Prețul civilizației și al comodității. Natura nici nu mai dorește vreo confruntare cu specia noastră, ci doar așteaptă să ne distrugem singuri

Unul dintre cititorii articolului anterior a comentat astfel: „Cum a supraviețuit omenirea atâtea mii de ani fără toate aceste măsuri de igienă duse la extrem? De ce nu am moștenit în codul genetic deprinderea de a nu duce mâna la față, dacă e o măsură absolut obligatorie supraviețuirii ca specie?” Comentariul mi s-a părut excelent, motiv pentru care am decis să-i dedic actualul articol.

Pe scurt, răspunsul ar suna astfel: Măsurile – cu adevărat exagerate – de igienă sunt prețul pe care omenirea îl plătește astăzi pentru comoditatea dusă la extrem. Pentru ruperea de natură, pe care o numim civilizație. Natura nu ne-a introdus astfel de deprinderi în codul genetic, pentru că nu erau necesare, atunci când am apărut pe lume. Louis Pasteur spunea: „Natura e cel mai bun medic: vindecă trei din patru boli și nu-și vorbește de rău colegii.” Și tot ea a fost aceea care îi selecta pe cei mai apți pentru supraviețuire. Astăzi însă rolurile se vor – nu se știe de ce – inversate.

Ne-am făcut apariția – ca specie – cam pe ultima sută de metri, am putea spune. Dacă ar fi să comprimăm existența planetei (cei 4,5 miliarde de ani) la o singură zi, omul ar fi apărut în jurul orei 23:58:43. Asta, în condițiile în care primele forme de viață ar fi apărut pe la ora 4 dimineața, iar renumiții și de mult dispăruții dinozauri pe la orele 22:56 și ar fi trăit exact… 30 de minute. Se pare că natura ne-a conceput – ca și pe celelalte specii – pentru a trăi în mijlocul ei și împreună cu ea, nu în afară și mai ales nu împotriva ei. Din păcate, suntem singura specie care, deși se află pe lume de doar… 77 de secunde, a reușit trista performanță de a se desprinde de habitatul natural și de a declara război naturii și celorlalte viețuitoare.

Când spun asta, nu mă refer doar la betonarea ultimului petic de iarbă și la înlocuirea pădurilor cu beton, sticlă și oțel, ci și la intruziunea barbară în viața altor specii, inclusiv a celei proprii. Nicicând nu au trăit atâția oameni pe planetă și nu au fost atât de strâns conectați (vezi traficul aerian); dacă în 1950 fiecare al treilea trăia la oraș, acum vorbim deja de jumătate din omenire și se estimează că în 2030 această proporție o să fie de două treimi. Nicicând nu au atins atât de mulți oameni vârste extrem de înaintate (pe alocuri sunt ținuți în viață chiar și împotriva propriei voințe). Tot mai mulți fetuși sunt operați direct în uter. Zilnic dispar specii (unii vorbesc de 5.000 pe an, alții de peste 50.000) din cauza tendințelor expansioniste ale omului; dorința de profit conduce la intervenții abuzive asupra animalelor. Se știe, probabil, că în marile incubatoare de păsări, imediat după ecloziune, puii de sex masculin sunt distruși prin gazare (CO2), întrucât distinsa persoană – omul – îi consideră „nerentabili”. Am învățat să ne manipulăm imunitatea pentru a nu respinge grefele de țesuturi și organe. Încă ne mai împiedică legile eticii să trecem la manipularea masivă a embrionilor și a materialului genetic uman, dar e numai o chestiune de timp până se va ajunge și acolo. Și mai vrem ca natura să ne sară în ajutor?

Natura ne-a înzestrat cu un sistem imunitar pentru a ne putea apăra de tot ce ne amenință sănătatea. Acelui sistem de apărare înnăscut i s-a adăugat unul specializat prin confruntarea permanentă cu o mare varietate de microorganisme, prin supunerea constantă la presiunile exercitate de selecția naturală. Se înțelege că nu au supraviețuit decât aceia care au reușit să răspundă cât mai adecvat provocărilor și să se adapteze noilor condiții. Evoluționiștii susțin că, în trecutul foarte îndepărtat, oamenii s-au confruntat cu mari epidemii de-abia atunci când au început să se constituie în grupuri tot mai mari și să trăiască tot mai aglomerați. De-abia atunci germenii respectivi au „considerat” că e profitabil să-și facă gazde și din oameni, fiindcă li se ușura astfel transmiterea de la un organism la altul. Marile plăgi ale omenirii nu izbucneau acolo unde oamenii trăiau răzleți sau în grupuri mici, ci acolo unde aceștia se înghesuiau din diverse motive, de multe ori neglijând reguli de igienă elementare sau fiind lipsiți de posibilitatea de a le respecta.

