Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

PNL a uitat că Nicușor Dan e candidatul partidului la alegerile locale?

Cele două luni de stare de urgență, cărora li se adaugă începînd de luni, 18 mai 2020, o lună de stare de alertă, s-au definit, printre altele prin ceea ce politologii numesc rally ‘round the flag effect: În perioade de criză Puterea beneficiază automat de un sprijin popular.

La noi, în România democrației de umbre chinezești, efectului i s-a adăugat dedulcirea puterii la autocrație. Președinția, Guvernul, au încercat pentru o perioadă satisfacția uriașă a lui Nicolae Ceaușescu în clipa cînd se uita în oglinda țării. Doar pe el îl reflecta. Lipsa unei puternice tradiții democratice a făcut la noi ca majoritatea populației să nu tresară la exercițiul de autoritate al Puterii. Orice încercare a Opoziției de a critica bîlbele puterii a fost anihilată prin intermediul Presei Miluite de acuzația că se vrea astfel creșterea numărului de morți, supraaglomerarea spitalelor mai întîi și a cimitirelor mai apoi. Criza de Coronavirus a fost o premieră în istoria tinerei noastre democrații, și așa debile. Prin urmare nici Opoziția n-a știut să contracareze manipulările Puterii pentru anihilarea oricărei critici a măsurilor guvernamentale și prezidențiale.

Toate acestea au dus la o realitate stranie prin raportare la realitățile obișnuite din postdecembrism. Și anume raportul Putere – Opoziție a fost puternic și grav dezechilibrat. În spațiul public s-a auzit doar vocea Puterii. Trecerea în plan secund a Opoziției a fost semnalată de toată lumea în relația la nivel central. Opoziție politică aproape că a dispărut. Puterea întruchipată de PNL a dominat întreaga scenă publică. Dezechilibrul s-a manifestat însă și în administrația locală. Numai că aici, la nivel de primării și consilii județene, puterea aparține PSD și nu PNL. Și astfel s-a ajuns la un paradox. La nivel central s-a auzit doar vocea PNL. La nivel local, doar vocea PSD.

Fenomenul s-a văzut cel mai bine în cazul Bucureștilor. La nivelul Bucureștiului puterea aparține PSD prin Gabriela Firea. Înainte de intrarea în criză, PNL a desemnat drept candidat la locale pe București pe Nicușor Dan. Prin urmare ar fi fost de așteptat, dînd curs echilibrului democratic de esență, ca în spațiul public să se audă și vocea lui Nicușor Dan. Realitatea e însă că s-a auzit doar vocea Gabrielei Firea. Desigur conducerea PNL a fost ocupată cu gestionarea Crizei la nivel central. Era însă nu numai posibil, dar și obligatoriu, ca Nicușor Dan să nu fie uitat. Iată însă că timp de două luni pentru PNL Nicușor Dan n-a existat. Candidatul independent sprijinit de PNL și USR s-a zbătut să dea semne că există, că se manifestă. A funcționat o administrare a Crizei și la nivelul Bucureștiului. Multe dintre inițiativele Gabrielei Firea au fost criticate de membrii Guvernului, ba chiar și de premierul Ludovic Orban. Nu puteau fi create de către PNL momente în care despre inițiativele Gabrielei Firea să vorbească Nicușor Dan, contracandidatul primarului în exercițiu la localele din acest an? Nu se puteau crea condițiile ca la București să se audă și vocea Opoziției, nu numai a Puterii. Pe întreg parcursul Crizei, Nicușor Dan a avut și soluții la nivel de București. Nimeni din conducerea PNL nu s-a preocupat ca aceste soluții să fie afirmate în spațiul public.

Duminică 17 mai 2020, Nicușor Dan a lansat un Plan de măsuri pentru protecția populației și pentru relansarea economiei de competența primăriei capitalei.

