Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (VI) | Parlamentul a devenit o sală a pașilor pierduți

Joi, de Sfântul Gheorghe, a fost prima zi, după 13 martie, în care noi, jurnaliștii, puteam intra în Parlament, la ședința de plen a Camerei Deputaților. Îmi amintesc perfect ziua de 12 martie, atunci când trebuia să fie învestit guvernul Cîțu. Știți, toată tevatura, că Florin Cîțu nu a mai venit. Era 12 martie, noul coronavirus era în floare, însă liberalii și Iohannis aveau un singur refren: alegeri anticipate, să scape de ciuma roșie. Simptomele date de boală erau catalogate de președinte drept mofturi. După tot circul din acea zi am scris acest text: https://www.cristoiublog.ro/corazone-el-e-ariel-coada-de-purcel/. Eu și Marius, un coleg de la TVR, am plecat ultimii. S-au stins toate luminile de la P1, acolo unde e sala de plen, și am plecat pe bâjbâite. Povesteam despre cât de mult ne-am săturat de jocurile făcute de politicieni, apoi ne-am luat rămas bun și am spus „pe mâine”. A doua zi nu erau lucrări la Parlament, dar aveau liberalii ședință, după criza cu Cîțu. „Pe mâine”, i-am spus și doamnei de la poartă după ce mi-a dat legitimația de acces. A doua zi, vineri, 13 martie, m-am tot sucit și învârtit prin casă până când am zis că nu mai plec. Pe la prânz, îl văd pe premierul demis și interimar, Ludovic Orban, cu toată presa lângă el, flancat de ministrul Sănătății, Victor Costache, și îl aud că anunță senin că e posibil să fie infectat cu noul cotronavirus. De senatorul Vergil Chițac. Mi-am făcut cruce de trei ori. Unu, că îmi pune cu atâta nonșalanță colegii în pericol. Doi, că nu am fost nici luni la ședința de pomină, unde Chițac ar fi dat cu generozitate boala la toată lumea. Așa mă gândeam atunci, sub primul impuls, apoi, încet-încet, am realizat că a fost un circ fără bani și că nu a fost nimeni în pericol. Și un circ prost, că politicienii nu prea reușesc să producă scenarii beton.
La câteva zile s-a închis Parlamentul, s-a instaurat starea de urgență, s-a făcut bine și domnul Orban, a devenit premier plin și s-au apucat de treabă cu epidemia.

De la Bamboleo, la frig și tăcere

Parlamentul a mai lucrat online, însă ieri a fost ziua cea mare. Recunosc, îmi era dor să merg și abia așteptam. Ca de obicei, am mers cu metroul până la Izvor și am ocolit, că nu am putut traversa parcul. Stăteam la semafor când dintr-o mașină s-a auzit muzică puternică. Julio Iglesias cânta din toți plămânii Bamboleo, iar șoferul dansa la volan. Era o mașină elegantă, iar tânărul domn părea un om de afaceri prosper. S-a făcut roșu pentru el și am început traversarea. L-am privit cu admirație și i-am și zâmbit, dar purtam mască. Oricum, m-a observat că-l studiez și mi-a zâmbit. Am ridicat degetul mare. A scos capul pe geam și l-a acoperit pe Iglesias: „Trăim, doamnă, trăim! Și va fi bine”.
Atât de mult m-a revigorat încât m-am trezit urcând dealul și fredonând Bamboleo. Bine, eu nu am voce, dar nu era nimeni pe drum.

Am intrat în curte, jandarmul m-a salutat și am plecat către intrarea S1. Între timp, în curtea palatului natura colorase cu hărnicie peste tot, era o explozie de primăvară curată.
Accesul s-a făcut pe baza unei liste speciale, nu pe acreditare. Mi s-a luat temperatura, 36,2, aveau și măști pentru cei care veniseră fără, mi s-a făcut controlul genții, cel corporal. Mihaela de la presă era jos și avea grijă ca totul să se desfășoare normal. Camera Deputaților are un Birou de presă de excepție, chiar se ocupă întotdeauna ca totul să fie în regulă.
Mi-a spus să nu folosesc liftul, să urmez pașii de culoare roșie. Cei verzi erau pentru coborâre. Până la P1 sunt vreo 3 etaje, dar m-am bucurat să urc scările.

