Liderii coaliției nu au ajuns la nicio concluzie după câteva ore de discuții. Negocierile continuă

Povești de salon

Vineri aveam de ales între Parlament, să văd cum asudă aleșii pe buget, ocazie cu care m-aș fi putut testa pe banii poporului (că nu intră nimeni netestat), și o vizită la un înalt funcționar. Un amic uitat în sistem, deocamdată. Bine, e unul cam prost, că muncește ca apucatul și încă mai crede că se schimbă ceva. Printre altele, și pentru că are o droaie de copii și încă nu și-a pierdut puterea de a visa pentru ei. Bine, el merge la prânz să mănânce, nu i se sleiește ciorba pe birou, mai fuge cu câte un copil la antrenament, cu fata la pian. Dar nu-și lasă treaba pe seama altora. Vorbeam într-o zi cu el la telefon și-mi spunea că i-a venit un coleg nou, de la „oameni noi în politică”, cu care împarte anticamera. Cum nu mă puteam decide (totuși, o testare pe banii poporului era tentantă, dar și riscantă) am apelat, așa cum fac deseori, la hazard. Dacă vine tramvaiul până ajung în stație, merg la amic, dacă nu, iau metroul și merg la Parlament, mi-am zis. La trecerea de pietoni, am văzut tramvaiul venind. Două doamne au ținut un colocviu despre, desigur, vaccin, iar după două stații toți călătorii erau antrenați în discuție. Una dintre ele folosea căruciorul de cumpărături drept argument și-l zgâlțâia din toate încheieturile atunci când spunea apăsat „ori învingem, ori murim”. Bine, ea spunea „ori ne vaccinăm, ori murim”. Evident, toți erau experți în toate tipurile de vaccin. „Să nu ne aducă din Rusia sau China, că alea sunt mortale”, a conchis un domn care, după fiecare frază sublinia: „Așa mi-a zis mie băiatul, el știe că a stat în piață și i-a dat jos pe hoți”. Unii au coborât la Domenii, alții la piața 1Mai, s-a spart gașca.

Ajung și eu unde am de ajuns (chiar nu pot spune nici numele, nici instituția, că-l zboară pe amic) și, cu greu, reușesc să intru în clădire. Portarul, aflând la cine merg, a fost extrem de drăguț („domnul e printre puținii care mă salută și mă întreabă de sănătate”), însă regulile trebuie respectate. Ajung la cabinet și intru. Una dintre cele trei secretare, consiliere sau ce or fi ele, mă întreabă ce caut și-i spun că pe domnul X. „E în ședință”. „Pot să aștept”, spun eu și arăt cu ochii spre canapea. „Nu aici”, ordonă ea. Ca noroc, se deschide ușa și apare amicul. Îmi spune că e puțin ocupat, mă roagă să aștept și mă invită să iau un loc pe canapea. Celelalte două tresar și se uită la cea care părea șefa. Aia face o mutră și mai acră. „Îmi dați, vă rog, raportul…”, spune amicul. Acritura dă să se ridice, dar se răzgândește și mormăie: „În dulap”. Și-i arată cu degetul dulapul. Omul se duce, caută, ia ce are nevoie și mă întreabă dacă vreau o apă sau cafea. Acritura îi aruncă priviri ucigătoare, iar mie îmi transmite scurt din uitătură: „Dacă vrei ceva, te otrăvesc”. Îi mulțumesc și refuz.

Intră un crai. Țanțoș, cu pantalonii până la glezne și cu șosete cu dungi multicolore. Toate trei sar de pe scaune și încep să ciripească. Ăsta îl căuta pe colegul, care era în ședință. Au început femeile să execute dansul împerecherii în jurul lui. „Vrei o sălățică?” l-a întrebat fosta acritură. „Iami, iami”, a suspinat craiul când i-a pus asta în față caserola. Și-a scos masca FFP2 și a luat delicat o frunzuliță, pe care a admirat-o în lumina soarelui, a băgat-o în gură și a început să scoată niște sunete orgasmice de adolescent. A mai luat trei frunze, s-a declarat sătul, femeile, satisfăcute și s-a dus.

S-a terminat ședința și am intrat la amic în birou. În drum, m-am intersectat cu ocupantul celuilalt birou. Prototipul de fost agent de vânzări care s-a ajuns, poate chiar băiatul domnului din tramvai care „a stat în piață și a dat jos hoții”.

