Portretul susținătorului de „partid”

Da, n-am mai avut zilele acestea timp să scriu articole interesante, voi reveni curând, însă în noaptea asta, stând la o tigară și încercând să-mi îndrept spatele de la mult mers pe jos, am început să mă gândesc la acești indivizi care cred și susțin orice spun oficialitățile, fie că este vorba de guvern, fie că este vorba de mass media oficiale. Am trecut în mod intenționat “partid” în titlu, făcând o trimitere la vremurile când te dădea în gât vecinul, susținând orbește partidul unic. Acum, să nu fiu înțeles greșit, adică să nu se înțeleagă că nu sunt de acord cu autoritățile când vine vorba de legi și că aș susține vreo anarhie, mă refer strict la cum stau unii indivizi să înghită toate minciunile politice și să fie manipulați.

Și, stând pe gânduri, am făcut unele legături. Nu știu dacă ați observat și voi, însă cea mai mare parte a celor care cred fără nicio îndoială ceea ce spun oficialii sunt de obicei aceiași care în tinerețe, în școală, liceu și facultate erau tocilarii clasei. Aceia care învățau pe rupte, aveau note mari, ascultau ca niște îngerași și nu veneau niciodată să își exprime opiniile. Erau un fel de copy-paste și Yes Men încă de pe atunci. Dacă așa ai fost obișnuit toată viața, atunci este normal ca și la maturitate să gândești la fel, să fii la fel de obedient și atât de ușor de manipulat. Dacă profesorul de fizică le-ar fi spus că gravitația se datorează greutății păcatelor ancestrale, ar fi crezut fără să pună întrebări. Așa și acum.

Sunt acei oameni umili, buni în esența lor, însă înrăiți prin manipularea grosolană a unor neica nimeni puși în funcții aiurea, acei oameni care, când o autoritate sau presupusă autoritate le spune ceva, ei cred și execută fără să judece. Simțul critic este la pâmânt.

Ceilalți, pe de altă parte, cei pe care i-am văzut că gândesc și se folosesc de logică și caută mai multe răspunsuri, sunt, culmea, copiii problemă, care dădeau bătăi de cap profesorilor, care puneau întrebări sau nu ascultau când li se cerea sau li se spunea ceva absurd. Acei copii rebeli, cum de altfel am fost și eu, care întotdeauna au preferat să vadă cu ochii lor și să simtă pe pielea lor decât să asculte ce le spune X și Y, indiferent de ce spune lumea.

Poate de aceea și cei mai mulți masteranzi și doctoranzi din facultățile noastre pline de “USeRei” nu prea se deranjează să caute mai departe și să gândească critic. Tocesc. Asta au făcut o viață. Au tocit, au ajuns acolo unde au ajuns, legătura cu viața reală este aproape inexistentă fiind pierduți printre cărți și texte.

Îmi aduc aminte povestirile unui prieten care, fiind student la facultatea de psihologie, obișnuia să pună întrebări. Nu de-al dracu, ci tocmai pentru a înțelege mai corect și pentru a face ceea ce se numește brainstorming. Dar întrebările lui deranjau și era des dat afară de la cursuri. În acest caz, mă bucur că nu am urmat nicio facultate.

Și nu putem să ne limităm doar la universități, profesori și studenți. Ne uităm la intelectualii României, care toți cântă la unison ce le dictează statul, mass media și restul. Nu am văzut un intelectual autentic să vină în față și să aibă o altă părere, viziune sau explicație despre ceea ce se întâmplă în lume, mai exact despre pandemie și războiul din Ucraina.

Am citit recent un interviu cu profesorul Călin Andrei Mihăilescu, care descrie din experiența sa de cadru didactic și intelectual cum s-a schimbat mediul universitar, și lumea în general, cum acest nou val de politically correct este o insultă la orice urmă de logică și coerență. Aveți link la sfârșitul articolului[1]. Mi-ar plăcea să pot discuta cu acest domn. Cred că aș avea multe de învățat de la el.

