Prin Bucureștiul Urgisitului an 2020 (VIII) | Un spectacol politic grotesc, organizat în cinstea lui Ludovic Orban

Sâmbătă s-a întors în țară echipa de voluntari – medici, asistente și un pompier – cei care au fost, timp de 17 zile, în misiune în Italia. Au ajuns la Baza Militară din Otopeni. Eu m-am dus pentru Maria, asistenta de la SMURD Mureș. A fost un spectacol politic grotesc, despre care voi scrie în final, organizat în cinstea lui Ludovic Orban. Majoritatea știrilor apărute, până la ora la care scriu, așa au și început, cu „premierul care i-a întâmpinat…”.
Știrea era despre acei oameni care voluntar s-au dus în epicentrul focarului, în orașul Lecco din regiunea Lombardia, în numele României.

Maria e fata cu zâmbet de foc

Eu voi scrie despre Maria, pe ceilalți nu-i cunosc, dar sunt convinsă că sunt niște profesioniști, oameni de toată isprava, pregătiți să fie învingători.
Maria lucrează pe elicopterul SMURD și a participat la cele mai grele misiuni, este exact ca o eroină din filmele americane. Și-a pierdut colegi și mereu îi evocă în amintirile ei. Sunt singurele ei momente de tristețe nemărginită și apăsare. Este un om care s-a remarcat prin modestie, bun-simț, dar mai ales prin profesionalism. Nu este om- pacienți, prieteni, simple cunoștințe- care să nu o iubească. Muncitoare până peste limite atunci când e de muncă, de o veselie debordantă atunci când e petrecere, ar da lecții de omenie oricând. Și, foarte important, nu atrage invidii, dimpotrivă. Nici nu știu cum am cunoscut-o, dar, la fel ca celorlalți, mi-a rămas la inimă.

În noiembrie 2015, când a plecat cu răniții din Colectiv în Belgia și Norvegia am scris despre ea: „Măria noastră. În ea văd tot personalul medical din România care, în aceste zile, a făcut eforturi supraomenești pentru a onora principiul care-i călăuzește: Cu viața mea salvez viața”.

A fost, până atunci, cea mai grea misiune din cariera ei de 16 ani de SMURD. Tot drumul a stat cu ochii pe pacienți, starea lor se schimba dintr-o clipă în alta. „A fost o continuă mișcare și muncă în echipă. Meritul este al întregii echipe”, mărturisea Maria-Elena Casoni.

A plecat din Târgu Mureș la București fără să știe unde merge, dar avea un singur gând: să-i ajute cu tot ce poate pe acei tineri, să meargă până la limite pentru a fi salvați.
Probabil misiunea din Italia a fost mult mai grea. Sigur îmi va povesti, acum nu am vrut să insist.

În 7 aprilie, când au plecat, am scris: „Când am auzit că o echipă medicală de voluntari va pleca în Italia, eram sigură că Maria va fi printre ei. Azi, când s-au îmbarcat, am aflat că este acolo. Maria este cea care s-a dus cu răniții de la Colectiv în străinătate. Maria este asistentă la SMURD Târgu Mureș și este definiția devotamentului. Este bună de pus pe rană. Ca mulți alții de acolo”.
„Misiunea noastră este să acordăm sprijin colegilor din Italia, care cu siguranţă sunt epuizaţi şi au nevoie de ajutor. Familia mea ştie cât îmi iubesc meseria, că îmi ador meseria, iar faptul că fac această misiune specială… sunt bucuroşi şi sunt siguri că mă voi întoarce cu bine acasă”, a spus ea la îmbarcare.
„Maria, te-ai avântat în toate misiunile periculoase! Să te întorci cu bine, știu că acolo vei fi la înălțime! Te iubim, Maria!”. 3000 de persoane au apreciat atunci postarea, a fost distribuită de sute de ori.

La întoarcere, așa cum spuneam, m-am dus special pentru ea, știam că s-ar bucura să simtă că cineva este acolo și fizic, pentru că mureșenii i-au scris mii de mesaje.
Când au coborât din avion și au venit spre noi, am strigat-o pe nume. Și ea m-a strigat. Apoi, după ceremonie, când ei au plecat, a avut loc un moment a cărui intensitate nu o voi putea descrie exact. Noi nu ne puteam apropia de ei, ni s-a spus dinainte. Și ea știa că nu se poate apropia de noi. S-a rupt de grup și a venit spre mine până la linia ei. Eu m-am oprit la linia mea. Și-a pus mâinile cu mănuși la gură, pe mască, și mi-a trimis bezele. Coordonatorul de grup o striga, eu voiam să mai fac un pas. În acel moment, am simțit-o ca pe o fiică. Aș fi vrut să alerg la ea și să o strâng în brațe, să-i spun că e bine. Maria este mult, mult mai puternică decât mine, fără îndoială, însă în acel moment m-am simțit ca o mamă care, oricât i-ar fi pruncul de puternic tot are nevoie de mângâierea ei.
A plecat și s-a mai întors de două ori. Am fost atât de fericită și mândră că numele Maria a fost singurul care a răsunat în acea bază militară. Am fost tare mândră de Măria noastră.

