Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Plagiatorii naturii: În căutarea microbilor pierduți (V)

Dacă în urmă cu un secol vânam microbii ca pe cei mai aprigi dușmani, astăzi am ajuns să alergăm după ei cu scopul de a ne reîmprieteni și repopula flora microbiană perturbată prin nechibzuința noastră. Folosind antibioticele cu și mai ales fără rost, ne-am decimat în așa măsură flora intestinală încât am ajuns să recurgem fie la vacanțe în curțile țărănești, fie la înghițit tablete în care au fost concentrați acei „old friends”, pentru a-i aminti sistemului imunitar de existența lor și a-l împiedica să reacționeze prea fricos și prea furios – prin alergii ori boli cu evoluții severe – atunci când vine în contact cu străinii deveniți rari.

Ce-i drept, cu excepția lumii a treia, nu se mai moare de boli infecțioase (numărul deceselor a scăzut cu 30% față de anii 1990). Suferim și murim în schimb de molime moderne precum bolile cardiovasculare, boli pulmonare obstructive cronice, astm, diabet, Alzheimer, boli inflamatorii cronice și autoimune, cancer, autism, obezitate. Nu vă grăbiți să ripostați că aș devia de la subiect, fiindcă nu este așa. Încă ne mai aflăm în seria articolelor despre antibiotice și, da, unele dintre aceste boli ale civilizației au legătură și cu acele arme cu mai multe tăișuri. Patogeneza acestor boli este complexă, dar are mai întotdeauna legătură cu compoziția florei intestinale, mai bine zis cu perturbarea acesteia, numită disbioză. Nu numai antibioticele conduc acolo, ci și o alimentație nesănătoasă sau un stil de viață asemenea. Toate acestea se răsfrâng într-un final în structura microbiomului.

Spuneam într-un episod anterior că avem parte vrând-nevrând de antibiotice servite pe farfurie. Dar tragedia nu se oprește aici. Avem parte și de germeni multirezistenți oferiți pe tavă, germeni care pot face ravagii la mari distanțe, având în vedere globalizarea și producerea alimentelor la scară industrială. Dacă până nu demult era relativ ușor de mers cu gândul la chioșcul sau patiseria din colț unde am consumat câte ceva care apoi ne-a provocat diaree sau vărsături, acum e aproape imposibil să mai detectăm sursa unor astfel de afecțiuni, având în vedere lanțul interminabil de participanți implicați în fabricarea unui singur meniu. Există (toxi)infecții alimentare cu perioade de incubație de câteva ore și există altele cu incubații de peste două luni, așa cum este listerioza. Să mai încerce cineva să-și amintească ce produs a consumat, de la ce firmă și din ce magazin l-a cumpărat, în condițiile în care boala afectează în special persoane de peste 70 de ani!

Dar de ce își fac loc astfel de germeni în corpul uman și de ce sistemul nostru imunitar nu mai răspunde cum trebuie? În primul rând pentru că ne-am înlocuit o mare parte din flora normală cu bacterii puțin știutoare și dezinteresate în apărarea noastră. Sau cu reprezentanții unor specii dăunătoare, care erau prezente oricum în intestin, dar în număr mic, și erau ținute în șah de cele „bune”. În plus, stomacul nostru – producător de acid clorhidric în stare să distrugă o mare parte din patogenii din hrană – este redus acum la tăcere, inhibat fiind de multitudinea de medicamente „protectoare gastrice”, de la simplul bicarbonat la sofisticații inhibitori de pompe de protoni, toate recomandate pentru a ne proteja mucoasa gastrică de efectele distructive ale altor otrăvuri precum antihipertensivele, antalgicele – practic orice medicament. Dacă stomacul omului primitiv „digera și pietre”, cum s-ar spune, al nostru lasă să treacă fără probleme o mulțime de germeni răuvoitori.

Dar să trecem la bolile civilizației. Diabetul zaharat. După cum bine se știe, diabetul înseamnă un exces de zahăr în sânge ca urmare a unui deficit de insulină. Deci o tulburare a metabolismului carbohidraților. Fie că vorbim de deficitul de producere a insulinei ca urmare a unei boli autoimune cum este diabetul de tip 1 (boală în care sistemul imunitar atacă propriile celule pancreatice producătoare de insulină), fie că vorbim de rezistența țesuturilor la insulină, așa cum este cazul diabetului așa-zis „de maturitate” (de tip 2, un diabet la care există destulă insulină, dar una ineficientă), cert este că ambele forme de boală pot reprezenta consecința comportamentului nostru. Nu vorbim aici de dezastrul pe care-l produce această maladie teribilă în multe organe și sisteme din corp, și nici de costurile imense pe care le cauzează, ci doar de posibilitatea ca boala să aibă drept declanșator dereglarea microbiomului intestinal, acea disbioză despre care vorbeam, provocată printre altele și de administrarea exagerată de antibiotice.

