Cum scriau despre Eminescu dușmanii lui din presă. Ori de cîte ori văd pe vreun tînăr coleg de breaslă revoltat pe nimicnicia ziariștilor de azi, care-și permite să terfelească orice și pe oricine, le dau drept exemplu pe un anume Nicolae Xenopol, gazetar la Românul, despre care George Călinescu scrie în Viața lui Mihai Eminescu că-l ataca astfel pe Mihai Eminescu:
„Nicolae Xenopol, poreclit de Eminescu Xenopulos şi criticul literar al Românului, făcînd şi el pe poet bulgar, îl înfăţişează cu cea mai murdară ură: «Acest individ poartă pantaloni vineţi, un ghieroc negru de împrumut şi o pălărie mare neagră, întocmai ca aceea a nemţilor cari umblă cu flaşnete în spate; e pururea plin de noroi, şi faţa şi mîinile sale poartă nenumărate urme de negreală violetă. Cizmele le înlocuieşte adeseori prin papuci, şi în acest hal i se întîmplă uneori să intre la Hugues, spre a căuta vreun stăpîn din ai săi, care nu ştie sărmanul unde să se ascundă mai curînd, spre a nu fi văzut de fostul grădinar. Dăm aici signalmentul exact al acestui bizar personagiu, căci pe la ora mesei de-l întîlnim pe stradă e bine să te fereşti de dînsul.» După alte cîteva spirite neroade, autorul acestor rînduri încheia, punînd la îndoială sănătatea mintală a poetului: «…Aveam pînă acum pe omul care se crede cocoş, pe acel care-şi închipuie că-i umbrelă şi stă toată ziua într-un ungher pentru a se usca… dar pe omul care se crede român şi vorbeşte de sîngele strămoşilor, fiindcă şi-a schimbat terminaţia numelui din ovici în escu, aceasta nu s-a mai văzut. Desigur că doctorul Maudsley, în vreo nouă ediţie a cărţii sale Pathology of Mind, va trage toate foloasele din exemplul ce-i aducem aici. Ne e teamă însă că Maudsley va rîndui dlui Eminovici o cură îndelungată în vreun stabiliment, bunăoară la Mărcuţa…»”
Să ne plasăm în contextul vremii respective. Mihai Eminescu îi ataca în Timpul pe Liberali. Aceștia îi răspundeau prin păduchi precum Nicolae Xenopol. Azi, ni se pare o enormitate ce putea scrie un neica-nimeni despre poetul nostru național. La vremea respectivă nu se judeca însă astfel. Nicolae Xenopol își avea și el cititorii săi, fani, le-am spune azi, și dacă ar fi fost facebook, am fi putut vorbi de urmăritori cu duiumul. Aceștia îl urau pe Mihai Eminescu și, firește, jubilau cînd citeau mizeriile lui Nicolae Xenopol. Păi, Eminescu e un mare poet, ar putea observa mustrător un cititor neutru. Fugi de aici, ar fi răspuns facebukiștii de la vremea respectivă, ce mare poet, nu e nici măcar poet pur și simplu. George Călinescu notează că pe Mihai Eminescu nu-l impresionau aceste atacuri:
„Aceste atacuri, oricît de execrabile, nu înnegurau spiritul poetului şi, dacă le răspundea uneori, o făcea numai pentru că găsea prilej bun de a ilustra teoria păturii superpuse.”
Deși în general priceput la psihologie, George Călinescu o dă aici în bară. Eminescu era și el om. Ca orice om trăia intens situațiile locului și timpului în care se afla. Sînt sigur că-l afectau astfel de atacuri. A crede că el se considera geniu și prin urmare trata cu nepăsare înjurăturile din presă înseamnă a nu pricepe că înainte de a fi geniu, un poet e și el om. Dacă-l înșeală nevasta nu zîmbește disprețuitor, zicînd că posteritatea va consemna asta în favoarea sa, ci se amărăște, se revoltă, suferă. Ca orice bărbat înșelat de femeia iubită. Dacă n-ar fi așa, n-am avea mari poeți. Pentru că marii poeți, din asta își extrag seva creației: Din suferințele omenești, trăite la un grad infinit mai mare decî îl trăiesc oamenii simpli.