L-am invitat luni, 18 mai 2020, Nicușor Dan la un dialog în direct la cristoiuTv despre acest plan, despre alte chestiuni ale Capitalei, așa cum le vede Opoziția întruchipată de candidatul PNL și USR. Am făcut asta nu numai pentru că am fost și sînt un susținător al lui Nicușor Dan în bătălia sa pentru București, dar și pentru că sînt convins că despre administrarea Crizei și mai ales a ieșirii din Criză trebuie să permitem și Opoziției să-și spună cuvîntul. Opoziției de la nivel central, dar și de la nivel local. Cu prilejul acestui interviu am remarcat mai mult ca în alte împrejurări nota specifică a prestației publice a lui Nicușor Dan. Deși politician, fondator de partid, candidat la primăria Bucureștiului, Nicușor Dan are și azi, după atîția ani de luptă politică, o ingenuitate surprinzătoare. Nici o clipă n-ai impresia că stai de vorbă cu un politician în sensul clasic al cuvîntului. Altfel spus, nu deslușești niciodată, dincolo de spusele lui Nicușor Dan, acel Vino să te păcălesc, pe care-l denunța în chip genial Tudor Arghezi cînd venea vorba de politicianul român. Într-un cuvînt, deși e în prim planul bătăliei politice de atîta timp, Nicușor Dan nu lasă o clipă impresia că e uns cu toate unsorile, că zîmbește pentru a-ți fura votul și nu pentru că așa simte el la momentul respectiv.

Am discutat cu Nicușor Dan Planul de măsuri.
Am desprins din el cîteva măsuri din domeniul relansării economiei locale:

  1. Scutirea de taxe locale pentru afacerile care dovedesc că au avut de suferit, pe perioada de dificultate economică;
  2. Scutirea de taxe pentru proprietăți în concordanță cu perioada pentru care nu au fost încasate chirii;
  3. Eliminarea risipei din banul public, de exemplu anularea contractelor de publicitate ale primăriei;
  4. Spații de birouri subvenționate de primărie pentru cei care au fost afectați de criză: turism și cei cu afaceri mici (start-up-uri, consultanță, fonduri europene, cursuri profesionale);
  5. Stimularea sectorului Horeca printr-un sistem de bonuri de consum pe modelul Vienei: 100.000 persoane x 100 lei = 10 milioane lei pentru comenzi la restaurante și cafenele (10 milioane lei sunt colectați până acum din taxa de promovare turistică și nefolosiți);
  6. Alocarea de locuri de parcare gratuite pentru restaurante, pentru ca acestea să poată funcționa în sistem drive-in sau take-away;
  7. Cînd reglementările naționale o vor permite, alocarea de suprafețe din domeniul public pentru extinderea restaurantelor cu păstrarea distanței sociale, cu taxa locală zero;
  8. Promovarea de către primărie a piețelor virtuale, în care producătorii din zonă își găsesc clienți în București și le livrează periodic;
  9. Sprijinirea taximetriei locale prin comenzi pentru livrări sociale persoanelor vulnerabile: hrană, medicamente.”

Sînt măsuri pe care și le-ar putea asuma și Gabriela Firea. Mai ales că spre deosebire de Nicușor Dan, ea n-a ieșit în public pînă acum cu un Plan de măsuri.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „PNL a uitat că Nicușor Dan e candidatul partidului la alegerile locale?”

  • On topic. Nu va suparati dar impresia pe care mi-o lasa baiatul asta, Nicusor Dan, e ca n-ar putea administra nici macar un chiosc de ziare. Daca n-a fost in stare sa-si conduca sandramaua de partid, vrea sa conduca Bucuresti-ul? Pai orasul asta ma indoiesc ca l-ar putea administra chiar si Rudy Giuliani! Ma refer la administrare nu la caprarie, ca la aia il poate medita amicul Basescu, mare priceput, dupa cum a dovedit-o cu varf si indesat!

  • Un articol excelent al jurnalistului Ion Cristoiu preluat de un site ortodox. Acum pe http://romanortodox.info/pompiliu-diplan-toata-presa-romaneasca-este-intr-un-fel-de-cantare-a-pandemiei/

  • E o capcana. N. Dan este „iepurele”. Candidatul PDL=PNLpentru PMB este Lucovid. Ca premier este un zero”extrem” si va primi un premiu de consolare – nominalizarea la PMB. Pe care, ca sa citam din clasici, o sa o transforme intr-un”bar de negri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *