Pledoarie pentru meserii care aduc bani, glorie și putere

Am luat la Găgești cu mine volumul unu din Opere de Tacitus. Cuprinde Dialogul despre oratori și Viața lui Agricola. Cele două texte n-au legătură cu Tiberiu, disecat doar în Anale.

Chiar dacă Dialogul e operă de debut a istoricului, vreau s-o citesc:
Sînt sigur că voi descoperi gînduri de acum 2000 de ani valabile și azi. Notele la Prefața, semnată de H. Mihăiescu (un pseudonim în anul publicării, 1958?), îmi oferă cel puțin două scînteieri pentru scrisul meu. Una e desprinsă din Istoriile lui Tacitus. O redau acum, nu sînt sigur că o voi descoperi cînd voi citi Istorii:

Despre un cunoscut orator de pe vremea lui Nero, Vibius Crispus, cu o avere fabuloasă dobîndită pe căi dubioase și o faimă pe măsură, Tacitus scrie:

„Prin avere, influență și talent făcea parte mai degrabă dintre cei cu trecere decît dintre cei buni.”

Genial, nu-i așa? Despre multe vedete publice de azi poți spune același lucru. Aparțin celor cu trecere și nu celor buni.
Tot din Note desprind cuvintele poetului Marcus Annaeus Lucanus (3 noiembrie 39 după Christos – 30 aprilie 65, după Christos) despre Cato:

„Vitricx causa deis placuit, sed victa Catoni” (Cauza învingătorilor a fost pe placul zeilor, cea a învinșilor, pe placul lui Cato)”.

Dialogul despre oratori debutează cu dialogul dintre Curatius Maternus, autorul tragediei Cato, orator de frunte, obsedat însă de a fi poet, și Marcus Aper, avocat din Galia. Asper îl mustră pe Maternus, pentru dragostea arătată literaturii, văzută de amic drept o pierdere de timp și mai ales ceva care nu-ți aduce nimic, nici măcar glorie, literatură comparată cu oratoria, la vremea respectivă o meserie care, dacă aveai talent, îți dădea faimă, putere, bogăție. Elocvența e ridicată în slăvi ca profesie rentabilă:

„(1)  Trec la plăcerile elocvenței desăvîrşite. Farmecul ei nu este o singură clipă, ci ne vine aproape în fiecare zi şi cu orice prilej. (2) Căci ce este mai plăcut pentru un suflet liber, distins şi născut pentru emoții curate decît să-şi vadă casa totdeauna plină de o mare mulțime de oameni dintre cei mai de seamă? Şi să știe că lucrul acesta nu se datoreşte banilor, nici lipsei de moştenitori şi nici ocupării vreunei slujbe publice, ci numai lui însuşi? Chiar si bătrînii fără copii, bogații şi oamenii cu trecere vin de multe ori la tînărul sărac pentru a-i încredința interesele lor sau pe ale prietenilor. (3) Este oare de asemuit plăcerea bogățiilor imense şi a puterii nemăsurate cu spectacolul unor oameni încercați, încărunțiți şi înconjurați de stima întregii lumi, care mărturisesc că, deşi posedă din plin tot belşugul, sînt lipsiți totuşi de darul cel mai de preț?”

Poezia e declarată nefolositoare. Nu asta dă actualitate discursului, ci pledoaria pentru meserii care aduc bani, glorie și putere, în detrimentul celor care nu sporesc averea. Valabil și azi pentru opțiunea tînărului în viață. Părinții ar vedea cu spaimă opțiunea tînărului pentru munca intelectuală:

„IX (1 ) Poezia şi versurile cărora doreşte Maternus să-şi închine viața întreagă (căci de aici a pornit toată discuția) nu aduc nici o demnitate celor ce le cultivă si nici nu le sporesc averea, ci le procură doar o plăcere de scurtă durată, o laudă deșartă şi stearpă. (2) Se prea poate ca ceea ce spun eu acum şi ceea ce voi spune de aici înainte să fie neplăcut pentru urechile tale, Maternus; dar cui îi sînt de folos frumoasele discursuri pe care le pronunță în opera ta Agamemnon și Iason? Cine este acela care, în chipul acesta, se întoarce acasă salvat şi îndatorat față de tine? (3) Pe prietenul nostru Saleius, un strălucit poet, sau dacă aceasta îi face şi mai multă cinste, cel mai renumit cîntăreț inspirat, cine îl conduce acasă, cine îl salută sau îl întovărăşeşte pe stradă? Dacă vreun prieten, vreo rudă sau, în sfîrşit, el însuşi cade într-o încurcătură oarecare, va alerga fără îndoială la acest Secundus sau la tine, Maternus, spre a-l apăra; va alerga, nu pentru că eşti poet şi nici pentru a-i făuri versuri; căci de acestea iau ființă şi acasă la Bassus, frumoase şi chiar pline de farmec, dar rezultatul lor e limpede. După ce a muncit un an întreg, în fiecare zi şi o bună parte din nopți, şi a desăvîrşit un singur volum, se vede apoi silit să facă rugăminți şi închinăciuni, pentru a aduna cîțiva inși care să binevoiască să-l asculte; și aceasta iau cu cheltuială: căci închiriază o casă, pregătește o sală, aduce bănci și trimite invitații.”