Conform studiilor, diabetul apare tot mai des și la vârste tot mai tinere. Incidența bolii se dublează la fiecare 20 de ani, iar vârstele la care a ajuns să fie diagnosticată boala sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Există copii de doi ani cărora li se pune un astfel de diagnostic. Pe cine mai miră faptul că unii cercetători au descoperit o legătură între nașterea prin cezariană sau administrarea de antibiotice și declanșarea bolii tocmai la aceste categorii de copii? Dezechilibrul produs în acel organ invizibil din intestin – și care, pus pe cântar ar avea la o persoană adultă o greutate de 1-1,5 kg! – între flora bună și cea dăunătoare perturbă la rândul său activitatea sistemului imunitar local. Se știe că 80% dintre celulele sistemului imunitar se află în intestin și că ele produc 65% din necesarul de anticorpi.

O altă boală a civilizației este obezitatea. Am vorbit despre utilizarea antibioticelor în zootehnie în scopul creșterii intensive a animalelor. Și dacă acele antibiotice fac să crească rapid în dimensiuni și greutate un animal, dându-i proporții gigantice sau chiar monstruoase (care conduc la schilodirea bietelor animale, ale căror schelete nu mai pot susține greutatea), de ce nu ar fi valabil același lucru și la specia umană? Cu cât antibioticele sunt administrate într-o perioadă mai timpurie, cu atât masele corporale sunt mai greu de controlat. Vancomicina de pildă a fost asociată cu o creștere de 10% a IMC (indice de masă corporală). Microbiomul intestinal evoluează – sau involuează – în funcție de stilul de viață și odată cu el și greutatea corporală. Și aici intervine ca și la diabetul de tip 2 rezistența la insulină, acel hormon fără de care nu putem trăi și care în exces ne face viața… grea. La propriu și la figurat. Persoanele slabe au un microbiom mult mai divers comparativ cu cele obeze.

E cunoscută și relația dintre procentul tot mai mare de alergii, inclusiv astm bronșic și lipsa „vechilor prieteni”, rezultat al condițiilor de igienă tot mai drastice. Și datorită antibioticelor, administrate mai ales la copii. Multe studii au arătat că incidența acestora e mult mai redusă la cei care vin permanent în contact cu acei „vechi prieteni” decât la orășenii izolați în cutiuțele lor cvasi-sterile, care au uitat de mult cum arată un animal de casă întreg și viu, și nu tranșat pe farfurie. Dar odată cu metodele moderne de investigație care fac posibilă analiza genetică a microbiomului uman s-au mai făcut și alte asociații. De pildă aceea dintre disbioze și boala celiacă (intoleranța la gluten), a cărei incidență s-a cvadruplat din anii 1950 până în prezent. Din păcate, glutenul se găsește mai peste tot. Și aici s-a constatat legătura dintre nașterea prin cezariană și probabilitatea crescută de a dezvolta celiachie, în fond o reacție alergică a intestinului la proteinele din cereale.

Și se pare că mai există o legătură. Probabil că se cunoaște descoperirea revoluționară a anului 1983 a acelei bacterii provocatoare de gastrite și ulcere gastroduodenale numită Helicobacter pylori. De îndată ce s-a făcut legătura dintre boală și bacterie, ceea ce a dus la „vindecări miraculoase” printr-un simplu tratament cu un cocteil cu antibiotice în loc de bisturiu, lumea întreagă s-a pus pe vânatul și uciderea preventivă a acelei bacterii. Numai că această bacterie colonizează stomacul a mai bine de jumătate din populație globului și la marea majoritate nu face probleme. După câteva decenii de bombardament cu antibiotice s-a mai făcut o constatare: aceea că o simplă colonizare cu helicobacter ferea majoritatea purtătorilor de declanșarea alergiilor la gluten. Tratamentul fără rost a făcut să crească riscul de boală celiacă.

