Politic junk-food

Când am văzut lista finală a celor unsprezece candidați pentru funcția de Președinte, senzația a fost similară momentului în care, privind la un meniu din care nu prea ai ce alege, îți dai seama că ai greșit complet restaurantul. Îmi pare rău pentru toți candidații și, mai ales, pentru susținătorii lor, dar meniul ăsta politic m-a lăsat fără poftă de mâncare, … pardon, de politică. Privind la meniu ajungi să înțelegi de ce peste jumătate dintre noi suntem încă nehotărâți sau scârbiți de ofertă? Nu ne vine pofta de a vota privind la meniul politic pus în fața noastră?

De exemplu, eu unul, ca un mare naiv în politică, mai așteptam un candidat veritabil de stânga, unul care să pună pe tapet imensele probleme sociale, economice, structurale și, mai ales, decalajele sociale profunde care tarează societatea noastră. Din păcate, în loc de subiecte reale care să vizeze viața de zi cu zi a omului de rând, cei unsprezece competitori se concentrează pe mesaje de Tik Tok, pe filmulețe, ziceri și ,,cârlige”, menite să prindă un electorat din ce în ce mai polarizat și derutat. Nu revin la povestea cu politicienii de meserie față de cei de Tik Tok pentru că este evident că până nu se consumă etapa istorică a ,,politicii pe Tik Tok” nu mai există absolut nicio șansă pentru a face meseria asta cum trebuie.

Atât de lipsită de conținut politic real mi se pare oferta candidaților la alegerile pentru Cotroceni încât nu am cum să-i mai iau în serios, tot ce mai pot face este un pamflet care ascunde însă o imensă dezamăgire. Deci, stimați cititori, urmează un pamflet care trebuie tratat ca atare.

Dacă am stabilit că este un pamflet, haideți să vedem cum arată scena politică din această primăvară tratată, de ce nu, în notă culinară. În definitiv este doar o goană nebună după un ciolan bun de ros, deci, mi se pare potrivită o analogie între politica aceasta de tot râsul și o listă de bucate. Avem deci o listă cu unsprezece feluri de mâncare aprobate de BEC și CCR, unele tradiționale, altele ciorbe reîncălzite, unele forțat franțuzite, altele cu miros suspect, servite într-un restaurant de autogară care, dacă este să fim sinceri, nu ar fi trecut inspecția ANPC condusă de celebrul domn Piedone. Care vă știți suferinzi vă rog să vă luați preventiv pastila de fiere și haideți să parcurgem împreună meniul!

Avem în deschidere o ciorbă reîncălzită servită pe post de friptură. Cei trei bucătari de la putere au pus în ea tot ce s-a mai găsit prin cămară, covrigi de Buzău, zeamă lungă de liberalism, paprika ungurească și oarece borș naționalist pus doar, doar va da ciorbei ăsteia un gust care să ademenească și pe cei care iubesc bucatele tradiționale, în mare vogă anul acesta. Dar tot ciorbă reîncălzită este și, spun gurile rele, îi lipsește și carnea de pe ciolan, substanța. Pare mai degrabă o zeamă lungă, o ciorbă de potroace servită pentru a ne trezi din beția alegerilor din decembrie. Am mai mâncat noi ciorbe din astea și am tras câte un deceniu după ele.

Apoi vine preparatul franțuzit și, cică, independent de orice curent culinar autohton. Se dă drept ,,foie gras” european, gătit cu precizia matematică a unui restaurant cu 3 stele Michelin, dar noi știm bine că este doar un ,,foie très slab”, de pe malurile Dâmboviței, gătit într-un restaurant din București, fără căldură și apă caldă. Preparatul vrea să pară ultra european, franțuzit, modern și antisistem, independent, dar noi, cei din București am mai mâncat ,,foie très slab” din ăsta și știm deja că este doar un preparat care ni se servește rece, iarnă de iarnă, pe aceleași calorifere de gheață. Gurile rele spun că în tigaia în care se gătește preparatul și-ar fi băgat nasul și alți bucătari, deci nu ar fi chiar un preparat 100% original și independent.

Tot pe trendul acesta de fusion culinar între bucătăria europeană și cele mai de bază preparate carpato-danubiano-pontice vine și un fel de mâncare destul de apreciat la finala concursului Președinți la cuțite, ediția noiembrie – decembrie 2024, respectiv prăjitura Albă ca Zăpada. Desert cu o consistenţă pufoasă, alb ca laptele, pur și lejer (unii ar zice prea lejer), acesta a fost anul trecut al doilea cel mai iubit desert românesc. Din păcate, mulți au găsit prăjitura asta cam fără gust, făcută din ingrediente artificiale, fără consistență, prea lejeră chiar, făcută din mai nimic. Alții au reclamat că au găsit în prăjitură niște ingrediente din bucătăria tradițională românească, puse acolo doar pentru a face prăjiturica atractivă celor care mănâncă mai tradițional, pe ideea că unde merge o oală de sarmale și o bărdacă de vin roșu, a la Păstorel Teodoreanu, merge și o prăjiturică albă și lejeră. Ce a ieșit de fapt din rețeta asta? O prăjiturică bizară cu înlocuitori mulți și elemente tradiționaliste băgate cu forța în rețetă. Am înghițit noi multe la viața noastră dar Albă ca Zăpada cu cremă de jumări și sarmale chiar nu mai putem înghiți.

