Politicieni, faceți-vă rost de cizme de cauciuc!

Momente și evenimente comentate de mine. 1996 se anunță, chiar din ianuarie, ca un an crucial în destinul României, dar și în destinul politicienilor români:
În anul respectiv urmau să aibă loc trei rînduri de alegeri, locale, parlamentare, prezidențiale. Eram după șase ani de deținere a Puterii de către FSN. Avea să fie 1996 anul Schimbării de Putere la toate nivelele? Aceasta era întrebarea pe care și-o puneau atît simplii cetățeni, cît și politicienii. Cei de la Putere socoteau Cum să-și prezerve privilegiile. Cei din Opoziție Cum să pună ei mîna pe aceste privilegii. De aici, întrebarea pe care și-o puneau toți politicienii:
Ce să facem?

Prin faimosul editorial din Evenimentul zilei, 17 ianuarie 1996, eu le-am oferit un răspuns:
Puneți-vă cizmele de cauciuc și porniți să bateți țara.

Vin turcii! La o asemenea veste, pe vremuri, bieții românii își înhămau caii la căruță și lăsînd totul baltă, o zbugheau în codru. De acolo, ieșeau din cînd în cănd că să vadă, punînd mîna strașină la ochi, dacă au plecat păgînii. Cînd erau siguri că turcii sînt de mult peste Dunăre, amărîții se întorceau pe la casele lor. Adică pe la ce mai rămăsese din acestea. De cele mai multe ori, grămezi de cenușă. Vremurile s-au schimbat. Moravurile s-au șlefuit. Cu toate acestea, vestea, Vin alegerile! a stîrnit în rîndul politicienilor autohtoni din aceste zile o panică la fel de mare precum cea provocată, cîndva, printre bieții români de strigătul Vin turcii! Nu de alta, dar asemenea turcilor, alegerile le pot risipi politicienilor băștinași toată agoniseala de pînă acum: bani, putere, influență. Sub imperiul acestei panici, politicieni momentului se dau de ceasul morții. Își croiesc discursuri cît mai pompoase. Își clădesc, din cărămizi ce se vor cît mai solide, programele electorale. Pun la cale lovituri viclene, care să-i dea de-a berbeleacul pe adversari. Cată în toate părțile după parteneri cît mai avantajoși de coaliție. Și în tot acest timp, ei se întreabă neliniștiți, ce să facă pentru a smulge cît mai multe voturi. Sincer să fiu, n-aș vrea să fiu în pielea lor. Cum însă sînt milos din fire, mă ofer să le dau un sfat. Nu vă preocupați de noi coaliții! Nu vă mai bateți pentru cît mai multe apariții la televiziune! Lăsați de o parte programele! Dați-le încolo de dosare pe care le știți în casele de fier ale adversarilor voștri! Apucați-vă de un lucru simplu, extrem de simplu: faceți-vă rost de cizme de cauciuc! Grație acestor încălțări disprețuite de picioarele voastre vîrîte în pantofi eleganți, puteți cîștiga alegerile. Explicația e simplă. Cheia succesului la cele trei examene hotărîtoare din acest an pentru politicieni români – scrutinul local, parlamentar și prezidențial – constă în deplasarea de-a lungul și de-a latul țării. Nu peste tot în România sînt străzi și alei asfaltate ca în cartierul Primăverii. Dincolo de Chitila, adică dincolo de hotarul de la care – vorba unui mare scriitor – începe țara, stăpînesc noroaiele. Ca să ajungă la alegător, politicianul trebuie să le facă față. Și pentru aceasta are nevoie, indiscutabil, de cizme de cauciuc. Sub această formulă, recunosc, oarecum literaturizată, am vrut să atrag atenția asupra unui element hotărîtor în viitoarea campanie electorală. La 6 ani de la revoluția din decembrie 1989, românii s-au scîrbit de politică. Adică din cea ce s-a înțeles pînă acum din politică: discursuri sforăitoare, generalități găunoase, concepte teoretice. Românii vor de la politică rezolvarea problemelor lor cotidiene. De aceea, au șanse de a învinge în alegeri acele partide care vor reuși să convingă electoratul că au soluții pentru chestiunile concrete. Pînă în 1992, a mai mers, din punct de vedere electoral, cu anticomunismul și comunismul, cu jos ăla ! și sus ăla ! Acum după experiența primarilor CDR și a guvernului Văcăroiu, oamenii de rînd și-au dat seama că ideologia n-are nici o importanță în prestația celui ales. Social-democrat, socialist, țărănist, liberal sînt etichete frumos colorate, valabile în plan teoretic. În plan practic, ele n-au nici o valoare. Culoarea politică nu garantează prin ea însuși calitatea de bun primar, de bun deputat sau de bun președinte. Fundamental rămîne omul care-și pune veșmîntul unei anume culori politice. De aceea, înainte de a-și da votul pentru un anume partid, alegătorii României vor țină să-i cunoască oamenii. Să stea de vorbă cu ei, să vadă dacă le înțeleg păsurile, să le verifice personalitatea. Un asemenea lucru presupune, indiscutabil, contactul direct cu alegătorii. Adică luatul picioarelor la spinare și mersul din sat în sat, din orășel în orășel. O întîlnire cu locuitorii unui sat va face mai mult, în plan electoral, decît un discurs frumos de o zi întreagă la televizor. O făgăduială că le vei construi oamenilor podețul de care au nevoie va fi mult mai eficientă, pentru cîștigarea voturilor, decît cea mai spectaculoasă alianță electorală. Bătălia pentru primării, pentru parlament, pentru președinție, nu se va duce nici la televizor, nici în paginile ziarelor. Arena de confruntare va fi țara. Pînă în anii ’50, criticii prolecultiști îi îndemnau pe artiști să cobare din turnul de fildeș și să meargă în realitate. Parafrazîndu-i, le-am putea spune politicienilor de azi: mergeți pe teren să cunoașteți viața! Pentru asta, în România nevoilor de azi e nevoie însă de cizme de cauciuc!