În hol, câțiva colegi, mult mai puțini decât de obicei. Scaunele erau răsfirate, în față nu mai era armata de cameramani care-i așteptau pe politicieni la declarații. Era gol și trist. Deoarece ședința de plen începuse, colegii scriau de zor. Din cauza măștilor, nici nu mi-am dat seama dacă salutul era însoțit de un zâmbet. Singura care a învățat să zâmbească cu ochii este doamna de la protocol. A făcut zeci de drumuri cu apă în sală și de câte ori a trecut pe lângă mine i-au râs ochii.
Nu era nici zumzetul de altădată, nici frenezia și nici teroarea de a nu pierde știrea.

Pierdută în gol

Ședința se transmitea pe circuitul tv intern, dar puteam intra și în sală. Nu la balcon, ca de obicei, ci în plen. Unde aveam niște locuri în spate, dar eu m-am prefăcut că nu știu, m-am plimbat printre scaunele goale și am ajuns în față, unde erau prezenți fizic câțiva deputați. Am făcut de multe ori pe proasta să pot nimeri unde trebuie, iar când eram prinsă, mă prefăceam că-mi pare rău. Pe domnul Ciolacu l-am mai văzut și am remarcat că este ras, tuns și frezat (probabil soția), dar la restul mă așteptam să văd că „pe umeri pletele le curg râu”. Nu, toți erau fercheși. În aceste condiții, m-am simțit mai puțin vinovată că am trișat cu vopsitul părului.

M-am sucit și învârtit, era cât pe ce să ajung la Olguța Vasilescu, dar am fost retrasă discret.
Măști purtau toți, mai la gură, mai spânzurate de o ureche. Și mănuși negre. Cred că a venit un transport uriaș de mănuși negre, că toți bugetarii sunt îndoliați la mâini.

Problema era cu cei care nu erau în sală și erau prezenți online. Ori nu se înțelegea ce vorbesc, ori le pica semnalul, ori nu puteau vota pe tabletă, așa că ședința s-a lungit.
Eu am dat o fugă până la Senat. La Cameră, bufetul era deschis, dar aveau doar apă, biscuiți și eugenii. La Senat nu era deschis, iar în sală se făceau probe de sunet, de parcă se pregătea un spectacol.

Am urcat în balconul presei și am privit sala. Că era goală, nu mi-a dat fiori. De multe ori e goală și când e sesiunea de declarații politice și participă doar prezidiul și cei care țin discursurile, adică 2-3. Însă, am simțit altceva. Făcând abstracție de orice, Senatul este camera superioară, mie mi-ar plăcea să fie altfel felul cum ne raportăm la cei care se află în fruntea statului. Sigur că mulți dintre cei care s-au perindat prin aceste instituții le-au pervertit și le-au făcut irelevante, dar cred că de aici începe totul. Mi-ar plăcea să avem conducători pentru care chiar să simțim nevoia să ne rugăm. În fine, stând acolo, la cucurigu, și privind sala goală a Senatului m-a cuprins un fel de deznădejde. Că nu avem un far.

Bucurie nedisimulată sau înțelegere tacită

M-am întors la deputați, care votau de zor. Cei mai mulți dintre cei de acasă, au votat după cum a ridicat liderul de grup degetul, așa cum fac când plenul este plin. De fapt, am impresia că pe unii, care știu că nu mai prind un mandat, nici nu-i interesează.

A ieșit la declarații fostul ministru al Muncii, Matrius Budăi. S-a așezat la pupitru, noi la distanță, a spus ce avea de spus, și gata. Și el și noi parcă am răsuflat ușurați că s-a mai bifat ceva. În alte condiții, curgeau întrebările și vorbeam unii peste alții.

După ședința Biroului Permanent Reunit, a venit și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, la declarații. Mie, Ciolacu mi se pare nefiresc de vesel. Bine, nu chiar ca Ludovic Orban când era liderul Opoziției, care era în stare să facă și o cântare, dar este mult prea zâmbitor. Desigur, gata să dea vina pe liberali, nu că nu ar avea motive, dar parcă s-ar impune să arboreze o mină mai responsabilă. Acum, sigur că-ți vine să chiui când vezi că puterea se duce la vale ca pe derdeluș, dar parafrazând celebra expresie, „It’s the economystupid” putem spune „It’s about all of us, stupid!”. Și asta e valabilă pentru toți.