Vin apoi sarmalele în foi de varză cu mămăliguță și murături, ceva tradițional, autentic, neaoș, românesc, gătite la focul care arde în inimile care bat suveran și numai românește. Dar gurile rele spun că preparatul acesta nu ar respecta întocmai rețeta autentică și celebră ce s-a consumat cu atâta poftă la alegerile din noiembrie – decembrie 2024, când felul acesta culinar s-a calificat în finala concursului. Mulți critici culinari spun că, în loc de carne pur românească, sarmalele acestea ar fi făcute cu soia și că, în ciuda eforturilor bucătarului, sunt doar fierte în zeama care a rămas de la sarmalele autentice din decembrie … acelea scoase cu forța din meniu de organele care controlează bucătăriile. Nu se știe încă foarte clar dacă aceste sarmale mai tinere vor căpăta același gust autentic românesc doar pentru că au fiert în aceeași zeamă. Se va vedea la degustarea cu public din mai. Gurile rele spun că în sarmalele astea s-ar fi găsit în trecut și oarece urme de covrigi de Buzău. Dar ce nu spune gura lumii! Invidia între bucătari este notorie!

Tot un fel tradițional, reconfigurat de conjunctură dintr-un fel social-democrat mai vechi, reîncălzit și ăsta de mai multe ori, ne este propus sub denumirea de fasole cu cârnat românesc. Deși felul acesta a mai candidat la cea mai înaltă poziție din bucătăria românească și a fost ceva timp chiar cap de meniu la restaurantul din Victoriei, mulți spun că ar fi ceva dubios la acest preparat. În ultimul moment, s-a schimbat rețeta din ceva, cât de cât european, reformator, ce promitea să folosească ingrediente proaspete, în ceva ce s-a dat, oportunist, după mirosurile venite din bucătăria tradițională la mare modă acum. Sincer, ne plăcea mai mult fasolea asta cu cârnat când încă mai speram că este, sau poate deveni, o mâncare proletară veritabilă. Ne și lingeam pe buze de poftă sperând că ne-a aterizat în meniu ceva cu iz de stânga autentică, ceva reformator, care să rescrie cartea de bucate a bucătăriei românești într-o notă pur social democrată. Acum, când am aflat că vrea să ni se vâre perfid pe gât un cârnat îmburghezit camuflat într-o fasole naționalistă de conjunctură ne-a pierit total pofta de mâncare și suntem de părere că fasolea asta nu s-a fiert încă în suficient de multe ape. Drept urmare, nu se poate consuma pe motiv că o să ne dea balonare și gaze. Dar, dacă ar fi fost să pun degetul în meniu pe preparatul de la care așteptam cel mai mult (dar care m-a dezamăgit și cel mai tare) acesta ar fi. Brânză bună în burduf de câine, cum spuneau maeștrii artei culinare din vechime. Cu toate acestea, dacă este să fac un pronostic strict culinar, văd felul acesta în turul doi, dacă nu chiar în meniu la Cotroceni în următorii 5 ani. Este doar un pronostic bazat pe instinct culinar și nimic mai mult.

Asupra restului de bucate din meniu nu mai pot să mă aplec, deoarece joacă la categoria fast-food politic. Mă scuzați dar chiar nu mai pot deși, dacă este să fim sinceri, ar mai fi oarece aperitive pe acolo capabile să producă surprize dacă ar avea și ei în spate o bucătărie mai mare de partid și de stat. M-am ,,săturat” deja cu preparatele de mai sus și îmi e să nu-mi cadă greu la fiere.

Sincer vă spun că eu unul nu am ce să aleg din meniul acesta și, drept urmare, nu o să particip la degustarea națională din luna mai. Pur și simplu mă simt ofensat de oferta asta, sentiment pe care îl împărtășesc, în tăcere și resemnare, foarte mulți români.

Eu am înțeles că lumea, dresată decenii de aceeași bucătari siniștri, s-a obișnuit, de nevoie, cu junk-food și fast-food dar există o limită, un punct de la care încolo faci indigestie, criză de fiere, ulcer de la atâtea prostii înghițite.

Desigur, iar vor sări unii cu datoria cetățenească de a vota. Din păcate nimeni nu amintește partidelor și politicienilor despre datoria civică și morală de a veni cu niște candidați adecvați. Nimeni nu face crize de civism în care să denunțe calitatea extrem de scăzută a celor care au ajuns să facă politică. Toată lumea critică electoratul cum că ar fi neinstruit, ușor de păcălit, indecis, dezangajat civic, etc., dar nimeni nu critică partidele pentru reaua calitate a oamenilor împinși în față.

Eu unul nu am de gând să girez această continuă degradare și decădere a calității politicii românești. A merge și a vota la alegerile din mai nu înseamnă altceva decât să spui că ești mulțumit de felurile din meniul politic românesc, că nu te deranjează unde s-a ajuns cu reaua calitate a preparatelor politice. Cum ar veni, le confirmi că merge și așa, că ne mulțumim cu junk-food, cu preparate de bodegă de autogară servite pe post de mâncăruri de restaurant de lux.

Îmi pare rău, dar așa nu mai merge. Am făcut indigestie politică și nu mai pot înghiți asemenea politic junk-food … și ca mine sunt extrem de mulți cetățeni. Că tot e la modă acum, bucătării ăștia merită din partea electoratului un OTPS până la remedierea deficiențelor constatate.