Povara dreptății
Târziu, foarte târziu, am aflat că „dacă trebuie să greșim, e mai moral să iertăm nedrept decât să osândim pe nedrept, căci, în primul caz, e o greşeală, pe când osândirea unui nevinovat e crimă”[1]. Dar de ce, încă dinaintea erei noastre, omul a plecat de la premisa asta înfiorătoare a condamnării nedrepte a cuiva, îmi răspunde cineva? Care s-a și perpetuat, semn al limitelor noastre justițiare, căci, după încă 2000 de ani, un celebru jurist, avocat și dascăl la Oxford, William Blackstone[2], ne-a fixat definitiv pe crucea neputinței de a aplica legea în mod corect prin niște cuvinte teribile: „Mai bine scapă zece vinovați decât să sufere un nevinovat” ! Vasăzică, iarăși și iarăși recunoașterea incapacității ancestrale a individului de a rezolva temeinic și legal un conflict prin apelarea la magistratul judecător… De aceea, bănuiesc, Abraham Lincoln a observat că „tot timpul îndurarea aduce rezultate mai bune decât justiţia strictă”… Amarnică perspectivă și sumbră consolare… Numai că, adesea, „sunt împrejurări critice când interesele poporului cer condamnarea unui nevinovat”[3]… Iar călăii în robă autori ai unor asemenea orori judiciare se scuză invocând faptul că „Justiţia este anonimatul lui Dumnezeu”[4] ! La naiba, justiția are chipul inamovibilului care o săvârșește, nicidecum al Ăluia de Sus, în dosul căruia ne ascundem mârșăviile! ! Câte să-i mai punem în cârcă și Marelui Absent? Să ne îngrijim, de grabă, să le amintim celor doritori să îmbrace veșmântul sacrosanct că „morala e temelia societății”[5] și că numai „conştiinţa este judecător drept. N-o poți potoli nici cu parale, nici cu măguleli, nici cu nimic. Nu ţi-a pus ție Dumnezeu judecător dinafară, să-l poţi momi cu parale, să-i dai atâta, ca să te facă pe tine drept. Acest judecător este pus înăuntru, nu-l putem momi cu nimic!“[6]. Însă „nu trebuie doar să se facă dreptate, ci trebuie să se şi vadă acest lucru” ! Altminteri, mulțimea va crede că dreptatea este întotdeauna de partea celui puternic, a celui din spatele pretoriului…
Mi-ar fi plăcut să-mi spună toate astea dascălii mei din facultate, atunci, în anii studenției, astfel încât, la învestirea în jilțul magistratului, să am habar de misia împovărătoare a judecării semenilor mei căzuți în păcatul penal. Și totuși, ce școală te învață să nu-ți murdărești conștiința? Mă tem că nu s-a inventat o asemenea instituție în lume și nici că va fi… În lipsa ei, rămâne ca fiecare dintre noi să ne-o păstrăm nepătată și să luăm aminte la povețele altora. Pitagora, de pildă, care ne îndeamnă ferm: „Nu te duce la preot ca să-ţi speli conştiinţa; aceasta e grija ta !”. Da, fiindcă, „poţi să-ți speli haina, dar nu și conștiința”[7] ! Ah, dar cum să supraviețuiești torturat pe dinăuntru, deoarece, „o conștiință încărcată este un duşman-permanent”[8] ?! Românul, descurcăreț din fire, a găsit soluția: „Când ai pierdut războiul cu propria conștiință, ai câștigat” ! Oare ? Zău că nu-s în stare să mă pronunț, cunosc iremediabil că „o conștiință vinovată nu are nevoie de acuzator”[9] și osândă mai teribilă nu există !
Pfu, ticăloasă scuză să-ți judeci aproapele profitând de anonimatul divin !
[1] Antiphon (orator și profesor grec, 480-411 î.e.n.)
[2] A trăit între anii 1723-1780
[3] Napoleon Bonaparte
[4] René-Jean Dupuy
[5] François-René Chateaubriand
[6] Sfântul Ioan Gură de Aur
[7] Proverb persan
[8] Proverb persan
[9] Proverb persan
“ conştiinţa este judecător drept. … Acest judecător este pus înăuntru” [ Sfântul Ioan Gură de Aur]
Sa fie constiinta aspectul de nezdruncinat al Chipului pus de Creator in om ?