*
Un Conducător de Mucava. Un eseu tipărit de mine într-unul din volumele seriei Istoria ca telenovelă se intitula: O alcătuire de mucava – Frontul Renaşterii Naţionale.
Frontul Renaşterii Naţionale e partidul născocit de Carol al II-lea la finele lui 1938 sub influenţa ambiţiosului Armand Călinescu pentru a asigura Regelui un spaţiu apărător de posibilele bombăneli populare.
Demonstram, în eseul cu pricina, plecînd de la structura, activitatea şi comiţiile şi comitetele FRN, că formaţiunea era artificială, văduvită de necesara rădăcină în credinţe şi convingeri.
Pe măsură ce înaintez în cercetarea noului regim, cum îi spune Armand Călinescu Dictaturii Regale, mă conving că nu numai FNR, dar şi toate instituţiile, ctitoriile, ca să mă exprim în limbajul lăudătorilor lui Carol al II-lea din cei doi ani de după Lovitura de Stat, sînt de mucava.
Cu mici excepţii (Fundaţia Regală pentru Cultură şi Artă, Echipele studenţeşti), alcătuirile născocite de Carol al II-lea se definesc prin prăpastia dintre înveliş şi suprafaţă.
La suprafaţă, altfel spus în manifestările publice, Straja Ţării, Parlamentul ales la 1-2 iunie 1938, Serviciul Social, presa Trustului Carol II îţi iau ochii.
În profunzime, sînt simple forme fără fond.
Principala lor utilitate constă în punerea la cale a unor grandioase şi, totodată, grandomane spectacole. Dedicate lui Carol al II-lea. Cele două serbări ale Restauraţiei – din 1938 şi din 1939 (în 1940, date fiind condiţiile extrem de vitrege, manifestările populare n-au mai avut loc) – au fost prilejul unor spectacole la ANEF a aşa-ziselor Săptămîni ale Străjeriei.
Propaganda carlistă le-a înfăţişat şi le-a cîntat drept dovezi nu numai ale dragostei şi recunoştinţei faţă de Rege, dar şi ale forţei organizatorice a Străjii ţării. Avînd drept membri obligatorii elevi, Straja Ţării înlesneşte organizarea unor astfel de manifestări, care dau posibilitatea elevilor să chiulească de la ore. Spectacolele de pe stadion, Ştafeta Graniţelor, săptămîna Străjerilor nu spune însă nimic despre forţa organizaţiei. La fel reţeaua de Cămine Culturale şi Şcoli ţărăneşti de sub conducerea lui Dumitriu Gusti produce mai ales spectacole de cîntece şi dansuri populare.
La mulți ani mult iubita mea Țară! La mulți ani dragi Români ! Știu că putem serba 24 Ianuarie ca și ziua de azi sau chiar mai bine. Și de asemenea că putem avea o zi națională secundară pe 27 Mai, ziua incoronarii lui Mihai Viteazul la Alba-Iulia. La mulți ani tuturor Românilor oriunde se află!
Am vazut Parada Militară de 1 Decembrie.
Frig, ploaie și grilaje.
În tribună toți purtau cocarda prinsă la piept în stânga – în dreptul inimii, doar Iohannis la dreapta.
Oare de ce? fiindcă e sas și are inima pe dreapta sau de ce?
Nu mai e o zi a României, a românilor, e doar ziua armatei. Defilează doar armata, populația e absentă.
Nici o transmisiune de la Alba Iulia.
De marea sărbătoare a României defilăm cu armate străine, oare de ce?
Nici un costum popular. Nu a bătut nici un clopot de sărbătoare.
Era mai bine cu aniversarea Zilei Naţionale pe 23 August fiindca vara e altceva. Tot poporul mergea la defilare și apoi la grătare în Herăstrău adik simțeau că e o zi de sărbătoare.
Astăzi și vremea a plâns pentru noi, în ce hal a ajuns săraca țara noastră!