Și bacteriile au învățat să se „înghesuie” și să trăiască în comunități mari, care le facilitează supraviețuirea. Formează astfel așa numitele biofilme. Un biofilm este o peliculă subțire, invizibilă și alunecoasă la pipăit, așa cum se depune de pildă pe peretele interior al unei vaze de flori la care nu am schimbat apa câteva zile. Un biofilm este un agregat format din populații întregi de microorganisme strâns conectate între ele care-și asigură reciproc hrană și își conferă rezistența la dezinfectanți, antibiotice sau alte biocide.

Sistemul imunitar a „decis”, la un moment dat, că ar fi mai bine să încheie un compromis cu anumite substanțe și germeni străini de corp și să le răspundă prin toleranță, așa cum procedează – sau ar trebui s-o facă – și cu propriile țesuturi. Și pare logic să nu te arunci într-o luptă în care stăpânește un astfel de dezechilibru de forțe. Cum s-ar putea suporta altfel alimentele sau fătul din uter, pe jumătate „străin” de organismul mamei? Tot așa am învățat inițial să conviețuim și cu germenii din exterior, pe care acum îi numim old friends. Acei vechi prieteni ne-au antrenat în permanență sistemul imunitar, învățându-l să adopte un răspuns echilibrat, nici prea slab, dar nici prea exagerat de puternic, și să reacționeze semnificativ doar atunci când este confruntat cu germeni cu adevărat periculoși și care pot ucide.

Însă, de cealaltă parte și microorganismele suferă transformări pentru a se putea adapta organismului uman și a scăpa de sub controlul sistemului de apărare imunitară. Fie că ne place sau nu, uneori acestea o fac mult mai repede decât ne reușește nouă, oricât de mult ne-am grăbi pe scara evoluției. Dificultatea constă în a menține un echilibru și a distinge între ceea ce tolerăm și ceea ce combatem.

Problema este tocmai acest sistem imunitar care practic – spun specialiștii în medicina evoluționistă – nu s-a schimbat prea mult în cele câteva „zeci de secunde”, din epoca de piatră și până astăzi. Lipsa contactului cu natura ne subsolicită sistemul imunitar, astfel încât putem avea parte de reacții imprevizibile. Lipsa exercițiului debilitează, cu timpul, abilitățile celor mai silitori dintre elevi. Pe de o parte inamicii tot mai împuținați – datorită condițiilor tot mai bune de igienă – pe de altă parte stilul de viață tot mai nesănătos ne derutează sistemul de apărare și nu prea ne mai putem baza pe reacțiile lui. Uneori acestea sunt exagerate: organismul se repede cu tunurile asupra vrăbiilor și provoacă alergii sau evoluții severe fulgerătoare ale unor boli infecțioase. Alteori confundă țesuturile proprii cu inamicii și conduce la boli autoimune. Pe alocuri ne-am transformat vechii prieteni în dușmani, oferindu-le condiții de supraviețuire și de înmulțire selectivă, cum s-ar spune.