Aide bre, o dadusi si tu pe gulgute religioase? Lasa-i pe sfinti ca daca nu stii tu, stiu ei sigur ca cacaturi au executat pe coaja. De ex, marele sf Brancovean. Ragaia de bine da l-a mancat in cur sa se bage in smenurile baietilor mari de la Stambul. Rezultat, i-au modificat aia dimensiunile pe axa zenit-nadir. Alt exemplu, Fane babanu. O piticanie curvara care era dependenta de pasarel proaspat. Si care a luptat cu turcii pana le-a platit tot haraciul, inclusiv dobanda de refinantare. Inclusiv Jeeza care traia si manca moka pe carca prostalailor. Pana l-au prins romanii si l-au pus pe cruce. Chestie de impozite neplatite 😆 😆 😆 😆 😆
Îți place batjocura ca unui clovn tăvăleala. Ia bine seama până la apusul zilei că Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Du-te mai bine de aici ca să nu fii scos ca un măsea stricată din cauza necuviinței și jignirilor arătate.
…profesorul de la Oxford s-a referit la cazurile unde certitudinea vinovăției nu este 100%…
Și eu sunt una care gândește la fel. Eu, omul de rând, nu am de unde ști cum s-a trezit judecătorul dimineața (poate cu fața la cearceaf) ca să-mi pregătesc pledoaria în funcție de starea de spirit a magistratului. El trebuie să aplice litera legii și atât atunci când stabilește culpa. Unde ar avea dreptul să fie subiectiv e durata pedepsei în funcție de gravitatea faptei, de factorii sociali etc.
Corect!
In mod normal, un procuror competent nu trece usa tribunalului daca nu are un dosar beton. Printre altele, cel putin in Statele Uimite: „Beyond a reasonable doubt” is the highest legal standard of proof required to reach a criminal conviction in adversarial legal systems. Adica: Highest Standard: It requires a judge or jury to be firmly convinced of a defendant’s guilt. Adica n-are nici o gara cu moralitatea. Pentru cine a aterizat mai nou pe coaja, urmariti 12 oameni furiosi. Juratul interpretat de Henry Fonda nu a luat in calcul ca pustiul condamnat era sarac, venea dintr-o familie dezorganizata si amarata. S-a legat de Facts. Beyond reasonable doubt. Ma rog, asta se intampla in filme si intr-o lume ideala. Real, procurorii si judecatorii au si ei griji nevoi durere si nu sufla in fata serviciilor, cand e vorba despre dosare „politice”. Mai ales ca la noi joaca in aceeasi echipa (o aberatie), echipa magistratilor. Deci avocatul acuzatului e de momaie, eventual are si ala prieteni prin paduri si-si scoate clientul basma curata dupa ce cotizeaza la bajeti. Indiferent daca ala a comis-o sau nu.
Maestre, fara suparare, eu nu sunt jurist dar un principiu al dreptului spune asa. Fapta se judeca dupa lege nu dupa moralitate. Legea nu e despre moralitate, e despre conventii si reguli sociale convenite de comun acord de societate prin intermediul legiuitorului. Daca e stramba, e apanajul aceluiasi legiuitor s-o schimbe. In nici un caz al judecatorului s-o interpreteze. Rolul sau strict e s-o aplice. In litera si spiritul sau.
nus ce scrie mi jos de titlu, ca n am citit, inca,…incepcu titlul :))
–
Povara dreptății
–
nu poti sa faci dreptate, facerea de dreptate e o actiune, deci daca o faci ….aia nu e dreptate,
deci daca n o faci, atunci n ai nicio povara de dus :))))
–
dreptatea se face atunci cind cel judecat se judeca singur 🙂
–
daca nu e asa, atunci nu despre dreptate e vorba, chiar daca o semana a dreptate :))
A se judeca pe sine cu dreptate înseamnă a se schimba lăuntric, indiferent dacă se face sau nu dreptate din afară, iar a face dreptate din afară ajunge a deveni o punere în ordine ca plată pentru cele greşite.
Nu te forta. Oricum tu nu citesti. Doar scrii. Pentru ca esti divin. Esti Olimpul prostiei.
@online
În felul tău, ai dreptate … de prisos a citi ce scrii, făr de folos a scrie să citești!