Nu s-a văzut bine cine a fost invitat în tribuna oficială. Nu am văzut nici un fost președinte. Numai fețe necunoscute.
S-a văzut doar un grup exclusivist format din actuala putere susținut de armată.
Bre, poticienilor, România nu este a voastră, voi nu sunteți nimik. Dacă vă trădează secu (ăia pe care i-ați umplut de stele zilele astea) ajungeți unde a ajuns și Ceaușescu.
România înseamnă poporul român iar acesta a fost absent.
Ați uitat că acestă țară s-a născut prin dorința populară, iar grosu care a murit pe front au fost țăranii români.
Mai mult, ați restricționat toată zona de frica poporului, îl considerați dușman, ostil.
Vă e frică de fluierături și reproșuri la cum conduceți. Mai mare rușinea de ce ați făcut! V-ați separat complet de popor.
La muți ani la toți românii!
Să fiți fericiți și sănătoși!
@Adriana a scris pe 01/12/2022 la 16:02
„populația e absentă”
„Poleiala unui regim de suprafață”
Oamenii nu mai sunt „populatie” „gloata”…s-a terminat cu „prostirea populatiei” oricata „profilare” „fake news” ar produce in mass media…
Regim de suprafata…aici acum in Romania conduce „statul paralel” sau „deep stete”…junta militara care a dat lovitura de stat din 1989.
Solutii…e simplu…caderea comunismului ati trait-o…in Capitalism e mai simplu…Falimentul…Falimentul statului…
La Multi Ani si tie Adriana!!!
Valentin Constantinescu
La multi ani si dvs si sanatate.
Romania e dusa. Cu un autistic la Cotroceni si profitori analfabeti in guvern, tara e dusa pe veci. Nu o s-o vedem refacuta sau sa mearga spre bine in timpul vietii noastre. Nu are cum, deciziile in numele tarii sint facute de nulitati,nu au habar de implicatii si de ce se pierde la nivel de tara. Daca lor le e bine, restul sa crape. Cam asta e noua lor deviza. Acum 20 de ani era pe ascuns, acum e pe fata. Nu au jena pt ca 30 de ani de scoala praf, a dus la aparitia unor generatii de nauci talimbi,zombi care nu isi pot folosi propriul cap. Ce le spune vestul, ei semneaza si basta. Cind ii aud ca asteapta „investitori”, Doamne apara si pazeste, pe cine Doamne iarta-ma asteapta ei? Sa faca ce? Vine vreunul sa faca ceva? NU, vine ca e de luat la greu. Cind termina de luat, inchide si e dus, merge la altii ca noi si face la fel si acolo. CInd s-o incheia mascarada cu boul ala de jelescu, sa te tzii citi”investitori” vor da navala. Acum se semneaza „actele”, cine ia ce, pe zone. Pina o s ale sara astia mai batrini in cap, sau femeile…daca scaparea vine cumva, vine cu o femeie in frunte.Nu ca Ursula, covesi a anoastra si alte fufe mamaligoase si proaste, una cu mintea clara si sa stie sa-i puna la punct. Femeile sint subapreciate si izolate de haita de misogini imputiti cu pretentii de conducatori ilustrii. Daca promoveaza vreo femeie, nu o promoveaza pe aia care merita, promoveaza curvele si timpitele care executa ce li se impune. Ca toanta aia de Maia Sandu, am scris pe aici cind au ales-o prima data.O timpita vinduta. Exista femei destepte si puternice,dar nu au loc de hoardele de netrebnici care s-au inscaunat si nu se mai dau dusi.
Doresc numai bine tuturor. LA politicieni nu le doresc NIMIC< doar ce-o vrea sa le dea cel de sus.