Nu abordăm pe larg și alte boli inflamatorii intestinale precum boala Crohn sau colita ulceroasă, la cere de asemenea se constată o relație cu disbioza intestinală și cu consumul de antibiotice la vârste fragede. Și incidența acestor boli este în creștere. Dar ce se poate spune despre o relație dintre antibiotice – respectiv dispariția microbilor buni din intestin – și afecțiuni precum autismul sau cancerele? Și prevalența autismului este tot în creștere. Dacă în 1943, când a fost descrisă pentru întâia oară, afecțiunea era o raritate, acum tulburările de spectru autist se constată la 1 din 54 de copii! Există și aici o mulțime de teorii care încearcă să explice rata enormă a tulburărilor de acest tip. Și, cum probabil ați ghicit deja, pe lângă chimicale poluante ale apei, aerului și alimentelor, se discută și rolul microbiomului în dezvoltarea timpurie a creierului. Iar dacă luăm în considerare cei 100 de milioane de neuroni din intestin, care își fac treaba mai mult sau mai puțin dependent de creier, înțelegem imediat cum și de ce o floră perturbată timpuriu va perturba și buna funcționare a creierului social.

În ce privește cancerul, deși există doar teorii despre cauzalitate și declanșare, una dintre acestea se referă și la flora intestinală și la perturbarea ei de către antibiotice. Antibioticele interferează și cu metabolismul hormonilor. Hormonii feminini – estrogenii – sunt metabolizați de ficat și eliminați apoi prin intestin. Și, în funcție de ce fel de bacterii rezidă acolo, acei produși hormonali pot fi eliminați din corp sau pot servi drept hrană unora dintre bacterii, care îi redescompun și îi introduc din nou în circuit prin corp. Sub un astfel de bombardament hormonal cvasi permanent, nici declanșarea cancerului feminin nu este departe. Despre cancerul de colon nici nu mai vorbim.

Și acum, după ce am parcurs toate aceste etape și am aflat atâtea lucruri despre noi și organul invizibil pe care-l maltratăm de atâta vreme, ar fi cazul să ne întrebăm: Oare se distruge o ființă evoluată (și care, culmea, pretinde a dispune de suflet!) pe sine și urmașii săi deopotrivă? Taie propriilor progenituri craca de sub picioare și blochează calea unui viitor în pace și armonie cu natura a cărei parte integrantă este? Se consolează cu un posibil viitor transfer pe Marte, în caz că Terra va deveni nelocuibilă? Dar dacă urmașii săi nu doresc să-și continue improbabila existență – fie ea și eternă – pe o altă planetă, ci doar una fericită aici pe Pământ, atunci ce le oferim?

De la goana nebună de frica bacteriilor am ajuns la goana după bacterii. De unde până nu de mult le combăteam cu orice mijloace, am ajuns treptat să le simțim lipsa. Încercăm cu disperare să le combatem pe cele încăpățânate să reziste și să le (re)introducem în corp pe cele decimate de antibiotice – sub formă de tablete, în cazurile disperate și sub formă de transplant de materii fecale –, dar succesele arată altfel. Dacă nu putem înțelege că în natură totul este un întreg, unul foarte complex, și că orice intruziune, oricât de neînsemnată ne-ar părea, își are consecințele ei, am face bine să începem orice demers de „salvare a omenirii” prin măsurarea îngustimii minții.

Notă: Aici se încheie seria articolelor referitoare la bacterii și antibiotice. O voi continua cu alte câteva articole despre virusuri și vaccinuri, în special despre noile vaccinuri. Celelalte articole le puteți găsi aici:


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Plagiatorii naturii: În căutarea microbilor pierduți (V)”

  • Administrarea claritromicinei în COVID-19 nu este chiar o eroare terapeutică. Se stie din diverse studii clinice că claritromicina are și efecte antiinflamatorii și imunoreglatoare, care ar putea fi utile în inflamatia care însoțește COVID-19. Există și un studiu clinic american, desfășurat în 2020, intitulat ACHIEVE, care își propune să evalueze efectele claritromicinei în COVID-19, asociată schemei terapeutice standard.

  • La nou-nascut cum apare flora bacteriana intestinala? După câte zile de la naștere intestinele sunt colonizate cu bacterii comensale? De ce aciditatea sucului gastric al nou-nascutului nu distruge bacteriile comensale, mentinand intestinele sterile și după naștere?

    • Sucul gastric al unui nou-născut este mai puțin acid (pH 4) comparativ cu al unui adult (pH 1), ceea ce permite multor bacterii să treacă în intestin.