Să luăm spre exemplificare listeriile, acele bacterii care ajung în corpul nostru prin intermediul alimentelor și sunt răspândite practic peste tot în natură, din pământ și compost, până în nutrețurile pentru animale, colonizând chiar intestinul acestora și al unora dintre oameni. E cât se poate de clar că de aici pot contamina fără probleme aproape toate alimentele de origine vegetală sau animală. Atât în cultivarea plantelor cât și la creșterea intensivă a animalelor am intervenit cu biocide de tot felul, inclusiv cu antibiotice. Dar și la procesarea alimentelor imperativul este respectarea unor condiții stricte de igienă și implicit folosirea de dezinfectanți pentru instalațiile de fabricație (cine dorește să-și închidă ferma zootehnică sau fabrica de produse alimentare atunci când izbucnește o epidemie de proporții?). Procedând astfel, le-am redus listeriilor adversarii naturali, adică alte bacterii concurente, creându-le în schimb nișe ecologice prin însăși complexitatea instalațiilor de procesare a alimentelor „moarte” din mai multe puncte de vedere. Dacă mai adăugăm încă una dintre invențiile noastre, aceea care face posibilă păstrarea alimentelor pe perioade îndelungate – frigiderul –, aproape că nu li se putea face o favoare mai mare acestor bacterii. De ce? Fiindcă listeriile, spre deosebire de majoritatea celorlalte bacterii, au capacitatea nu numai de a supraviețui unor astfel de temperaturi, ci chiar de a se înmulți mai departe, ca și când nu s-ar afla „la răcoare”. Și așa se face că atunci când omul modern – de multe ori lipsit de un sistem imunitar competent – contractează boli grave, precum meningita sau septicemiile, șansele de supraviețuire scad și sub 70%.

Un alt exemplu de inamici aduși în viața noastră de civilizație și de dorința de comoditate îl reprezintă niște bacterii numite legionele și altele numite pseudomonade, care obișnuiesc să producă pneumonii și afectări multiple de organe. Și ele ucid fiecare al treilea pacient. Își aleg victimele – așa cum fac majoritatea patogenilor – dintre persoanele cu risc, precum bătrânii, bolnavii cronici, cei cu imunitatea suprimată din cele mai diverse motive, alcoolici, fumători etc. Și aceste bacterii își au habitatul undeva în natură, mai precis în mediul acvatic, iar noi le aducem în casă prin țevile de apă potabilă și prin cele de la baie, instalațiile de climatizare, fântâni arteziene, umidificatoare etc., iar apoi le inhalăm sub formă de aerosoli din orificiile dușurilor sau din duzele de hidromasaj din jacuzzi. Stagnarea apei, curgerea lentă, temperaturile între 30 și 45°C plus găzduirea și hrana îmbelșugată oferite de amibe și de toate tipurile de alte bacterii însoțitoare le sunt suficiente să reziste până când se arată prima victimă: omul care le inspiră profund. În interiorul amibelor și al biofilmelor nu trebuie să se mai teamă de nimic, nici măcar de biocide. Va fi aproape imposibil să mai scăpăm de ele fără un arsenal întreg de metode fizice sau chimice de combatere.

De biofilme se tem tot mai mulți medici și pacienți atunci când se recurge la implantarea temporară sau definitivă de corpi străini: catetere multiple, ventilatoare, valve și stimulatoare cardiace, articulații, implanturi dentare etc. Cu cât acestea rămân mai mult timp pe loc (branula unei perfuzii, cateter vezical), cu atât mai ușor le va fi germenilor să găsească un teren propice pentru formarea de biofilme. Dacă nu au fost complet sterile la implantare, ci populate de doar câteva celule de, să spunem, stafilococi, cu atât mai mare va fi riscul de „infecții asociate corpilor străini” care au ca punct de plecare biofilmele formate pe suprafața materialelor, ceea ce impune necesitatea extracției. Iar când vorbim de stafilococi nici măcar nu ne referim la temutul stafilococ auriu – pe vremuri singurul din cele câteva zeci de tipuri recunoscut ca fiind cauzator de boli –, ci doar la stafilococii de pe piele, care odinioară erau încadrați în categoria „apatogen” (inofensiv). Acum ne temem de ei mai mult decât de cel auriu, fiindcă se pricep de minune să dezvolte și să dea mai departe și altor specii rezistența multiplă la antibiotice.

Ne-am despărțit de mult de acei vechi prieteni prezenți cândva în curțile și grajdurile părinților sau bunicilor și ne confruntăm în schimb cu germeni împotriva cărora reacționăm fie exagerat (alergii, astm), fie mai deloc (sistem imunitar imatur/slăbit/deteriorat). Apropo de sistem imunitar: A fost lansată o ipoteză referitoare la receptivitatea scăzută a copiilor la Sars-CoV-2. Conform acesteia, copiii ar prezenta o apărare imunitară mai mare decât adulții tocmai datorită contactelor repetate cu alte tipuri de virusuri respiratorii, inclusiv cu alte specii de coronavirus. Deci sistemul lor de apărare ar cunoaște deja „o parte” din virus. Dacă ipoteza imunității încrucișate este corectă, apare întrebarea: Oare le-am făcut un serviciu copiilor izolându-i și ținându-i închiși în casă în ultimele luni? Cât va dura acea memorie imunitară pe care ei au deținut-o inițial și ce se va întâmpla atunci când îi vom lăsa din nou în libertate?

