Platon: Democrația este statul trîntorilor, cu și fără ace

După Platon [1], forma ideală de guvernămînt ar putea fi caracterizată ca o „aristocrație a duhului”. Totuși, chiar și pentru această formă, ideală, de guvernare, uzura este un destin natural, pentru că ”tot ceea ce se naște este menit uzurii și nici o creație nu va dura pentru totdeauna, ci se va dizolva” (Platon – Republica, 8, 546 A).

 

În special despre Statul Elitelor, Platon arată că procesul de uzură prin care acesta va trece, va fi următorul și ”fără a se întrezări vreo soluție”:

Elitele vor interacționa sexual și vor procrea „în pofida vremurilor”, adică în vremuri (n.trad. : sau în moduri), în care nu se cade [2]— și aici Platon vorbește despre faimosul și misteriosul „ număr geometric” care reglementează nașterile ființelor pământești – cea mai mare enigmă a dialogurilor platonice, pentru care nu există o interpretare larg acceptată. (Unii susțin că este vorba despre suma cuburilor triadei pitagoreice 3,4,5 care este egală cu cele 216 zile de sarcină — Republica, 546, C.)

În primul rând, Statul Elitelor va degenera spre guvernarea de tip Timocratic [3] care se va transforma în curând în Plutocrație/Oligarhie. În acest regim de guvernare, se vor dezvolta o mulțime de trîntori („trîntori umblători”, în textul  original), dintre care unii vor avea ace (oligarhii = ”trîntori înzestrați cu ace”, în textul antic) și vor fi ticăloși, iar alții, ”fără ace” (= mulțimea săracilor).

Oligarhii se vor îmbogăți prin camătă, dar lăcomia lor va conduce, în cele din urmă, la însăși a lor distrugere, pentru că alături de ei mulțimea trîntorilor fără ace – săracii -, în plină devenire, îndată ce se vor întări, vor răsturna oligarhia, creînd o formă de guvernare handicapată, anume Democrația, unde totul este permis și în care guvernanții vor fi aleși prin tragere la sorți, ca un presupus indiciu de Egalitate.

Anarhia care va prevala mai apoi, în decursul democrației, va sfârși în Tiranie astfel:

Un ”trîntor cu ac” – Demagogul -, cu ajutorul trîntorilor fără ace ai  comunității/municipalității , vor stabili, în numele poporului, un regim totalitar, guvernînd însă în propriul interes.

În orice caz, spune Socrate (adică Platon [4]), bărbatul [5] „egal în fața legii” sau „democrat” nu va fi interesat decât de satisfacerea propriilor dorințe, indiferent dacă ele sunt bune sau rele, iar aceasta va fi sursa problemelor oraşului.

Astfel este descris, pe scurt, procesul de uzură a formelor de guvernare care, după Platon, produce Statele vicioase.

Oricine citește „Republica” din scoarță-n scoarță, realizează că Platon susține cum că nu există nici o formă, sănătoasă, de guvernare.

O nedumerire în acest sens a fost exprimată de Glaucon, fratele lui Platon, într-un dialog cu Socrate, unde i s-a răspuns că singura dreaptă formă ”statală” se găsește în cer, iar filosoful trebuie să se supună legilor acesteia pentru a spera că și-o va putea construi-o în sine.

Textul antic spune: ”Există în cer un arhetip al guvernării ideale, pe care, cine are ochi de văzut, și-l construiește în sine.” (Platon, Republica, 9,592D)

Filozoful trăiește pe Pămînt în baza legilor acelei celeste forme de guvernare și nu îl preocupă dacă o Republică asemănătoare va fi realizată vreodata pe Pămînt, nici nu se străduiește să o construiască și nici nu îi pasă de legile vreunei alte Republici. El știe că orice ar construi nu ar fi decît o formațiune vicioasă, întemeiată adesea pe sângele lui însuși și al semenilor săi.

NOTE

[1] ”Platon clasifică  statele/republicile imperfecte în patru categorii, în funcție de structura lor internă și le menționează în raport cu statul ideal pe care el și-l imaginează: timocrația (Statul bărbăției și onoarei), oligarhia (Statul banilor și avariției), democrația (Statul dezordinei și al arbitrariului) și în cele din urmă tirania (Statul complet pervertit, al fricii și al crimei). Republica perfectă este cea care, la nivel statal și individual, este guvernată de Cuvînt (n.trad.: ca expresie a Logicii și Rațiunii, caracteristici exclusive ale omului) și vizează Binele. Pe cînd în Republicile imperfecte se păstrează urme de virtute și dreptate, în cele perfecte sînt întrunite toate virtuțile care compun dreptatea.” Sursa: http://ebooks.edu.gr/ebooks/v/html/8547/2222/Anthologio-Filosofikon-Keimenon_G-Gymnasiou_html-empl/index_03_00.html

 [2] Trecînd peste interpretarea, oricum enigmatică și necristalizată, cu ajutorul ”numărului geometric”, îndrăznesc două interpretări de ordin etico-duhovnicesc:

pe de-o parte, una aplicabilă astăzi, unde procrearea în perioade de post, în cadrul relațiilor adulterine (care de multe ori conduc la sacrificii umane fie datorită avorturilor, fie prin ”selecția” ne-”naturală”, pe principii eugenetice, care se practică la înseminările artificiale unde, atunci cînd este folosit material genetic dinafara cuplului, contează tot ca practică adulterină),  aduce necaz, boală, încercări și, de cele mai multe ori, moartea duhovnicească și focul veșnic;

pe de altă parte, una biblică (Facerea, 6:2), unde împreunarea dintre ”fii lui Dumnezeu” (urmașii lui Abel) și ”fiicele oamenilor” (urmașele lui Cain), în deplină neascultare față de porunca divină, duce la augmentarea păcatului primordial.

[3] Sistemul timocratic de împărțire a cetățenilor în patru categorii/clase sociale, pe criteriul venitului anual agricol, a fost introdus de Solon, reformatorul – unul dintre cei șapte înțelepți ai antichității. A degenerat, ulterior, în ceea ce Xenofon și Aristotel numeau ”plutocrație” – pe care o considerau a fi cum nu se poate mai vicioasă -, iar Platon o numea, printre altele, ”oligarhie” sau ”pecuniarhie” (trad. mea a termenului din textul grecesc, «τιμαρχία»). (Trebuie precizat aici că «τιμή», care compune împreună cu «κράτος», termenul ”timocrație”, poate fi tradus în termeni economici, ca ”preț” sau în termeni sociali, ca ”onoare” – de unde și ”prețuire”, ca apreciere socială. Ca urmare, Aristotel dă Timocrației o interpretare pe criteriu economic, iar Platon, pe criteriu social, ceea ce creează o discordanță de sens.)

[4] Socrate nu a lăsat nici o lucrare scris, toate informațiile despre gîndirea și viața lui fiindu-ne cunoscute din cele scrise de discipolii săi, în special de Aristofan, Xenofon, Platon și Aristotel.

[5] Drept la vot aveau, pe atunci, numai bărbații liberi, cetățeni ai orașului-stat.

 Autor : Diamantis Koutoulas, filolog

Traducere și note : Silvana Todea Depounti

https://diamantiskoutoulas.blogspot.com/2024/09/blog-post_82.html