PNL forțează adoptarea Legii salarizării unitare în plină criză de legitimitate: un partid cu conducerea suspendată de instanță vrea să decidă soarta salariilor a sute de mii de bugetari.
Potrivit calculelor prezentate de confederațiile sindicale, efectul nociv al proiectului în forma actuală ar putea genera disfuncționalități de aproximativ 8 miliarde de euro, o sumă uriașă în comparație cu cele 770 de milioane de euro pe care Guvernul le invocă drept miză din PNRR.
AUR a identificat cinci deficiențe majore ale acestui proiect de lege:
1. Inechitățile salariale dintre familiile ocupaționale nu sunt eliminate în mod real, ci doar redistribuite.
2. Regimul sporurilor pentru condiții de muncă, risc și suprasolicitare rămâne neclar, afectând nejustificat categorii care își asumă riscuri reale.
3. Lipsa totală de transparență – nu există simulări complete și publice privind impactul asupra profesorilor, medicilor, polițiștilor, funcționarilor publici și personalului din justiție.
4. Ascunderea adevărului – Guvernul nu a precizat clar și asumat public care categorii profesionale vor suporta diminuări sau înghețări ale veniturilor.
5. Instabilitatea financiară – impactul bugetar pe termen mediu și lung nu este susținut de o analiză credibilă de sustenabilitate.
Legea salarizării pusă în discuție NU ar face altceva decât să mărească decalajele și să îi avantajeze tot pe cei numiți politic sau care au pile, cunoștințe și relații.
AUR solicită ca măsuri urgente pentru susținerea și prioritizarea forței de muncă autohtone și combaterea exploatării prin salarii de subzistență:
1. Retragerea proiectului actual al Legii salarizării și reluarea dezbaterii într-un cadru transparent, cu implicarea reală a sindicatelor și a tuturor categoriilor profesionale afectate.
2. Reducerea taxării muncii, pentru a stimula angajările și a crește veniturile nete ale salariaților.
3. Protejarea locurilor de muncă pentru români și reglementarea clară a contingentului de lucrători străini.
(Nina STELEA)
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Lasă un răspuns