Precursor. Mihail Sadoveanu – precursor al genului fantasy:
„Asemenea acum, de pe zidurile Cetăţii Domneşti, străjerii văd peste zăvoaie Siretul curgînd împuţinat: pare un brîuşor de argint. Şi ziua şi noaptea, în lungul ceasurilor, fîlfîie cînd şi cînd dinspre miazăzi aceeaşi aburire caldă. La a treia strajă, în puterea nopţii, cînd ies spaimele şi înlemneşte firea, aşa de tare se subţiază văzduhul sub clipirea stelelor, de s-aude un cucoş cîntînd stîns dintr-aşa depărtare, încît nu poate să fie decît de pe celălalt tărîm.” (Mihail Sadoveanu, Frații Jderi, volumul II, Izvorul Alb)
*
Tragism. M-am întrebat dintotdeauna ce carte ar putea surprinde în profunzime și complexitate tragicul an 1940 din istoria țării. Anul în care, cum spunea un erou al lui Cezar Petrecu, România Mare a devenit în doar 60 de zile România Mică. Anul în care țara, complet izolată pe plan european, sfîșiată de dispute lăuntrice, ajunge la cheremul lui Hitler și Mussolini. Stă în firea omului să nu poată trăi deplin decît locul și timpul în care se află. De aceea, nouă, celor de azi, cetățeni ai unei țări cu o poziție sigură în frămîntatul spațiu internațional, ne e greu, dacă nu chiar imposibil, să realizăm sentimentele omului simplu din România lui 1940: neliniștea mereu crescîndă la conflagrația europeană, nenorocirile refugiatului obligat să-și lase agoniseala de o viață pentru a lua drumul pribegiei, uluirea în fața granițelor sfîrtecate, îngrijorarea concentratului pentru gospodăria din sat, nesiguranța zilei de mîine.
Dar poate și mai greu e să ne imaginăm situația oamenilor politici, responsabili de destinele țării, confruntați cu halucinantul tablou al Europei momentului:
Prăbușirea alianțelor tradiționale, țări dispărute de pe hartă într-o noapte, practici necunoscute pînă atunci în relațiile dintre state, disoluția unității consfințite prin tratate în fața expansiunii agresorului.
Cetățeanul simplu se dedică vieții și muncii de fiecare zi cu siguranța dată de convingerea că destinul lui, ca și al altora, milioane, se află în mîinile sigure ale celor din fruntea colectivității naționale. Că acești bărbați de stat vor ști, printr-o însușire care-i lipsește lui, omului de rînd, să poarte nava țării pe apele învolburate ale prezentului fără ca vreo stîncă s-o sfărîme. În absența acestui sentiment secret, nutrit mai mult sau mai puțin clar de fiecare dintre noi, viața normală a unei societăți e practic imposibilă. Iată de ce omul politic își asumă povara unei responsabilități ieșite din comun. El e încercat, clipă de clipă, de sentimentul că decizia luată se pronunță nu numai asupra vieții sale, ci și a milioane de oameni care și-au pus încrederea în capacitatea lui de a lua hotărîrea cea mai bună a momentului. Shakespeare, unul dintre marii gînditori politici ai lumii, a surprins exact această situație greu de imaginat de către omul simplu, a conducătorului din clipa hotărîrii decisive:
„Un nevoiaș, deci, de măriri lipsit. / Ce-și trece ziua-n muncă, noaptea-n somn. / E mult mai fericit decît un rege. / Și-un sclav, părtaș al păcii țării lui. / Se bucură de ea, și nu-și dă seama / / Cu minteai-i proastă, cît veghează-un rege / Să țină pacea, ale cărei ceasuri / Sînt pentru toți plugarii”
*
Cei doi eroi. Un erou al timpului nostru, de M. Lermontov. Cartea are o structură interesantă. E alcătuită din două părţi:
Prima parte descrie pe Peciorin din exterior, prins în două întîmplări caracterizante: dragostea şi prietenia.
