaccinale pe seama efectului nocebo (nu vorbim de efectele pe termen lung, fiindcă ele nu aveau cum să fie cunoscute la vremea aceea).

Dar cum rămâne cu RA severe? Le putem trece și pe ele la categoria nocebo? Nu avem cum să pretindem că decesele ori trombozele cu consecințe grave au apărut prin puterea gândurilor, deoarece nimeni nu merge la vaccin punându-și în minte să moară sau să facă infarct, mai ales că un astfel de efect nu le-a fost prezentat în formularul informativ pe care l-au semnat înainte de vaccinare. Presupunând totuși că ar fi așa: S-ar cuveni să reflectăm și la motivele din care s-a ajuns aici. Mai ales că bombardamentul informațional oficial s-a dorit a fi unul pozitiv, care încerca să ne convingă de binefacerile vaccinării și, prin urmare, s-ar fi cuvenit să aibă mai degrabă un efect placebo. De ce nu s-a instalat acel efect? Să fi fost de vină repetările agasante? Contradicția cu ce spuneau alte voci, poate chiar cu realitatea însăși?

Dacă frica e transmisibilă și stă la baza efectelor nocebo, calmul este și el molipsitor și contribuie la instalarea placeboului. Numai că aici s-a făcut uz de strategii bazate doar pe frică, și asta timp de doi ani. S-a picurat frica de orice: de virus, de următorul val pandemic, de semeni și de consecințele nesupunerii. Până și „singura soluție” și „vestea cea bună” – vaccinul – tot sub impulsul fricii a picurat. Și atunci de unde efecte placebo? Cortizolul nu are cum să scadă când inoculezi frică în loc de vaccin și nu mai dai victimelor posibilitatea să se liniștească și să caute ieșirea din impas, nici măcar iluzia că pot să aleagă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Placebo cu efecte nocebo”

  • 🙂

  • Ataata filozofie…, studenti? Placebo/nocebo…
    Simplu: daca eu folosesc un ciocan si iti sparg capul, efectul negativ se datoreaza ciocanului si a altor circumstante, forta mea, viteza cu care se misca ciocanul, masa, materialul, dimensiunea, locul unde lovesc, forta, etc. Bineinteles ca eu pot sa iti zic ca este efectul nocebo daca esti fraier si crezi tot ce auzi ca sa scap cu fata curata. De ce sa nu fii tu cel vinovat de propria-ti suferinta? „Draga, ti s-a spart capul ca la asta te-ai asteptat.”

    • @
      cred ca nu e despre cel care foloseste ciocanul,
      nici despre capul vizat,
      ci despre cel care il ‘foloseste’ in interes propriu pe cel care foloseste ciocanul, pentru ca cel cu capul spart sa il urasca pe atacator…pe viata ( pe viata, asta, insemnand…pina la adincile batraneti ale civilizatiei:)) )
      mai simplu: cel care foloseste ciocanul nu s a prins ca cineva ii rivneste tronul:))), el chiar se crede zeu

    • @MN: Lasati, nu va mai stresati, aveti dreptate.

  • Chirurgia placebo este un subiect controversat în lumea medicala, dar extrem de interesant.
    Daca nu cer prea mult, va rog sa ne spuneti care este parerea dumneavoastra despre chirurgia placebo, doamna doctor.

    • Există mai multe studii pe tema chirurgiei placebo. A devenit celebru un studiu al chirurgului ortoped nord-american Bruce Moseley, în care chirurgii au operat o jumătate dintr-un grup de pacienți cu artroză iar la cealaltă jumătate doar s-au prefăcut că operează. La unii operația s-a efectuat integral, ceilalți au primit doar două tăieturi mici la genunchi. Tuturor li s-au arătat însă imaginile unei intervenții chirurgicale reale pe un monitor, așa că au presupus că sunt operați cu adevărat. La doi ani de la operație, nu a existat nicio diferență în ce privește evoluția postoperatorie între cele două grupuri.
      Orice intervenție, oricât de punctuală asupra corpului uman are consecințe ample asupra întregului organism. Indiferent că recurgem la medicamente sau la chirurgie, urmele rămân și trebuie cumpănit bine dacă ele chiar sunt necesare. Medicina actuală este oricum supradozată. Fiecare al cincilea medicament prescris de medic este inutil, la fel și fiecare a patra investigație și fiecare a zecea intervenție. Nu o spun criticii medicinei, ci medicii înșiși, atunci când sunt întrebați.
      „Vina” medicilor este că s-au lăsat condiționați de industria farma și de tehnologie în general și și-au condiționat la rândul lor pacienții, astfel încât aceștia să ajungă să ceară anumite medicamente și intervenții, ferm convinși că altfel nu-și pot recupera sănătatea. Puțini medici mai alocă timp cunoașterii pacienților, ori tocmai asta i-ar ajuta să le susțină autovindecarea. Corpul uman dispune de astfel de posibilități pe care medicina preferă să le ignore, recurgând la mijloace terapeutice „palpabile”. Sigur că există cazuri în care chirurgia este indispensabilă, dar se operează de infinit mai multe ori decât este necesar. Un medic bun este acela care-și cunoaște bine pacienții și atunci poate să și decidă cine poate beneficia de un efect placebo și în ce situație. Părerea mea 🙂

  • Cobaii au noroc ca nu li se testeaza inteligenta prin completarea unui formular de liber consintamant inaintea unui experiment la care vor fi supusi. Oare in condidiile unei legi de vaccinare obligatorie poti sa fii atat de prost sa mai completezi formularul de liber consimtamant?

