Porturile mele

Plouă ofticos, fără răgaz, cerul s-a posomorât strașnic și nimic nu anunță că s-ar îmbuna curând. Toamna își arată chipul bicisnic. Stau zgribulit înlăuntru-mi și hoinăresc prin livada cu amintiri…

Sunt la Heraklion, în port, lângă zidul venețian. E vară. Înaltă și desfătătoare. Părelnic veșnică. Amurgul se ivește agale, senzual și provocator. Mă strecor anevoie prin forfota multiculturală a străzii. Ajung pe dig, ispitit de chemarea mării, sirena al cărei glas mă înrobește dintotdeauna. Pescărușii gureși dau târcoale stabilopozilor înverziți și scâncesc ca niște plozi abandonați. Doi porumbei uguie drăgăstos și se ciugiulesc tandru. Sub o masă, la taverna din apropiere, un motan supraponderal toarce lenevos, în atmosfera sibarită a Orientului. Scrutez orizontul lichid și albastru, cu creste albicioase. Mireasma sărată îmi gâdilă frivol nările. Un infinit cu gust de hering și de sardină mi se supune docil la picioare, nevricos și tremurând. Soarele coboară lasciv în cearșaful mototolit de apa înspumată. Dâre roșietice se preling pe cer, un foc orbitor a aprins zarea. De aici, din locul acesta, a plecat în lume, cândva, Nikos Kazantzakis: „Nu voi uita niciodată seara îmbarcării mele: blândețea, dulceața, milostivirea ei ! Cădea o burniță ușoară, blândă, și dacă ți-ai fi ridicat ochii să privești cerul, ai fi văzut chipul lui Dumnezeu scăldat în lacrimi.”[1] Așa își amintește clipa aceea Marele Cretan. Cercetez atent bolta nezăgăzuită, smălțuită acum de stelele clipocitoare. Luciri intermitente și jucăușe, atât, nici pomeneală de Dumnezeu ! Lăcrimez pe furiș. Demult, într-un astfel de port, dar la Dunăre, la Turnu Măgurele, priveam spre Bulgaria și visam să cutreier pe unde mă îmboldea imaginația. Aveam câțiva ani și nădăjduiam să cunosc tărâmurile din poveștile copilăriei. Peretele calcaros din fața mea, misterios și ademenitor, nu mă împiedica să-mi urmez calea, închipuirea țâncilor n-are opreliști! Mai târziu, în alt port, la Cernavodă, peisajul și-a pierdut fascinația, vraja, perspectiva se îngustase dureros. Brațul fluviului îmi astupase ochii și dincolo de malul îmbrăcat cu plopi foșnitori, azvârlit la o aruncătură de băț, nu se mai afla nimic. Dar de unde, mă înșelasem! Lumea nu are mărginire! Cum putusem să cred contrariul ? Și-ntr-adevăr, la Constanța, mi-am dat seama definitiv că portul este primul pas către oriunde. De atunci, mi-am tot construit cheiuri și dane, mi-am întins pânzele și am așteptat vânturile prielnice ca să le umfle și să o tulesc în cele patru puncte cardinale. Uneori, m-au oprit cețurile și vânturile bezmetice, însă n-am renunțat la călătorie, m-au dus în larg cărțile. Alteori, corsarii talazurilor vrăjmașe au sărit să mă prade ori să mă lege fedeleș și să mă înece în adâncurile fără întoarcere. Destinul m-a salvat de primejdii și m-a scos mereu la țărm. Știți, cartea e un port deschis, din paginile ei ai drum în toate colțurile universului. Culmea, ca să navighezi n-ai nevoie de nimic altceva, îți ești suficient tu însuți. Amiralul propriului tău voiaj, la capătul căruia vei atinge piscul împlinirii și-ți vei da seama că oceanele de simțire tăiate-n lung și lat te vor fi inundat pe dinăuntru. Fertil și rodnic, transformându-te în OM, ce minunată și izbăvitoare îndumnezeire !

…Doamne, cum mai răpăiesc stropii de ploaie în geam! Crengile trosnesc asurzitor, soarele e doar o amintire sângerândă. Ca și porturile de odinioară ale devenirii mele… În depărtare, foarte departe, un far pâlpâie timid, mă atenționează că pe mare e furtună. De la o vreme, mi-a pierit curajul aventurii, arar mai ridic ancora, mă obsedează steagul negru al piraților, îmi pare rău-prevestitor… La naiba, cui folosesc comorile strânse de mine prin te miri ce loc și aduse acasă, doar-doar oi face o lume mai bună, mai frumoasă? Am devenit, pe nesimțite, un catarg ros de cari, uitat în magazia de edecuri a vieții…


[1] Raport către El Greco


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Interviu Dan Barna

Joi, 12 decembrie 2019, a debutat la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, seria de interviuri dedicată candidaților la prezidențiale care nu au intrat în turul al 2-lea. Analiza prestaței lor făcută chiar de ei; ce concluzii pentru cariera politică viitoare trag din experiența primului tur?; ce vor face mai departe?
La această primă emisiune invitat a fost Dan Barna, președintele USR. Redăm mai jos înregistrarea integrală a emisiunii.

Circulă pe Net
Am venit. Am văzut. Am filmat

Vila Hadriana. Tivoli