@Adriana a scris pe 01/12/2022 la 20:10
Adriana…asta cu femeile…nu sunt misogin…vezi nu doar ursula…aia de la parlamentul european…aia din anglia care a demisionat dupa o luna…acum italianca prim ministru…Treaba e sa „identifici” Problema…au ajuns barbatii politici le fel de slabi ca femeile…sunt toti niste marionete ale unor grupuri de interese…a spus-o cu subiect si predicat Cozmin Gusa…”bogatii” lumii nu se mai ascund si folosesc aceste marionete politice cum vor…ca oameni nu mai sunt chiar daca sunt sub forma de oameni…
Putina „filozofie orientala”…
Proverb chinezesc „Dacă vrei fericire pentru o oră, trage un pui de somn. Dacă vrei fericire o zi, du-te la pescuit. Dacă vrei fericire pentru o lună, căsătoreşte-te. Dacă vrei fericire pentru un an, moşteneşte o avere. Dacă vrei fericire toată viaţa, ajută-i pe alţii.”
Proverb chinezesc „One Generation Plants the Trees, and Another Gets the Shade-O generație plantează copacii, iar alta primește umbra”
Toate Bune!!!
Valentin Constantinescu
Curios turistic că n-avem în inculta dar infatuata Capitală măcar vreo mansardă memorială Eminescu, Cioran sau Mircea Eliade.
Guvernul are bani și, dacă există voință politică, pot fi reactivate Căminele Culturale, ca centre de documentare cu internet la care accesezi Biblioteca Digitală a Bucureștiului (azi blocată) sau excelenta Digitecă Arcanum, pentru presă. Se poate regândi până și serviciul social obligatoriu al lui Gusti, trimiterea studenților să lumineze satele, măcar să verifice cum e cu closetele din fundul curții și să raporteze sociologic adevărul.
Buna ziua,
Stiti care e situatia cu Muzeul de Istorie din Bucuresti? Au reusit sa termine de renovat? Ultima oara (prin 2015-2016) era jenant cum prezentau anumite exponate. Mai mult, am mai scris pe aici, pe scarile muzeului puteai sa calci in rahat de ciine. Daca era doar o intimplare izolata si tot te simteai jenat si iritat de situatie, dar timp de doua luni cit am trecut pe acolo, asta era deja noul „standard”. Am vrut sa vizitez in liniste sa-mi amintesc de anii copilariei. Multe exponate care mi-au ramas in amintiri sint duse, ca si cum n-au existat niciodata. Pe holul principal era destul de murdar, nu mai zic la baia de la parter, o rusine-usa nu se inchidea, nu exista hirtie la WC si nici sapun. Robinetul de la chiuveta zob. Astia din guvern nu-si dau seama ca Muzeul NATIONAL… din centrul capitalei…nu de la Damaroaia, inseamna ROMANIA?Unde le e capu’?
„Vanitas vanitatum vanitas”..Citez : „..un anume Nicolae Xenopol, gazetar la Românull…” sau ” paduchi precum Nicolae Xenopol”. ???
Asa de mult place romanilor sa manipuleze, sa-si creeze idoli, motivatii ieftine etc, etc, etc. Poate acesta-i nivelul intelectual ?!
Sa lasam „angoasele” lui M.Eminescu , „nebunia” lui G.Calinescu si sa privim obiectiv : fratii Xenopol (Nicolae, Alexandru, Filip/arhitect)
au contribuit la dezvoltarea acestei tari. Au facut si scris istorie.
Nota: observ ca dl. Cristoiu renunta la parerea lui Pamfil Seicaru despre C.Argetoianu, reevalueaza Dictatura regala +FRN si are rezerve
cu privire la erorile de razboi (intentionate) ale Maresalului Antonescu. Sa privim si mizeria din curte ; nu doar peretii spoiti !!!
atunci cind Eminescu vorbea despre manifestarea păturii superpuse el atragea atentia ca aceasta poate deveni una din permanentele statului. se pare ca analiza lui a fost brici, ‘Hotelul patrioţilor de meserie’ a ajuns pe vremurile astea la sapte stele.
‘Pentru că marii poeți, din asta își extrag seva creației: Din suferințele omenești, trăite la un grad infinit mai mare decî îl trăiesc oamenii simpli.’
deci filozofii au fost poeti, cindva :)), insa intre timp au ajuns sa priveasca cu egala consideratie suferintele omenesti :)))
–
‘George Călinescu o dă aici în bară.’
nu prea cred :), Eminescu era si filozof