Plăcerea lui Caragiale de a descoperi texte imbecile

Abordare grotescă. E uimitor cît de repede au ajuns prozatorii cehi la un mod al lor de-a vedea lumea, un mod cehesc, ușor de recunoscut, printre altele, și în filmele lor:
Abordarea grotescă a lumii, abordare gata-gata să cadă în vulgarizare.

Semnificativ pentru acest fel de a vedea lucrurile rămîne abordarea iubirii. La ruși, iubirea e pretext de poezie. La occidentali ea poate fi pretext de literatură porno. La cehi, ea e pretext de literatură fiziologică. Voind să comicizeze povestea, rușii imaginează doi inși care-și spun unul altuia, te iubesc, în timp ce dincolo de gard mugește o vacă. Voind să facă haz pe seama iubirii, occidentul ar imagina doi inși care-și spun, te iubesc, ca-n ultimele filme de succes! Cehii, încercînd același lucru, vor imagina doi inși care-și spun, Te iubesc în timp ce ea are scurgeri menstruale.

Această fiziologizare a lumii, expresie a unui uimitor gol de pudoare (dezordine slavă dublată de precizie nemțească) se întîlnește și la Milan Kundera în La valse aux adieux, Gallimard, 1986.

Doi inși discută marile teme ale filosofiei universale în timp ce unul dintre ei, medic ginecolog, își plimbă degetele prin vaginul unei femei răsturnate pe masa de consult. Centrul acțiunii îl constituie problema unui avort. Noutatea adusă în Occident de către Kundera a constat, poate, în această atacare a marilor teme cu o privire grotescă. Pentru că, neîndoielnic, temele lui Kundera sînt nu ale Estului, ci ale Vestului. Ca și în Extremul Occident al lui Petru Dumitriu, problemele occidentale, sofisticate, domină. Kundera, cum spuneam, le rezolvă în timp cehesc. Doctorul Skreta, de exemplu, ar întruchipa Creatorul sau Voința de a fi Creator. Scriitorul ceh exprima asta într-un mod absolut original. Skreta, ginecolog fiind într-o stațiune de tratament al sterilității, vindecă pacientele introducîndu-le în vagin, cu o seringă anume pregătită, sperma proprie. Astfel, treptat, treptat țara se populează cu copii de-ai lui Skreta.

De unde vine acest fiziologism ceh?
Din unirea spiritului german cu cel slav.
Spiritului german îi aparține lipsa de pudoare în fața fiziologicului, pentru că neamțul vede în toate, inclusiv în capul omenesc, un motor gata a fi desfăcut și privit în măruntaie. Dar spiritul nemțesc nu cade în fiziologisme, pentru că neamțul are oroare de exhibare. În schimb, spiritul slav n-are complexe în a se exhiba.

*

Aluzia culturală. Caragiale trăiește înainte de toate literatura, mai precis, tipăritura vremii sale. Nu viața, cu toate ale ei, pare a-l interesa în cel mai înalt grad, ci textul scris, la fel de fascinant, pentru el, ca și realul. E semnificativ, de altfel, că în Corespondența lui Caragiale tăietura din gazetă, aluzia culturală ocupă un loc de prim rang. Nimic nu-l ațîtă mai tare pe marele scriitor ca un text imbecil, descoperit personal sau semnalat de altcineva, într-o publicație din țară sau din străinătate. Prezența literaturii, mai precis, a ticurilor acesteia, e uluitoare și, în același timp, doveditoare, în scrisori. Scrisorile, spontane în cea mai mare parte, aducînd sub condei primul impuls, nestăpînit, mărturisesc o memorie încărcată pînă la refuz cu literatură. Un birjar muscal își duce clientul, contrar dorinței acestuia, la un hotel mai ieftin, deci, mai puțin luminos. Prilej pentru Caragiale de a nota, reproducînd clișee critice despre omul rus din literatura rusă:

 „Eu îi spusesem să tragă la un otel mai scumpușor, însă luminos și călduros. Dar muscalul tot muscal! – Oh! la puissance des ténèbres! O! Tolstoi! O! Gorki! O! Garciacoff! I. Proci!”.