S-au întors eroii, spre gloria lui Orban

Evident, politicienii s-au repezit ca ulii. Cu semnul partidului prins la rama propriilor fotografii, i-au folosit numele și zdroaba. Evident, l-au băgat și pe premierul Orban în poveste. Că doar el a făcut marele efort de a se deplasa până la baza militară, cu mașină și SPP, să-i întâmpine. Sunt convinsă că pentru ei a fost o onoare, este firesc. Indiferent ce nume poartă și ce partid reprezintă, este premier. Într-o țară normală, ar fi fost de aplaudat.

Să vă povestesc de ce nu a fost nici normal și nici de aplaudat.
Precizez din capul locului că fac diferență între profesionalismul militarilor și nemernicia politicienilor.

Eu m-am dus cu autobuzul până în Otopeni. Cum baza militară nu este la marginea drumului, am pornit pe un drum lung și pustiu. Nu am văzut un om în curte, că o parte din drum am dat și de case. Am ajuns acolo, cu mai mult de o oră înainte (am o manie cu punctualitatea), militarii de la poartă au fost excesiv de politicoși. Am semnat o declarație pe proprie răspundere că nu tușesc, nu am febră, nu am intrat în contact cu bolnavi de Covid. Ofițerul m-a întrebat dacă am cu ce ajunge până pe pistă, că mai era mult de mers, am spus că nu, m-a asigurat că ne vom descurca. Apoi și-a cerut scuze că va trebui să aștept în parcare.

Între timp au venit alți colegi, a fost presă puhoi. Eu m-am dus cu colegul de la Agerpres, fotoreporterul, ocazie cu care ne-am împrietenit, că-i eram datoare cu niște scuze. Noi, ăștia care facem poze cu telefonul suntem un coșmar pentru profesioniști. Pentru că nu putem lua imagini de departe, intrăm în față și le stricăm tot decorul. Așa am pățit și eu cu colegul la sediul PSD și, normal, a strigat la mine. Aceasta a fost o bună ocazie să-i prezint scuze, iar el m-a cărat și la întoarcere. Coincidență, locuim în același cartier și avem prieteni comuni în Târgu Mureș.

Libertatea de a critica și de a te opune

Acolo, pe pistă, au organizat locul. Cu pupitru, cu microfon,  cu linii de demarcație. A venit un civil și a început să facă scenariul pentru premier. Cum vine, cum se oprește, cum îi întâmpină. Au făcut probe de microfon până la exasperare. Dintr-o dată, premierul a devenit personajul principal al poveștii. Evident, presa era fascinată, de parcă nu ar da zilnic știri cu Orban. Eu am vrut să le spun: „Ia mai dați-l în…bip! Acum, oamenii ăia care vin sunt importanți”. Însă, știu cum e să fii oaia neagră. Că am pățit-o și cu pesediștii. Efectiv te taie de pe listă. „Libertatea presei, dacă asta mai înseamnă ceva, e libertatea de a critica și de a te opune!”, spunea George Orwell. Am furat citatul de la colegul Bogdan Tiberiu Iacob și cred că aceasta ar trebui să fie misiunea noastră. Libertatea de a critica și de a te opune nu ți-o poate lua nimeni, dar te poți preda singur. Constat, însă, că dacă la PSD se criticau și lucrurile bune, la PNL se aplaudă toate prostiile. Or, asta nu este drept.

Orban, căpitan de plai

Buun. Vine premierul cu suita, stau la mașini până aterizează avionul. Ludovic Orban, cu haina desfăcută, fluturând în bătaia vântului, mergea în față ca o căpetenie. Conform scenariului, ceilalți s-au oprit lângă microfon. Premierul s-a întors și le-a făcut semn cu mâna să-l urmeze. Dar nu unul discret, ci unul poruncitor, ca la stână. Aproape au rupt-o la fugă ceilalți după el. Și Raed Arafat și ministrul Apărării. Dacă tot are atâția consilieri, cineva trebuia să-i spună lui Orban că un domn se încheie la sacou când stă în picioare. Și că i-ar mai fi acoperit și burta, pentru că s-a cam îngrășat. Sigur de la stres.

S-au dus ei, a coborât echipa, au stat de vorbă și au venit în fața noastră. Primul a vorbit ambasadorul Italiei, Marco Giungi. „Prezența mea aici este pentru a mulțumi tuturor acestor angajați din domeniul sănătății care s-au întors din țara mea, unde ne-au acordat un ajutor foarte important. Suntem aici ca să le spunem un bun venit trupelor noastre și spun trupele noastre, pentru că așa simțim, luptăm în același război și aceste trupe luptă în primia linie împotriva inamicului. Au venit la bordul unui avion militar care a adus echipamente medicale donate de Papa Francisc. Nu e vorba de o stradă cu sens unic, nu e vorba nici de o stradă cu două sensuri, e mai mult un cerc și trebuie să ne ajutăm reciproc. România este mândră, pe bună dreptate, că se află în acest cerc al solidarității. Așa că, încă o dată, vă mulțumesc tuturor”, a spus Excelența Sa.

A vorbit și Orban. A fost scurt și la obiect, dar tot nu și-a încheiat sacoul.
După ce a vorbit și un militar, premierul și-a amintit că nu i-a mulțumit Papei și s-a întors la microfon.
Papa Francisc  a trimis în România, cu avionul cu care a venit echipa medicală,  cinci ventilatoare pulmonare, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5 000 de măşti medicale.
La plecare, ambasadorul Italiei a fost uitat în spate, a mers singur către mașină.