    • Colectivizarea agriculturii la fel s-a facut:pe semnatura,de bunavoie.Probabil atunci a aparut expresia…si silit de imprejurari.

  • @ am o parere chiar deosebita pentru aceasta! civilizatie mare cit planeta si opinia mea e asa pentru ca civilizatia este.

    civilizatia asta e labun pas de desavarsire

    pe al doilea nu l va face prin definitie, insa avand in vedere ca ea are ca referinta ‘absolutul relativ’ inseamna ca a facut absolut tot ce se putea face.

    deci…cred ca e chiar rusinos sa pornesc de la premisa ca ea e condusa de prosti.
    tocmai daia cred ca e condusa de destepti, iar in curind va fi condusa de Desteptaciunea intruchipata.

    civilizatia asta va aduce Artificialul pe Pamant. sau, mai simplu,…Raiul pe Pamant!:)
    deci…nu prea vad care e problema fundamentala a celor care misuna paicea, ca…vorbaia,…oamenii de cind se stiu si au dorit nemurirea.
    deci…civiluzatia asta e…cea mai tare civilizatie, doar a ajuns la Granita Universului, nu?( …nu sint sigur ca stie!…:)))) )

    si mai simplu: nivelul la care…se jiaca e ‘nivelul maxim’, iar el e unul…perpetuu.

  • Probabil ca e deja timpul ca de aici sa preia Inteligenta Artificiala. Trimiterea pacientului intr-un metavers in timpul diagnosticarii si tratamentului ar putea rezolva problema nocebo, iar asta e doar un exemplu minor.
    Oricum, medicii formati cam dupa 1995 nu mai pot diagnostica sau trata fara tehnologie foarte avansata, in principal electonica, dar nu numai. Nu prea mai stii de cine esti diagnosticat, de doctori sau de inginerii care au facut aparatura. Atunci, pasul urmator esta sa lase ceea ce inca numim astazi medicina pe mana Inteligentei Artificiale. Are informatia si, mai important, poate invata continuu si extrem de rapid, eroarea umana va fi exclusa, in loc de optimizari vom vorbi de perfectiune. Nu fara medici, dar numai de top, deci foarte putini din pacate.
    Altfel, lipsa de curaj de a face pasul acum normal inainte, catre Inteligenta Artificiala si Metavers, ne va tine in acest ev mediu prelungit. Tehnologia medicala se va dezvolta exponential oricum, in consecinta medicii se vor blaza cu aceeasi viteza si tot acolo o sa ajungem, dar peste cateva zeci de ani.

  • @ orice balanta are barim doua talere, deci calea are doua sensuri.
    daca o intelegi intr un sens ea te apropie, pina te lipeste, de Minte,
    daca o intelegi in celalalt sens, adica inspre tine insuti, ajungi la peretii Inimii.
    Deci lumea mare se indreapta spre doua destinatii, chiar daca, sa spunem, se jura ca doar spre una se indreapta:))

    orice realitate presupusa tinde sa se suprapuna, tot presupunind, peste ultima manifestare a realitatii.
    despre care stim deja ca este prima, deci avem cunoastere.
    o realitate presupusa despre care avem cunoastere plenara e realitate si atat, chiar daca ea apartine, poate, viitorului, adica de manifestat se va manifesta, insa tre sa treaca Anotimpurile peste ea pentru ca aceasta sa se coaca.

    eu nu vorbeam despre sf uri, chiar daca se prea poate ca asa sa para ceea ce am zis:)
    dinamici prin lumea mare sint simulate matematic, nu sint dubii aici, insa ele incep sa se siripe si in cazul dinamicilor care presupun manifestari globale, la nivel mondial.

  • stiinta acestui mileniu e….magnifica!
    e…ceva de vis! :))

    prin urmare de la asta pornim, de la faptul ca mai degraba dinamicile care se manifesta in lumea mare au la temelie ‘multa stiinta’, nu ‘putina sau deloc, stiinta’

    de unde rezulta ca manifestarea efectului nocebo a fost urmare a unei dorinte. cineva si a dorit manifestarea lui si, tot in mod… magnific-stiintific aceasta dorinta a fost implementata, adica a fost ‘implinita’.