Apoi, domnul Ciolacu ne-a felicitat că am cutezat să participăm și ne-a întrebat dacă mai avem și săptămâna viitoare curaj. Mie mi-a displăcut total abordarea. Probabil că el nu știe ce ne definește: Dacă toată lumea fuge dintr-un loc unde s-a întâmplat o nenorocire și unul singur intră, acela este jurnalist.

La final, am plecat fiecare în treaba lui. A fost o zi mult așteptată, dar nu a avut nimic nici din farmecul și nici din zdroaba de altădată.
În metrou, m-am tot gândit la asta. Sigur, în afară de distanțarea socială, nu doar fizică, am avut senzația că tragem la un jug fără nădejde că vom ajunge la capăt.

S-au risipit hormonii

Apoi, am realizat că mai lipsea ceva. Acolo, înainte de coronavirus, mustea de hormoni, iar acum e umbra unei spaime care a anihilat orice pornire. Sexualitatea este foarte bine pusă în valoare în politică și este o armă care nu ratează aproape niciodată. Dintr-o dată mi-au venit în minte tinerele asistente decoltate și transparente care-și făceau de lucru pe lângă politicieni și le aruncau un zâmbet languros și promițător, iar ei își înfrânau cu greu pornirea de a le ciupi de fund. Sau, chiar politiciene care, înainte de orice, făceau totul să pară sexi. Îmi amintesc de țăcănitul tocurilor cui pe marmură, care mă scotea din sărite. Sigur, poate părea o imagine frivolă a Parlamentului, însă trebuie să recunoaștem că aproape peste tot sexul, banii și puterea au dominat.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (VI) | Parlamentul a devenit o sală a pașilor pierduți”

  • sunteti foarte talentata doamna!

  • “trebuie să recunoaștem că aproape peste tot sexul, banii și puterea au dominat.”.
    pai de-aia a sosit si Coronavirus 😉

  • Va citesc articolele cu mare placere si interes. Sunt un pic mai altfel…mai din viata…din strada….din, dintre si despre oameni. Ca altfel ne-am saturat ( sau cel putin eu) de comunicate oficiale, pandemie si cancan…..Aceste reportaje, mai ales cele din strada pustie mi-au placut enorm. Tineti-o tot asa, va felicit, ramaneti in viata acolo unde chiar este viata, nu urcati in ,,alternosfera” parlamentara si a ,,politically correct” ca din acel moment ati pierdut si multi cititori si v-ati pierdut si pe dumneavoastra! Iar ultima parte a articoluluii de azi este geniala…. ,,S-au risipit hormonii”…mi se pare teribil………….. ,,însă trebuie să recunoaștem că aproape peste tot sexul, banii și puterea au dominat.”…trist adevar. TRIST. Nenorocitul de sex….si mizerabilii de bani…..si la propriu si la figurat. Pai puterea s-a facut pe bani doamna…banii au dat puterea….iar cu secole in urma asa zisele averi sau bogatii!!! Si da….corect….nu apare vreo dama bine pe undeva ca gata…imediat hormonii o iau razna…poate sa te cheme oricum te-ar chema si sa fii in functia functiilor….ca vorba aia …in vremuri mizere numele iti este dat de bani…si averi….dar imediat ce apare o dama…s-a terminat….Sharon Stone, o actrita pe care o apreciez enorm…a declarat odata, demult… ,, Cand apar la filmari mai mereu observ cate un barbat care se transfigureaza pur si simplu. Nu mai e el. Si-mi zic atunci…..uite inca unul caruia i-au luat-o hormonii razana la simpla mea aparitie!!” Nenorocitul asta de sex…..un instinct primar, animalic….de neanderthal pur si simplu….frumos scria parintele George Habra intr-o carte in care il cita pe Preafericitul Augustin ,, In adancul placerilor himerice pe care le chem in ajutor, e-atata sila ca-mi vine sa mor!”…..Sa nu dau cu piatra…ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a scos-o in cale beata crita la 12 noaptea pe Calea Victoriei acum vreo 25 de ani pe Serena Grandi….sa zicem….sau Monica Belluci!!!!