Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Povestea campioanei mondiale la atletism montan, românca Alexia Hecico, bursieră în administrarea afacerilor la o universitate americană

(Text de Andreea Paul)

Primul contact al băimărencei Alexia Hecico cu alergarea montană l-a avut în anul 2016, mai degrabă întâmplător, când a participat la selecția categoriei sub 18 ani pentru Cupa Mondială. Atunci nu știa ce este alergarea montană, dar a reușit să surprindă cu rezultate frumoase.

În același an, Alexia participă la primul ei Campionat Mondial (categoria de sub 20 de ani) unde a terminat cursa pe locul 31. Acel rezultat a declanșat ambiția de campioană în ea, iar modul ei de abordare al antrenamentelor și a viziunii despre alergarea montană s-a schimbat.

Anul 2017 ia o nouă întorsătură, iar Alexia pășește în noul sezon competițional cu o nouă dorință și multă încredere. A muncit și s-a concentrat pe ceea ce își dorea, iar asta s-a văzut în fiecare competiție la care a luat startul. Fiecare campionat aducea un rezultat mai bun decât cel precedent, iar Alexia a reușit să-și atingă potențialul de formă fizică și putere psihică chiar în timpul Campionatului Mondial.

După rezultatul din 2016, mama Alexiei, antrenoare de atletism în Baia Mare, avea ca obiectiv clasarea Alexiei pe primele 15 poziții. Însă Alexia nu s-a concentrat pe asta. Ea a abordat cursa cu calm, concentrându-se pe fiecare porțiune din traseu și atacând fiecare urcare cu încredere. Mi-a povestit că tot ce încerca să facă era să tragă de ea și să accelereze atunci când celelalte fete nu mai puteau. Când a ajuns la ultimul km din cursă era pe poziția a III-a, nefiind conștientă de asta. În acea cursă a pierdut locul III pe ultimii 50 de metri, fiind întrecută de sportiva Statelor Unite. Alexia a felicitat-o și așa s-a legat o prietenie frumoasă.
Marea surpriză a venit când a câștigat titlul mondial cu echipa de junioare a României în anul 2017.

Bursa sportivă pentru studii universitare în SUA a venit după Campionatul Mondial din 2017, unde Alexia îl întâlnește pe Paul Kirsch, antrenorul echipei Statelor Unite. Totul a pornit de la faptul că Alexia și Lauren, sportiva care a întrecut-o, au făcut o poză împreună, iar mai apoi Alexia i-a felicitat, atât pe Lauren cât și pe Paul pentru rezultate. Paul a aflat despre visul Alexiei de a studia afară și s-a oferit să o îndrume în găsirea unei facultăți gazdă. Câteva săptămâni mai târziu apare prima ofertă de bursă, fără ca Alexia să fi început să aplice. Abia atunci lucrează împreună cu americanul Paul Kirsch la un CV pe care îl va trimite antrenorilor. Începe singură pregătirea pentru SAT și în două luni ia examenul. Ofertele universitare continuau sa apară, dar Alexia își dorea o facultate bună din punct de vedere academic. Refuză mai multe oferte și semnează cu facultatea unde studiază acum administrarea afacerilor în anul II – University at Buffalo SUNY.
Nicio universitate din România nu a căutat-o. Nicio instituție publică sau media națională nu au abordat-o. Despre Alexia au scris doar jurnaliștii din presa locală, din Baia Mare, și cei de la aimx și 4run (specializate în sport). Acum aleargă pentru o universitate americană.

Alexia este pasionată de matematică și literatură, insuflate de tatăl ei. În discuția cu ea despre școala românească și americană la începutul anului 2021, când am întâlnit-o în București, înainte de a decola spre SUA, mi-a spus simplu: „Pot sintetiza clar ce am învățat într-un an și jumătate la universitate, dar nu pot sintetiza ce am învățat în liceu”. Își dorește foarte mult să ajungă și la Olimpiadă, visul oricărui sportiv dacă e să fim sinceri. A trăit deja sentimentul de a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și de a-ți fi cântat imnul.

Alexia și-ar dori să se poată antrena așa cum este normal – pe un stadion adevărat, alături de o echipă, de un medic, nutriționist și psiholog profesionist. Dar nu prea îi place să se plângă, lucrează cu ce are și dă ce e mai bun.

Alexia iubește România, țara ei. Cu bune și cu rele, aici s-a născut și a crescut, iar de-a lungul carierei a încercat să dea României rezultate frumoase. Chiar și acum, după ce au trecut ani de la titlul mondial din 2017, Alexia păstrează un drapel deasupra patului și are fiori când aude imnul. Își propune să se întoarcă acasă la finalul studiilor universitare dacă va găsi oportunitățile profesionale și sportive atractive. Și-ar dori mai întâi ca bucuriile și rezultatele pe care le-a adus țării să-i fie recunoscute, nu ignorate și uitate.

REZULTATE sportive:

  • Campionatul Mondial de Alergare Montană 2018 – locul VI individual & locul III cu echipa U20
  • Campionatul Mondial de Alergare Montană 2017 – locul IV individual & locul I cu echipa U20
  • Campionatul Mondial de Alergare Montană 2016 – locul XXXI individual & locul V cu echipa U20
  • Campionatul European de Alergare Montană 2019 – locul IV individual & locul III cu echipa U20
  • Campionatul European de Alergare Montană 2018 – locul VI individual & locul IV cu echipa U20
  • Campionatul European de Alergare Montană 2017 – locul V individual & locul II cu echipa U20
  • Campionatul European de Alergare Montană 2016 – locul XI individual & locul IV cu echipa U20
  • Cupa Mondială de Alergare Montană 2017 U18 – locul III individual & locul IV cu echipa
  • Cupa Mondială de Alergare Montană 2016 U18 – locul VIII individual & locul VI cu echipa
  • Campionatul Balcanic de Alergare Montană 2018 – locul III individual & locul II cu echipa U20
  • Campionatul Balcanic de Alergare Montană 2017 – locul II individual & locul II cu echipa U20
  • Campionatul Balcanic de Alergare Montană 2016 – locul II individual & locul I cu echipa U20

https://www.facebook.com/watch/?v=137851273472795
https://facebook.com/story.php?story_fbid=1258721854282174&id=100004331133230&sfnsn=mo
https://www.facebook.com/watch/?v=137851273472795
https://facebook.com/story.php?story_fbid=1258721854282174&id=100004331133230&sfnsn=mo


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog