Povestea lui Tomy

DRAGĂ PRIETENE,

M-am născut. Sunt Tomy. Și am venit să rămân

Mă numesc Tomy și sunt câine domestic. Chiar foarte domestic. Atât de domestic, încât am ajuns direct într-o carte.

M-am născut pe 24 august, în Tomyland, o țară pe care n-o găsești pe hartă, dar despre care sunt sigur că vei mai auzi.

Mama mea se numește Marta. Despre tata nu pot să spun prea multe. Încă se gândește dacă să-și asume.

Am și frați: Papucel – căruia unii îi spun Grivi –, Sara și Tim. Dar cel mai mult îl admir pe bunicul meu, Lăbuș. Este un adevărat erou al familiei. La viața lui a ros o mulțime de pantofi și, într-o zi, a ros chiar și o cizmă!

Eu, din păcate, m-am născut cu o problemă.

Nu știam să rod pantofi.

Știu. Este destul de grav pentru un cățel.

Unii mi-au spus Lăptic, dar te rog să nu răspândești vorba. Nu-mi place deloc porecla asta și acum, că sunt personaj de carte, trebuie să am grijă de imaginea mea.

Din fericire, am și un punct forte: deși nu știu să rod nimic, vrrau să rod totul.

Așa că m-am pus pe învățat.

Am mers chiar la un Atelier de ros pantofi și, după multă muncă, am primit Diploma de ros pantofi.

Sper să fii mândru de mine.

Dar cea mai mare veste abia acum vine.

Un scriitor pe nume Petre Crăciun a aflat toată povestea mea și, fără să-mi ceară voie, a scris o carte întreagă despre mine:

„Tomy, cățelul care nu știa să roadă pantofi”.

Iar Bianca Anton m-a desenat.

Am avut mari emoții când am aflat. Dacă nu semăn cu mine? Dacă mi-a făcut urechile prea mari? Dacă cititorii cred că sunt mai gras decât în realitate?

Am verificat.

Arăt foarte bine.

Cartea mea a apărut în 2026 la Editura Zorio, iar luni, 7 septembrie, ies pentru prima dată din tipografie.

Așadar, de luni sunt, oficial, personaj de carte.

Nu știu încă dacă voi deveni celebru. Nu știu dacă mă vor iubi copiii. Nu știu dacă voi avea vreodată statuie în Tomyland.

Dar știu un lucru: abia aștept să ne cunoaștem!

Și, pentru că ești prieten cu omul care mi-a scris povestea, m-am gândit să-ți dau eu vestea înainte să afli de la alții:

M-am născut. Sunt Tomy. Și am venit să rămân.

Cu prietenie și cu o ușoară poftă de ros,

TOMY
cățel, absolvent al Atelierului de ros pantofi și, începând de astăzi, personaj de carte.

P.S. Dacă ne întâlnim, nu trebuie să-mi aduci nimic.

Serios.

Dar, dacă ai niște pantofi mai vechi…

Tomy

Tomy, fișă de personaj

Numele: Tomy

Subspecie: Câine domestic (chiar foarte domestic)

Data nașterii: 24 august

Țara: Tomyland

Mama: Marta

Tatăl: încă se gândește dacă să-și asume

Frați: Papucel sau Grivi (de la Grivei), Sara și Tim

Bunicul: Lăbuș (un adevărat erou pentru că a ros și o cizmă)

Poreclă: Lăptic (dar nu îi place)

Puncte slabe: nu știe să roadă nimic

Puncte forte: vrea să roadă totul

Studii: diplomă de ros pantofi eliberată de „Atelierul de ros pantofi”

Notorietate: I s-a dedicat un volum întreg – „Tomy, cățelul care nu știa să roadă pantofi”, editura Zorio 2026.

Autorul poveștii: Petre Crăciun

Autorul ilustrațiilor: Bianca Anton.

Îl puteți contacta pe Tomy la numărul de telefon 0747779034 pentru un atelier de lectură sau ros pantofi.

 

INTERVIU CU TOMY, ÎNAINTE DE PRIMA ÎNTÂLNIRE CU COPIII

Reporter: Tomy, am auzit că în curând o să te întâlnești pentru prima dată cu copiii. Ai emoții?

Tomy: Am. Foarte mari! Cred că mi se mișcă și coada de emoție. Sau poate coada se bucură și eu încă nu știu.

Reporter: Dar de ce ai emoții?

Tomy: Pentru că nu știu dacă or să mă placă. Dacă se uită la mine și spun: „Ăsta e Tomy? Parcă ni-l imaginam mai frumos!”

Reporter: Și ce ai vrea să spună?

Tomy: „Uite-l pe Tomy! Ce bine că a venit!” Atunci cred că aș da din coadă atât de tare, că aș face vânt în toată încăperea.

Reporter: Crezi că te vor îndrăgi copiii?

Tomy: Sper! Eu îi îndrăgesc deja. Deși încă nu i-am cunoscut. E voie?

Reporter: Sigur că e voie. Dar spune-ne: e adevărat că tu nu știai să rozi pantofi?

Tomy: Cine v-a spus?!

Reporter: Scrie chiar pe coperta cărții.

Tomy: Aha… Atunci nu mai pot să neg.

Reporter: Și acum ai învățat?

Tomy: Am făcut cursuri serioase. Teorie, practică… Am și diplomă! Nu sunt un cățel oarecare.

Reporter: Atunci copiii ar trebui să-și ascundă pantofii când vii?

Tomy: Nu, nu! La întâlnirile cu cititorii mă port frumos. Sunt un cățel educat. Cel puțin cât timp se uită autorul la mine.

Reporter: Dar dacă vezi un pantof foarte frumos?

Tomy: Mă uit în altă parte.

Reporter: Și dacă este nou?

Tomy: Mă uit și mai tare în altă parte.

Reporter: Și dacă e nou, frumos și miroase minunat a pantof?

Tomy: Putem să schimbăm întrebarea?

Reporter: Bine. Ce ai vrea să-i întrebi tu pe copii când îi vei întâlni?

Tomy: Dacă le plac poveștile. Dacă au căței. Dacă au făcut vreodată vreo poznă. Și mai ales… dacă vor să fim prieteni.

Reporter: Dar dacă un copil nu te place?

Tomy: O să fiu puțin trist. După aceea o să încerc să-l fac să râdă. Iar dacă tot nu mă place… poate îi plac pisicile. Nu putem fi toți perfecți.

Reporter: Tomy, ultima întrebare. Ce îți dorești cel mai mult de la primele tale întâlniri cu copiii?

Tomy: Să râdă. Să mă îndrăgească. Și când ajung acasă să le spună părinților: „Știi cu cine m-am întâlnit azi? Cu Tomy!” Atunci o să știu că am și eu un loc mic în inima lor.

Reporter: Și dacă se întâmplă asta?

Tomy: Atunci promit că nu le rod pantofii.

Reporter: Promiți?

Tomy: …Următoarea întrebare, vă rog

(Petre CRĂCIUN)