Plimbări prin locuri vechi din București. Catedrala Mitropolitană

Din “Plimbări prin locuri vechi din București” (Strolls in Old Corners of Bucharest),

Ethel Greening Pantazi si Julieta Theodorini In Editura “Cultura Nationala”, Bucharest, 1926

La mijlocul anilor 1600, multe familii de boieri (boiari) s-au stabilit la București, atrase de concesiuni de proprietăți. Conacele lor, înconjurate de parcuri mari, erau pe malul drept al râului Dimbovita. Tot pe malul drept,  în 1655, a fost construită „Mitropolia” sau  „Catedrala Mitropolitana”, iar Bucureștiul a devenit reședința arhiepiscopului, precum și a prințului conducător (domnitorul).

Catedrala situată pe un deal înalt care se ridică brusc din malul drept al râului Dambovitza, reprezintă însăși nucleul istoriei Bucureștiului. Aici co-există trecutul, bogat în tradiții întruchipate în biserică, prezentul și viitorul, intruchipat de Parlament (Camera Deputatilor) alături de Catedrala. Apropiindu-ne de deal dinspre piață (Hala Centrala), trecem pe lângă Spitalul Brancovenesc și biserica Domnita Balasa (Biserica Prințesei Blanche) și ajungem curând la piața de legume și fructe urmând trotuarul decorat pe ambele laturi cu covoare românești țesute în culori vesele, suspendate pe balustrada de fier a grădinii spitalului. La poalele dealului găsim o cruce de piatră așezată în memoria tatălui lui Brancoveanu, ucis pe acel loc acum 350 de ani, victimă a vremurilor tulburi pe care le-a trait. Urcând dealul, vedem silueta unui mare clopot, atârnat pe o schelă grea cu grinzi în fața porții mănăstirii. Acest clopot este singurul din oraș cu un ton sonor profund și este asociat în mintea Bucurestenilor cu toate marile evenimente, de durere sau bucurie. Urcând mai sus, trecem prin poarta-turn construită de Brancoveanu și vedem in fata noastra însăși Catedrala. Pare mică și joasă dacă o abordăm cu idei preconcepute comparind-o cu structurile gotice masive. Pereții sunt de tencuială de culoare bej pal și sunt străpunși de câteva ferestre mici, iar acoperișul este sustinut de patru cupole. Decorațiunea exterioară principală este o friză frumos sculptată din benzi împletite, un motiv Romanesc original și pe care l-am văzut pe multe alte clădiri,

Catedrala a fost construită de prințul Constantin Serban, ultimul din linia Basarabilor, în jurul anului 1658. Sfințirea este descrisă de Macarius, Patriarhul Antiohiei, care a participat la ceremonii însoțit de secretarul său, Paul de Alep. El ne povestește despre multe intimplari curioase, sfințirea altarului, spălarea mesei sfinte, semnele fețelor celor patru evangheliști la cele patru colțuri ale acesteia, despre episcopii care urcau pe scări pentru a picta cruci pe cei patru pereți exteriori, despre costumele magnifice încărcate cu broderii purtate de prințul Mihnea al III-lea și curtenii săi de la ospățul de sfintire și de bucuria cetățenilor de pe deal.

Citind documente din acea perioadă, vedem cât de mare influență avea Mitropolitul asupra prinților și guvernatorilor țării, care aveau datoria să-l consulte în toate ocaziile importante. Moaștele Sfântului Dumitru, aflate în biserică, încapsulate într-un sicriu de argint fin, au fost aduse din satul bulgar Bessarab de către generalul rus Saltykov în timpul războiului din 1769-1774. Când rușii au părăsit Bucureștiul, un cetățean evlavios, Hagi Demitris, l-a implorat pe general să lase rămășițele venerate în Catedrală, lucru pe care acesta a consimțit-o. Scenele reprezentate pe lateralele sicriului prezintă incidentul care a avut loc în timpul transportului rămășițelor din Bulgaria. Se vede cum trupul a căzut în Dunăre, dar a fost salvat miraculos. Trupul Sfântului Dumitru este dus într-o procesiune solemnă în jurul Catedralei în perioadele de secetă, în timp ce se rostesc rugăciuni de aducere a ploii.

In timpul ocupației germane din 1916, când bulgarii se aflau in București, ei își doreau cu mare putere să recâștige trupul Sfântului, pe care îl considerau ca fiind al lor. Au intrat în catedrală și au încercat să ridice sicriul, dar acesta era anormal de greu, așa că nu l-au putut mișca. Între timp, călugării bat clopotul pentru a alarma cetățenii care aleargă în mare numar spre deal. Când au văzut pericolul care amenința, deși aveau mare încredere în puterea Sfântului de a se proteja, au trimis o delegație la mareșalul Mackensen pentru a-l informa despre eveniment, iar acesta a dat un ordin strict ca relicva să nu fie tulburată. „Sfântul Demetru se face greu când nu dorește să fie mutat”, este o credință comună printre mulțimea din piață.

Dintre numeroasele ceremonii interesante la care Catedrala a fost martora de-a lungul secolelor, niciuna nu a fost mai semnificativă sau mai importantă decât cea din 1925, când Mitropolitul Miron Cristea, a fost ridicat la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe, primul român onorat astfel, un omagiu nu doar pentru calitățile sale eminente ca ecleziast, ci si pentru importanța tot mai mare a Bisericii Române.

Călătorii ce se afla in București in Vinerea Mare de Paste, sau de Crăciun, nu ar trebui să piarda  ceremoniile deosebit de interesante și impunătoare de la Catedrală.

Iar in tot timpul anului, in fiecare duminică, la ora zece și jumătate, are loc o frumoasa slujbă corală.