A doua o alcătuieşte jurnalul său, în care, risipită prin mici fragmente, se desfăşoară atitudinea sa faţă de lume, faţă de ceilalţi şi, mai ales, faţă de sine însuşi. S-a vorbit mult despre Străinul lui Camus şi Peciorin al lui Lermontov, s-au făcut numeroase asociaţii, toate cu pasiunea inteligenţei de a apropia lucrurile unul de altul, de a nu lăsa, orice ar fi, vreun lucru singuratic, izolat de celelalte. Perfect justificabil. Cei doi – Străinul și Peciorin – se apropie destul de mult. Amîndoi sunt, după a lor mărturisire, produsele unei societăţi, fructul unei educaţii pe care, lucizi şi critici, ei o denunţă. Pentru amîndoi faptele sunt neutre, lipsite de adîncime. Ei înșiși se văd ca niște personaje plate, refractare, în care întîmplările nu stîrnesc tulburări. De aici plictisul lor, trecerea neutră prin viaţă şi gustul pentru senzaţii tari, violente, acel vivere periculosamente, nevoie prezentă în conştiinţa dezabuzaților. Dar analogiile merg doar pînă aici. Căci, în ciuda ironiei lermontoviene, Peciorin nu este un erou al timpului său, un tip reprezentativ pentru o anume stare de spirit. Străinul, în schimb este. Lermontov e un rus tradiționalist, un tolstoian zvîrlind anateme fandoselilor franțuzești, occidentale, adică. Pe el îl revoltă bîntuiții de plictis, în genul lui Peciorin. Un erou al timpului nostru e o sintagmă ironică, menită a denunța nu doar eroul, dar și timpul nostru, disprețuit de autor. Pentru asta scriitorul rus introduce în structură partea în care Peciorin e văzut de doi ruși autentici, care-i spun lui Lermontov despre eroul timpului nostru. Astfel Lermontov, rus autentic sau mai degrabă scriitor rus autentic consideră peciorinismul o excepție de la morala vremii, un erou al blestematelor timpuri moderne.
Citindu-l pe Lermontov înțelegi de ce și azi Rusia, deși parte din continentul european, se ține deoparte de timpurile moderne și de eroii acestor timpuri, altfel spus de morala lipsei de morală care definește societatea occidentală de azi.
Bună ziua. După cum văd, rușii ne ajută . Intenționat sau nu. Prin atacarea porturilor de la Dunăre ( Izmail….) , ucrainenii se vor gândi deai multe ori să transporte ceva pe Dunăre. Și , uite așa, ne rezolva nouă problemă cu Bastroe. Îl pot face și de 100 metri adâncime dacă nu pot circula pe el :).
daca are vreo povara pe umeri ala nu e Conducator.
Asa e , Catalin Drula e mai profund decat Sadoveanu , Shakespeare , Lermontov , Camus …
Au fost ani mai tragiciupa 1940 , nu-i asa le Cristoiu?
Dar si zi iata c adevarat te citatul : Cătălin Drulă, despre decizia CCR privind pensiile speciale ale magistraților: „Este o lovitură de stat a specialilor. A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională. A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională” si ca sa itelgeti mai bin ce spun cititi si ce urmeaza adica cum -a formt carsia intre ticlosii emanati de comunism si scuritate filorusi sau nu: http://www.contributors.ro/anul-2024-avatarul-neocomunist-al-revolutiei-din-decembrie-89-intr-un-scenariu-de-thriller-politic/
Corectez:
Au fost ani mai tragici dupa 1940 , nu-i asa dle Cristoiu?
Dar si azi iata ce adevarat este citatul : Cătălin Drulă, despre decizia CCR privind pensiile speciale ale magistraților: „Este o lovitură de stat a specialilor. A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională. A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională”
si ca sa itelgeti mai bine ce spun cititi si ce urmeaza adica cum s-a formt cardasia intre ticalosii emanati de comunism si securitate dupa 1990, filorusi sau nu: http://www.contributors.ro/anul-2024-avatarul-neocomunist-al-revolutiei-din-decembrie-89-intr-un-scenariu-de-thriller-politic/