    eu pornesc de la faptul ca exista suficienta cunoastere despre fiecare individ relevant, adica despre fiecare individ care poate intra intr o armonie care poate determina vectorial ecuatia de miscare a populatiei unei zone bine definite de pe planeta asta ( definind indirect dinamici la nivel planetar ). adica eu consider din start ca stiinte ultradeosebite, in frunte cu neurostiintele sint ‘pe front, in prima linie’ azi, prin urmare eu cred ca lumea mare e condusa de destepti, nu de prosti. prostii sint doar folositi…in mod stiintific, dupa ce mai nainte au fost plantati in pozitii care pot genera influenta asupra diverselor ecuatii de miscare care se manifesta pe planeta asta.
    adica pornesc de la faptul ca totul are in spate un proiect care tinde sa fie genial, ca indiferent cum arata lumea la un moment dat ( poate ca arata ca o lume in care prostii isi fac de cap!:)) ) esenta felului in care lumea arata e parte a unui proiect ultracomplex si care, in mod fundamental!, are Haturi Matematice ( deci contine erori masurabile )

    mai altfel:
    pai daca in proiect scria ca tre sa se manifeste efectul nocebo,…aia e. s-a manifestat.
    daca scria ca tre sa se manifeste efectul placebooo…se manifesta el,…insa uite ca n-a scris asta in proiect:))))

    opinia mea despre dinamicile care se manifesta azi in lumea mare e ca ele mai nainte de a se manifesta in realitate sint…simulate.
    deci…oricum mi se pare ca arata lumea mare, azi, io plec de la faptul ca despre erorile care sint atasate acelei stari exista suficienta cunoastere, prin urmare tocmai daia se si manifesta ‘starea de fapt’, ca altfel se manifesta alta, careia sa i fie definite erorile posibile astfel incat ele sa devina improbabile :))

    pe undeva prin lumea asta e activ un…Simulator:))
    el simuleaza Viitorul. daca ce rezulta e…dupa dorinta, setarile sint transferate…realitatii:)

    tocmai daia am si zis, inca de cind pandemia a inceput, ca…scanare mai adanca decit pe vremurile astea…cind ?!:)), ca tare multe dinamici au fost zgandarite, excitate, pe vremea pandemiei, deci doar ca urmare a pandemiei s-a putut obtine cunoastere la acest nivel, …chiar despre cele mai sensibile dinamici ale statelor, ale oamenilor, ale diversilor actori care sint implicati in manifestarea sau chiar influentarea dinamicilor la nivel planetar.

    deci…io cred ca civilizatia asta se manifesta…dupa cum ii e masura, adica e singura civilizatie de pe planeta asta care va ajunge sa scape de faza cu…Cenusa:)), adica va fi cea care isi va pune un pas pe Taramul Desavarsirii.

    si mai altfel:
    nenicaaa, …lumea e condusa de destepti!:)))
    faptul ca ei conduc lumea prin intermediul prostilor e doar pentru ca voi sa puteti fi fierti…ca broasca:))), ca daca era condusa de destepti…la vedere, imediat sareati ca arsi:)))
    in urma cunoasterii obtinuta in ultimii citiva ani…lumea va fi fiarta si mai cu talent:))))

    deci…draga Steliana, 🙂
    indiferent ce se intampla in lumea mare ai putea porni, daca ti doresti asta, de la faptul ca ‘intamplarea’ a fost simulata anterior, ca ea..a aratat bine:)), adica cf proiectului, si ca abia dupaia setarile au fost transferate realitatii:), prin urmare ce vedem e…in limitele acceptate in proiect:))))
    ( pot exista si erori pur intamplatoare, insa nici ele nu sint altfel decit parte a Proiectului colosal numit Marea Revolutie:)))),
    si care proiect…se! desfasoara. )

    • Perfect real. Este insa o realitate presupusa. Ceea ce traim, vedem, sunt numai pasi ce cuprind efecte „placebo” si „nocebo” colective inoculate insistent secole dupa secole. Astazi cu mai mare rapiditatea data fiind concentrarea populatiilor in orase si megaorase. Perfect relevant ca acest proces de educare sanitara, de constientizare morala si de implantare a germenilor empatiei colective presupune nu numai existenta unei inteligente deosebite dar si manifestarea ei in afara timpului ca atare perceput de noi. In ce priveste ideea de simulare, asa cum privesc io problema, nu era, este, nici nu va fi nevoie intrucat manifestarea vietii in universul infinit ofera toate raspunsurile. „Liberului arbitru” colectiv este principalul director ce determina insa optiuni, evenimente si experiente. Cred, ca suntem totusi mai mult ajutati discret, cu toate victimele colaterale, catre ceea ce eram si ar trebui sa fim daca constientizam si acceptam. Putem experimenta si distrugerea totala chiar daca am experimentato deja daca aceasta este alegerea. Ceva ne spune ca-i de ajuns si ca omul nu este un animal ce numai mananca, se reproduce si polueaza totul in jur strict pentru un confort egoist, mercantil rezumat la simplul individ ca o cifra intr-o contabilitate. Este extrem, de dificil din pacate, pentru ca vietile noastre sunt limitate tocmai de alegerile facute si uitate dar poate ca vine ziua cand vom sti. „Placebo, ” nocebo” drumul are un singur sens..

      • Bine spus, Laurentiu, dar eu nu am inteles nimic.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog