Povestea lui Șerpilică (IV)

Vehiculul organului de poliţie rămase nemişcat pe loc. Patru ofiţeri cu degetul pe trăgaci, slobozeau plumb, încercând să-l chitească pe Şerpilică. Un taraf de vehicule staţionase în faţa căminului care avea vitrinele sparte de plumbul ofiţerilor, dând lupta de încălzire cu Chişeluţu. Toate arterele din jur erau împânzite de santinele inspectând zona, ţinându-se bine de scuturile ignifuge, ca nu cumva o ghiulea corozivă să-i lovească parabolic de oareunde.

Veniră rapid şi criminaliştii. Luară flegma târâtorului de mare culpă de pe strada Topmill Road. Imediat apăru și o maşină de şmirgălit bine asfaltul, ca strada să fie decontaminată de mucii corozivi ai lui Şerpilică. Asfaltul de pe Topmill Road a fost încălzit ca să se îmbuibe cu o răşină sterilizatoare. Strada părea poleită, prinsese lustru. Ai fi zis că-i un gheţuş de săniuş, bine bătătorit, ca-n luna lui Gerar.

Mai inspectase organul şi vitrina fărămiţată pe care şi-a compus Chişeluţu stihurile enigmatice. Nişte creatori trebuiau să rezolve un puzzle de câteva sute de cioburi împrăştiate la locul groazei. Fiecare piesă criptică trebuia culeasă împreună cu cioburile provenind din alte vitrine sparte. Urmau să fie puse apoi la grămadă în plasa salvatoare, după care creatorii erau lăsaţi cu cioburile, să se descurce cu ele cum puteau mai bine: păstrând ceea ce este de folos, punând deoparte cioburile de prisos. După sute de ore de muncă şi sudoare, cam o oră pe piesă criptică, creatorii s-ar fi putut bucura în sfârşit, procesând stihurile reînviate, prin lumina unui scaner unic care revelează radiogramele de scuipat coroziv provenit din gura lui Şerpilică. Aceste radiograme se dovediră a fi de maximă importanţă, căci era vorba nu de un scuipat împroşcat aiurea, ci de nişte stihuri inspirate, iar această informaţie musai trebuia să iasă la lumina tiparului.

Se strânseseră toate cioburile. Am dat mărturie, tot ce aveam pe suflet, şi am fost escortat de un vehicul al organului. Am ajuns pe malul opus. Parcase organul vehiculul într-o parcare a locuinţor recent construite şi de acum eram foarte aproape de vizuina atacatorului.

Ca pe o aripă măiastră, un jandarm blindat de zale, protejat de bocanci contra flegmei incendiare şi bineînţeles, ţinându-şi scutul ignifug, mi-a deschis uşa. Mi s-a dat şi mie un scut în cazul în care Chişeluţu m-ar huidui rău cu nişte scuipături corozive din vizuina lui. Corpul era ferm convins că eu m-aş potrivi numai bine ca mediator alduit între dânşii şi târâtorul ostil. Pe deasupra, urma să traduc toate întrebările şi amenţările organului, spre a-l scoate pe Şerpilică pe cale paşnică din hudă, fără a ajunge la măsuri mai drastice, precum gazarea vizuinei cu gaz plângător. Am acceptat această misiune. Am fost nevoit să semnez o hârtie care m-a pus la curent cu feluritele pericole ale acestei metodologii constructive, între organ şi Chişeluţu:

1. Acidic spit that may eject out his poisonous gob
2. Corrosive phlegm that may shoot without warning, out this newly discovered chamber of Khishellutzu
3. A physical attack that will most probably prove fatal
4. Reactive saliva that impregnates the scalp and kills the roots of all strands, leaving you bald until death
5. High risk of trees and surrounding foliage catching fire; falling debris such as glass or bits of rock from nearby buildings that may cause physical injury
6. Death

Mi-au dat echipamentul necesar şi am spus un Îngeraş înainte de a purcede ca mediator între organele britanice şi târâtorul care se adâncise în hudă. Dar ca să nu bată organele câmpii cu această metodologie, au decis mai întâi să testeze sinistra galerie a infractorului. Un mascat dibaci proiectă un furtun spre gaura lui Şerpilică şi îl băgă cu frică în viziună. Apoi ridică supapa să introducă oleacă de gaz iritant pentru a vădi dacă într-adevăr era ocupată galeria de bâzdâganie. Deodată, o pară de foc mânioasă, cât trei straturi de om, ţâşni din pătrăţel. Roşie de mânie şi însoţită de un urlet al gheenei carnale.

“Well, our Sherpilika is in there just fine, isn’t he?!” exlamase un ofiţer care văzu văpaia prin scutul străveziu. Huda infractorului se enervase după introducerea gazului statal şi arăta ca o turnătorie feroce. Abia după ce efectul gazului se mai ostoise, se răci şi galeria care mistuise criţă şi oţel pentru câteva clipe… Din orificiu ieşea miros de cadavru.
“Mate, he needs to clean whatever he’s got stocked inside that cesspit,” a spus ofiţerul al cărui scut ignifug iradia căldură precum o sobă. Starostele ofiţerilor coroanei se adresă deodată românului – cel băgat în galeria zidului în oraşul numit, Băile Romane.
“We’ve found you!” exclamase cu un extaz scăpat de sub control.
“Te-am găsit frate!” am tradus, speriat de urletele tumultoase al ofiţerului britanic.
“There’s not a hope left for you, Kishellutzu!” marcase longevivul comandant limitele culpaşului de la bun început.
“Nu mai există vreo scăpare…” În timp ce eu tălmăceam informaţia auditivă, sute de mercenari se căţăraseră pe acoperişul clădirii care nu depăşea una sută de metri prin aer de la punctul ţintei. Lunetele erau deja chitite pe vizuina lui Chişeluţu.
“Kishellutzu bruv! We want you to depart this life in as much peace as possible! Don’t be a faggot, we want to communicate with you tonight!” decretase exploziv conducătorul îndoctrinat.
“Chişeluţu dragă… Noi ne-am dori tare mult ca să mergi spre ceea lume întru pace, cât îţi este cu putinţă! Nu fi încăpăţânat, am vrea să vorovim ca oamenii în astă sară!” am îndulcit o ţâră informaţia.
“Kishellutzu… see these scalds here on my face?! I’m still receiving dreams that see you spitting your saliva at this relic! Don’t be a pussio!” am auzit, spre şocul meu.