Poate că acum unii vor propune: Haideți să schimbăm și noi totul și să ne apropiem mai mult de natură! Din păcate e prea târziu. Sau poate prea devreme. Deși se fac multe cercetări și se recurge chiar la confecționarea de tablete care să conțină „vechii prieteni” – administrate oral – sau la infestarea artificială cu viermi intestinali puțin periculoși, rezultatele scontate întârzie să apară. Ceea ce s-a distrus în atâtea generații nu se poate repara cu doar câteva tablete. A schimba doar o rotiță dintr-un mecanism extrem de complex și a spera în recuperarea impecabilă a acestuia e mult prea puțin. E ca și când o dată pe an, când ne surprinde o gripă severă, recurgem la câteva tablete de vitamină C, cu speranța că o să convingem sistemul imunitar – maltratat și neglijat pe tot parcursul anului – să lupte cu boala și să ne facă sănătoși.

Ne supără spălatul des pe mâini sau interzicerea de a duce mâna la gură sau la nas? Ei bine, dacă nu întreprindem și nu schimbăm nimic, nu trebuie să ne surprindă dacă într-un viitor nu prea îndepărtat o să supraviețuim pe planeta-mamă doar echipați cu costume de cosmonauți și înarmați cu butelii de oxigen. Istoria ne-a arătat de multe ori cum cuceririle științei și tehnologiei nu au condus doar la progres. Câteodată parcă ni se dă impresia că natura nici nu mai dorește vreo confruntare cu specia noastră, ci doar așteaptă să ne distrugem singuri.

Dar poate că totuși nu este totul pierdut. Din fiecare provocare omenirea a ieșit, poate mai slăbită, dar mai hotărâtă ca oricând să-și continue drumul. „Dar piară oamenii cu toți, s-ar naște iarăși oameni”, recunoștea până și marele poet în amărăciunea sa. Poate, dacă vom ști să alegem calea cea mai potrivită, dacă vom conștientiza la timp faptul că specia noastră nu poate exista singură, fără restul biotopului pe care ar trebui să-l îngrijim cum se cuvine, dacă nu ne vom opri niciodată din învățat, așa cum își dorește și sistemul nostru imunitar… Nu greșelile – pe care practic le facem zilnic în procesul de învățare – conduc la dezastre, ci incapacitatea de a le recunoaște ca atare și de a extrage din ele învățături utile. Haideți să nu ne mai perpetuăm erorile și să căutăm mai bine soluțiile potrivite. Nu ne vom putea ascunde veșnic în spatele măștilor, a căror eficacitate este oricum mai mult decât controversată. Despre această temă într-un articol viitor.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Prețul civilizației și al comodității. Natura nici nu mai dorește vreo confruntare cu specia noastră, ci doar așteaptă să ne distrugem singuri”

  • nimic nu e pierdut! 🙂
    :))

    insa din paradigma vremurilor nu se iese cu o solutie melanj, adica si in Civilizatie si in Natura, ci despartindu-le pastea doua in stil plenar.

    prin urmare…nu mai e nimic de facut!, pentru a supravietui, Civilizatia isi va crea propriul om, nouomul,
    iar oamenii…se vor mai manifesta exclusiv in afara Civilizatiei, unde…va tari la Brat cu Natura, si iar nu mai e nimic de facut, ca toate s-au facut acum e vremea ca ele doar sa se implineasca.

    ar fi fost tare de tot sa fii si in caruta si in teleguta, insa,…si asta e Faza Vremurilor, fiecare isi va alege mediul potrivit!, unii Natura iar ailalti…Civilizatia 🙂
    iar alegerea asta e nimic altceva decit vestita…judecata de apoi, in care, ce sa vezi:)), omul se judeca singur!
    de o judecata mai dreapta…nu s-a auzit in Creatie.