Politicienilor tineri nu le-ar strica experiența de a fi ghizi

Contra lui Victor Eftimiu. Tudor Arghezi are ce are cu Victor Eftimiu. Citez din tableta Victor Eftimiu publicată în Insula, 25 martie 1912:

„Eftimiu nu scrie; Eftimiu înșiră. În această privință, opera care i-a deschis reputația și i-a ridicat creditul la croitorie e mai mult decît de reprezentativă: Înșir’te mărgărite nu desfășură numai așa-zisul talent al lui Eftimiu, dar și sufletul lui însuși.

Eftimiu înșiră mereu. Priviți-l cînd merge; e o înșiruire de pași și o înșiruire de haine. Ascultați-l cînd vorbește: o înșiruire de articulații de scene ușoare, de raporturi ieftine.

Citiți-l: o înșiruire de forme împrumutate și o înșiruire de articulații de scene ușoare, de raporturi ieftine. (…)
O înșiruire continuă, neisprăvită, mereu aceeași, amenințătoare și umilită, o înșiruire de haine, de fotografii și de versuri – acesta e Eftimiu, pe care paginile măsurate ale revistei noastre nu-l poate înșirui pe deplin.”

*

La Humulești. La Casa memorială Ion Creangă de la Humulești descopăr ce înseamnă un ghid care are chimie cu subiectul locului. La Ipotești, ghid s-a pretins a fi o fătucă insipidă, care a recitat mecanic, asemenea unei crainice în difuzorul gării, banalități de Wikipedia. M-aș fi așteptat ca prezentarea să aibă atîta forță a căldurii încît, la finele vizitei, toți cei de acolo să dea fuga să-l citească sau să-l recitească pe Eminescu. Ghida și-a îndeplinit menirea searbăd, grăbită parcă să scape de noi. La Humulești, ghidul ne-a tras afară din casă, unde nu încăpeam cu toții, într-un colț al livezii, și ne-a descris atît de bine, atît de pasionat interiorul și mai ales traiul familiei Creangă, încît n-am simțit nevoia să mai intrăm. Îmi dau seama acum de ce înseamnă pentru turismul românesc și pentru turism în general ghidul, atît cel de la fața locului, cît și cel din fruntea Grupului.

Cred că mai toate notele definitorii ale unui ghid se întîlnesc la omul politic. Asemenea omului politic, ghidul trebuie să cucerească pe loc, fără prea multe cunoștințe prealabile, grupuri mai mari sau mai mici de oameni. Ca printr-o scăpărare, cei din grup trebuie să fie seduși de ghid, de ceea ce le povestește el, ba chiar și de ceea ce le poruncește el. Ca și omul politic, ghidul trebuie să inducă în personalitățile din jur pasiunea, dacă nu chiar patima, pentru un subiect, pentru o teză. După ce pleacă de la Humulești, vizitatorul trebuie să dea fuga și să citească sau să recitească Amintiri din copilărie. Eu, de exemplu. așa voi face, după ce ghidul ne-a prezentat casa din Humulești cu atîta putere de convingere că nici nu mai era nevoie s-o vizităm. O vizitasem cu ochii minții. Pentru aceasta, ghidul, ca și politicianul, trebuie să creadă în spunerea sa, să lase cel puțin impresia că locul despre care vorbește e unic în lume. Mă gîndesc că politicienilor tineri nu le-ar strica experiența de a fi ghid, mai ales de grup plecat prin țară. Aproape toate chestiunile pe care trebuie să le rezolve el ca ghid îi dau posibilitatea unui exercițiu util pentru viitoarea funcție:

Necesitatea de a rezolva pe loc zeci de probleme de organizare, forța de a ține în mînă un grup de oameni care au plătit pentru excursie și prin urmare deloc dispuși să se supună unei autorități arbitrare, puterea de convingere, dar mai ales carisma.
Dacă un tînăr politician supraviețuiește unei călătorii ca ghid de grup turistic, mai mult ca sigur va supraviețui și ca om politic.