Valabil și pentru politica românească. Din cînd în cînd apar în presa noastră independentă documente sau informații pe care Autoritatea s-a străduit să le păstreze secrete.
Chiar dacă într-o mult mai mică măsură decît presa americană, aceste zise Scurgeri de informații n-au fost explicate la noi.
Richard Helms, fost director al CIA, ne ajută să înțelegem mijlocul în cartea sa de memorii O privire peste umăr:
„În canoanele operațiunilor sub acoperire, există axioma potrivit căreia posibilitatea scurgerii de informații crește exponențial de fiecare dată cînd un document secret este prezentat altei persoane – indiferent dacă este vorba despre un angajat al Agenției, un membru al Congresului, un înalt funcționar, un dactilograf sau un copist.
Compartimentarea eficientă este vitală pentru activitatea secretă. Relațiile actuale din presa scrisă și cea electronică cu diferiți directori și membri ai Congresului nici nu se concepeau în 1961. Există un potențial ridicat de scurgeri de informații – deliberate sau accidentale.”
Prea British. Împingînd acribia pînă-n pînzele albe, am ținut neapărat să văd primele trei filme cu James Bond, în interpretarea lui Sean Connery.
Primele două – Dr. No și From Russia with love, au fost vizionate de John Kennedy, confirmat ca fan James Bond.
Al treilea – Thunderball, mi-a atras atenția prin invocarea cărții cu același nume în timpul conversației dintre Ian Fleming și John Kennedy la cina din George Town, Washington.
Se spune că la început filmele cu James Bond n-au avut priză la public în America, deoarece erau prea British.
Într-adevăr, primele două sînt prea British.
De asta îmi și plac. Pînă la ele m-am temut să văd filme cu James Bond, pentru că exagerau în americanisme de tip: explozii, împușcături, efecte speciale.
Al treilea însă nu mi-a plăcut.
Pentru că în al treilea, apar șmecheriile hollywoodiene: explozii, încăierări, accentul exagerat pus pe gadgeturi.
E limpede că de la al treilea film s-a renunțat la acel Prea British.
Lasă un răspuns