Predicții postelectorale

Am trăit  să văd ditamai minunea: aclamarea în stradă a unuia ca… Nicușor Dan! Ptiu, drace, ce mai nascraconie, nici  împușcat  nu mi-aș fi imaginat așa ceva! Înțeleg să-l votezi din rațiuni asupra cărora nu comentez, însă să-i devii și fan, zău că întrece orice așteptare.  Chiar, prin ce te poate cuceri un individ necarismatic, fără discurs, fără cultură umanistă zămislitoare de empatie și elocință? Culmea, care  nu concepe să le spună  copiilor săi „te iubesc!”și nici să-și întrețină propria locuință în curățenie  și bună rânduială. Or, cum va reuși un astfel de ins să se dedice poporului și să facă ordine într-o țară surpată și dezbinată? Căci știința  matematicilor  nu-l va ajuta defel, în pofida titlului  de doctor obținut la prestigioasa Universitate Sorbona! Ei  bine, acesta este, în câteva cuvinte, al cincilea președinte al României postdecembriste! Unul provenit tot din Transilvania (ca și Iohannis!), de unde a primit și voturile decisive în condițiile în care sudiștii l-au sufragiat pe  George Simion. De aceea, îmi  este teamă  ca nu cumva să se resusciteze iarăși „imaginea Vechiului Regat ca «dâmbovițean», «neserios», «politicianist», «amestecătură  de nații» (cu greci,  țigani și evrei)”[1],  creionată încă de dinaintea Marii Uniri. Că la câtă dihonie există astăzi în țară, nu m-ar mira deloc… Altcineva, în locul meu,  i-ar liniști pe ardeleni cu vorbele lui Mihail Sebastian, mereu și mereu actuale:  «Vedeţi, noi nu suntem decât prieteni. Asta nu ne angajează la nimic».  Acest «decât» este un breviar de psihologie bucureşteană. El explică foarte multe lucruri, el  scuză totul.(…) Faptele nu-i leagă, iar ideile nu-i obligă. (…) Totul trece în această piaţă intelectuală, totul trece fără urmă, fără consecinţă, fără memorie. Ăştia sunt oamenii…”[2].   Mda, și vor fi…

Ce se va petrece însă de  acum încolo?, ne frământăm deopotrivă, votanți și absenteiști, proeuropeni și antieuropeni.

În primul rând, vor urma răfuielile  pe ciolan în cele două partide din alianța contra naturii – PSD și PNL – , șifonate serios la ultimele trei alegeri prezidențiale. Deja, Marcel Ciolacu și-a depus demisia și reglările  de conturi izbucnite  pentru acapararea conducerii formațiunii vor ține capul de afiș în  lunile estivale și  nu numai. Nu demult pivotul principal al politicii de cumetrie de pe plaiurile mioritice, adunătura bulucită  în dosul buzoianului are  nevoie de o reformă reală, pornind, întâi și-ntâi, de la îndepărtarea fosilelor mezozoice  Paul Stănescu, Mihai Tudose și Marian  Neacșu, dar și a închipuitului  Sorin Grindeanu. Apoi, e musai să-și  recapete identitatea ideologică, fără de care nu-și  va aduce înapoi  electoratul debusolat și  risipit în zările suveraniste. Iată de ce  penitența  din opoziție  i-ar prii de minune în  lunile ce vin, amenințate de o criză de toate felurile,  inevitabilă  și costisitoare.

Cealaltă strânsură  guvernamentală, cu interimarul Cătălin Predoiu în frunte, va fi cuprinsă de aceleași friguri postelectorale și, aidoma suratei de înfrângere, e obligată să se autodefinească pornind de la realitățile  actuale, interne și  internaționale. Ceea ce presupune cu precădere,  o împăcare între facțiunile dinlăuntru  formate estimp și găsirea  liderului, însă de alt tip decât al „mistrețului  cu colți sorosiști”, devenit vetust și anacronic, să o zicem pe șleau!

În al doilea rând, alcătuirea majorității parlamentare  va fi „cuiul lui Pepelea”, ca și a celei  guvernamentale, în contextul ascensiunii agresive a useriștilor, al căror independent  (sic!) s-a trezit nitam-nisam  șef la Cotroceni!

În al treilea rând, desemnerea  candidatului la Primăria generală de către fiecare partid și lupta lor ulterioară vor  deschide alte răni în interiorul acestora,  puse în situația de a se duela în continuare.

În al patrulea rând, imposibilitatea redresării rapide a economiei   va  vulnerabiliza și mai tare clasa politică  în ochii cetățeanului de rând, nu și a multinaționalelor,  astfel încât criza provocată  de aventurierii suveraniști se va amplifica…

În ultimul rând, se va relua  „cruciada anticorupție”, singura în măsură  să abată  atenția populației  de la gravele probleme ce o vor asupri.  Justiția se va  întoarce din nou la „plutoanele de execuție” și la „ dispozitivele de siguranță națională”, componente de bază ale „câmpului tactic” renăscut.

Sper să mă înșel în previziunile mele și să fiu nevoit să le cer iertare sus-pomeniților, prevalându-mă de scuza  că toți suntem supuși greșelii.  Cu o condiție esențială: să fim de bună-credință.

[1] Alex Mihai Stoenescu, Lovitura de stat 8-13 iunie 1930. Eșecul democrației române interbelice

[2] Mihail Sebastian, Cum am devenit huligan