După ce am ieșit de acolo, bucuroasă de primăvara care m-a prins brusc în brațe, am zis să îmi vopsesc părul. Ultima dată am făcut-o la un salon în cartier și am fost tare mulțumită de doamna. Pare morocănoasă, dar nu face lucru de mântuială. Și, foarte important, dă o atenție deosebită spălatului părului. Am intrat să văd dacă am noroc. Aveam, că tocmai termina de vopsit o doamnă. În salon, mai multe femei, iar televizorul era pe Pro Tv, unde era o emisiune exact de salon. Un cuplu povestea despre viața lor, prezentatorul fremăta, asistentele scoteau onomatopee admirative. Cum ziceau ăia ceva, cum se lăsa cu comentarii în salon. Ce trebuia să spună, de ce e aia geloasă că el e urât ca dracu, pentru ca, în final, spectatoarele să conchidă: „E, dragă, plictisiți!”. Doamna cu vopseaua pusă înaintea mea se așază la masa de manichiură. La tv începuse o știre despre niște copii dintr-un sat izolat care nu puteau merge la școală. Brusc, toată lumea a încetat să se mai uite la televizor. „Și, doamna doctor, ce ziceți, să ne vaccinăm?” o întreabă manichiurista în timp ce-și scotea uneltele din sterilizator. „Desigur, dragă, mai întrebi? Altfel cum crezi că scăpăm de virus?”. Coafeza, întoarsă cu spatele, își dă ochii peste cap exasperată. „Păi, știu și eu? O fi bun vaccinul? Chiar, care credeți că e mai bun?” întreabă doamna în timp ce punea pilă lângă pilă și forfecuță lângă forfecuță. „Toate sunt bune, dragă. Trebuie să respectăm știința și pe cei care s-au străduit pentru noi”, a rostit, cu măreție, doamna doctor, de-mi venea să mă ridic de pe scaun în semn de respect. Coafeza a mai făcut o grimasă din ochi. „Dragă!” a strigat-o doamna doctor. „Da, doamna doctor”, a spus ea și s-a dus lângă scaun. „Dragă, vezi dacă nu-mi curge vopseaua, că așa simt”. Coafeza i-a vârât prosopul sub pelerină, a șters-o cu un șervețel. „Nu curge, doamna doctor”. „Dar dvs. v-ați vaccinat, nu?” o întreabă manichiurista. „Da, sigur că da”. „V-a fost rău?”. „Mi-a fost puțin, dar a trecut”. „Auziți, dar dacă ne vaccinăm, revenim la normal?”. „Desigur, dragă”. „Când?”. „Nu știu”. Coafeza, aia veșnic mohorâtă, a zâmbit. „Păi, vedeți, doamna doctor. O fi bun vaccinul, nu zic nu, dar cred că e vorba și despre bani. Mulți bani”, a zis coafeza. „Astea-s povești, dragă. Cine crezi că are așa suflet să fure pe așa vremuri?”.

În fine, doamna a fost gata și a plecat. Cum a ieșit, sare manichiurista. „Săraca doamna doctor, zici că trăiește pe altă lume”. „E, mai are un pic până la pensie, săraca. E de treabă”, a spus și cosmeticiana, care nu se implicase până atunci în discuție.

Eu citeam pe telefon că la Primăria Capitalei e haos, că Nicușor a dispărut, că ședința cu PUZ-urile care trebuia să înceapă la 11 se tot amâna. Coafezei, care e multitasking, adică și frizeriță, îi sună telefonul. „Da, Nicușor, poți veni, te aștept”, spune ea. Eu tresar. „Nicușor Dan?” întreb și eu, care nu m-am amestecat deloc în discuțiile lor. Începe să râdă: „Nu, un client. Dar și domnul Nicușor ar trebui tuns”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Povești de salon”

  • @ Cora Muntean
    „Am avut noroc să fiu în prima garnitură a jurnaliștilor de la Evenimentul zilei. Lucrez cu Maestrul din 1993.”
    .
    Risc sa ma blocati, dar doresc sa va spun urmatoarele:
    Ati avut norocul sa lucrati cu Ion Cristoiu multa vreme, pacat însa ca nu ati învatat totul de la dânsul. Daca l-ati cunoaste mai bine si daca l-ati lua drept exemplu pe maestru, nu ati sterge comentariile critice, ironice sau incomode, pentru ca pe acest blog, Ion Cristoiu nu a procedat niciodata asa cum procedati dv.
    Si va mai spun ceva: daca va place sa fiti cerberul acestui blog, corect ar fi sa urmariti si cine îl batjocoreste pe Ion Cristoiu de multa vreme, aproape zilnic în comentariile de la articolele sale, sa nu vi se întâmple ceea ce vi s-a întâmplat acum. Sa nu-i raspundeti si sa nu va simtiti flatata de laudele unuia ca Tudor Bucur, pentru ca despre el este vorba.

  • E mortala replica : ,,Cine crezi că are așa suflet să fure pe așa vremuri?” :))). Spune totul, ca ala care da foc singur si apoi insfaca primul furtunul. Ar trebuie sa fie motto-ul epocii.

  • Vă mulțumesc.

  • Excelent! Mie mi-a plăcut „multitasking” și câte și mai câte!

  • Sunteti minunata!!! Citesc cu mare placere articolele dumneavoastra. Multumesc si succes in continuare.