Am mai aflat și ce pățește profesorul emerit Jordan B. Peterson și despre lupta sa cu imbecilitățile din lumea universitară din Canada. Da, acel Jordan Peterson care a scos cărți devenite bestseller în lume, inclusiv în România, care au fost publicate de editura Trei și care, la fel, au fost bestseller în România. Omul ăsta se luptă cu o avalanșă de cenzură peste tot. Acum câteva zile descoperisem un video foarte interesant cu dânsul, ca a doua zi să observ că a fost dat jos.

Am mai adus vorba și despre profesorul John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago într-un articol precedent.
Oare toți acești profesori sunt imbecili și doar ce avem noi în țară sunt minți luminate?

Revenind la diferența dintre ce gândesc eu versus ce gândesc cei cu studii avansate. Asta mă face să îmi pun des întrebarea: Sunt eu prost sau sunt ei naivi? Nu se poate, e clar, să fiu mai inteligent și mai cult decât ei. Dacă am greșit în acești doi ani și ceva de când scriu aici? Dacă răspândesc idei false fără să-mi dau seama? Dacă logica mea chiar are lacune? Orice este posibil. Sunt genul care preferă să comenteze un text cu propriile argumente. Se tot vorbește despre schimbarea modului de învățământ, care dorește să încurajeze gândirea critică, nu copy-paste-ul unor comentarii. Să vedem dacă și când va fi pus în aplicare.

Addendum:

Ah! Și, că tot mă întreba cineva “da’ de ce nu ai bacul? Cei de la redacție știu?” Răspunsul este relativ simplu. Da, cei de la redacție știu. De ce nu am bac-ul? În primul rând, nu simt nevoia să dau bacalaureatul. De ce?

1. Nu consider că îmi atestă abilitățile intelectuale o foaie bazată pe ce am tocit extensiv la o școală/liceu care te pune să reții ideile altora, în loc să gândești liber. Sau o foaie care a fost luată de mulți cu șpagă, dar nu știu să scrie corect sau să lege două cuvinte
2. Nu am avut nevoie de el. Pentru că sunt destul de inteligent să mă angajez unde doresc și fără bac. Am fost la joburi unde se cerea bac-ul, însă am arătat că sunt destul de bun și inteligent încât s-a trecut cu vederea.
3. Job-urile unde se cere de obicei bac-ul sunt la corporații, unde n-o să mă mai vadă nimeni. Am mai lucrat în trecut în corporații (unde, la fel, mi se cerea bacul, dar s-au închis ochii) și n-am de gând să fiu sclavul lor.
4. Nu vreau să merg la vreo facultate, fiindcă: a) De cele mai multe ori n-ai ce face cu diploma de facultate, mulți care au terminat o facultate spun că și-au pierdut ani din viață pentru nimic. b) Pentru că universitățile au ajuns să fie mașini de spălat pe creier care nu te învață să gândești critic, iar când ai ceva de spus care-i în contradicție cu ce spune inefabilul profesor, ești dat afară de la cursuri. Da, sunt cazuri reale, nu le-am inventat eu.
5. În loc să stau să tocesc matematică inutilă, prefer să mă dezvolt în alte domenii care chiar sunt utile în ziua de azi.

Toată viața am fost altfel decât ceilalți. Gândirea de genul: Ia-ți bacul, ia-ți un job, căsătorește-te, toarnă un copil sau doi, trage ca ruptu până speri că vei ieși la pensie și apoi să mori scuipat de toți, nu mi se potrivește. Prefer să-mi croiesc singur drumul în viață, așa cum consider, nu să mă iau după ce face toată lumea. Îmi asum.

Când eram adolescent, eram foarte rebel. Nu îmi plăcea școala și nu-mi plăcea stilul de predare. Am preferat să fiu autodidact, să învăt ce mă interesează, nu despre radical din x, vectori, ipotenuze și catete.

Așadar, nu este problema că eram prea prost încât nu am luat bac-ul, ci pur și simplu nu am învățat. De ce n-am învățat? Pentru că nu m-a interesat. Sunt unele materii pe care regret că nu le-am studiat din timp? Cu siguranță! Dar nu regret că nu am bac-ul.