      Bazele florei comensale se pun chiar la naștere și se completează treptat în primii trei, patru ani de viață. În cele câteva ore cât durează nașterea pe căi naturale, ea se formează preponderent din bacteriile vaginale și eventual intestinale ale mamei, prin înghițirea bacteriilor cu care gura și nasul nou-născutului vin în contact (lactobacili, streptococi și bacteroides), se completează apoi cu bacteriile de pe pielea mamei sau a celorlalți membri ai familiei sau cu cele din mediul înconjurător. Dacă cel mic mai este și alăptat la sân (se știe că laptele matern e un aliment viu și inegalabil prin compoziție), se creează un mediu propice și pentru alte bacterii benefice precum bifido-bacterii și bacteroides.
      La nașterea prin cezariană, nou născutul e privat de o bună parte din acele bacterii iar microbiomul intestinal sau cutanat va proveni în mare parte din mediul spitalicesc: stafilococi, bacterii de tip propionic sau corine (uneori, în funcție de spital cu germeni multirezistenți, fiindcă se știe că personalul e de multe ori purtător de astfel de bacterii). Se mai adaugă și clostridii, veilonelle și alte bacterii enterice oportuniste precum enterococi, enterobacter sau klebsiele.

      Iaurtul ca și laptele acru sau zeama de varză conțin bacterii din grupa lactobacillus, bacil bifidus ori streptococcus thermophillus. Cu toții sunt benefici florei intestinale cu condiția să ajungă acolo și să beneficieze de condiții propice, adică între timp să nu se fi dezvoltat alții care să le facă imposibilă supraviețuirea. Pentru asta se recomandă și hrana potrivită pentru acea floră benefică, așa numitele prebiotice: fibre, fructe, legume.

  • Iaurtul este util în refacerea florei intestinale după antibioticoterapie sau în general?

  • La ce folos, doamna doctor, în tara în care Colegiul Medicilor îi permite unui medic pneumolog devenit „viral” ( pe internet 🙄 ) sa-i trateze pe toti pacientii atinsi de Covid-19 cu antibiotic, indiferent de forma bolii?!
    M-ar interesa, pe scurt, care este parerea dv. despre probiotice si despre faptul ca „helicobacter pylori” este considerat principalul factor de risc al cancerului gastric.
    (Si câte s-ar mai putea spune despre folosirea în exces peste tot în lume a antialgicelor, a anxioliticelor, antidepresivelor…! Sa ne traiasca, deci, Big Pharma si toti cei care-i slujesc: medici, decidenti politici, pacienti…)

    • Mulțumesc pentru interes, Geo!
      Referitor la folosirea de antibiotice în infecțiile virale, părerea mea e clară. Rezultatele sunt nule sau mai bine zis arată așa cum le-am prezentat în seria de articole. Firește că antibioticele pot fi utile atunci când peste infecția virală se suprapune una bacteriană, dar acest lucru trebuie dovedit. Și cum noi nu ne-am prea ocupat de efectuarea de autopsii și examene histopatologice la victimele de Covid-19, nu prea știm mare lucru despre procesele care au loc în corp.
      Despre helicobacter: faptul că din 100 de persoane purtătoare ale bacteriei „doar” una face cancer, ne spune, după părerea mea, fie că mai sunt în joc și alți factori de risc (stilul de viață), fie anumite tulpini mai virulente.
      Despre probiotice sunt foarte multe de spus. Fiecare om își are cvasi propria floră intestinală și fiecare antibiotic își are spectrul său de acțiune pe acea floră. În plus fiecare antibiotic are o farmacocinetică/farmacodinamică iar acestea trebuie bine cunoscute atunci când recomandăm pacientului iaurtul sau probioticul respectiv. Dacă vrem ca acesta să aibă cât de cât efect, trebuie să-l ferim de atacul antibioticelor (presupunând că el va trece mai întâi de bariera gastrică și/sau biliară). Asta dacă recomandăm probioticele pe timpul terapiei cu antibiotice. Dacă o vom face după aceasta, când s-a creat deja disbioza, trebuie să avem în vedere că acele bacterii, oricât de prietenoase ar fi, poate nu vor putea supraviețui într-un alt mediu decât cel propice (un anumit pH, o anumită concentrație de oxigen, prezența de fibre etc.). E ca și când am arunca un păstrăv într-o canalizare și am spera să crească și să se înmulțească acolo.
      Dacă tema prezintă interes, o pot dezvolta într-un viitor articol. Inclusiv nou practicata metodă a transplantului de materii fecale la pacienții cu infecții severe cu C. difficile.

      • Multumesc mult! Orice tema pe care o prezentati dv. prezinta interes. 🙂