De ce nu l-am mai dat? Pentru că nu am timp și răbdarea necesară să stau luni la rând să învăț matematică, pentru a lua o diplomă despre care v-am spus în cele 5 puncte de mai sus de ce nu mă interesează.

Deci, subiectul este atât de simplu! Dacă mintea îmi permite să discut serios cu oameni inteligenți, cu multă școală, să dobândesc respectul acelor oameni, să pot crea lucruri inteligente și utile, atunci bac-ul este ultima mea problemă.

P.S.: Oricât de multă istorie cunoaștem din cărți, trebuie să recunoaștem faptul că nu tot ce scrie este și întregul adevăr. Așa este și vorba celebră, care spune: History is written by the victors (Istoria este scrisă de învingători). Michel Foucault a discutat și el despre această idee. Noi nici nu știm cu adevărat ce se întâmplă acum, în prezent, la nivel politic și militar, doar bănuim și analizăm anumite evenimente, mai mult sau mai puțin obiectiv, însă ce se ascunde în spatele ușilor închise este greu de spus. Chiar și evenimentele din decembrie 1989 încă sunt dezbătute. Așadar, înainte de a da ultimatumuri, înainte de a trage concluzii prin idei simpliste de genul “Putin a invadat pentru că este nebun”, trebuie să ne amintim ce am învățat (sau ar fi trebuit să învățăm) în facultate: Obiectivitate și simț critic. Emoțiile nu își au rostul, ci doar atitudinea și gândirea la rece. Însă, este de înțeles de ce mulți sunt astăzi conduși de emoție. Este o tragedie ceea ce se întâmplă. Dar și o manipulare crasă. Ba chiar, lăsând la o parte emoțiile declanșate de război și victimele acestui război, există în rândul tinerilor o rusofobie ciudată. Pe de o parte, ne putem gândi că aceștia își doresc libertatea pe care le-o oferă (mai mult sau mai puțin) vestul, așa-zisa democrație, și se tem de dictatura rusească. Aici este de înțeles. Însă, mulți din acești indivizi, adulți deja, deși nu au prins anii comunismului, au o repulsie față de tot ceea ce reprezintă Rusia, o rusofobie mai exact, aducând în discuție anii grei trăiți de cetățenii români, în special intelectualii care au fost torturați, uitând totuși că Ceaușescu nu a permis URSS-ului să invadeze România. Nu totul este alb și negru, există și nuanțe gri de care trebuie să ținem cont. De altfel, tinerii care astăzi critică perioada comunistă o fac luându-se după cărțile de istorie sau din ce au auzit de la părinți, însă nu știu că foarte mulți cetățeni chiar își permiteau să sfideze partidul și să trăiască liber. Nu toți erau informatori, nu toți erau din Securitate, nu toți mureau de foame, nu toți erau arestați. Da, este clar că Uniunea Sovietică și comunismul din România au comis niște crime îngrozitoare și nu trebuie să uităm sau să iertăm asta, însă trebuie să ne gândim că nu au fost singurii care au făcut asta, prizonieri de război au fost torturați de americani în războaiele din Afganistan, Irak și Iran, s-a demonstrat cum existau lagăre, închisori și locații de interogare unde se folosea tortura. Uită multe aspecte și refuză să vadă că lumea nu este așa cum ne este prezentată de cel mai bun slogan de marketing din istorie: America, land of dreams. Cine a locuit puțin în America știe că acela este un stat polițienesc, unde ești arestat și pentru cel mai banal lucru, și unde ești aruncat în jail până dovedești că n-ai făcut nimic.

Cum am mai spus și în articolele precedente, pentru mine (eu, Filip Pruncu, nu altcineva) SUA, Rusia, China sunt la fel de indezirabile și n-aș vrea ca țara în care trăiesc să fie condusă de vreuna din aceste trei mari puteri. Mă rog, dacă ar fi după mine, aș prefera să trăiesc într-o civilizație extraterestră, undeva în Spațiu, departe de circul uman, chiar dacă Chewbacca ar fi președinte în acel loc.

[1] https://putereaacincea.ro/calin-andrei-mihailescu-sunt-tradat-de-epoca-mea/